Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

AJFP Ialomița: 31 martie 2023, termenul-limită pentru înregistrarea contractelor de închiriere

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care au aflate în derulare, la data de 1 ianuarie 2023, contracte de închiriere, că au obligația înregistrarii la organul fiscal competent în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligația înregistrării contractului încheiat între părți și a modificărilor survenite ulterior, respectiv 31 martie 2023. Totodată, reamintim că începând cu data de 1 ianuarie 2023, a fost instituită obligația pentru persoanele fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, de a înregistra contractul încheiat între părți, precum și modificările survenite ulterior, la organul fiscal competent în termen de 30 de zile de la data încheierii/producerii modificării acestuia.

15 Martie 2023, 15:50 (8243 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
AJFP Ialomița: Înregistrare contracte de chirii la organul fiscal teritorial

Comentariile cititorilor:


Adrian:
(16 Martie 2023, 11:23)
Pana la urma de unde atat nesimtire si abuz? Adica omul isi cumpara un apartament, plateste taxe, apoi impozit anual, orice imbunatatire sau mentenanta din proprii sai bani ( statul nu ajuta cu absolut nimic) si daca il inchiriaza, statul percepe alte biruri ? De unde si pana unde ticalosia asta? Ia mai duceti-va.... Numai taxe si impozite stiti, a ajuns omul sclav statului ! Dar pensiile speciale nesimtite nu le desfiintati, tot pe omul de rand trageti...ANAF-ura mamii voastre de javre !!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 26 Apr 2025
144 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Hyundai a prezentat patru noi modele destinate pieței europene la Salonul Auto de la Paris

Hyundai a prezentat patru noi modele destinate pieței europene la Salonul Auto de la Paris

Hyundai a prezentat patru noi modele cu ocazia Salonului Auto de la Paris, ediția 2010. Două dintre modele -ix20 și noul i10- au debutat la Paris, în timp ce incredibilul Genesis Coupe și ix35 Blue vor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:02
(14934 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrînă de 74 de ani, găsită moartă în apartament

Sîmbătă, 30 octombrie a.c., echipajul de descarcerare al Gărzii Slobozia s-a deplasat în municipiul reședință de județ pentru deblocarea ușii de la apartamentul unei femei în vîrstă de 74 de ani, situat ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:58
(13443 vizualizări - 0 comentarii)


Noapte de foc pentru pompierii ialomițeni: 3 incendii în 4 ore

Este vorba de noaptea de vineri spre sîmbătă, 29/30 octombrie, cînd, în mai puțin de 4 ore, militarii au fost solicitați să intervină la stingerea a trei incendii izbucnite pe raza județului.
Astfel ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:57
(13867 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: «Rapsozii la ei acasă»

Munteni Buzău: «Rapsozii la ei acasă»

Printre preocupările permanente ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița se numără și organizarea anuală a unei manifestări legate de inima și sufletul țăranului ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:50
(17655 vizualizări - 0 comentarii)


Furt din casieria Primăriei Brazii

După ce săptămîna precedentă Independent a dezvăluit o inginerie financiară prin care casierița Primăriei Fierbinți-Tîrg și-ar fi însușit necuvenit 64 mii de lei din banii contribuabililor, polițiștii fac ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:25
(13129 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», în atenția ITM

Potrivit unei informări, în perioada 21-22 octombrie 2010, Inpectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat o campanie națională privind legalitatea relațiilor de muncă în domeniul fabricării de produse ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:24
(14229 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Accident cu scuterul

Un bărbat de 35 de ani a fost victima unui accident rutier pentrecut în apropierea localității Urziceni. Incidentul s-a produs, joi, 28 octombrie, cînd victima, conducător al unui moped, a intrat într-un ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:24
(14981 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Săveni: Lemn confiscat

Joi, 28 octombrie, polițiștii din localitatea Săveni au depistat pe raza localității un autocamion condus de un bărbat, de 30 de ani, din județul Vrancea. Autocamionul era încărcat cu lemne, peste 5 metri ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:22
(14398 vizualizări - 0 comentarii)


Pește în portbagaje de mașini

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii ialomițeni au descoperit în mașinile a trei șoferi peste 170 kilograme de pește, specia fitofag, caras și plătică, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documente ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(13877 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: pește Ialomița


Făcăeni: Furau lemne

Un bărbat, de 41 de ani, din Făcăeni, a alertat polițiștii miercuri, 27 octombrie, întrucît mai multe persoane furau lemne dintr-o explotație forestieră din Balta Ialomiței. Deplasîndu-se la fața locului ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(17661 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Făcăeni furt lemne


Balaciu: Depistat cu numere de înmatriculare expirate la mașină

Un bărbat de 34 ani, din Traian, este actual cercetat de polițiști după ce a fost prins în trafic conducînd o mașină cu numere de înmatriculare expirate. Șoferul a fost identificat de către polițiștii din ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:05
(15355 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Acțiune în trafic

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii din Țăndărei au organizat în localitate o acțiune preventivă pe linia traficului rutier. În timpul acțiunilor au fost legitimate 73 de persoane, 60 de mașini au fost verificate ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:04
(13258 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița participă la mitingul de susținere a moțiunii cu 1200 de manifestanți

Județul Ialomița este prezent la București cu peste 30 de autocare și circa 1200 de manifestanți. Aceștia au fost mobilizați de către liderii sindicatelor locale și partidele politice de opoziție. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 12:50
(15108 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: miting Ialomița


Trei polițiști ialomițeni, condamnați pentru luare de mită

După ce au solicitat bani pentru a «ierta» contravenienții, trei polițiști ialomițeni au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Întrucît sentințele judecătorești au ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:12
(15926 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Hoț trimis după gratii

Marți, 26 octombrie, polițiștii din Andrășești au reținut un bărbat, de 30 de ani, din Miloșești. Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare în data de 19 octombrie, individul fiind acuzat de ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:10
(15956 vizualizări - 0 comentarii)


Beți la volan sau circulînd cu numere false la mașini

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 26 spre 27 octombrie, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe direcția Slobozia-Urziceni. În urma verificărilor de rutină ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:08
(15631 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile la Fisc se depun doar electronic

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița informează că, începînd cu obligațiile declarative aferente lunii octombrie cu termen de declarare 25 noiembrie 2010, declarațiile fiscale vor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:06
(15257 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 08:58
(12497 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 08:28
(12297 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Au tîlhărit o fetiță de 13 ani

Duminică, 24 octombrie, în jurul orei 21,00, un bărbat din Perieți a reclamat polițiștilor faptul că fiica sa, de 13 ani, a fost victima unei tentative de tîlhărie, comisă în fața blocului unde domiciliază ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:32
(15545 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

1000 de lei amendă și 200 litri de erbicid confiscat. Acesta este rezumatul unui verificări a unei mașini, aflată în trafic pe raza localității Țăndărei. Șoferul, un bărbat de 37 de ani, din Călărași, a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:30
(22767 vizualizări - 2 comentarii)


Din nou modificări la asigurările angajaților plătiți cu drepturi de autor

Potrivit unei informări a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, începînd cu 25 octombrie 2010 declararea contribuțiilor individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj pentru contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:30
(14297 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Găinari prinși de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 25 octombrie, o bătrînă de 73 ani din Scînteia a reclamat polițiștilor faptul că în noaptea de duminică spre luni hoții i-au furat din ogradă o plită din fontă, un furcoi ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:29
(16469 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor încarcerat

Luni, 25 octombrie, polițiștii din Axintele și Sălcioara au prins, pe raza localității Lehliu-Gară, un bărbat, de 27 de ani, din Sălcioara, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă emis ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:28
(14819 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți la porumb

Polițiștii din Bordușani au prins 9 persoane, cu vîrste cuprinse între 20 și 61 ani, care folosindu-se de 5 căruțe au furat peste 1200 kg porumb de pe o solă deja recoltată ce aparținea unui societăți agricole ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:26
(17520 vizualizări - 1 comentariu)


Balaciu: La volan fără permis

În cursul nopții trecute, 25 spre 26 octombrie, polițiștii din Balaciu au depistat în trafic, pe un drum comunal, un autovehicul condus de un localnic, de 36 de ani. Verificînd documentele șoferului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:25
(14496 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne vîndute ilegal

În cursul dimineții de luni, 25 octombrie, polițiștii din Maia au depistat în trafic un autocamion ce transporta și vindea lemne. La volan se afla un tînăr, de 25 de ani, din Vrancea, iar cu ocazia verificării ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:23
(13251 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia lemne ilegal


Un morun și 17 kg de icre negre, în portbagajul unui autoturism

Duminică, 24 octombrie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, o mașină condusă de un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Giurgeni. Potrivit polițiștilor, în portbagajul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:31
(15781 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Depunere de coroane de «Ziua Armatei»

Luni, 25 septembrie, Instituția Prefectului Ialomița a organizat o serie de activități pentru celebrarea «Zilei Armatei». Evenimentul a debutat la Monumentul eroilor «Colonel Popescu», în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:25
(12224 vizualizări - 0 comentarii)


Băiețel de 9 ani, înecat la Giurgeni

Un băiețel de doar 9 ani și-a găsit sfîrșitul înecîndu-se într-o cuvă betonată a unei stații de pompare. Tragedia s-a petrecut în localitatea Giurgeni. Băițelul plecase la pescuit în dimineața de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:24
(11397 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Român în Ialomița va avea cărți de identitate electronice OM în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» dan în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» DEZAMAGIRE în Primăria Slobozia renunță la construcția consorțiului pentru învățământul tehnic și dual CETATEAN în Primăria Slobozia renunță la construcția consorțiului pentru învățământul tehnic și dual @Mary în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Vasile în Ialomița va avea cărți de identitate electronice Gogu în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Mary în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Vasile în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Cunoscator în Primăria Slobozia renunță la construcția consorțiului pentru învățământul tehnic și dual SorinB în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» nocar în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Vasile tarcovnicul în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Alex în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» CETATEAN în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» MIHAILA în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Politist în Pieton amendat că «nu a traversat drumul perpendicular pe axa acestuia» Vasile în Primăria Slobozia renunță la construcția consorțiului pentru învățământul tehnic și dual

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...