Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: Două ordine de protecție provizorii emise de polițiști

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 40, respectiv 43 de ani. În primul caz, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată de concubinul său. Polițiștii au stabilit că bărbatul de 43 de ani, din comuna Traian, ar fi lovit-o pe femeia de 43 de ani, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau la locuința comună, de pe raza localității Traian. În cel de-al doilea caz, polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, de 17 ani, ar fi fost amenințată de tatăl său, un bărbat de 40 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul ar fi amenințat-o pe fiica sa în timp ce se aflau la pe raza municipiul Urziceni. În ambele cazuri polițiștii au decis că se impune emiterea unor ordine de protecție provizorii. Pe numele bărbaților au fost emise ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile, fiind de asemenea întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie».

26 Octombrie 2022, 14:55 (5748 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Traian: Dosar penal pentru «violență în familie»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 05 Oct 2024
143 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(1767 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(1354 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(1312 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(2737 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(2615 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(1671 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(1572 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(3831 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(2523 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(2136 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2092 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție, prins în flagrant în timp ce primea șpagă pentru a introduce în Arest diverse bunuri!

Duminică, 14 iulie 2024, ofițerii de Poliție Judiciară ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 12:10
(3562 vizualizări - 4 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în Fierbinți-Târg, Dridu și Cornești!

România se află sub cel mai extins Cod Roșu emis vreodată de Agenția Națională de Metereologie. Fenomenele vizate sunt caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și implicit secetă. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 11:55
(3229 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Radu Miruță: «România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte!»

Vineri, la orele 12,00, România importa aproape 900 MWh ca să-și acopere necesarul, producția fiind sub consum. Sâmbătă, la orele 11,00, într-o zi de weekend, importul depășea cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 10:40
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină în trimestrul II 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 14:40
(7820 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 80,864 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-10.07.2024, a efectuat plăți în suma totală de peste 80,864 milioane de lei (16,302 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 10:40
(1569 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: APIA subvenție


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă la Țăndărei

Miercuri, 10 iulie 2024, polițiștii din Țăndărei au organizat o acțiune de amploare pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului de producere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 15:30
(1657 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Sistemului «Ro e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că s-au adus modificări Ordonanței de urgență nr. 41/2022, pentru instituirea Sistemului național ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 13:40
(1751 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Bilanțul activităților desfășurate de jandarmi în primul semestru din 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în semestrul I a.c., 3354 misiuni de ordine publică, dintre care 158 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:20
(2977 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 10 iulie 2023, pompierii din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în localitatea Munteni-Buzău. Au ars două camere și acoperișul locuinței ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:00
(3406 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 6 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 6 incendii care au avut loc în perioada menționată ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 11:40
(1639 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost și menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi, pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 16:10
(2393 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri de ordine publică la Urziceni

Marți, 9 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:50
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținuți pentru «tulburarea liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut marți, 9 iulie 2024, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, din comuna Manasia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:45
(2210 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Ordin de protecție încălcat de către un bărbat în vârstă de 38 de ani

Polițiștii din Platonești au fost sesizați marți, 9 iulie 2024, de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Săveni, cu privire la faptul că soțul său de 38 de ani ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:25
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer prins în trafic cu permisul «reținut»

Marți, 9 iulie 2024, în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:20
(2730 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Silvia Dinică: «Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro!»

Guvernul PSD-PNL nu reușește nici după 2 ani să îndeplinească unele jaloane simple în ceea ce privește guvernanța corporativă prevăzută în PNRR. Fie că vorbim de secretizarea activității ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:15
(4849 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 iulie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:10
(1633 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 8 iulie 2024, și până vineri, 9 august 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 14:50
(1771 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
George.s în Recalcularea pensiilor perturbă activitatea Tribunalului Ialomița Petrica în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi "banii sunt dati" în Reabilitarea Stadionului «1 Mai», amânată din cauza unei licitații contestate Om în Existența grupărilor infracționale din Slobozia, greu de demonstrat de către organele judiciare Ionica în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Schengen în Șeful instituției a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă a DNA! tot tandarean în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Corcodel de la Dumitresti în IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele Corcodel de la Dumitresti în Șeful instituției a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă a DNA! PARDAILLAN în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Mary în Listele PSD Ialomița pentru Alegerile Parlamentare, nefinalizate! Mary în Grad scăzut de încasare a taxelor și impozitelor locale în primăriile din județ Mary în Protest spontan la Direcția de Asistență Socială Slobozia Suporter unirea s în Înfrângere pe stadionul «Ion Oblemenco» Ilie în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Eu în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Ion în Existența grupărilor infracționale din Slobozia, greu de demonstrat de către organele judiciare Alt tandarean în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Sorin în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi @ Sorin în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...