Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a cheltuit 20,7 milioane de lei pentru investiții

În 2022

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a cheltuit 20,7 milioane de lei pentru investiții

Investițiile în Sănătatea ialomițenilor repre­zintă o prioritate pentru autoritățile locale și centrale. Astfel, anul trecut, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a beneficiat de fonduri în valoare de 20,7 milioane de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale. Pentru anul în curs, sumele sunt aproximativ similare.

Investiții în Sănătate Cele 20,7 milioane de lei de care Spitalul Județean de Urgență Slobozia a beneficiat în anul 2022 pentru investiții provin de la Consiliul Județean Ialomița și Ministerul Sănătății. Potrivit listei de inventar realizată de reprezentanții unității medicale, cu acești bani au fost achiziționate peste 40 de aparate medicale, necesare cadrelor medicale pentru a-și desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Potrivit listei, au fost cumpărate incubatoare pentru Secția Neonatologie, un videobronhoscop, un ecograf multidisciplinar cu doppler vascular și soft pentru doppler transcranian, un electroencefalograf sau un EMG portabil pentru ghidare și administrare de toxină botulinică. «Preocuparea Spitalului Slobozia este de a oferi servicii medicale de calitate tuturor pacienților, fie că sunt persoane asigurate, fie că sunt persoane neasigurate... Tocmai de aceea considerăm că este esențial să investim fonduri în dotări și să achiziționăm cele mai bune și performante aparate medicale. Iar sprijinul pe care l-am primit din partea autorităților în acest sens este primordial. Asigurăm toți ialomițenii că avem capacitatea de a-i trata corespunzător, fără a mai fi nevoie să plece în alte județe sau să apeleze la servi­ciile clinicilor private, acolo unde știm cu toții, serviciile medicale sunt foarte costisitoare...» a declarat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Pe lângă proiectele deja cunoscute, aflate în derulare în acest moment, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a semnat un contract de finan­țare, din fonduri europene, în valoare de 2,8 milioane de lei, în cadrul unui proiect ce vizează creșterea capacității de reacție în cazul unei pandemii, de dimensiunile celei generate de virusul SARS-CoV-2. Fondurile acordate de Uniunea Europeană vor fi utilizate pentru achiziția de echipamente medicale. «Criza sanitară COVID-19 a reprezentat o provocare pentru sistemele medicale. Astfel, pentru a face față mai bine unei situații de asemenea dimensiune trebuie să fim pregătiți. Uniunea Europeană s-a arătat interesată să ne ajute și să ne pună la dispoziție fonduri în acest sens. Noi am semnat contractul de finanțare, așteptăm acum ca proiectul să înceapă!» a mai spus Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Buget de 194 milioane de lei în 2023 Pentru anul în curs, calculele estimative ale reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Slobozia arată că instituția va avea un buget de 194 milioane de lei. Pentru investiții, suma stabilită are o valoare similară cu cea de anul trecut. Banii vor fi utilizați pentru dezvoltarea infrastructurii medicale, mai ales în ceea ce privește asigurarea hranei pacienților internați. «Funcționarea bucătăriei spitalului este importantă, pentru că hrana se prepară diferențiat în funcție de diagnosticul fiecărui bolnav. De aceea zona de preparare trebuie să fie conformă și dotată cores­punzător... Este unul dintre aspectele pe care le avem în vedere în ceea ce privește investițiile pe care le vom demara în 2023. Evident că mai sunt multe lucruri de pus la punct, iar acești bani ne vor ajuta să le realizăm!» a mai spus Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Trei medici ATI, angajați la Spitalul Slobozia
Dincolo de investițiile în echi­pamente medicale, Spitalul Județean de Urgență Slobozia trebuie să își concentreze atenția și asupra dezvoltării resursei umane. Unitatea medicală este în continuare deficitară din punct de vedere al medicilor, mai ales în cazul unor specialități importante precum Neonatologia, Cardiologia, Pediatria sau Anestezia și Terapia Intensivă. Din luna februarie, Spitalul Slobozia a primit asigurări că trei medici specialiști ATI vor profesa aici. «Sunt medici pe care îi cunoaștem și care au lucrat la noi și în timpul pande­miei COVID-19. Ne bucurăm că vor să revină și să facă parte din colectivul Spitalului Slobozia!» a precizat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

6 Februarie 2023, 12:05 (5235 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Unitatea de Primiri Urgențe Slobozia se mută în containere
Noul Bloc Operator al Spitalului Slobozia, finalizat în 2023
35 milioane de euro pentru «spitalul» din curtea Spitalului Slobozia
Investiții ale Ministerului Sănătății la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(9 Februarie 2023, 22:43)
Ok,felicitări pentru investitii! Dar investitii in personal , cand???? Te duci si stai la Upu cu orele, poti sa mori ca ei nu te baga in seama , te duci cu o problema si ei te trateaza de altceva
Mary :
(7 Februarie 2023, 13:44)
Bine că s-au cheltuit 20 de milioane de lei, și oamenii care vin să își facă analizele se înghesuie pe un hol de 4 persoane, restul stau afară în ploaie sau în frig, ori în căldura lui cuptor pentru că este un singur cabinet de recoltare cu două cadre medicale plictisite că fac aceiași treabă în fiecare zi. Iar dacă nu ai fost dimineața, trebuie să dea telefoane după telefoane, cu aprobări după aprobări să mai recolteze sânge pentru câteva analize, pentru că se închid ușile, ca la metrou. Culmea că în fiecare zi trec medici și cadre medicale, lucrători TESA și chiar directorul spitalului și îi văd pe amărâți ce se înghesuie, cabinetul fiind chiar lângă portar, la întrare în curtea spitalului. Și vă lăudați cu invetiții de 20 de milioane. Urât, foarte urât!!!
Un cetățean :
(7 Februarie 2023, 11:10)
Ne laudam cu aparatura de ultimă generație cumpărată la suprapret, dar nu avem medicamente uzuale in spital cu care sa ne tratam, sa va fie rușine!!!
Doctoru:
(6 Februarie 2023, 12:28)
E bine ca bagati milioane de euro in pereti. Oamenii fac diferenta! Aduceti personal competent si cu avant in munca!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
11 Iun 2023
224 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 12:37
(10892 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 12:28
(10185 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 12:18
(13510 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:40
(9880 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:38
(9065 vizualizări - 0 comentarii)


5
Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:36
(10685 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:22
(13440 vizualizări - 0 comentarii)


7
Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 14:47
(13166 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:35
(10967 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:22
(12374 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:19
(11299 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:17
(10447 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 06:32
(47466 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:51
(9694 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:37
(10503 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 14:21
(11171 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 13:56
(12250 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 16:24
(13783 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:09
(12083 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:08
(11210 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 12:06
(12192 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:52
(10206 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:44
(10382 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:40
(11683 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:38
(12704 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:36
(10447 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 16:32
(11321 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:30
(9142 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 18:24
(9651 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 05:32
(9573 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...