Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Omul care a însuflețit conacul părăsit din Făcăeni

Omul care a însuflețit conacul părăsit din Făcăeni

O veche casă boierească, construită cu aproape 100 de ani în urmă la Făcăeni de marele om politic Aurelian Bentoiu, ascunde în măruntaiele sale șubrezite povești surprinzătoare. De aproape 20 de ani, conacul pe care până și Dumnezeu pare că l-a abandonat, este locuit de Vasile Godea și familia sa. Omul și-a înghesuit toată viața în câteva camere aflate la parterul imobilului, pe care se chinuie să le țină în picioare. În timp ce mulți dintre noi visăm la o locuință cât mai confortabilă, tot ce-și dorește Vasile Godea, în vârstă de 53 de ani, este să racordeze conacul la rețeaua publică de apă...

Primăvară cu miros de zambile și narcise Conacul lui Aurelian Bentoiu se vede de la șosea, pe partea dreaptă a Dru­mului Național 3B, imediat cum intri în Făcăeni. Ca să ajungi la el trebuie să cotești pe o stradă pietruită recent și s-o ții înainte, către mijlocul câmpului, pe creasta unui deal. Cei aproape 100 de ani trecuți de la construcția imobilului își pun amprenta asupra clădirii. O parte din acoperiș nu mai există, pereții exteriori sunt scorojiți, iar geamurile au fost peticite cu tablă și, pe ici pe colo, folie de nailon pentru a ține la distanță vântul rece al iernii. În tot acest peisaj degradant, te învăluie mirosul de narcise și zambile. Smocuri de flori sunt plantate din loc în loc, undeva în spatele casei, acolo unde se află și un porumbar, de care sunt legați doi câini care hămăie amenințător... Înăuntrul casei, timpul pare că s-a oprit. Un șemineu din teracotă tronează impozant în mijlocul unei încăperi ce părea a fi folosită pentru întâlniri de familie, în anii de glorie ai conacului. În spatele unor uși de lemn, vopsite cu verde, sunt amenajate o mică bucătărie și o cameră de zi. Încăperile sunt însuflețite de diverse obiecte ale unor oameni care locuiesc aici. Într-o cameră se află un aragaz și o masă pe care sunt așezate tacâmuri și câteva farfurii... Dincolo, există un pat, pe care așternuturile sunt așezate ordonat. În fiecare încăpere este curat și miroase a proaspăt. Conacul părăsit de la marginea Făcăeniului este casa lui Vasile Godea, în vârstă de 53 de ani, și a familiei sale. Locuiește aici de 20 de ani alături de soție și copil. «Pentru că n-am avut unde să stau, mi s-a zis că pot să locuiesc aici... Am stat inițial cu mama, care a murit acum 7 ani, Dumnezeu s-o odihnească!, apoi a venit alături de mie și actuala mea soție. Locuim aici și ne ducem traiul liniștit...» spune bărbatul.

Ghidul turistic din Făcăeni Vasile Godea lucrează ca paznic la o fermă agricolă de pe raza localității Făcăeni. Când nu este la serviciu face tot ce poate pentru a ține în picioare conacul boieresc în care locuiește. «Are nevoie de multe reparații... Tot ce-am reușit să fac eu a fost să întrețin cât de cât camerele în care locuiesc...» mărturisește omul. Cu grija autorităților locale, conacul lui Aurelian Bentoiu este conectat la rețeaua publică de energie electrică, pentru că Vasile Godea a insistat la primărie. «Doamna primar a înțeles că avem nevoie de curent și ne-a tras și nouă aici un fir!» spune bărbatul. Și-ar dori în schimb ca locuința să fie racordată și la rețeaua de apă. În trecut, conacul a avut apă curentă, dar o dată cu modernizarea rețelei, a fost «sărit» din planurile de racordare ale administrației locale. În lipsa apei, Vasile Godea trebuie s-o care de la aproape 3 kilometri distanță, pe jos sau cu bicicleta. «Mergem cu bicicleta, ajungem imediat oriunde. E ușor, ne-am obișnuit, ne place viața aici. Atâta doar că ne-am dori să avem și apă... Sperăm ca doamna primar ne va ajuta să ne lege le rețea!» mai spune bărbatul. În timpul liber, Vasile Godea este ghid tu­ristic pentru oamenii care, auzind povestea conacului de la Făcăeni, se aventurează prin aceste părți de lume să vadă imobilul uitat din mijlocul câmpului. Îi primește pe toți cei care-i bat la poartă și-i invită înăuntru, politicios, așa cum a făcut și cu noi. «În special vin copii de la școală care au proiecte și care mă roagă să-i las să facă poze: „Hai, bre! Lasă-ne și pe noi că ne cere la școală!“... Și-atunci îi las, le mai și povestesc și eu despre ce știu despre casă și ce-am mai auzit de la cei bătrâni...» spune, zâmbind Vasile Godea.

Aurelian Bentoiu, om politic în România interbelică
Aurelian Bentoiu se naște în 1892 la Făcăeni, în județul Ialomița. Urmează cursurile Liceului «Gheorghe Lazăr» din București, iar apoi pe cele ale Facultății de Drept a Universității București. În Primul Război Mondial este rănit în timpul luptelor de la Turtucaia, iar în anul 1919 devine avocat în Baroul Ilfov. Între anii 1933-1937 a fost ales deputat de Ialomița, din partea Partidului Național Liberal, iar pentru o scurtă perioadă a fost și subsecretar de stat în Ministerul Justiției și șef al aceluiași Minister. După instaurarea regimului comunist în România, a fost prins și condamnat la închisoare, găsindu-și sfârșitul, în anul 1962, la Jilava. În timpul detenției a compus numeroase poezii. În anul 2001, în semn de recunoștință pentru personalitatea sa, a fost publicat postum volumul «Zări și zodii-poezii din închisoare». Casa construită la Făcăeni de către Aurelian Bentoiu a intrat în circuitul istoric al județului Ialomița, fiind declarată obiect de patrimoniu.

8 Aprilie 2023, 13:25 (10873 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Povestea Conacului neoromânesc de la Făcăeni

Comentariile cititorilor:


James:
(10 Februarie 2025, 04:13)
Auzisem ca nepoata avocatului Bentoiu, Ioana, incerca prin primarita din Facaieni sa rezolve actele de donatie a conacului.
Boierii de alta data:
(18 Septembrie 2023, 16:25)
Domnul Aurelian Bentoiu a ajutat foarte mult localitatea Fetești sa devina oraș și a făcut lobby pentru fonduri pentru a a se construi primărie, scoli și biserici. Conacult trebuie sa intre în circuit turistic și omul trebuie sa își găsească alta casa. Sper sa ajute consiliul județean. Nostalgicii comuniști sa aibă decenta sa se abțină.
Eu:
(8 Aprilie 2023, 19:54)
Conacul este construit în anul 1937 de Teodorovici un zidar sârb, strabunicul meu, locuiau în movila
Citizen:
(8 Aprilie 2023, 18:28)
Nu degeaba l-au băgat la pușcărie comuniștii! Pnl ul asta din trecut  numai nemernicii a făcut țărănimii din acele vremuri. Ca și din 2019-2023 și acum ar trebuii procedat la fel. Ca omul asta locuiește în acest zis conac nu este decât un acoperiș deasupra capului pentru el. Aia din localitate sai mulțumească. Ca altfel cădea de mult timp baraca lu cutare ala de boier pnlist
Maria:
(8 Aprilie 2023, 17:59)
A fost sediu de CAP Progresu apoi asociația lui Iordache care a furat tot, pă persoană fizică. Pe timpul boierilor era loc de taină de întâlnire,  baluri și jocuri de noroc. Peste 100 de ani păcănele de azi vor fi monumente istorice, asta învățăm noi din trecut, cică,  de parcă cineva s-ar mai preocupa de învățat. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 16 Iun 2025
212 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Sesiune de depunere a cererilor pentru ajutorul financiar privind «Bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie-10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția «DR-06 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2025, 10:00
(7970 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2025, 12:50
(2297 vizualizări - 0 comentarii)


IMM ROMÂNIA: «Creșterea taxării și impozitării este un atac asupra antreprenoriatului românesc și întreprinderilor mici și mijlocii!»

Printr-un comunicat de presă, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că «reducerea pragului de impozitare pentru microî ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2024, 12:05
(10078 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: IMM România


AJFP Ialomița: 1,449 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2024, 12:35
(4161 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul de Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul de Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2024, 08:25
(1172 vizualizări - 0 comentarii)


«Vernisaj de Crăciun» la Școala Gimnazială Gârbovi

Asociația «SMART-Sediu de mentorat, asistență și reintegrare pentru tineri» a organizat miercuri, 18 decembrie a.c., la Școala Gimnazială Gârbovi, un eveniment special intitulat « ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 18:25
(724 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Spectacolul de Crăciun «E vremea colindelor!»

Protopopiatul Slobozia: Spectacolul de Crăciun «E vremea colindelor!»

Joi, 19 decembrie 2024, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XII-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor!». Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 13:55
(5562 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Activități informativ-preventive în cadrul Programului «Școala Altfel»

IJJ Ialomița: Activități informativ-preventive în cadrul Programului «Școala Altfel»

De la începutul acestei săptămâni, jandarmii ialomițeni au demarat o serie de în cadrul Programului «Școala Altfel». 34 de activități au fost organizate în școli și ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 12:20
(2687 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 decembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 decembrie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2024, 12:05
(5316 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 15:30
(4931 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Slobozia, Amara și Urziceni

Polițiștii din județul Timiș au organizat joi, 19 decembrie 2024, 12 percheziții domiciliare în locații din 3 trei orașe din județul Ialomița. Este vorba despre Slobozia, Amara și Urziceni. Descinderile ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 13:00
(5046 vizualizări - 1 comentariu)


Colindători la Protopopiatul Slobozia

Colindători la Protopopiatul Slobozia

În perioada 18-19 decembrie 2024, reprezentanții Protopopiatului Slobozia au fost colindați de Grupul de copii «Grâușor din Bărăgan»din Parohia Mărculești, precum și de școlarii ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 11:50
(1613 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 27 decembrie 2024, termen-limită de depunere a unei declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 27 decembrie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularul 390 VIES-«Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare» ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2024, 10:40
(9437 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 14,98 milioane de lei în noiembrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 14 ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2024, 13:15
(1950 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Proiect social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun»

Protopopiatul Slobozia: Proiect social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun»

Miercuri, 18 decembrie 2024, Protopopiatul Slobozia, alături de Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia au desfășurat proiectul social-filantropic de voluntariat «Și eu pot fi Moș Crăciun ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2024, 12:45
(3111 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Sprijin pentru semenii nevoiași

Protopopiatul Urziceni: Sprijin pentru semenii nevoiași

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, marți, 17 decembrie 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2024, 14:00
(3574 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2024, 10:40
(1555 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Articole pirotehnice, confiscate

IPJ Ialomița: Articole pirotehnice, confiscate

În cursul zilei de luni, 16 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat asupra unei persoane, de 46 de ani, din Slobozia, 150 kg de articole pirotehnice ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2024, 16:10
(373 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Bărbulești și Jilavele

Polițiștii din Urziceni și Jilavele au organizat în localitățile Bărbulești și Jilavele o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2024, 14:35
(576 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concertul de colinde «Hristos se naște, slăviți-L!», a XV-a ediție

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concertul de colinde «Hristos se naște, slăviți-L!», a XV-a ediție

Miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu orele 17,00, cu binecuvântarea și în prezența PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Catedrala «Înălțarea Domnului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2024, 11:20
(7103 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 132,04 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna noiembrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 132,04 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2024, 15:40
(6572 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură APIA informează că, în perioada 2-12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108,521 milioane de euro (539,929 miliarde de lei), reprezent ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2024, 15:00
(9090 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Cadouri oferite copiilor nevoiași

Protopopiatul Slobozia: Cadouri oferite copiilor nevoiași

Miercuri, 11 decembrie 2024, la sediul Protopopiatului Slobozia, 22 de copii din familii aflate în dificultate au primit daruri în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului. Darurile ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2024, 14:40
(1415 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții ale polițiștilor în județele Ialomița și Brăila

Percheziții ale polițiștilor în județele Ialomița și Brăila

Marți, 10 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în aplicare 1 ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2024, 14:50
(1469 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,31 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor în luna noiembrie 2024

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița a efectuat, în luna noiembrie a.c., 19 inspecții fiscale (13 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2024, 14:40
(3162 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Peste 2500 de ialomițeni s-au angajat în perioada ianuarie-octombrie 2024

În perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2024, urmare a implementării Programului National de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2564 de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2024, 11:10
(9890 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2024, 09:20
(1819 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 10-13 decembrie 2024, Rețele Electrice România anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2024, 20:03
(866 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, fără permis și băut la volan

Luni, 9 decembrie a.c., polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, de 28 și 31 de ani, din Grivița, respectiv din Urziceni, în timp ce conduceau autoturisme aflându-se sub influența ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2024, 15:45
(3363 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o hală din Urziceni

Incendiu la o hală din Urziceni

Duminică, 8 decembrie a.c., în jurul orei 9,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o hală de materiale din Urziceni. Scurtcircuitul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2024, 11:15
(3027 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă Iurie în Construcția Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Țăndărei, aproape de final dan în Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști după ce a trecut cu mașina peste un câine Georgeta în Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști după ce a trecut cu mașina peste un câine Citizen în Grâu și lucernă, cultivate «miraculos» în incinta fermei agrozootehnice a Penitenciarului Slobozia Mary în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă Mary în Ialomița, la coada clasamentului după numărul de angajați raportat la numărul de locuitori Cetatean în Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști după ce a trecut cu mașina peste un câine ultimul sat în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă Guru în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă dan în Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști după ce a trecut cu mașina peste un câine DIDI în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă Blue în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă sol în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă soso în Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă apartament 4 camere Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 iunie 2025 cunoscator în Prepeliță pe post de Mihalcea la Unirea Slobozia A. în Consilierul prezidențial Potinche, pregătit să preia conducerea DGASPC Ialomița spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 iunie 2025 Suporter în Prepeliță pe post de Mihalcea la Unirea Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...