Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Intergroup Engineering SRL cere plata unor penalități de 150 mii de lei lunar Primăriei Amara

Negociere eșuată

Intergroup Engineering SRL cere plata unor penalități de 150 mii de lei lunar Primăriei Amara

Scandalul public legat de datoria pe care administrația locală o are către firma de consultanță Intergroup Engineering SRL este departe de a se încheia. După îndelungi negocieri privind plata penalităților ce decurg dintr-un contract încheiat în 2016, societatea cere acum Primăriei Amara să plătească, lunar, 150 mii de lei. Valoarea inițială a plăților a fost de 40 mii de lei lunar... Somația blochează activitatea instituției, iar toate demersurile pentru a evita colapsul financiar au eșuat.

Istoria unui scandal În anul 2016, Primăria Amara încheie un contract, în valoare de 132500 de lei, cu societatea Intergroup Engineering SRL reprezentând «Servicii de consultanță în vederea accesării de fonduri ne­rambursabile pentru „Reabilitarea Parcului Balnear din Stațiunea Amara-Etapa II“». Plata serviciilor de consultanță ar fi trebuit onorată doar în cazul în care proiectul beneficia de finanțare. Sursa de finanțare a reprezentat-o bugetul Uniunii Europene, organismul prin care banii europeni ar fi trebuit să ajungă la Primăria Amara fiind Agenția de Dez­vol­tare Regională Sud-Muntenia. În urma analizei proiectului, ADR Sud-Mun­tenia a respins finanțarea, invocând neres­pectarea procedurilor legale în ceea ce privește achizițiile publice. La momentul semnării contractului, Primăria Amara și-a asumat, printr-o clauză separată, plata unor penalități de întârziere de 1% pe zi către Intergroup Engineering SRL în cazul în care nu își va onora obligațiile contractuale. După un proces care s-a întins pe parcursul a 2 ani și care s-a judecat atât la Tribunalul Ialomița, cât și la Curtea de Apel București, judecătorii au stabilit, printr-o sentință definitivă, faptul că Primăria Amara este bună de plată. La scurt timp după numirea în funcție, primarul Alin Sandu a căutat so­luțiile legale pentru a diminua impactul bugetar al plăților, în special cele legate de penalitățile prevăzute de clauza contractuală. Toate demersurile inițiate au fost respinse. «Când am preluat mandatul, am încercat o ultimă soluție, prin care am solicitat să se aibă în vedere cuantumul penalităților datorate de debitoare, pentru că a fost o dobândă de 1%/zi... Această dobândă a fost stabilită de către Primăria Amara în momentul în care s-au semnat contractele în 2016. Am solicitat în instanță să se recalculeze penalitățile... Din păcate, instanța nu a fost de acord. Curtea de Apel București a stabilit definitiv că plata penalităților trebuie realizată conform contractului!» a declarat Alin Sandu, primarul orașului Amara, într-o declarație publică. Singura posibilitate a administrației locale a rămas negocierea. Inițial, în urma unei întâlniri dintre reprezentanții Primăriei Amara și cei ai Intergroup Engineering SRL, desfășurată la începutul acestui an, s-a stabilit plata unor penalități de 40 mii de lei/lunar. Înțelegerea a picat însă la scurt timp, Intergroup Engineering SRL somând Primăria Amara să achite suma de 150 mii de lei/lunar. În declarația pu­blică pe care a făcut-o, Alin Sandu a explicat faptul că suma stabilită blochează practic bugetul primăriei pe care o conduce: «După o discuție cu reprezentanții Intergroup la sediul lor, s-a hotărât să achităm lunar suma de 90 mii de lei... Am negociat în urmă cu două săptămâni să achităm 40000 lei/lunar, iar acum au anunțat printr-un mesaj că doresc 150 mii de lei lunar! Suntem într-o situație din ce în ce mai grea...».

Moștenirea administrației Moraru Firma Intergroup Engineering SRL nu a fost aleasă întâmplător de către Primăria Amara pentru a oferi servicii de consultanță. Societatea este considerată «firma de casă» a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița și primar la Amara timp de 16 ani, Victor Moraru. Mai mult decât atât, tot el este cel care, în 2016, a semnat acest contract. În perioada în care Victor Moraru s-a aflat la condu­cerea Primăriei Amara, administrația locală a semnat cu Intergroup Engineering SRL nu mai puțin de 24 de contracte de consultanță, prin achiziție directă. De asemenea, în timpul manda­tului său de președinte al Consiliului Județean Ialomița, administrația județeană a atribuit aceleiași societăți contracte de consultanță. În 2019, va­loarea estimată a acestora s-a ridicat la 2,38 milioane de lei. Chiar și în timpul administrației Măiță, Primăria Amara a continuat colaborarea cu Intergroup Engineering SRL. Incapabil să gestioneze disensiunile apărute în relația cu firma, fostul edil a decis să suspende plata contractului, fapt care a generat situația existentă în prezent.

1 Februarie 2023, 10:20 (5704 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Plajele publice din Amara nu primesc turiști nici vara aceasta
Amara, «Centru de Excelență în Turism»
Reabilitarea Căminului Cultural Amara va beneficia de finanțare de la CNI
Primăria Amara, salvată de la faliment administrativ de către Guvern?
Anchetă penală pentru administrația Moraru

Comentariile cititorilor:


semidocti conduc:
(2 Februarie 2023, 08:13)
si uite asa ajung unii in functii care nu au nici cea mai mica sansa de a intelege legea....contractul dintre parti este cel ce guverneaza relatia comerciala este Legea partilor si trebuie respectat ...punct ce este trecut in el si este asumat prin semnatura este sfant (se plateste), alt aspect cine este ADR...finantatorul...e aici ADR ca si justificare trebuia sa ceara clarificare de la ANAP daca avea dubii privind contractul sau prestatia si atunci sa i a decizie , pt ca ANAP este singura institutie capabila sa ia o decizie privind achizitia, dupa care vine noul primar si ce face el se tine scortos si da in judecata insa da bani unui avocat care nu stie cu ce se mananca si in loc sa ceara clarificari instantei initiale pe motivare el ce face tardiv invoca cum ca penalitatea e abuziva desi ..... (vezi raspunsul curtii de apel) , acum primarul ce face? este victimaaaaaa sau vrea sa pozeze in victima doar pt faptul ca nu a stiut sa rezolve problema .......... in rest asta e cea mai mica problema , sa vedem ce ramane de plata dupa prezenta victima ....zice lumea ca s-ar pierde finantari europene sa te tii atunci cati bani trebuiesc dati inapoi, atunci tot victima a trecutului?
Cetatean:
(1 Februarie 2023, 18:47)
Primarul (...) sa raspunda. Penal.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 03 Iun 2023
114 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 5 7 9 10 11 421 422
0
Ograda: Camion răsturnat în șanț

Ograda: Camion răsturnat în șanț

Marți, 14 martie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un camion, în comuna Ograda. În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă încarcerată, dar ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2023, 11:10
(2994 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă în comuna Borănești. Au ars articole textile, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2023, 11:00
(4796 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Valea Ciorii, Ion Roată, Coșereni și Movilița

Accidente la Valea Ciorii, Ion Roată, Coșereni și Movilița

Vineri, 10 martie a.c., Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2023, 12:20
(4011 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 88,83 milioane de lei la bugetul general consolidat, în februarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 88,83 milioane de lei. Astfel ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2023, 12:40
(4310 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool la volan

IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool la volan

Joi, 9 martie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cauzate de șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2023, 11:40
(4777 vizualizări - 0 comentarii)


5
IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în zona gărilor

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în zona gărilor

Joi, 9 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat activități de prevenire a infracțiunilor în zona gărilor din Slobozia, Urziceni, Fetești și Țăndărei. Scopul activităților a constat în informarea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2023, 11:30
(7226 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 9 martie 2023, orele 23,00-10 februarie 2023, ora 06,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2023, 18:50
(4667 vizualizări - 0 comentarii)


7
Urziceni: A căzut cu mașina de pe un pod rutier

Urziceni: A căzut cu mașina de pe un pod rutier

Un grav accident s-a produs marți, 7 martie a.c., la ieșirea din Urziceni către Buzău. O mașină înmatriculată în Ialomița, în care se aflau două persoane, a căzut de pe podul rutier din zonă, într-un canal ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2023, 12:40
(5471 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Minor cercetat penal pentru furtul unei mașini

Fetești: Minor cercetat penal pentru furtul unei mașini

Luni, 6 martie a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 72 de ani, cu privire la faptul că a lăsat autoturismul parcat pe o stradă din Fetești pentru a merge la cumpărături ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2023, 11:00
(4906 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 martie 2023, termen pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2023, 10:30
(7742 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 15,828 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2023, 10:00
(7426 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,30%, rata șomajului la finele lunii ianuarie 2023

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4136 șomeri (din care 2054 femei), rata șomajului fiind de 5,30%, cu 0,83% peste ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2023, 12:40
(4978 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Valea Măcrișului

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă a unui ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2023, 11:05
(6429 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbat omorât de tren

În dimineața zilei de sâmbătă, 4 martie a.c., un bărbat a fost lovit de trenul personal care face legătura între stațiile Slobozia Veche și Ciulnița, în zona Bazinului Olimpic din Slobozia. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2023, 09:00
(6450 vizualizări - 0 comentarii)


«Școala Altfel» alături de jandarmii ialomițeni

«Școala Altfel» alături de jandarmii ialomițeni

În cadrul programului «Școala Altfel», în perioada 27 februarie-3 martie a.c., jandarmii ialomițeni au fost alături de elevi de la instituții de învățământ din Slobozia, Fetești și Urziceni. Copiilor le ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2023, 11:15
(3417 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 7 martie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabiliilor înregistrați în scop de TVA, care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2023, 10:30
(4371 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Procedura de vizare a carnetelor de rentă viageră

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2022, rentierii vor solicita viza anuală în perioada ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 15:40
(4351 vizualizări - 1 comentariu)


APM Ialomița: Amenzi acordate pentru arderea miriștilor

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița reamintește cetățenilor din județul Ialomița faptul că, potrivit reglementărilor legale, arderea miriștilor constituie contravenție. Astfel, persoanele fizice ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 14:30
(4342 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: S-a majorat valoarea indemnizațiilor de șomaj și de stimulare a ocupării forței de muncă

Începând cu 1 martie 2023, baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița s-a majorat ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 10:30
(4452 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Atelier de confecționat Mărțișoare

Protopopiatul Slobozia: Atelier de confecționat Mărțișoare

În luna dedicată mamei și venirii primăverii, miercuri, 1 martie 2023, la sediul Căminului Cultural din Slobozia Nouă, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 5 și Grădinița cu Program ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 16:20
(4942 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism răsturnat între Slobozia și Drajna

Autoturism răsturnat între Slobozia și Drajna

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri, 1 martie a.c., pe DN21, între Slobozia și Drajna, în urma căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un camion. Impactul celor două mașini a fost atât de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 15:40
(5721 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, de 1 Martie alături de doamnele de la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia

Jandarmii ialomițeni, de 1 Martie alături de doamnele de la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia

«Poate că o floare nu rezolvă toate problemele, dar cu siguranță face ziua puțin mai frumoasă, mai ales că suntem la început de primăvară!». Astfel, de 1 Martie, jandarmii ialomițeni au avut o misiune specială ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 14:25
(3191 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Titluri de Stat «Tezaur», dobândă de până la 8%/an

Românii pot cumpăra Titluri de Stat «Tezaur» și în luna martie 2023, cu dobândă de până la 8%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice că începând ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 10:40
(4749 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de miercuri, 1 martie a.c., Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2023. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată, în perioada ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 10:20
(5031 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Marți, 28 februarie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Avem astăzi pe ordinea de zi un material ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2023, 12:00
(4665 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din orașul Fetești!

În perioada 1 martie 2023, orele 23,00-2 martie 2023, ora 06,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2023, 08:30
(3530 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte slobozeni, reținuți după provocarea unui scandal

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, din Slobozia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 16:50
(4744 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați sâmbătă, 25 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 56 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 16:35
(3612 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 184 mii de lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, au reținut 16 permise de conducere și au constatat 14 infracțiuni. Astfel, sâmbătă și duminică, 25 și 26 februarie a ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 16:25
(5431 vizualizări - 0 comentarii)


Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală, publicat pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că pe site-ul ANAF a fost publicată «Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 16:10
(4331 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 4 5 7 9 10 11 421 422
Ultimele comentarii
Marius în Reabilitarea Muzeului Național al Agriculturii costă 42,2 milioane de lei Octavian în Reabilitarea Muzeului Național al Agriculturii costă 42,2 milioane de lei Alin în Plajele publice din Amara nu primesc turiști nici vara aceasta For AI în Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei Sofer în Pasajul Drajna, deschis circulației marți, 30 mai 2023! A_I în Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei Iosif în Reabilitarea Muzeului Național al Agriculturii costă 42,2 milioane de lei Mary în Unitatea de Primiri Urgențe Slobozia se mută în containere RADU în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 31 mai 2023 Covrig 19 în DADP a declarat război plopilor Sloboziei Mariana în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 31 mai 2023 MihaiOaneaLuciu în DADP a declarat război plopilor Sloboziei Mary în Reabilitarea Muzeului Național al Agriculturii costă 42,2 milioane de lei Andrei în Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei Anonim în Învățământ «step by step» la Școala Gimnazială «Alexandru Odobescu» Urziceni Șofer amator în Pasajul Drajna, deschis circulației marți, 30 mai 2023! Nascuta in Suditi în Comuna Sudiți a împlinit 200 de ani Mihai în «Înainte, marș!» spre Parlamentul European Mary în Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei Sorina în DADP a declarat război plopilor Sloboziei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...