Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Aparat medical cumpărat cu bani europeni, nefuncțional din cauza lipsei de medici

La Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Aparat medical cumpărat cu bani europeni, nefuncțional din cauza lipsei de medici

Un aparat medical achiziționat de Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești, prin intermediul unui program cu finanțare europeană, este nefuncțional pentru că singurul medic angajat să îl utilizeze și-a dat demisia, preferând să lucreze într-o altă unitate medicală, mult mai aproape de domiciliu. Situația trenează de două luni, iar acum se caută soluții pentru angajarea unui alt specialist. «Postul a fost scos la concurs!» au transmis reprezentanții unității medicale.

Criză de medici la Spitalul Fetești După doi ani și jumătate de lucrări, Ambulatoriul Spitalului Municipal «Anghel Saligny» din Fetești a fost reabilitat complet în primăvara anului 2021. Fondurile au fost alocate din bugetul Uniunii Europene, iar pe lângă reabilitarea clădirii, proiectul a presupus și dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație. Astfel, aproape 5 milioane de lei, din cele peste 10,5 milioane de lei cât a valorat întregul proiect, au fost cheltuite pentru echipamente. Pe lista de investiții a fost trecut și un Computer Tomograf, aparat care a fost pus în funcțiune la două luni de la achiziție, o dată cu acreditarea pe care Spitalul Municipal «Anghel Saligny» a primit-o din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). În urmă cu două luni, reprezentanții unității medicale au suspendat însă activitatea echipamentului medical, după ce medicul angajat să realizeze investigații medicale cu ajutorul acestui echipament și-a dat demisia și s-a mutat la alt spital. «Domnul doctor care efectua investigații CT a preferat să nu mai facă naveta și să lucreze la Constanța, acolo unde își avea domiciliul... Pe cale de consecință, pentru că am rămas fără medic, am decis să suspendăm activitatea Computerului Tomograf. De aceea este nefuncțional în momentul de față!» susțin reprezentații Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești. În perioada următoare, instituția va scoate la concurs postul de medic specialist în Radiologie, urmând să reia investigațiile cu ajutorul Computerului Tomograf în momentul în care un alt specia­list va fi angajat. «Vă dați seama că și noi ne dorim să realizăm acest tip de investigații medicale, având în vedere că sunt decontate de Casa de Sănătate... Vom scoate postul la concurs și vom angaja un alt specialist. Abia atunci vom putea utiliza din nou Computerul Tomograf!» mai spun oficialii unității medicale. Pe cale de consecință, toți pacienții care au nevoie de investigații cu aparatul Computer Tomograf sunt transferați către alte unități medicale.

Scandal fără precedent Aflată în conflict deschis cu medicii, managerul Vali Silica Tudor a provocat o criză de personal. La începutul acestui an, mai mulți medici specialiști anunțau pe rețelele de socializare faptul că vor renunța la posturile pe care le dețin în cadrul unității medicale din cauza indiferenței cu care sunt tratați atât ei, cât și pacienții, de către mana­gerul Vali Silica Tudor. Petiția înaintată de către medici a provocat un imens val de reacții în mediul on-line. În replică la acuzațiile aduse de către specialiștii nemulțumiți de managementul unității medicale, oficialii spitalului au precizat, print-un comunicat de presă, faptul că «informațiile vehiculate într-un mod rău intenționat în mediul on-line afectează ima­ginea Spitalului Municipal „Anghel Saligny“», fără a aduce lămuriri suplimentare față de valul de nemulțumire creat de medici.

15 Martie 2023, 13:55 (6980 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Spitalele ialomițene nu pot realiza investigații CT

Comentariile cititorilor:


X-MEN:
(15 Martie 2023, 18:17)
pe unde merge VALI SILICA TUDOR iarba nu mai creste,scandalul sta sa inceapa
Asist:
(15 Martie 2023, 16:48)
Dar de mamograful achizitionat pe vremea Marianei Iancu ce ziceti? Inca sta bagat in tipla si femeile trebuie sa mearga la mama dracului sa isi faca o mamografie!
Rosu:
(15 Martie 2023, 15:45)
pleaca si din cauza dinozaurilor ,gen Barcarie si alti  care au pus stapanire pe spital,cei tineri nu au loc de ei

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 15 Iul 2025
215 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Dealer de droguri arestat preventiv

Miercuri, 22 ianuarie 2024, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au efectuat două percheziții domiciliare, în Slobozia, vizat fiind un dealer de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2025, 11:00
(5100 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie 1859-Unirea Principatelor Române»

Instituțiile de cultură invită ialomițenii la o manifestare culturală de suflet joi, 23 ianuarie 2025, de la orele 11,00, la sediul din Slobozia al Muzeului Județean Ialomița. Astfel, «Unirea ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2025, 09:50
(5807 vizualizări - 1 comentariu)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise în ziua de 24 ianuarie 2025-«Ziua Unirii Principatelor Române»

Vineri, 24 ianuarie 2025, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2025, 09:35
(13383 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul electric în mai multe localități din Ialomița!

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2025, 15:55
(7339 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 39,707 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2025, 10:15
(5602 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 290000 de lei, 16 permise reținute, 24 certificate de înmatriculare retrase

La sfârșitul de săptămână precedent, 18/19 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2025, 16:15
(3448 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 31.01.2025 inclusiv, solicitanții eco-schemelor din sectorul zootehnic, care prin cererea de plată depusă ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2025, 10:50
(10157 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 27 de ani, dispărut pe raza orașului Amara

Tânăr de 27 de ani, dispărut pe raza orașului Amara

Poliția Orașului Amara a fost sesizată joi, 16 ianuarie 2025, cu privire la dispariția tânărului Alexandru Daniel Ilie, în vârstă de 27 de ani. Cunoscut cu afecțiuni ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 14:10
(2730 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărut


Amara: Beat și fără permis la volan, s-a ales cu un dosar penal

Un bărbat de 50 de ani, domiciliat în comuna Ciulnița, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat la volanul unui autovehicul în stare de ebrietate. Mai mult, acesta nu deținea permis ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 13:50
(3108 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: La volan în stare de ebrietate

Joi, 16 ianuarie 2025, pe raza localității Sălcioara, polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 38 de ani, domiciliat pe raza comunei, în timp ce conducea un autoturism având ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 13:20
(2518 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Polițiștii din Slobozia au fost solicitați să intervină joi, 16 ianuarie 2025, în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Mărculești. Din primele verificări efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 12:40
(1160 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 20 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 20 ianuarie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 10:20
(3584 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu fier vechi

Joi, 16 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au verificat punctele de lucru a două societăți comerciale din Fetești, descoperind faptul că reprezentanții acestora depozitau deșeuri feroase în alte ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 16:10
(351 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Amenzi aplicate șoferilor certați cu legea

Fetești: Amenzi aplicate șoferilor certați cu legea

Joi, 16 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au organizat o razie la Fetești. Vizate au fost zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 16:00
(6176 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Galeriile «Arcadia» ale Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia vor găzdui expoziția de artă plastică a pictorului Marius Frățilă. Evenimentul se va desfășura sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 11:50
(364 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2025, sub egida «Zilei Culturii Naționale» și declarării anului 2025 drept «Anul Eminescu», deoarece se aniversează 175 de ani de la nașterea marelui poet ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2025, 13:40
(591 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tânăr reținut de polițiști după ce a tras un foc de armă

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au reținut pentru 24 de ore un tâ ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 15:45
(999 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de sculptură

Slobozia: Expoziție de sculptură

La Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, joi, 16 ianuarie 2025, de la orele 14,00, va fi vernisată expoziția de sculptură «Armonii pe lemn», a artistului Gheorghe Istrate ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 15:05
(309 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Crunți/Ialomița și Străulești Gară/Călărași

Percheziții la Crunți/Ialomița și Străulești Gară/Călărași

Luni, 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Explozibili și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 14:10
(2223 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:25
(786 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,96 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna decembrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna decembrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:20
(4028 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,92%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2024

La sfârșitul lunii noiembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2157 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:20
(1557 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului, precum și toți operatorii interesați, cu privire la contextul ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:05
(260 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Fetești, sâmbătă, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 1,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 30 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 16:05
(323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomițeni infractori cu mandate europene de arestare, identificați și reținuți

În perioada 10-12 ianuarie 2025, în urma activităților investigativ-operative și a verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 4 mandate europene ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 15:05
(436 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 2753 persoane, angajate în perioada ianuarie-noiembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2753 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 12:55
(1721 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni preventive pentru siguranța tinerilor

Joi, 9 ianuarie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități preventiv-educative, fiind transmise recomandări pentru prevenirea traficului si consumului de substanțe interzise, a absenteismului ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 11:40
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde de euro

În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură către Comisia Europeană, marți, 7 ianuarie 2025, au fost transferate în conturile ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:40
(4247 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 13 ianuarie 2025, și până vineri, 7 februarie 2025, românii pot ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:30
(1553 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 13 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul Fiscal, care, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2025, 10:10
(4689 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#ion în Primăriile Slobozia și Fetești, somate să preia în administrare porțiuni de drumuri naționale ion în Primăriile Slobozia și Fetești, somate să preia în administrare porțiuni de drumuri naționale AadrianA în Ministerul Dezvoltării solicită Primăriei Slobozia asumarea finalizării proiectelor PNRR în 12 luni dan în Ministerul Dezvoltării solicită Primăriei Slobozia asumarea finalizării proiectelor PNRR în 12 luni Cetățeanul x în Ministerul Dezvoltării solicită Primăriei Slobozia asumarea finalizării proiectelor PNRR în 12 luni Mary în Ministerul Dezvoltării solicită Primăriei Slobozia asumarea finalizării proiectelor PNRR în 12 luni spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 iulie 2025 Motor în Ministerul Dezvoltării solicită Primăriei Slobozia asumarea finalizării proiectelor PNRR în 12 luni Simion în Ministerul Dezvoltării solicită Primăriei Slobozia asumarea finalizării proiectelor PNRR în 12 luni @Ion în Culturile agricole din Ialomița, în pericol din cauza secetei pedologice Lolita în Controale DSVSA Ialomița în supermarketurile din Slobozia Mary în «România, pe ultimul loc în UE la participarea copiilor la grădiniță!» Marinescu în Controale DSVSA Ialomița în supermarketurile din Slobozia Doina în Controale DSVSA Ialomița în supermarketurile din Slobozia Coruptul lacom în Școlile și liceele ialomițene cu un singur candidat la Bacalaureat și Evaluarea Națională Vasile în social-democrația locală, între «puterea beției» și «dragostea de administrație» Vasile în Controale DSVSA Ialomița în supermarketurile din Slobozia Ricki în Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere» Cetatean în Controale DSVSA Ialomița în supermarketurile din Slobozia Educatoare în «România, pe ultimul loc în UE la participarea copiilor la grădiniță!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...