Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, în acest context aniversar organizându-se mai multe activități care să marcheze această sărbătoare. Astfel, în perioada 19-25 aprilie 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezământ monahal «Sfinții Voievozi» din Slobozia. De asemenea, la Slobozia va poposi Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț-Mânăstirea Neamț/Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Calendarul evenimentelor
-Miercuri, 19 aprilie 2023
La orele 13,45 va avea loc primirea Raclei cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum. La orele 14,30, după slujba de Te Deum, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, soborul de preoți și credincioșii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mânăstirea «Sfinții Voievozi», unde sfânta icoană va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaș, spre închinare tuturor credincioșilor. În toată această perioadă, la Mânăstirea Slobozia se vor săvârși slujbe de priveghere, Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.
-Vineri, 21 aprilie 2023
În ziua sărbătorii hramului Mânăstirii «Izvorul Tămăduirii» va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, începând cu ora 8,30. La slujbă vor participa toți membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și preoții din municipiul Slobozia. Împreună rugători vor fi și reprezentanți ai autorităților locale, județene și credincioși. După Sfânta Liturghie, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, împreună cu soborul de slujitori, va săvârși slujba specială din Săptămâna Luminată a Aghesmei Mici.
-Duminică, 23 aprilie 2023
PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, începând cu ora 9,00, va sluji Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de părinți consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți de la mânăstirile Eparhiei.
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț-Mânăstirea Neamț/Mitropolia Moldovei și Bucovinei va rămâne spre închinare până marți, 25 aprilie 2023, după Sfânta Liturghie, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Sfânta Mânăstire Neamț.

11 Aprilie 2023, 14:05 (4302 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Hramul Mânăstirii Slobozia «Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil»: «Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului» de la Mânăstirea Sihăstria Râșcăi
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
10 Dec 2023
79 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 4 6 7 8 9 437 438
0

AJOFM Ialomița: Proiectul TMS asigură locuri de muncă în țările UE

Proiectul TMS este o schemă de mobilitate a Uniunii Europene care oferă posibilitatea persoanelor cu vârsta de minim 18 ani aflate în căutarea unui loc de muncă sau angajatorilor dintr-o țară membră UE ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2023, 11:40
(1624 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Portalul ANAF a publicat lista contribuabililor cu obligații fiscale restante

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală au fost publicate listele de contribuabili persoane juridice care înregistrau ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2023, 10:35
(1616 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți, fără permise și posibil drogați, la volan

Polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Fetești. În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 14:25
(1035 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 14:20
(981 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Accident între un autoturism și o motocicletă condusă de un minor de 16 ani

Un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, s-a ciocnit de o motocicletă, condusă de un minor de 16 ani, din Bărcănești. Accidentul s-a produs sâmbătă, 11 noiembrie a.c., pe raza localității Axintele ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 14:15
(1498 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele accident


5

Fetești: A luat foc un stâlp de iluminat

Sâmbătă, 11 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, Stația de Pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă pentru lichidarea unui incendiu produs la un stâlp de iluminat stradal, în ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 11:25
(795 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Buești, Fetești, Axintele și Coșereni

Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în jurul orei 1,00, un echipaj de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au fost solicitate să intervină pentru gestionarea unei situații ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 11:10
(722 vizualizări - 0 comentarii)


7

Urziceni: Dosar penal pentru deținere ilegală de «arme albe»

În urma unui control la o sală de jocuri de pe raza municipiului Urziceni efectuat joi, 9 noiembrie a.c., a fost depistat în flagrant un bărbat ce avea asupra sa un cuțit și un spray iritant lacrimogen ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 14:00
(1200 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Material lemnos confiscat de polițiști

Joi, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare pe linia deținerii materialului lemnos. Astfel, în cadrul unui depozit de pe raza municipiului Urziceni s-a descoperit faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 13:50
(771 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și în comunele învecinate

Joi, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o razie de amploare la Urziceni și pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești și Movilița. Cu această ocazie, au fost legitimate peste ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 13:40
(1100 vizualizări - 0 comentarii)


Județul Ialomița, vizat de perchezițiile Parchetului European (EPPO)

Joi, 9 noiembrie a.c., Parchetul European a efectuat 38 de percheziții domiciliare, într-o anchetă privind o fraudă de 15 milioane de euro. Procurorii EPPO au descins și la adrese pe raza județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 15:00
(1300 vizualizări - 2 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui a dat în judecată Administrația Prezidențială

Deputatul USR Claudiu Năsui anunță că a dat în judecată Administrația Prezidențială pentru refuzul de a furniza informații publice despre deplasările președinților între anii 2010-2023. Claudiu Năsui a ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 12:20
(1952 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Școala Altfel» cu polițiști

Slobozia: «Școala Altfel» cu polițiști

Miercuri, 8 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități educativ-preventive în cadrul programului «Școala Altfel». Astfel, oamenii legii s-au întâlnit cu elevii Liceului Pedagogic «Matei ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 11:50
(1305 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși în trafic fără permis

Un bărbat de 60 de ani, din Bordușani, și o tânără de 21 de ani, din județul Constanța, s-au ales cu dosare penale după ce polițișii au constatat faptul că nu dețineau permise de conducere. Bărbatul de ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 11:30
(647 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 10:30
(1827 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2023

La sfârșitul lunii septembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3698 de șomeri (din care 1829 femei), rata șomajului fiind de 4,65%, cu 0, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 10:20
(1893 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției gripei aviare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la faptul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 16:00
(2030 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 8 noiembrie 2023, în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Bordușani. În urma testării cu aparatul DrugTest au ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 14:35
(613 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa joi, 9 noiembrie 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu nu va putea ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 14:20
(674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Portalul ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 12:50
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Valea Ciorii

Incendiu la o casă din Valea Ciorii

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Valea Ciorii. La locul solicitării au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 10:50
(539 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

În dimineața zilei de luni, 6 noiembrie 2023, în jurul orelor 9,30, polițiștii din Coșereni au depistat în flagrant delict, pe DJ201, un șofer în vârstă de 45 de ani, din comuna Bărcănești, în timp ce transporta ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 16:00
(634 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Marți, 7 noiembrie 2023, în jurul orei 5,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Țăndărei, aflându ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 15:40
(837 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean reținut pentru «act sexual cu o minoră»

Polițiștii din Coșereni au reținut luni, 6 noiembrie 2023, un bărbat de 48 de ani, din Slobozia, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «act sexual cu o minoră». În urma cercetărilor efectuate polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 15:30
(814 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

Duminică, 5 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii rutieri din Slobozia au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 42 de ani, din Slobozia, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2023, 14:20
(760 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 4 noiembrie a.c, pompierii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident rutier produs în apropiere de Urziceni, pe E85, în care a fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2023, 13:20
(832 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: A murit într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani și-a pierdut viața vineri, 3 noiembrie a.c., în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității Ciocârlia. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un camion ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 18:40
(1522 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Impact frontal între un microbuz și un autoturism

Adâncata: Impact frontal între un microbuz și un autoturism

Vineri, 3 noiembrie a.c., pe raza localității Adâncata s-a produs un accident rutier în urma impactului frontal dintre un autoturism și un microbuz. Opt persoane au fost rănite în urma accidentului, patru ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 17:10
(2004 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil»: «Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului» de la Mânăstirea Sihăstria Râșcăi

În perioada 6-13 noiembrie 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 16:00
(2647 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești, județul Ialomița, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. În vederea realizării acestor operațiuni ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 12:20
(2665 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 4 6 7 8 9 437 438
Ultimele comentarii
Vasile în 9,3 km de străzi asfaltate la Perieți Un brigadier în Rudele unui bărbat ucis accidental cer despăgubiri de peste 1 milion de euro ora se ana în Punct de acostare pentru ambarcațiuni, în comuna Stelnica Ionica în Spitalul Județean de Urgență Slobozia renunță la investiții Mai multi MEMBRI în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Membru în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Dana în Punct de acostare pentru ambarcațiuni, în comuna Stelnica Dorian în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Atentie! în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Alex_Nedea în Rudele unui bărbat ucis accidental cer despăgubiri de peste 1 milion de euro 2 în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Mihai în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Vasile de la Fetești în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Iosif în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Tanța în Compania Națională de Investiții construiește un cămin cultural în comuna Dridu de Avocat în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Aneta în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Grivițean în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Eu Franț în Meritau mai mult 6 în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...