Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Aparat medical cumpărat cu bani europeni, nefuncțional din cauza lipsei de medici

La Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Aparat medical cumpărat cu bani europeni, nefuncțional din cauza lipsei de medici

Un aparat medical achiziționat de Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești, prin intermediul unui program cu finanțare europeană, este nefuncțional pentru că singurul medic angajat să îl utilizeze și-a dat demisia, preferând să lucreze într-o altă unitate medicală, mult mai aproape de domiciliu. Situația trenează de două luni, iar acum se caută soluții pentru angajarea unui alt specialist. «Postul a fost scos la concurs!» au transmis reprezentanții unității medicale.

Criză de medici la Spitalul Fetești După doi ani și jumătate de lucrări, Ambulatoriul Spitalului Municipal «Anghel Saligny» din Fetești a fost reabilitat complet în primăvara anului 2021. Fondurile au fost alocate din bugetul Uniunii Europene, iar pe lângă reabilitarea clădirii, proiectul a presupus și dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație. Astfel, aproape 5 milioane de lei, din cele peste 10,5 milioane de lei cât a valorat întregul proiect, au fost cheltuite pentru echipamente. Pe lista de investiții a fost trecut și un Computer Tomograf, aparat care a fost pus în funcțiune la două luni de la achiziție, o dată cu acreditarea pe care Spitalul Municipal «Anghel Saligny» a primit-o din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). În urmă cu două luni, reprezentanții unității medicale au suspendat însă activitatea echipamentului medical, după ce medicul angajat să realizeze investigații medicale cu ajutorul acestui echipament și-a dat demisia și s-a mutat la alt spital. «Domnul doctor care efectua investigații CT a preferat să nu mai facă naveta și să lucreze la Constanța, acolo unde își avea domiciliul... Pe cale de consecință, pentru că am rămas fără medic, am decis să suspendăm activitatea Computerului Tomograf. De aceea este nefuncțional în momentul de față!» susțin reprezentații Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești. În perioada următoare, instituția va scoate la concurs postul de medic specialist în Radiologie, urmând să reia investigațiile cu ajutorul Computerului Tomograf în momentul în care un alt specia­list va fi angajat. «Vă dați seama că și noi ne dorim să realizăm acest tip de investigații medicale, având în vedere că sunt decontate de Casa de Sănătate... Vom scoate postul la concurs și vom angaja un alt specialist. Abia atunci vom putea utiliza din nou Computerul Tomograf!» mai spun oficialii unității medicale. Pe cale de consecință, toți pacienții care au nevoie de investigații cu aparatul Computer Tomograf sunt transferați către alte unități medicale.

Scandal fără precedent Aflată în conflict deschis cu medicii, managerul Vali Silica Tudor a provocat o criză de personal. La începutul acestui an, mai mulți medici specialiști anunțau pe rețelele de socializare faptul că vor renunța la posturile pe care le dețin în cadrul unității medicale din cauza indiferenței cu care sunt tratați atât ei, cât și pacienții, de către mana­gerul Vali Silica Tudor. Petiția înaintată de către medici a provocat un imens val de reacții în mediul on-line. În replică la acuzațiile aduse de către specialiștii nemulțumiți de managementul unității medicale, oficialii spitalului au precizat, print-un comunicat de presă, faptul că «informațiile vehiculate într-un mod rău intenționat în mediul on-line afectează ima­ginea Spitalului Municipal „Anghel Saligny“», fără a aduce lămuriri suplimentare față de valul de nemulțumire creat de medici.

15 Martie 2023, 13:55 (5767 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Spitalele ialomițene nu pot realiza investigații CT

Comentariile cititorilor:


X-MEN:
(15 Martie 2023, 18:17)
pe unde merge VALI SILICA TUDOR iarba nu mai creste,scandalul sta sa inceapa
Asist:
(15 Martie 2023, 16:48)
Dar de mamograful achizitionat pe vremea Marianei Iancu ce ziceti? Inca sta bagat in tipla si femeile trebuie sa mearga la mama dracului sa isi faca o mamografie!
Rosu:
(15 Martie 2023, 15:45)
pleaca si din cauza dinozaurilor ,gen Barcarie si alti  care au pus stapanire pe spital,cei tineri nu au loc de ei

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 07 Oct 2024
101 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(211 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(213 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(480 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(219 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(75 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(158 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(158 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(302 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(220 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(166 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

1 Octombrie 2024, 19:10


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(223 vizualizări - 1 comentariu)


ANAF: Seminarii web dedicate facilităților fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează seminare web dedicate facilităților fiscale prevăzute ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 10:40
(166 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,07 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 14:45
(168 vizualizări - 0 comentarii)


Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român 

«Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 13:55
(158 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Incendiu la o șiră de paie

Duminică, 29 septembrie 2024, în jurul orelor 20,50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de Pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:45
(153 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


Accidente la Dridu și Căzănești

Accidente la Dridu și Căzănești

În dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în jurul orei 5,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Dridu, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:40
(210 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(1326 vizualizări - 4 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(209 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(156 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(252 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(356 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(389 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(404 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(409 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(400 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(403 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(376 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare pentru controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:25
(411 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Jilavean în IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele bosss în Șeful instituției a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă a DNA! @ Ionică în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi @ Petrica în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Cetățeanul turmentat în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi 1997wolf în Șeful instituției a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă a DNA! Bin Laden în Șeful instituției a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă a DNA! Bin Laden în Șeful instituției a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă a DNA! George.s în Recalcularea pensiilor perturbă activitatea Tribunalului Ialomița Petrica în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi "banii sunt dati" în Reabilitarea Stadionului «1 Mai», amânată din cauza unei licitații contestate Om în Existența grupărilor infracționale din Slobozia, greu de demonstrat de către organele judiciare Ionica în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Schengen în Șeful instituției a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă a DNA! tot tandarean în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Corcodel de la Dumitresti în IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele Corcodel de la Dumitresti în Șeful instituției a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă a DNA! PARDAILLAN în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Mary în Listele PSD Ialomița pentru Alegerile Parlamentare, nefinalizate! Mary în Grad scăzut de încasare a taxelor și impozitelor locale în primăriile din județ

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...