Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Despre Mariana Iancu, la timpul viitor

Despre Mariana Iancu, la timpul viitor

Despre Mariana Iancu putem scrie foiletoane! Noi am cunoscut-o pe meterezele Salubrității, încercând să păstreze Slobozia în topul primelor 10 cele mai curate orașe din România. O, tempora, o mores... Ulterior, de la Salubritate, doamna Mariana a fost avansată la Sănătate. Ideea i-a aparținut ex-președintelui Moraru, un para-fin cunoscător al naturii umane și un colector de fonduri europene, obicei păstrat și la Secretariatul Gene­ral al Guvernului. Dar nu despre el e vorba în articol, ci despre felul în care doamna Mariana transformă orice slujbă într-o misiune. Uitați, de exemplu cea de manager de Spital. Acolo, doamna Mariana și-a descoperit vocația de lider. Cu niște sudalme la început de drum, cu nopți nedormite din cauza controalelor inopinate, cu modificări de organigrame... Mă rog, tot cortegiul de decizii pe care numai un lider dedicat le poate lua pentru comunitatea pe care o reprezintă. Paranteză foarte importantă. O parte dintre decizii au fost analizate în ședințele de Consiliu Județean unde «ăla micu de respira greu» nu mai prididea să o cri­tice constructiv. De-atunci da­tează, de altfel, și primele contacte administrative dintre cei doi. Să ne reamintim vremea când Mariana Iancu se jura public că îl va vota: «Domnule Soare, eu sunt unul dintre votanții dumneavoastră, vă jur! Dar nu pentru că am vreo afinitate, ci pentru că ar trebui să cunoașteți sistemul din interior... Dacă ajungeți primar, vreau să refaceți sistemul de canalizare de pe strada Decebal. În fiecare zi Spitalul Județean are un om și o pompă și trage apa din subsol pentru că totul se scurge la noi...» declara Mariana Iancu în ședința Consiliului Județean din luna februarie 2020. Închidem paranteza foarte importantă. De-atunci s-a scurs multă apă pe gârla administrației, Dragoș Soare, cu voia dumneavoastră și votul doamnei Iancu a ajuns primar, iar doamnei Iancu i-a venit rândul să cunoască admi­nistrația locală din interior. Cel puțin așa spun gurile rele din Primărie, care se jură că au văzut lista scurtă cu șefii Direcției din cadrul DADP care se vor ocupa cu salubrizarea orașului. Și, că în capul listei figurează, ați ghicit, că doar nu scriem degeaba atâtea prostii, Mariana Iancu. Curioși din firea noastră de tonomate, l-am contactat pe primarul Dragoș Soare pentru un punct de vedere oficial: «Bine că le știți voi, presa, pe toate... Încă nu am luat o decizie în sensul ăsta! Și, din păcate, nu depinde de mine, ci de doamna Iancu. Așa cum am spus-o încă de la începutul mandatului, orice om care dorește să ajute orașul e bine­venit alături de mine...». «Aș dori să vă mai spun că pe doamna Iancu am respectat-o ca „adversar“ și cu atât mai mult o voi respecta ca „parte­ner“!» a completat Dragoș Soare, primarul Sloboziei.

14 Noiembrie 2022, 12:10 (11498 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
«Cruciada demolărilor» continuă la Slobozia
Slobozia implementează 23 proiecte de investiții cu fonduri europene și guvernamentale
Asfalt la Slobozia Nouă în primăvara anului 2024
Salubrizare cu Mariana Iancu la Slobozia

Comentariile cititorilor:


@Vasile:
(19 Noiembrie 2022, 10:37)
Te-mbeti cu apa rece. De la chiuveta. Pe vremea 'duamnei' Iancu-numita politic de Moraru(alt 'geniu' al politicii ialomitene), nu in urma castigarii vreunui concurs de competente manageriale specific domeniul sanatatii- limbajul de mahala din relatia cu maturatorii a devenit modul obisnuit de comunicare  in spital. Spaga mergea discret inainte caci managera era ocupata cu contractele cu adrese de la psd, iar media deceselor in spital  era de doi morti pe zi. O adevarata"realizare", n-asa, Vasile?
Vasile:
(18 Noiembrie 2022, 20:24)
Sa nu uitam ca pe vremea când doamna Iancu era manager la Spital nu erau holurile pline de bolnavi, nu se mai lua șpaga pentru ca le era frica (cât de cât), iar doamnele asistente nu își mai făceau de cap. Pentru curățenia orașului trebuie un manager responsabil, iar dl Soare și noi cetatenii de astfel de oameni avem nevoie.
Gheorghe :
(17 Noiembrie 2022, 08:12)
A fost un manager de 100 de ori mai bun că actualul. Ce este ciudat că deși sunt enorm de multe probleme in spital, de la lipsa acuta de medicamente la anularea operațiilor întrucât nu exista anestezice nimeni nu vorbește în presă. Când era madam Iancu daca era un gândac la etajul 8 imediat apăreau articole in presa, acum poate veni leul din jungla și omoara 10 pacienți că nu scrie nimeni nimic. Mulțumim presei impartiale
STEJARU:
(16 Noiembrie 2022, 13:37)
Toată stima pentru dna Mariana Iancu pentru tot ce face în general pentru comuna Perieti si în special pentru satul Stejaru,unde urmează sa deschida o clinica de recuperare,un proiect de toată lauda. Sa speram ca va candida la alegerile locale din 2024,asa cum s-a auzit. Sunt convins ca va reuși și va continua cu proiecte frumoase pentru comunitate. Bafta multa doamna Iancu!!!!
CETATEAN2:
(16 Noiembrie 2022, 11:56)
Lipsesc comentarii la care cei ce au scris fac referire..
Cetatean:
(16 Noiembrie 2022, 11:55)
Bravo!Felicitari!
Pt cetatean:
(16 Noiembrie 2022, 11:15)
Dar pe seama cui ai vrea sa se faca economie daca nu pe seama orasului? ca bugetul este tot al orasului! Cat depre spagi spune te rog cine le vrea.... suntem curiosi sa aflam si noi!
Eminesculeee!:
(15 Noiembrie 2022, 21:47)
Vezi cā-ți patineazā! La ce PSD-iști te referi? Soare, din ce știu eu este PNL-ist. Dacā te referi la d-na Iancu sā știi cā o doare fix în bascā de partidele voastre. Din câte o știu partidul dn-ei este firma, serviciul, datoria.
Eminescu:
(15 Noiembrie 2022, 09:40)
A tot cunoscatorule, psd-istilor minunati, cei mai buni lideri sunt pe banii altora, marea majoritate nu a fost in stare sa-si gestioneze banii cand au avut firme private dar pe banii nostrii sunt maestrii!
Hai lasati-ne ca suntem la limita pentru toate mizeriile din ultimii ani! 
Cunoscātor:
(15 Noiembrie 2022, 04:57)
Daca se vrea ordine și disciplinā în salubritatea acestui oraș, rāspunsul este doamna Iancu. Când era directoare la Servicii Comunale nu dormea nopțile. Atunci curāțenia orașului se fācea noaptea nu ca acum cànd omul pleaca ziua la serviciu, la cumpārāturi, școalā etc dā peste māturātori care stârnesc praful pe strāzi. Este adevārat cā rāspunsul stā în decizia doamnei Iancu. Între timp, dupā ce a plecat de la spital s-a implicat în niște proiecte care au necesitat multā dedicație așa cum îi place dumneaiei sā fie. Vom auzi curând despre ele. Mult succes doamna Iancu Mariana în ce vā propuneți!
Curiosul :
(15 Noiembrie 2022, 00:48)
Contactul cu dânsa a fost constructiv,a miscat lucrurile, pe unde a fost, o parte in bine o parte in mai puțin bine,dar a miscat, a lasat o amprenta in sistemul bugetar.Ne-a dat speranțe ca si bugetarul, poate muncii ,poate deveni responsabil,atent si chiar productiv.
Psd:
(14 Noiembrie 2022, 20:32)
D na Iancu e cel mai bun manager din amărâtul asta de oraș..cine o cunoaște știe despre ce vorbesc ..a condus firme și entități cu minim 700-800 de salariați ..și le a condus bine !!
cetatean:
(14 Noiembrie 2022, 16:12)
Aduceti director la salubritate, orasul este in cea mai mare mizeria dupa despartirea de Polaris, strazile laterale din oras nu au mai fost maturate, (...) vrea numai spagi pentru achizitia de utilaje .Rusine mare (...), faci economie la buget pe spinarea orasului .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
24 Sep 2023
88 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 3 5 6 7 8 9 430 431
0

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 11:20
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii

Joi, 24 august a.c., peste 80 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe teritoriul întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2023, 12:40
(1585 vizualizări - 0 comentarii)


2

AJFP Ialomița: Încasări la buget de 737,76 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 iulie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 737,76 milioane ...[citește_toată_știrea]

25 August 2023, 10:50
(2323 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Au fost confiscate peste 1600 tone de cereale și derivate ale acestora

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița face un prim bilanț al activităților de control desfășurate în primul semestru al acestui an. Astfel, în urma verificărilor a fost confiscată ...[citește_toată_știrea]

25 August 2023, 10:20
(3453 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

25 August 2023, 09:30
(1638 vizualizări - 0 comentarii)


5

AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,27 milioane de lei, în iulie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,27 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

24 August 2023, 15:55
(2528 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Peste 4 tone de șină de cale ferată, scoasă ilegal la vânzare

Fetești: Peste 4 tone de șină de cale ferată, scoasă ilegal la vânzare

Miercuri, 23 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Ialomița au descoperit peste 4 tone de șină de cale ferată, provenită de la linia de reparații vagoane de marfă din triajul ...[citește_toată_știrea]

24 August 2023, 15:30
(2474 vizualizări - 1 comentariu)


7

APIA eliberează adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților ...[citește_toată_știrea]

24 August 2023, 11:30
(2358 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: «Șezătoarea Copiilor» la Așezământul de Artă și Cultură Religioasă «Barbu Catargiu»

Maia: «Șezătoarea Copiilor» la Așezământul de Artă și Cultură Religioasă «Barbu Catargiu»

Muzeul Județean Ialomița continuă și în această perioadă proiectul «Șezătoarea Copiilor», de data aceasta în parteneriat cu Școala Gimnazială «Barbu Catargiu» din comuna Maia. La mijlocul acestei săptămâni ...[citește_toată_știrea]

24 August 2023, 11:10
(2447 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu de intervenție la Trezoreria Slobozia

Exercițiu de intervenție la Trezoreria Slobozia

Joi, 24 august 2023, începând cu ora 7,30, va avea loc un exercițiu de intervenție la Trezoreria Slobozia, la care vor participa efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 15:20
(2426 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Slobozia

În cursul zilei de marți, 22 august 2023, polițiști de la structurile de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Arme, exploziv și substanțe  periculoase, Investigații Criminale și Investigarea Criminalității ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 14:35
(1565 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Beat la volan

În cursul zilei de marți, 22 august 2023, polițiștii rutieri au depistat, în trafic, un bărbat de 43 de ani, din județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Făcăeni aflându-se sub ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 14:25
(2729 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni


Fetești: La volan fără permis

Polițiștii din Fetești au depistat, în trafic, un bărbat de 46 de ani, din Fetești, în timp ce conducea autoturismul fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 14:20
(1240 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de Plată pentru «Asigurarea Recoltelor» în sectorul viticol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 15 octombrie 2023 se depun Cereri de Plată pentru Intervenția IS-V-03 «Asigurarea Recoltelor ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 13:10
(2064 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,46 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna iulie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iulie 2023, un număr de 32 de controale și 30 de verificări la contribuabili persoane fizice și juridice. În urma inspecțiilor ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 12:50
(2636 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă în lunile august și septembrie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de miercuri, 23 august 2023 și până pe 15 septembrie 2023, se poate investi în Titlurile de Stat ...[citește_toată_știrea]

23 August 2023, 10:10
(1192 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante, la 30 iunie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care înregistrau ...[citește_toată_știrea]

22 August 2023, 14:40
(2317 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 25 august 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 25 august 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularul 100, Formularul 112 ...[citește_toată_știrea]

22 August 2023, 13:40
(2019 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 20 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc, din cauza unui incendiu

Panică într-un bloc din Slobozia după ce un apartament situat la etajul al patrulea al imobilului a fost cuprins de flăcări luni, 21 august 2023. Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, care au ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 16:45
(3600 vizualizări - 0 comentarii)


Ministrul Raluca Turcan, chemată de USR în Parlament ca să dea explicații despre distrugerea instituțiilor de cultură din țară

Ministrul Culturii Raluca Turcan a fost chemată de USR la comisia de Cultură din Camera Deputaților pentru a da explicații despre modificările aduse sistemului cultural din România prin inițiativele recente ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 14:05
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


Anexă în flăcări la Borănești, incendiu la o casă din Perieți

Anexă în flăcări la Borănești, incendiu la o casă din Perieți

Sâmbătă, 19 august a.c., Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă a unui cetățean din localitatea Borănești. Forțele alocate au fost o autospecială ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 12:55
(1921 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 12:50
(936 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei și Ciocârlia

Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs în orașul Țăndărei, în care au fost implicate 2 camioane, unul încărcat cu cereale, iar cel de-al doilea cu ulei comestibil. În urma ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 12:45
(1893 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la buget de 119,91 milioane de lei, în luna iulie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iulie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 119,91 milioane de lei, cu 2 ...[citește_toată_știrea]

21 August 2023, 10:20
(1821 vizualizări - 0 comentarii)


AJPF Ialomița: Peste 4400 de agenți economici pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

18 August 2023, 10:40
(3654 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă ...[citește_toată_știrea]

18 August 2023, 09:05
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie de donare de sânge a Protopopiatului Urziceni

Campanie de donare de sânge a Protopopiatului Urziceni

Pentru a veni în sprijinul semenilor, joi, 17 august a.c., Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, «Donează sânge, salvează o viață ...[citește_toată_știrea]

17 August 2023, 14:40
(1867 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Proteste spontane în cadrul instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii

Angajații din cadrul instituțiilor aflate în subordinea Ministerului Muncii, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, Agenția Județeană pentru Plăți si Inspecție Socială Ialomița, Casa ...[citește_toată_știrea]

17 August 2023, 12:50
(2328 vizualizări - 1 comentariu)


Sancțiuni de 46 mii de lei aplicate de inspectorii DSVSA Ialomița

Cu ocazia evenimentelor publice organizate în perioada minivacanței dedicate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a organizat mai multe ...[citește_toată_știrea]

17 August 2023, 11:00
(3541 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 21 august 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 21 august 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații fiscale: Formularul 010, Formularul ...[citește_toată_știrea]

17 August 2023, 10:40
(2110 vizualizări - 0 comentarii)


1 3 5 6 7 8 9 430 431
Ultimele comentarii
Dna în Administrația Fondului pentru Mediu finanțează reabilitarea energetică a Primăriei Țăndărei Ion ion în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Tudor în Administrația Fondului pentru Mediu finanțează reabilitarea energetică a Primăriei Țăndărei Anonim în Ialomița: Braconieri pedepsiți ca în «Vestul Sălbatic» Sacagiu în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Ozman în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Seneca în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Urban intoarce foaia în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Cetățean în Școala Gimnazială «Radu Vodă» așteaptă de 10 ani încălzirea centralizată Necircotasii în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Pretentiosi în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Dictatura Urban în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Test de sinceritate în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Sula in coaste în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Cristy în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Mary în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Enia în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei AGORA în Slobozia: Au început audierile în dosarul tinerei care ar fi fost violată la Școala Politică AUR Cetāţean în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei dorin în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...