Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Înainte, marș!» spre Parlamentul European

«Înainte, marș!» spre Parlamentul European

Cu puține zile înainte să fie confirmată drept candidat unic și viitor salvator al orașului, țățica Rodica s-a produs din nou pe rețeaua de socializare care a consacrat-o printre simpatizanții AUR. Într-o postare vituperantă care s-a dorit un răspuns la criticile Danei Budeanu privitoare la greva profesorilor, țățica Rodica a ridicat sabia dreptății AUR și a declarat, legitimată de dublul său statut, de senatoare și profesor: «#Dana#Budeanu, marș la profesia ta, dacă ai vreuna!». Suntem convinși că Dana Budeanu nu s-a de­ranjat, pentru că ea își asumă public practicarea unei «profesii». Dar pe noi, mimoze electorale, cum ne știți, grosolănia transformării substantivului în interjecție ne-a speriat...

De la Slobozia la Bruxelles Primul gând care ne-a trecut prin minte e că țățica Rodica a uitat cum, printre altele, predă la catedră despre to­leranță și dreptul la opinie, și face ce a învățat mai bine la AUR. Adică își pune poalele-n cap! Dar imediat ne-am adus aminte că o dată cu Alegerile de la Slobozia vin și Alegerile Europarlamentare, iar țățica are gânduri monumentale. Că, la o adică, dacă AUR marșează bine și captează 25% din voturile electoratului, poteca către Bruxelles se face autostradă, iar țățica, cu tricolorul sfânt de-a stânga, Dumnezeu de-a dreapta și familia deasupra ar putea ajunge să se dedulcească la salariul de europarlamentar în timp ce condamnă europenismul. Nu râdeți, că scenariul ăsta nu e mai fantasmagoric față de cel din 2020, când AUR a propulsat din Ialomița doi senatori și un deputat în Parlamentul României! Iar pentru a atinge acest obiectiv orice electorat e bun, mai ales profesorii cărora Dana Budeanu le influențează anal­fabeții funcțional, pardon, elevii, care preferă să o vizioneze pe TikTok și Facebook în loc să învețe lecțiile-model care propovăduiesc proverbul ăla vetust «cine are carte, are parte». Cum să aibă, dacă până și țățica Rodica, apărătoare a românismului pur, se bate cu Budeanca pe like-urile sutelor de mii de followeri pe care prima n-o să-i aibă în veci, pururi?

Politica se face în familie Și dacă țățica Rodica pleacă la Buxelles poate vă întrebați cine îi ia locul? Aveți dreptul la trei încercări, dar răspunsul e unul singur. Florin Boancă! Da, da... Nu râdeți, că nu e râsul vostru și habar nu aveți ce vă așteaptă. Căci de-o vreme încoace, când Florin Boancă deschide gura să-și vândă fotovoltaicele, din laringele lui se revarsă frazele țățicii despre cei patru piloni doctrinari ai AUR, adică familia, credința, națiunea și libertatea. Iar libertatea înseamnă, evident, să închei, via administrația publică pe care o înfierezi proletar, un contract cu Urbanul prin firma de fotovoltaice, Flamen Expert SRL, pe care o deține familia. Ce spuneți? Că iarăși fabulăm și că familia Boancă n-ar face niciodată așa ceva? Atunci permiteți-ne să vă cităm din discursul țățicii de la alegerea ei drept candidat unic la Slobozia: «De îndată ce depune cineva o ofertă pentru un anumit proiect în cadrul Primăriei Slobozia întrebarea care se pune este cui aparține firma respectivă? A cui este? Ce importanță are a cui este? Important este dacă a oferit prețul corect și dacă face treaba corect. Poate fi a oricărui cetățean de aici sau din altă parte, atâta timp cât respectă prevederile legale!». Ei, acum ce mai ziceți? Tot noi suntem tonomatele?

29 Mai 2023, 12:05 (2691 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Țățica Rodica cea voinică și merele de AUR
Halucinațiile apocaliptice ale țățicii Rodica
Țățica Rodica apără AUR cu prețul contului de Facebook

Comentariile cititorilor:


Nimeni Altu':
(4 Iunie 2023, 08:56)
BOMBA!!!
DEZVALUIRI DIN INTERIORUL AUR!!!
Sefa comisiei de abuzuri din Senat, Rodica Boanca, suparata pe traseistii politici și manevrele de culise!!!
Apelul lui Boanca  către George Simion:
Ori eu, ori Marius Lulea!!!
Mihai:
(31 Mai 2023, 13:54)
Niște obraznici, boncii ăștia! Nici bun simț fata de cetățenii care trec pe strada lor nu au. Își parchează în fiecare zi mașinile pe trotuarul pe care ar trebui sa ne plimbam. Probabil cred ca trotuarul e proprietatea lor, boncuții ăștia!
CETATEAN:
(30 Mai 2023, 19:16)
Asa blestem mare sa fie pe capul acestui oras .judet si tara ,daca se intimpla acest fenomen atunci ne meritam soarta .
Mary :
(29 Mai 2023, 19:47)
Nu coclește aurul după spusele unora sau altora. Un lucru este cert, după ultimul sondaj, partidul sclipitor este al doilea în preferință românilor. :))) Aștept cu nerăbdare alegerile, cine :))) la urmă ...! :)))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
10 Dec 2023
76 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 6 8 9 10 437 438
0

APIA: Cereri pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, până la data de 31 octombrie 2023 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2023, 12:10
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Rapiță modificată genetic din Republica Moldova, descoperită în depozite

Ca urmare a continuării acțiunilor de monitorizare a produselor alimentare și a materiilor prime furajere provenite din activități de import din Republica Moldova și Ucraina, s-a constat că o cantitate ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2023, 10:55
(833 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii/Slobozia: «Salonul de Toamnă 2023»

La Muzeul Național al Agriculturii se va vernisa miercuri, 1 noiembrie 2023, orele 11,00, expoziția «Artă Plastică pentru Ialomița», în cadrul «Salonului de Toamnă 2023», realizată prin parteneriatul Filialei ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2023, 10:25
(2910 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Albești și Coșereni

Vineri, 20 octombrie a.c., în jurul orelor 19,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, pentru gestionarea unei ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2023, 09:15
(755 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Webinar dedicat utilizării «PatrimVen», aplicația care permite accesul instituțiilor publice la patrimoniul cetățenilor

Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează în data de 27 octombrie 2023, începând cu orele 11,00, un webinar privind «Înrolarea în „PatrimVen“ a autorităților/instituțiilor publice și de interes ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2023, 15:30
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


5

AJOFM Ialomița: Vineri, 27 octombrie 2023, se desfășoară «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza, în data de 27 octombrie 2023, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți» eveniment care va avea loc la Slobozia, sediul Agenției ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2023, 12:30
(1742 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1 miliard de euro, avans pentru Cererile de plată 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în Monitorul Oficial nr. 935 din 16 octombrie 2023, a fost publicată Ordonanța de Urgență 85/2023 privind gestionarea financiară ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2023, 11:20
(1005 vizualizări - 0 comentarii)


7

Președintele USR, Cătălin Drulă: «PSD refuză să elimine păcănelele din localități!»

Astăzi, în Comisia de Industrii din Camera Deputaților, PSD a solicitat amânarea propriei legi, o lege care, de fapt, a fost plagiată după una dintre inițiativele USR. Legea vizează interzicerea sălilor ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 16:20
(2284 vizualizări - 1 comentariu)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 16:05
(1616 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: S-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu

Polițiștii din cadrul Secției 7 Platonești au fost sesizați prin 112 luni, 16 octombrie 2023, de către o femeie de 37 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu. Femeia a reclamat faptul că ar fi fost agresată ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 15:55
(2636 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 octombrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 14:40
(1574 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

În lunile octombrie și noiembrie 2023, Programul «Tezaur» continuă cu dobânzi de până la 7,25%. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice că, începând ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 13:25
(853 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de autorizare a plăților în avans pentru Cererile de plată 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de luni, 16 octombrie 2023, demarează Campania de autorizare a plăților în avans aferentă Cererilor de plată depuse în anul ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 12:20
(4651 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Amenzi de 1,2 milioane de lei la stații de carburanți, 5 firme închise

În perioada, 1 septembrie-10 octombrie 2023, Instituția Prefectului Județul Ialomița a coordonat activitățile de control la operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 12:05
(1647 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un grajd din Țăndărei, casă în flăcări la Ciochina

În dimineața zilei de vineri, 13 octombrie a.c., Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească pe raza localității Țăndărei. La fața ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 10:35
(1010 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Sfântu Gheorghe și Movilița

Sâmbătă, 14 octombrie a.c., în jurul orelor 13,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 10:20
(768 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Am asistat la o nouă mascaradă pe tema pensiilor speciale!»

În loc să ia măsuri concrete pentru eliminarea pensiilor speciale, pentru a îndeplini jaloanele din PNRR, coaliția PSD-PNL a pus în scenă o mascaradă menită tocmai să-i protejeze pe «specialii» sistemului ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 13:30
(2375 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Documente ce se pot obține prin intermediul SPV

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor faptul că pot comunica de la distanță cu organul fiscal, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), care este un ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 10:50
(1835 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 16-18 octombrie a.c, Caravana SMURD ,«Fii pregătit!» va fi prezentă în municipiul Slobozia. Centrul de informare va fi amplasat pe strada Mihai Eminescu, în incinta Liceului de Arte «Ionel ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 09:00
(1423 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 945,65 milioane de lei, suma colectată la bugetul general consolidat în perioada ianuarie-septembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, de la începutul anului și până la 30 septembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 945,65 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 14:00
(943 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 35 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 11 octombrie a.c., la Slobozia, polițiștii au organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea criminalității stradale și a faptelor cu violență ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 12:00
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Casă cuprinsă de flăcări

Perieți: Casă cuprinsă de flăcări

Joi, 12 octombrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui incendiu, petrecut într-o gospodărie din comuna Perieți. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta prin ardere violentă la ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 11:40
(1007 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți incendiu


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în Gara Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în Gara Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița și din cadrul IPJ Ialomița-Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat în Gara CFR Slobozia marți, 10 octombrie ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 14:35
(1329 vizualizări - 0 comentarii)


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 14:05
(1740 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 27 octombrie 2023, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment care va avea loc la Slobozia, la sediul Agentiei ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 13:20
(945 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 565,08 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în septembrie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna septembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 11:05
(927 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,66%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2023

La sfârșitul lunii august 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3708 șomeri (din care 1826 femei), rata șomajului fiind de 4,66%, cu 1,12% peste ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:45
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

Pachetul «Cont Client RAJA» este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:30
(2128 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Amenință că se aruncă în gol de la balcon

Intervenție a pompierilor din Fetești, în cazul unui tânăr de 31 de ani, domiciliat pe raza municipiului, care amenință că se aruncă în gol de la balconul apartamentului în care locuiește. Se pare că acesta ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:20
(962 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 13:55
(922 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 4 6 8 9 10 437 438
Ultimele comentarii
Vasile în 9,3 km de străzi asfaltate la Perieți Un brigadier în Rudele unui bărbat ucis accidental cer despăgubiri de peste 1 milion de euro ora se ana în Punct de acostare pentru ambarcațiuni, în comuna Stelnica Ionica în Spitalul Județean de Urgență Slobozia renunță la investiții Mai multi MEMBRI în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Membru în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Dana în Punct de acostare pentru ambarcațiuni, în comuna Stelnica Dorian în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Atentie! în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Alex_Nedea în Rudele unui bărbat ucis accidental cer despăgubiri de peste 1 milion de euro 2 în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Mihai în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Vasile de la Fetești în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Iosif în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Tanța în Compania Națională de Investiții construiește un cămin cultural în comuna Dridu de Avocat în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Aneta în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Grivițean în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Eu Franț în Meritau mai mult 6 în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...