Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Pe parcursul zilei de marți, 11 aprilie 2023, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. De asemenea, au fost organizate filtre rutiere, atât în mediul urban, cât și rural, pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, precum și în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze ale producerii accidentelor de circulație. În cadrul acestor acțiuni, polițiștii au fost solicitați să intervină la 51 de evenimente, dintre care 46 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 9 infracțiuni, dintre care 4 contra persoanei, 2 contra patrimoniului și 3 infracțiuni flagrante la regimul rutier. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 37855 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

12 Aprilie 2023, 19:20 (5699 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Acțiuni cu efective mărite
IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina
IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 04 Oct 2024
104 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alexeni: Fată de 15 ani, violată

Doi tineri, de 19, respectiv 22 de ani, ambii din Ion Roată, acuzați că au violat o minoră în vîrstă de 15 ani, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Ialomița joi, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:39
(27982 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Alexeni viol


Fetești: A plecat să doarmă la o prietenă și familia a dat-o dispărută

În noaptea de 5/6 mai a.c., în jurul orei 01.40, Poliția Fetești a fost sesizată de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, despre faptul că nepoata sa, o minoră de 12 ani, a plecat de acasă în cursul ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:34
(26499 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Agenți din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe Strada Călărași din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 25 de ani, din Fetești. Întrucît emana halenă alcoolică, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:28
(24101 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești șofer beat


Slobozia: Prins la volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de joi, 6 mai a.c. polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe Șoseaua Brăilei, din Slobozia, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani din municipiu. Procedînd la ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:26
(23922 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șofer penal


Slobozia: Se fură din supermarket

Joi, 6 mai a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de două ori, la intervale orare diferite, de către agentul de pază al unui supermarket din municipiu, despre faptul că a surprins două persoane ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:21
(17325 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt supermarket


Andrășești: Scandal la Postul de Poliție

Trei bărbați din Căzănești au fost sancționați contravențional cu amenzi a căror valoare depășește 5000 de lei și sînt cercetați și penal. Asta după ce, pentru a-și scăpa prietenul de rigorile legii, au ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 13:13
(30476 vizualizări - 4 comentarii)


Fetești: Infractor încarcerat

Miercuri, 5 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat, reținut și încarcerat în arestul Inspectoratului un bărbat, de 45 de ani, domiciliat în municipiu, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:59
(24774 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Oale confiscate de polițiști

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, în cursul zilei de miercuri, 5 martie a.c., au acționat în sistem integrat pe raza municipiului reședință de județ urmărind prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:57
(21313 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiști în școli

În cursul zilei de miercuri, 5 mai, la nivelul municipiului Urziceni și al comunei Gheorghe Doja au fost desfășurate multiple activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 16:48
(21837 vizualizări - 0 comentarii)


Campania SAPS 2010: Peste 814000 cereri de plată depuse la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care și-au completat declarația de suprafață prin intermediul aplicației IPA Online că trebuie să depună la Centrele APIA și o ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 14:25
(18723 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului-12,2%

La sfîrșitul lunii aprilie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 12851 persoane, din care 6598 șomeri indemnizați, respectiv 6253 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:34
(14783 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 3 mai, jandarmii slobozeni, aflați în patrulare în zona fostului Complex Gheorghe Lazăr, au auzit zgomote suspecte în incintă. Intrînd în curtea Complexului, au observat într ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:18
(22069 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Comerciant ambulant prins de jandarmi

Marți, 4 aprilie, jandarmii din Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, pe o stradă din localitate, o persoană comercializează articole de îmbrăcăminte ce poartă diverse inscripții. Urmare a cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:17
(22585 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Biciclist mort urmare a unui accident

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 16.45, pe DN1D, în apropierea localității Jilavele, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat. Potrivit cercetărilor, polițiștii au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 14:00
(13871 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: În 48 de ore, amenzi de peste 43000 de lei

Poliția Rutieră, în ultimele 48 de ore, a aplicat 216 sancțiuni contravenționale. 85 au fost acordate șoferilor care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice sau au efectuat opriri neregulamentare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 13:55
(15563 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 10:42
(13561 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 09:15
(12037 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 543 de bărbați, în concediu pentru creșterea copilului

Potrivit datelor statistice date publicității de reprezentanții Agenției de Prestații Sociale, instituție creată pentru plata tuturor tipurilor de alocații, tot mai mulți bărbați solicită acordarea de indemnizații ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:14
(19306 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Arestat după ce a înjunghiat un tînăr

În cursul zilei de marți, 4 mai, un tînăr, de 28 de ani, din Miloșești, a fost arestat, pe numele acestuia Tribunalul Ialomița emițînd un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:08
(24379 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Școlile, în atenția polițiștilor

Luni, 3 mai, în intervalul orar 10,00-18.00, polițiștii dinFetești, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au acționat în unitățile de învățămînt și în zona adiacentă acestora, acțiunea avînd ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:07
(23298 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Furt de energie electrică

Marți dimineață, începînd cu ora 07,00, polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat, timp de două ore, în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:06
(21531 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Matei Basarab

La începutul săptămînii, respectiv luni, 3 mai, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier. Cauza producerii accidentului a fost neacordarea priorității de trecere la schimbarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:05
(23101 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, raiul asistaților social: În doar trei luni, 2 milioane de lei pentru beneficiarii Legii 416

Suma cheltuită și raportată de autorități săptămîna precedentă tinde să demonstrează neputința celor în drept în privința eradicării fenomenului ajutorului social. Mii de familii din județul Ialomița beneficiază ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:01
(11904 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr surprins băut la volan de două ori în aceeași noapte

Sîmbătă, 1 mai a.c., în vizorul polițiștilor din Țăndărei au intrat discotecile din mediul rural. Acțiunea a presupus legitimarea a peste 50 de persoane, 26 de autovehicule fiind controlate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:22
(22367 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Încercînd să parcheze, a lovit-o cum mașina pe trotuar

Duminică, 2 mai a.c., în jurul orei 14.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că sora sa, în vîrstă de 27 de ani, a fost victima unui eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:20
(11021 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Îi lucra în curte și i-a furat banii din casă

Sîmbătă, 1 mai a.c., polițiștii din Gheorghe-Lazăr au fost sesizați de un localnic asupra faptului că, de la începutul acestui an și pînă în luna aprilie, persoane necunoscute i-ar fi sustras, în repetate ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:11
(20455 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Tînăr de 17 ani, «șofer» fără permis

În cursul după-amiezii de duminică, 2 mai a.c., polițiștii din Ciochina au depistat pe raza localității Orezu un autoturism la volanul căruia se afla un localnic. Oprind regulamentar autovehiculul, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:06
(25447 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Mai polițiștii au lăsat 9 șoferi fără permise

De 1 și 2 Mai, abaterile de la normele rutiere au fost sancționate cu fermitate de către polițiști. Astfel, au fost verificați peste 150 de participanți la trafic, fiind sancționați peste 100 de conducători ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:04
(22113 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat duminică 3 mai a.c., în municipiul Urziceni, mai multe exerciții demonstrative pregătite de jandarmii din cadrul Detașamentului Mobil Slobozia și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 11:45
(21500 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu 138 de kg de scrumbie

În cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, polițiștii au depistat joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 14.45, pe DN 2A, în localitatea Țăndărei, un autoturism la volanul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(14740 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Ilie în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Eu în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Ion în Existența grupărilor infracționale din Slobozia, greu de demonstrat de către organele judiciare Alt tandarean în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Sorin în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi @ Sorin în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi sorin în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Sorin în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Tandarei în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi @Țăndărean în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Țăndărean în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Țăndărean în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi gogu în Organele judiciare au extins cercetările în dosarul luptelor de stradă dintre clanurile de romi Pentru tot un om în Protest spontan la Direcția de Asistență Socială Slobozia Țăndărean în Existența grupărilor infracționale din Slobozia, greu de demonstrat de către organele judiciare Țăndărean în Existența grupărilor infracționale din Slobozia, greu de demonstrat de către organele judiciare Țăndărean în Existența grupărilor infracționale din Slobozia, greu de demonstrat de către organele judiciare Țăndărean în Existența grupărilor infracționale din Slobozia, greu de demonstrat de către organele judiciare Mary în Aleșii locali s-au opus concesionării unor terenuri către tineri Fotbalist în Înfrângere pe stadionul «Ion Oblemenco»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...