Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dosarul «CAR Învățământ Slobozia» a ajuns la DNA

Dosarul «CAR Învățământ Slobozia» a ajuns la DNA

Ancheta începută la Slobozia privind activitatea frauduloasă a angajatelor CAR Învățământ Slobozia IFN a fost declinată către Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală. Reprezentanții DNA susțin că dosarul se află în ana­liză, urmând să stabilească următoarele demersuri procedurale pentru ca vinovații să fie trași la răspundere. Reamintim că prejudiciul în această cauză depășește 49 milioane de lei și a fost creat vreme de aproape două decenii.

Filmul unei anchete CAR Învățământ Slobozia IFN este cea mai veche entitate financiar-nebancară din județ, fiind înființată încă din anul 1970. Proble­mele financiare ale instituției au apărut în anul 2020, când membrii instituției au făcut demersuri pentru returnarea fondurilor depuse, sub presiunea pandemiei de COVID-19. În urma unor situații financiare transmise către Uniunea Națională CAR, s-a des­coperit faptul că indicatorii economici prezentați în rapoartele oficiale nu se susțin. Astfel, a fost demarată procedura dezafili­erii CAR Învățământ Slobozia IFN de la această entitate. În paralel, deponenții au făcut sesizări către organele judiciare locale din Slobozia, în 2020 fiind deschis dosarul penal. Ancheta s-a aflat în lucru la Poliția Municipiului Slobozia și, ulterior, a fost transferat către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și, apoi, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. Procurorii Parchetului Județean au fost cei care au făcut verificări amănunțite și au identificat principalii suspecți ai cauzei. Este vorba despre directorul economic Margareta Dicieanu, contabila Mădălina Nicoleta Akdeniz și casiera Marinela Tinca. Acestea ar fi creat în contabilitate un circuit fictiv de încasări și plăți lăsându-i pe deponenți să creadă că vor beneficia, pentru sumele depuse, de dobânzi mult mai mari decât cele oferite de insti­tuțiile bancare. În timpul verificărilor, procurorii au solicitat și sprijinul Uniunii Județene CAR Ialomița, ai cărei experți au descoperit faptul că schema «piramidală» pusă la cale de cele trei femei a fost creată în urmă cu mai bine de două decenii. Reținute pentru 24 de ore, angajatele CAR Învățământ Slobozia IFN au fost lăsate în libertate, în cazul lor fiind reținute infracțiunile de «delapidare», «înșelă­ciune», «abuz în serviciu», «fals în înscrisuri oficiale». Valoarea estimată a prejudiciului pe care l-au creat se ridică la peste 49 milioane de lei. Având în vedere imensul prejudiciu creat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și-a declinat competența către Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală. Informația a fost confirmată chiar de către reprezentanții instituției. «Dosarul a fost declinat spre soluționare către Structura Centrală a DNA...» a declarat procurorul Viorica Dinu, prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului Județean Ialomița. Reprezentanții DNA susțin că la momentul de față ancheta se află în analiză, urmând a se identifica elementele care pot corespunde cu activitatea specifică instituției. Cel mai probabil din numărul de infracțiuni reținute de procurorii din Slobozia, DNA va face verificări pentru faptele de «abuz în serviciu», infracțiuni aflate în sfera sa de competență.

Demersuri pentru rambursarea sumelor În momentul de față, CAR Învățământ Slobozia IFN are un nou comitet director, ales în cadrul Adunării Generale Extraordinare a membrilor Asociației CAR Învățământ Slobozia, desfășurată anul trecut în noiembrie. În așteptarea unui verdict în ceea ce privește preluarea atribuțiilor conferite de Judecătoria Slobozia, noul președinte, Adrian Popa, susține că va face toate demersurile pentru a rambursa sumele solicitate de către deponenți. După validarea de către instanță, noul Consiliu Director va realiza un control financiar intern, urmând a fi analizate toate contractele de împrumut aflate în derulare. «Se are în vedere verificarea valorii totale reale a fondurilor sociale ale membrilor CAR... Valoarea banilor disponibili în cadrul CAR, precum și va­loarea deficitului care trebuie recuperat!» se arată într-un comunicat de presă al noului Comitet Director al CAR Învățământ Slobozia IFN. Mai mult decât atât, noii reprezentanți ai entității fac apel către persoanele care au rate să facă demersuri pentru a le plăti, chiar dacă activitatea la sediul instituției este stopată pentru moment. Din cauza anchetei penale deschisă de procurori, sediul din Slobozia al CAR Învățământ Slobozia se află sub sechestru, urmând a fi deschis după validarea noii conduceri de către instanța de judecată. «Facem apel ca toate persoanele împrumutate să achite ratele astfel încât să se evite orice situație neprevăzută... Banii vor ajunge într-un cont special, la care au acces, în momentul de față, doar organele de anchetă!» mai spun noii reprezentanți ai CAR Învățământ Slobozia IFN.

23 Ianuarie 2023, 07:55 (6302 vizualizări - 14 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Curiosul batran:
(24 Ianuarie 2023, 19:47)
Pentru cei pagubiti, am o intrebare : ce dobanda primeau la bani fata de banca? Din cate am inteles unii aveau bani de 10-15 ani acolo, deci au facut profituri frumoase. Ca o simpla logica, cum iti puteau da la bani , dobanzi mai mari ca la banca?! Ce afaceri putea face CAR-ul cu banii, investea cumva in petrol, gaze ,aur?! Nu te intrebi si tu, cand vezi ca dobanzile sunt mai mari decat la banca, ca la un moment dat se va sparge buba! Nu a-ti avut exemplul Caritas, nu a fost o lectie?! Romanul este disperat sa faca bani multi si usor. Asa ca dragi pagubiti a-ti facut afacere, iar in afacere poti si pierde , nu doar castiga.
Un pagubit:
(24 Ianuarie 2023, 14:07)
De 3 ani s-a spart buboiul de la CAR-ul acesta. Toate instituțiile la care au apelat cei jefuiți de aceste " doamne" au tăcut, nu au anchetat activitatea acestora. Oare de ce s-a așteptat atâta timp? E simplu: cei care trebuiau sa cerceteze acest caz, si-au recuperat banii. Alții au dat comision doamnelor de peste 10-20% din suma depusa la CAR. Poate DNA va face lumina în acest caz.Sa facă publica situația cu cei care si-au recuperat banii cu nesimtire.
Cucu Gheorghe:
(24 Ianuarie 2023, 12:49)
Buna ziua,nu mai cred ca se va mai schimba ceva ,tare ar fi sa ne putem recupera bani.
Supra:
(24 Ianuarie 2023, 11:59)
Exista fond de garantare pentru aceste C.A.R? Ce institutii supravegheaza activitatea institutiei financiar nebancare? Ar putea fi institutia trasa la raspundere?
@Tutu :
(24 Ianuarie 2023, 10:40)
Tutu a dat in fiert gramatica limbii romane conjugand verbul a lua: eu i-au, tu i-ei, el i-a. La imperativ: i-au, i-ati ..Si, vorba ei, e satisfacuta de rezultat..
Ioana:
(23 Ianuarie 2023, 23:12)
Si ar trebui sa ia chitantierele la control, deoarece unii dintre noi, cred ca am dat ratele fara a fi introduse in sold. De fiecare data, pe extras, o mare harababura!!!!Dobanda la dobanda si iar la dobanda......
Tutu:
(23 Ianuarie 2023, 21:59)
@Pagubit rău te bășicăși cu iul. Nu face spume că dai in fiert și i-ați adio de la cașcaval că se plimba dosarul pe la instanțe. Apropo ești satisfăcut de rezultat?
Pāgubit:
(23 Ianuarie 2023, 18:39)
Tutuleee! Vrei sā pari cā ai noțiuni juridice dar ai probleme grave de înțelegere. Cum ai priceput tu, cā aplaud faptul cā dosarul a ajuns la DNA? Sunt chiar revoltat cā DNA nu poate sā le cerceteze decât pentru neglijențā în serviciu. Ai înțeles cā eu le iau parte acestor individe și sunt fericit de cum se desfāșoarā cercetarea? Și ai grijā cu scrierea, mai ales folosirea lui i.
Viorel :
(23 Ianuarie 2023, 17:59)
S a trimis dosarul la DNA, structura centrală pentru că este vorba de un grup organizat, specializat(probabil) în deturnări de fonduri.Dar sa o luam cu inceputul:vorbim de un IFN, defapt ,un grup de "investitori ",deponenți, membrii de cotizanti, gen Caritas,FNI,etc,în care unii chiar reușesc să câștige bănuți, iar alții (cei mai multi),pierd.Asta e legea instituțiilor financiare nonbancare, a fost înființată în românia încă din anii 90.CAR vechi,pe structura căruia s a dezvoltat si cel din învățământ, din IL,e o altă entitate, diferită de ceea ce a ajuns sa fie.Jucaria s a stricat ,pentru că băncile au redus dobânzile, iar oamenii, nu s au mai împrumutat cu dobânda de 50% de la CAR uri.E simplu.A venit pandemia, unii si au vrut banii,cu dobânda cu tot,i au primit(aici e marea problemă),iar fondul a rămas neaintretinut. Cine e de vina?Au fost legale restituirile de sume pre si post pandemie? Fiind vorba de IFN ,institutie aflată în afara sferii legilor bancare,care își stabilește propriul regulament,NU vor fi vinovați!
Bubuială:
(23 Ianuarie 2023, 17:51)
Aliluia cântați in cor in fata la DNA și chemați protopopul cu un mare sobor de popi să facă parastase și veșnică pomenire că bani nu mai vedeți voi vreodată, de parcă nu ați ști că în Ialomița morții nu se dezgroapă după 7 ani, darămite după 20 de ani. De parcă nu ați știi cum funcționează justiția din Romanica și mai ales în Ialomița. Numai de bine sa auzim dar de unde banii înapoi, de la cine și cum săi recupereze. Sa scrieți la ziar când vor fii recuperați 47 milioane.
Tutu:
(23 Ianuarie 2023, 14:59)
@Pagubit, scuze dar bati campii mult de tot pe miriste in ziar scrie clar, ancheta a fost declinata care DNA, deci nici macar nu are ce cauta la instanta, de spui tu ca se plimba. Instanta nu face cercetare penala, instana judeca. Cercetarea si urmarirea penala o face un politist de la DNA sub stricta supraveghe a unui procuror. Politistul propune, procurorul accepta ori refuza propunerea. Asadar induci inceroare. Avand in vedere, ca dosrul a fost declinat spre solutionare la DNA nu este decat o nasumare de raspundere si de tergiversare a solutionari cauzelor penale si nu numai, o chestie des intalnita in Ialomita. Tinand cont ca multi cu neamuri, cu rude, cu fini, nasi, prieteni, cunostiinte, se spala intre ei. Coruptia e adânc inradacinata in politie, procuratura, Ialomita si DNA ul ala din Bucuresti, de il lauda lumea nestiutore, de nu iti imaginezi. Sa nu ai certitudinea ca tot ce ajunge la DNA se si tezolva pe bune. Sunt din Ialomita detasati la DNA, de unde stii tu ca unul din presupusii faptuitori nu este neam, ruda, prieten, cunostiinta cu cineva din DNA. Oti dai seama ca se umbla peste tot la relatii, iti dai seama ca sunt dispusi sa dea bani, porci, tuica, vaci, acolo numai ca sa scape de puscarie fie si doar cu o suspendare. Si ce te faci daca la DNA ul ala nu dai peste o portocala, care sa inceapa anchetarea pagbitilor, ha mai stii. In Ialomita toti rude toto neamuri, care de la Fetesti, la Utziceni, de la Ciulnita la Amara si Slobozia. Sincera sa fiu cred ca este o musamalizare pe fata a acestui caz. Si pun mainile in foc ca asa va fii si chiar daca va fii trimis in insanta la tribunalul Slobozia , ce asteptari sa ai de la masina albalux. Mai mult de un 2 ani cu supendare nu o sa vedem si niciodata prejudiciul recuperat de pagubiti. Sti cum zice turcul, bye bye, la revedere mortul e devina ca nu respira. Lasa-ma cu DNA ca si gura lor mananca, ca si ei au rude si prieteni in Ialomita.
Gimi:
(23 Ianuarie 2023, 12:18)
Era un nene de pe la piata din urziceni pe la dna asra renumit si nu oricim, uns direct sef pe acolo, mare specialist de acoperit oalele cu mizerii din ialomita. Raspuns final de la inceput. Fapta nu exista, se prescrie, nu sunt elemente de infractiune, gaseste el ceva, deci nup de la nascare. Asa ca e țeapă adio proces penal si recuperare prejudiciu, adio bani. Ma umfla râsul! Ma voi chiar credeti in idiotenia asta de 4 lei cu dna?
Cunoscātor:
(23 Ianuarie 2023, 11:02)
Càtre noua conducere a CAR Învāțāmânt. Transmiteți notificāri cātre toți împrumutații, pentru confirmarea soldurilor! S-ar putea sā aveți mari surprize! S-ar putea sā constatați împrumuturi fictive pe numele unor persoane care în realitate nu au habar de asta. Faceți adrese la bānci pentru cā pârâtele încasau bani de la împrumutați prin conturi deschise direct pe numele lor ca persoane fizice. Asta era în mai 2020. Cazul pe care-l știu a fost la BT Slobozia.
Pāgubit:
(23 Ianuarie 2023, 09:47)
Dosarul este încā în procedura de plimbare de la o instanțā la alta, pânā se ajunge la trimiterea lor în judecatā pentru nimic. Adică de la încadrarea lor în delapidare și fals, la DNA nu pot fi acuzate decât de neglijențā în serviciu. Adicā frecție...Verificarea financiarā dispusā de Parchetul Ialomița a fost fācutā de ,,specialiștii" CAR structura centralā. Aloo Parchetule, Madam Dicianu era prietenā și era consiliatā permanent în ceea ce fācea de cātre specialista de la CAR structura județeanā. Dacā se vroia sā se afle adevārul trebuia puși specialiști neutri. Se vede de la o poștā cum structura centralā le acoperā. Adicā s-a strāduit sā demonstreze cā s-a ajuns aici nu pentru cā gruparea infracționalā a furat banii ci pentru cā a gândit un sistem CAR piramidal. Asta dupā modelul clasic de furat în România, când nu se vrea prinderea hoților, se dā vina pe sistem. Noua conducere a CAR, de unde știți voi cā recuperarea unor debite se face cu rugāminți? Terminați cu cretinismele astea! Dacā sunteți habarniști luați pe lângā voi persoane cu expertizā. Faceți dosare și procedura de notificari, somații și executāri silite. Sau faceți parte tot din complot, puși sā trageți de timp pânā la prescriere! Întreruperea prescrierii se face cu documente juridice nu cu rugāminți verbale. Aveți grijā cā o sā dați și voi cu subsemnatul!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 30 Ian 2023
137 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:48
(12459 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:48
(15752 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:47
(14899 vizualizări - 0 comentarii)


3
Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 10:00
(12665 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 06:08
(12970 vizualizări - 2 comentarii)


5

Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 12:46
(13660 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 15:36
(19341 vizualizări - 26 comentarii)


7
Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:44
(14373 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:43
(15595 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:42
(14711 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 14:11
(14346 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 14:11
(14614 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 09:23
(14880 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 04:55
(14346 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:59
(15890 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 11:57
(14908 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 09:24
(14028 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 09:16
(15133 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 07:39
(15761 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 16:59
(14266 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 15:35
(14635 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 15:31
(14114 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 09:26
(15255 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:17
(15754 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:16
(14537 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:15
(16363 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 14:47
(16116 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 14:42
(15692 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 10:35
(15125 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:07
(14166 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...