Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Accidente la Platonești, Munteni-Buzău și Coșereni

Accidente la Platonești, Munteni-Buzău și Coșereni

Sâmbătă, 19 noiembrie a.c., în jurul orelor 20,15, pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Platonești, în care a fost implicat un autoturism, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat o victimă, conștientă, cooperantă și neîncarcerată. Aceasta a fost evaluată de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior refuzând transportul la spital. De asemenea, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe DJ203 E, în comuna Munteni-Buzău, în care a fost implicat un autoturism. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate și monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării. Ulterior o persoană a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații suplimentare, iar cea de-a doua a refuzat transportul la spital. Duminică, 20 noiembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit la două evenimente rutiere, produse pe raza localității Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme, în urma cărora au rezultat două victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate și monitorizate la locul solicitării, ulterior refuzând transportul la spital.

21 Noiembrie 2022, 16:10 (4790 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Accident la Coșereni
Accidente la Slobozia, Reviga, Movilița și Coșereni
Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 13 Iun 2024
134 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Miercuri, 31 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că miercuri, 31 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 12:45
(12218 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiunea «BLOCADA»

Astfel, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 27/28 ianuarie a.c., în cadrul acțiunii «BLOCADA», desfășurată în sistem integrat, polițiștii din Fetești, împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:20
(5452 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Fără permise de conducere, la volan

La sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați, de 25 și 38 de ani, din localitățile Perieți, respectiv Țăndărei, care conduceau autoturisme  pe drumurile publice fără ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:10
(5641 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, în jurul orei 7,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:15
(7029 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Incendiu din cauza unui coș necurățat

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:05
(6602 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Vineri, 2 februarie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, moment aniversar ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 11:50
(6626 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Lemne confiscate de polițiști

Miercuri, 24 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat la Miloșești un tânăr, de 23 de ani, ce transporta cu două căruțe material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 16:50
(6004 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Posibil drogat la volan

În timpul activităților desfășurate, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic vineri, 26 ianuarie 2024, un tânăr de 18 ani din orașul Bragadiru. În urma testării antidrog, au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:40
(6165 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Doi șoferi, în vârstă de 37 și, respectiv, 55 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic, iar polițiștii au constatat că circulau fără a respecta legislația rutieră. Astfel, șoferul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:30
(1626 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Vineri, 26 ianuarie a.c., jandarmii ialomițeni și-au prezentat bilanțul activității pe care au desfășurat-o anul trecut. Astfel, în 2023, jandarmii au participat la 8800 de misiuni de menținere a ordinii ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:20
(5556 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 16,67 milioane de lei, în decembrie 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 16,67 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:30
(5945 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Granturi directe pentru fermierii din sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 29 ianuarie-08 martie 2024 inclusiv, pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:00
(5942 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie-Mica Unire», la Maia

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Primăria Maia, Școala Gimnazială «Barbu Catargiu» Maia și biblioteca din localitate au organizat miercuri, 24 ianuarie a.c., un eveniment interactiv dedicat împlinirii ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2024, 15:15
(9450 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 150000 de lei, 18 permise de conducere reținute

Polițiștii ialomițeni au intervenit la 129 de evenimente, din care 118 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților din teren, în ultimele 48 de ore au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:45
(10780 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» Slobozia, a organizat marți, 23 ianuarie 2024, o activitate dedicată Unirii Principatelor Române (Mica Unire)-24 Ianuarie ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:35
(12611 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 ianuarie 2024, termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 ianuarie 2024 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 13:30
(19869 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în data de 24 ianuarie 2024, Ziua Unirii Principatelor Române!

Miercuri, 24 ianuarie 2024, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 11:30
(9816 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 108,01 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 108,01 milioane de lei, cu 17,77 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 15:20
(5057 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Incendiu la o casă din cauza jarului căzut din sobă

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit duminică, 21 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,20, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 14:20
(6267 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Andrășești, Coșereni și Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Andrășești, în care au fost implicate un autoturism și un autobuz în care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 14:10
(6054 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia vernisează joi, 25 ianuarie 2024, de la orele 11,00, expoziția «Carte veche. Istorie tipărită». Expoziția prezintă cărți vechi de peste 200 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 12:05
(7041 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: În atenția crescătorilor de animale care beneficiază de subvenții

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale despre faptul că, începând cu anul 2023, a fost reglementat Registrul Unic Electronic ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 11:35
(5452 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Ministrul Agriculturii minte ca să acopere combinațiile PSD pentru familia lui Paul Stănescu!»

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, încearcă să acopere o hoție cu minciuni și spune public că PSD a transformat stuful din Deltă, prin lege, în pajiște care aduce bani din subvenții de la UE pentru că ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:10
(15219 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții de 127,5 milioane de euro pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 15-19 ianuarie 2024, a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 127,5 milioane de euro. Astfel, 2 ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:00
(3764 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: APIA subvenție


AJOFM Ialomița a înregistrat 19 cereri de subvenționare a locurilor de muncă, pentru anul 2024

Având în vedere faptul că în luna ianuarie a fost aprobat bugetul aferent anului 2024, AJOFM Ialomița a demarat procedura de încheiere a convențiilor în baza art.80 și art. 85 din Legea 76/2002, pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 13:00
(10113 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 12:50
(6471 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, arestat de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de marți, 16 ianuarie 2024, pe raza orașului Țăndărei, în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 18:05
(2995 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

În anul 2024 continuă activitățile desfășurate de jandarmii ialomițeni în cadrul proiectului «Școala în siguranță». Acestea au debutat în acest an la Școala Gimnazială «George Vâlsan» din Amara, unde elevilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 16:20
(2464 vizualizări - 1 comentariu)


Instituția Prefectului Ialomița: «Ziua Unirii», serbată în Piața Revoluției

Instituția Prefectului Ialomița, alături de Consiliul Județean Ialomița, Primăria Slobozia și Garnizoana Slobozia organizează miercuri, 24 ianuarie 2024, o serie de manifestări dedicate «Zilei Unirii». ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 12:20
(2624 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări privind declarația unică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 6 din 4 ianuarie 2024  au fost aduse unele modificări referitoare ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 11:30
(5086 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
MIOARA în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! Pacient în Bani europeni pentru depistarea bolilor oncologice garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 iunie 2024 2ana în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! Cetățeanul x în Administrațiile din Ialomița aderă la Strategia de Dezvoltare a serviciilor de salubrizare Vio în Administrațiile din Ialomița aderă la Strategia de Dezvoltare a serviciilor de salubrizare Bobita în Administrațiile din Ialomița aderă la Strategia de Dezvoltare a serviciilor de salubrizare Mary în Administrațiile din Ialomița aderă la Strategia de Dezvoltare a serviciilor de salubrizare Gogu în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! teren agricol Gheorghe Lazăr în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 iunie 2024 (...) în Administrațiile din Ialomița aderă la Strategia de Dezvoltare a serviciilor de salubrizare Dezamagitul în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! Cetatean în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! Pucheanu constantin în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! munteanul în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! Ana în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! Realist în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! AAA în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! geo în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița! Radu Cezar în Surprize la Alegerile din 9 iunie 2024 în Ialomița!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...