Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Învățământ «step by step» la Școala Gimnazială «Alexandru Odobescu» Urziceni

Învățământ «step by step» la Școala Gimnazială «Alexandru Odobescu» Urziceni

De peste 20 de ani, Școala Gimnazială «Alexandru Odobescu» Urziceni a implementat sistemul de învățământ «step by step». În prezent, prin această formă de educație, unitatea pregătește peste 170 de elevi. Mai mult, școala a dezvoltat o serie de inițiative menite să prevină cazurile de bullying și să-i integreze pe copiii cu Cerințe Educaționale Speciale.

La școală într-un alt mod Sistemul de predare «step by step» oferă posibilitatea elevilor de a-și dezvolta aptitudinile, corelate cu disciplinele tradiționale. Școala Gimnazială «Alexandru Odobescu» Urziceni a implementat această formă de educație de peste 20 de ani, ajungând în prezent la 9 clase, în care învață peste 170 de elevi. «În fiecare an am reușit să înființăm astfel de clase, toate acestea datorită faptului că părinții au încredere și ne susțin în demersurile noastre de a-i forma pe elevi. Avem cadre didactice pregătite și responsabile, care sunt alături de elevi și de comunitate!» susține Mihaela Baciu, directorul Școlii Gimnaziale «Alexandru Odobescu» Urziceni.
Investiție în pregătirea elevilor

Profesorii, alături de elevi În ceea ce privește cadrele didactice, datele arată că peste 90% sunt profesori titulari, care formează anual sute de elevi. Rezultatele de la Evaluarea Națională arată că unitatea de învățământ a obținut în ultimi 3 ani o rată de promovare de peste 90%. Directorul Mihaela Baciu este unul dintre ei. Profesor de Chimie, aceasta are o experiență de peste 25 de ani în managementul educațional și este membră a corpului de experți a Direcției de Control a Ministerului Educației, participând la numeroase activități ale instituției. Mai mult, cadrele didactice sunt preocupate să dezvolte proiecte menite să-i ajute pe elevi să înțeleagă procesul educativ. Școala beneficiază de dotări materiale și echipamente IT, obținute în urma proiectelor implementate de cadrele didactice. «Toți colegii sunt implicați și sunt alături de elevi. Iar rezultatele confirmă acest aspect. Avem elevi olimpici și elevi care reușesc să obțină locuri la cele mai bune licee teoretice!» mai spune directorul Mihaela Baciu. Totodată, cadrele didactice acordă o deosebită atenție elevilor cu Cerințe Educative Speciale (CES), dezvoltând ample programe de integrare acestora în colectivitate. Alături de alte instituții abilitate, Școala Gimnazială «Alexandru Odobescu» susține campanii anti-bullying. «Este o realitate faptul că fenomenul bullying este tot mai prezent în școli. Reușim să dezvoltăm proiecte prin care încercăm să prevenim aceste cazuri, iar pe această cale le mulțumim instituțiilor partenere!» mai spune directorul Mihaela Baciu. Totodată, sprijiniți de profesori, elevii au încercat să ofere o altă imagine școlii, realizând activități prin intermediul cărora să-i ofere imaginea unui loc primitor pentru ei.

26 Mai 2023, 17:20 (8299 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Anonim:
(31 Mai 2023, 21:21)
Am auzit azi prin targ, ca absolventii clasei a 4-a step de la prestigioasa scoala mai sus amintita,vor avea agapa la restaurantul Diplomat. Pana aici, nimic extraordinar! Dar, fiecare elev trebuie insotit de cate un parinte la aceasta petrecere (s-a platit un meniu de 550/ copil pt aceasta petrecere)
Anonim:
(31 Mai 2023, 03:03)
Dana, te superi degeaba! Chiar este un reportaj laudativ la adresa dnei director! Crede-ma,realitatea e alta in acea unitate scolara.sunt 2 scoli gimnaziale in Urziceni care implementeaza alternativa educationala step by step....nu s-a inventat roata
dana_budeanu:
(29 Mai 2023, 15:05)
Eh, daca asa stau lucrurile, stimate domn/doamnă „EU!”, poate ar trebui sa va apucati dvs de scris articole si sa concentrati in titluri tot continutul pe care il considerați politically correct! Altfel, mie mi se pare un articol bine structurat, cu toate informatiile necesare pentru ca oamenii sa stie ce se intampla in respectiva institutie de invatamant...Iar experienta doamnei director poate sa confirme ca intr-un oras precum Urziceniul, macar educatia functioneaza ;)
Eu:
(27 Mai 2023, 17:10)
Articol dedicat doamnei director, nu alternativei educaționale „Step by Step”! Mă așteptam la puncte de vedere ale cadrelor didactice care lucrează în această alternativă educațională și opinii ale profesorilor de gimnaziu care preiau aceste clase. Este un avantaj că elevii învață „altfel” sau nu? Ce oferă, în plus, acest fel de învățare, în comparație cu sistemul educativ tradițional? Dacă oferă. Altfel, articolul este o prezentare a directorului și a performanțelor sale. Iar eu știu că titlul unui text este o concentare a conținutului.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 17 Apr 2025
143 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(12151 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(10820 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(10838 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(12013 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(8666 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(9654 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(9191 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(9614 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(11166 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:13
(11064 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:12
(10209 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 16:02
(8793 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 15:57
(9306 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 16:02
(13251 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 12:15
(9995 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:13
(9728 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 15:05
(10504 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 14:20
(9972 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:55
(10426 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:25
(9774 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 09:00
(12350 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 08:00
(12930 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(10065 vizualizări - 2 comentarii)


Soluții pentru deșeurile menajere

Miercuri, 28 octombrie, la Căzănești, se va desfășura o dezbatere publică pe tema «Salubritatea în orașul Căzănești». Acțiunea are loc în cadrul unui proiect aministrativ mai larg, desfășurat sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:48
(11319 vizualizări - 4 comentarii)


Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:01
(12598 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 07:00
(13128 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 13:00
(9775 vizualizări - 0 comentarii)


Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 08:00
(9752 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 12:05
(10083 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(11923 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în 300 milioane de lei pentru eficientizarea clădirilor publice din Ialomița Briscu în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Daniel în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! ion în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! x în 21 de cetățeni din Țăndărei, arestați preventiv în Spania. Furau și tâlhăreau pentru a-și cumpăra mașini de lux și bijuterii! AlexDan în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Ionut în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! barcă nădit/momit în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 aprilie 2025 nemultumita' în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 aprilie 2025 Gigel în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Mary în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Ajutor pentru Slobozia în În sfârșit, victorie! N.Tudorel în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Radu Tudor în Tot mai multe mame minore nasc la Spitalul Județean de Urgență Slobozia jimmym în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Guie Meorgescu în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Un om de bine în Tabără Națională de Matematică, la Slobozia @Gogu în Tot mai multe mame minore nasc la Spitalul Județean de Urgență Slobozia belu în 21 de cetățeni din Țăndărei, arestați preventiv în Spania. Furau și tâlhăreau pentru a-și cumpăra mașini de lux și bijuterii!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...