Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ministerul Educației tratează cu indiferență nevoia de digitalizare a școlilor ialomițene

Ministerul Educației tratează cu indiferență nevoia de digitalizare a școlilor ialomițene

În anul 2020, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care Ministerul Educației și-a asumat public faptul că va face eforturi să digitalizeze școlile din toată țara. Unitățile de învățământ din Ialomița se numără printre cele pe care oficialii Ministerului Edu­ca­ției le-au uitat în ceea ce privește dota­rea cu echipamente IT. Deși situația este cunoscută la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, situația lipsei dispozitivelor electronice din școli a fost prezentată public într-un raport al organizației «Societatea Academică Română».

Învățământul ialomițean, tot mai departe de digitalizare Deși datele privind gradul de digitalizare al școlilor din Ialomița ar fi trebuit furnizate de instituțiile publice din județul nostru, o radiografie amplă a acestui proces o oferă însă organizațiile non-guvernamentale. Potrivit «Societății Academice Române», unul dintre principalii fondatori ai proiectului «România Curată», unitățile de învățământ din Ialomița se confruntă cu un grad scăzut de digitalizare. Toate acestea în condițiile în care Ministerul Educației și-a asumat public faptul că va face demersurile necesare ca echipamentele IT să nu lipsească din nicio școală din țara noastră. Mai mult, în 2020, Guvernul României a modificat Legea Educației prin Ordonanța de Urgență nr. 109/2020, potrivit căreia «Ministerul Educației și Cercetării asi­gură elevilor și profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive și acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale, Platformei școlare de e-learning și a altor platforme educațio­nale agreate». La 3 ani distanță de la im­plementarea acestui act normativ, raportul «Societății Academice Române» arată contrariul. În Ialomița existau la înce­putul acestui an calendaristic aproximativ 3000 de elevi care nu dispuneau de resursele tehnologice pe care ar fi trebuit să le primească din partea Ministerului Educației. Mai mult, potrivit aceluiași document oficial, aproape un sfert din școlile din județul Ialomița nu dispuneau de racordare la rețele publice de internet sau aveau probleme în ceea ce privește asigurarea unor conexiuni de calitate. Specialiștii «Societății Academice Române» consideră oportun ca oficialii Ministe­rului Educației să reanalizeze situația di­gitalizării din fiecare județ în parte, aceștia făcând referire directă la Ialomița. «Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a transmis date care relevă faptul că elevii și profesorii care dețin un telefon smart au fost considerați ca fiind dotați din perspectiva accesului la echi­pamente digitale. (...) În acest sens, nu ar mai trebui să îi considerăm echipați pentru educație digitală pe elevii și profesorii care dețin un smartphone, întrucât acest echipament este neconform pentru digitalizarea calitativă a procesului educațional» se arată în Raportul oficial privind digitalizarea școlilor.

16 Martie 2023, 12:10 (5017 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 25 Sep 2023
149 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 411 412 413 415 417 418 419 430 431
0

Materiale neferoase, confiscate

Luni, 8 martie a.c., cu ocazia unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 13:18
(12864 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În acest week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 9 infracțiuni constatate, 329 sancțiuni contravenționale aplicate, 18 certificate de înmatriculare retrase și ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 13:17
(14653 vizualizări - 0 comentarii)


2

Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 12:42
(13579 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 12:08
(12895 vizualizări - 0 comentarii)


Cîine pe acoperiș

Un cîine s-a urcat pe acoperiș și n-a mai putut coborî decît cu ajutorul pompierilor. Patrupedul, în cursul nopții trecute, a ajuns pe un bloc cu patru etaje din orașul Amara, locatarii solicitînd intervenția ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 09:47
(13597 vizualizări - 0 comentarii)


5

Echipajele SMURD în acțiune

Echipajul SMURD Urziceni a intervenit sîmbătă, 6 martie a.c., în jurul orei 19.00, pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei de 89 de ani cu afecțiuni medicale, din comuna Gîrbovi. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 09:47
(13351 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu în apartament

Flăcările au izbucnit, 5 martie a.c., în comuna Movila, zona fostului IAS Bărăganu. Pompierii militari de la Garda Fetești au fost alertați pentru a interveni la localizarea și lichidarea incendiului, în ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 09:47
(12197 vizualizări - 0 comentarii)


7

Băut la volan

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din Căzănești au oprit pentru control, pe DJ 203 E, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate. Întrucît bărbatul emana halenă ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 09:12
(15086 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

În cursul zilei de duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112, despre producerea unui eveniment rutier pe DN 21, în afara localității Slobozia, accident în urma ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 09:11
(16332 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului în Ialomița, 12,8%

La sfîrșitul lunii februarie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 13465 persoane, din care 7294 șomeri indemnizați, respectiv 6171 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 08:50
(11004 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră în acțiune

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, polițiștii rutieri au aplicat duminică, 7 martie a.c., 91 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, în valoare ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 08:48
(13515 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat cu operativitate de polițiști

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii au fost sesizați de către un tînăr, de 28 de ani, din orașul Căzănești, despre faptul că în noaptea de sîmbătă spre duminică, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 08:45
(10761 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul zilei de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2010, 05:58
(11236 vizualizări - 1 comentariu)


Beat fiind a nimerit în locuința altei persoane

Vineri, 5 martie a.c., polițiștii din Platonești au fost sesizați de un localnic cu privire la faptul că, în noaptea de joi spre vineri, persoane necunoscute ar fi forțat ușa de la locuința vecinei sale ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 15:30
(11706 vizualizări - 0 comentarii)


Prins cu țigări din Moldova

În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști vineri, 5 martie a.c., a fost identificat în trafic, pe Drumul Național 21, la Slobozia Nouă, un autoturism înmatriculat în Spania. Procedîndu-se la oprirea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 15:29
(13549 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Vineri seara, 5 martie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii feteșteni au depistat un bărbat, de 46 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare străine, fiind sub influența ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 15:29
(10326 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari arestați

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Slobozia, în cadrul activităților desfășurate cu privire la o tîlhărie aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți, au reușit identificarea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 15:28
(13147 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» fără permis de conducere

Polițiștii din Țăndărei au depistat la ieșirea din localitate, pe Drumul Național 2A, din direcția Țăndărei-Constanța, un autoturism la volanul căruia se află un localnic, în vîrstă de 30 de ani. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 15:24
(12056 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

Începînd cu data de 26 februarie 2010, la nivel național a fost declanșată acțiunea SIGURANȚA, avînd drept scop implicarea a cît mai multor forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 15:22
(11205 vizualizări - 0 comentarii)


A furat un cal

Vineri , 5 martie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii, în timp ce desfășurau serviciul de patrulare pe raza municipiului Fetești, au depistat un constănțean, de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe un cal ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 21:12
(20722 vizualizări - 0 comentarii)


Furt constatat în flagrant de polițiștii din Urziceni

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 14.30, o patrulă de siguranță publică a depistat pe strada Vînători, din Urziceni, un bărbat, de 44 de ani, din localitate, în timp ce transporta într-o căruță, 4 dale ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 21:09
(17376 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția și Garda Financiară, razie la Fetești

Joi, 4 martie a.c., mai mulți polițiști ai Biroului de Investigare a Fraudelor, în cooperare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 21:06
(19591 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, cu arma în mașină

În cursul nopții de joi spre vineri, 4/5 martie a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din Căzănești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, au depistat, pe strada Gavrilescu din localitate, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 21:01
(23061 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de energie electrică

Vineri, 5 martie a.c., începînd cu ora 7.00, timp de două ore, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandami și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 20:57
(21095 vizualizări - 1 comentariu)


Fără permis, la plimbare cu mașina

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 13.30, agenții din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat în trafic, pe DJ 101 C, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 20:54
(22017 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea evenimentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Astfel, în ultimele 24 de ore, 78 de participanți ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 20:51
(17735 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari încarcerați

Doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, primul din comuna Maia, iar cel de-al doilea din Slobozia, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 4 martie a.c., în arestul Inspectoratului, după ce ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 20:48
(18532 vizualizări - 0 comentarii)


Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul furturilor de autovehicule. În ultima perioadă de timp au fost organizate și executate acțiuni specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 14:59
(17807 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre la Căzănești

Polițiștii din Căzănești au depistat mai mulți conducători auto care nu au respectat normele prevăzute în Codul Rutier. Astfel, polițiștii au întocmit două dosare penale pe numele a doi bărbați. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 16:48
(14403 vizualizări - 0 comentarii)


Alcool la volan

Miercuri, 3 martie a.c., polițiștii au acționat în mai multe localități rurale. Astfel, în intervalul orar 8.00-16.00, polițiști din Slobozia au acționat pe raza localităților Albești, Ciulnița, Buești ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 16:48
(15469 vizualizări - 1 comentariu)


1 2 411 412 413 415 417 418 419 430 431
Ultimele comentarii
Mihai în Distrigaz Sud «șantajează» proprietarii de apartamente Ingineru' în Distrigaz Sud «șantajează» proprietarii de apartamente Cetatean în Distrigaz Sud «șantajează» proprietarii de apartamente Tată de violator în Slobozia: Au început audierile în dosarul tinerei care ar fi fost violată la Școala Politică AUR Badea Mariana în Beneficiarii Urban SA Slobozia cer explicații privind calcularea facturilor Gigel în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei wzx în Distrigaz Sud «șantajează» proprietarii de apartamente miti în Distrigaz Sud «șantajează» proprietarii de apartamente vasile în Distrigaz Sud «șantajează» proprietarii de apartamente Las Fierbinti în Distrigaz Sud «șantajează» proprietarii de apartamente teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 septembrie 2023 Vasile în Ialomița: Șoferii care circulă drogați sau băuți sunt condamnați la pedepse cu suspendare! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 septembrie 2023 Vivi în Administrația Fondului pentru Mediu finanțează reabilitarea energetică a Primăriei Țăndărei Sacagiul pagubit în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Pentru Ion de două ori în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei Georgiana în Ialomița: Șoferii care circulă drogați sau băuți sunt condamnați la pedepse cu suspendare! Mary în Slobozia NU are nevoie de instalația de osmoză inversă pentru potabilizarea apei CONCLUZIONATUL în Slobozia: Au început audierile în dosarul tinerei care ar fi fost violată la Școala Politică AUR Dna în Administrația Fondului pentru Mediu finanțează reabilitarea energetică a Primăriei Țăndărei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...