Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei

Administrație pe muchie de cuțit la Slobozia

Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei

Luni, 29 mai 2023, în cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia, proiectul de hotărâre prin care admi­nistrația Soare viza contractarea unui împrumut de 34 milioane de lei a fost respins din nou. Ședința s-a desfășurat la Căminul Cultural de la Slobozia Nouă, în ab­sența fizică a consilierilor PSD și PRO România. Primarul Dragoș Soare a declarat ulterior ședinței: «Vom repune acest proiect pe ordinea de zi a Consiliului Local până când va fi înțeleasă necesitatea și urgența acestei decizii!».

Cuiul lui Pepelea Convocată din nou în Sala Căminului Cultural de la Slobozia Nouă, ședința a reconfirmat conflictul administrativ și politic din cadrul Consiliului Local Slobozia. Singurii care au votat proiectul de hotărâre care viza contractarea împrumutului de 34 milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor derulate cu fonduri europene la Slobozia au fost cei 7 consilieri PNL prezenți în sală. Prezenți on-line, consilierii locali PSD și PRO România au respins cu 3 voturi împotrivă și 8 abțineri proiectul de hotărâre. Absențe notabile din cadrul ședinței au fost consilierii locali PSD Alexandru Potor și Ștefan Țintă. Primarul Dragoș Soare a declarat ulterior ședinței: «Vom repune acest pro­iect pe ordinea de zi a Consiliului Local până când va fi înțeleasă necesitatea și urgența acestei decizii! Consilierii Sloboziei trebuie să înțeleagă că nu este un vot politic, ci un vot pentru dezvoltarea orașului în care trăiesc. Iar eu sunt dispus să le explic din nou acest lucru, dacă doresc...».

Paradoxurile votului politic Reamintim că împrumutul pentru care administrația Soare solicită aprobarea a fost respins de către consilierii PSD și PRO România sub pretextul că în proiectul de hotărâre nu este precizată destinația fondurilor care urmează să fie disponibilizate. În proiectul respins luni, 29 mai a.c., precizarea apare: «Menționăm că, după adoptarea hotărârii în ședința Consiliului Local, Executivul va proceda la transferarea banilor disponibili­zați (...) către proiectul intern pri­vind asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă și Bora (...)». Conform informațiilor oficiale, proiectul de hotărâre va fi repus pe ordinea de zi a Consiliului Local Slobozia în cadrul unei ședințe care urmează să fie convocată la jumătatea lunii iunie 2023. Paradoxal, toate celelalte proiecte de hotărâri supuse atenției consilierilor locali au fost aprobate cu unanimitate de voturi. Printre acestea se numără o investiție care vizează transformarea unui punct termic într-un centru multifuncțional pentru tineret, vânzarea unor locuințe «tip ANL», aprobarea Protoco­lului pentru desfășurarea Festi­valului «Remember Disco-Ring» sau proiectul privind aprobarea tarifelor percepute de către Servicii Publice Slobozia SRL.

Marin Cruțu, Cetățean de Onoare al Sloboziei
Un alt proiect de hotărâre aprobat cu unanimitate de voturi a fost cel privind acordarea Titlului de Cetățean de Onoare antrenorului de scrimă Marin Cruțu. La decernarea plachetei omagiale, primarul Dragoș Soare a apreciat că rezultatele obținute de Marin Cruțu ca sportiv și antrenor au poziționat Slobozia pe harta națională și europeană a Scrimei. «Atât cât voi fi în stare, fizic și psihic, voi continua să antrenez noi generații de sportivi! Pentru că, fără falsă modestie, Slobozia este un brand în lumea scrimei... Și vrem să rămână așa! Vă mulțumesc tutu­ror și le mulțumesc tuturor celor care s-au gândit că aș putea merita o astfel de onoare publică!» a declarat Marin Cruțu, printre altele, la decernarea Titlului. Reamintim că Marin Cruțu este din anul 2020 antrenor-emerit, titlu acordat de Ministerul Tineretului și Sportului. De-a lungul ultimilor 20 de ani, sportivii antrenați de Marin Cruțu au obținut peste 80 de medalii naționale și 26 de titluri naționale în probele de individual. De asemenea, au fost obținute 14 titluri naționale în cadrul probelor pe echipe.

31 Mai 2023, 10:55 (7899 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Consilierii PSD/PRO România diminuează valoarea împrumutului la 18 milioane de lei
Consilierii PSD resping împrumutul de 34 milioane de lei pentru Slobozia!
Unanimitate la vot pentru noua Organigramă a Primăriei Slobozia
Consiliul Local Slobozia față-n față cu tehnologia
Consiliul Local legiferează viitorul orașului Slobozia

Comentariile cititorilor:


For AI:
(3 Iunie 2023, 09:40)
Nota 7 AI. Stai jos.
A_I:
(2 Iunie 2023, 12:33)
Am scris pe ChatGPT: ce viitor are orasul Slobozia, judetul Ialomita in urmatorii 20 ani. Rasunsul e halucinant, dar foarte realist.
<< Este dificil să prezicem exact cum va arăta viitorul unui oraș specific în următorii 20 de ani. Cu toate acestea, există câteva aspecte pe care le putem lua în considerare în ceea ce privește problemele cu apa și vegetația în orașul Slobozia, județul Ialomița.

În primul rând, dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii pot juca un rol important în rezolvarea problemelor legate de apa și vegetația afectată. Guvernul local și alte organizații pot implementa măsuri pentru a trata și purifica apa, precum și pentru a regenera și proteja vegetația. Investițiile în sisteme de irigație eficiente și în proiecte de refacere a zonelor verzi pot contribui la îmbunătățirea situației în timp.

De asemenea, conștientizarea și educația publicului în privința conservării resurselor naturale pot juca un rol important în prevenirea distrugerii vegetației și utilizării sustenabile a apei.

Pe măsură ce tehnologia și cercetarea avansează, este posibil să apară soluții inovatoare pentru tratarea apei și restaurarea vegetației. Tehnologii precum desalinizarea apei de mare, metode de cultivare eficiente și soluții de conservare a apei pot oferi o cale de rezolvare a problemelor actuale.

Este important să existe o colaborare între autorități, comunitate și alte părți interesate pentru a aborda aceste probleme și a asigura un viitor mai bun pentru Slobozia și mediul înconjurător. Prin eforturi concertate și angajament pe termen lung, este posibil să se obțină îmbunătățiri semnificative în calitatea apei și în regenerarea vegetației din oraș.

Trebuie menționat că acestea sunt doar câteva posibile scenarii și acțiuni care ar putea avea loc în viitor, dar nu există nicio garanție că acestea se vor întâmpla cu certitudine. Este important să se abordeze aceste probleme în prezent și să se acționeze
Andrei:
(1 Iunie 2023, 08:08)
Banii pentru lăutari și pitipoance se găsesc! Bravo ,, MARCĂ ÎNREGISTRATĂ"!
Mary :
(31 Mai 2023, 14:50)
Ce a mai rămas dintr-o sală polivalentă? Doar un amărât punct termic ce va fi transformat. Ăștia sunteți, cu voi defilam. Nu vă este rușine să veniți cu asemenea proiecte pentru tineri? Asta este grija pentru viitorul acestui oraș? Sau împrumutul se vrea mai mult pentru firmele ca cotizează la partid?! Vorbiți mai mult de transparența licitațiilor pentru proiecte și nu mai umblați cu rahaturi gen puncte termice ce pot fi transformate. În ce?! Fiți oameni serioși cu viziuni moderne și inteligente. Nu mai trăiți în trecut, treziți-vă! Vorbim de mașini electrice și oameni care vor să ajungă pe Marte. Voi mergeți inainte, ca racul. Sunteți perimați și de un prost gust. Doar tinerii mai pot schimba ceva în acest oraș, odată cochet, care este al lor, nu al vostru.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 10 Sep 2024
106 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Manasia: Accident produs de un pieton

În dimineața zilei de joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 04.00, pe Drumul Național 2A, în localitatea Manasia s-a produs un accident rutier. Și acesta se înscrie în seria evenimentelor rutiere produse din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 08:42
(21095 vizualizări - 0 comentarii)


I-a furat portofelul la cimitir

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de un bătrîn, de 70 de ani, din localitate, despre faptul că a fost victima unui furt. Deplasați la fața locului, polițițtii au efectuat cercetări în vederea stabilirii ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:52
(32391 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în școli, prioritate pentru polițiști

Miercuri, 31 martie a.c., în intervalul orar 18.00-21.00, echipe formate din polițiști de siguranță publică, poliție rutieră și investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:11
(22063 vizualizări - 0 comentarii)


«Alături de Oameni... pentru Oameni»

Și în anul 2010 Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială, derulează acest program social «Alături de Oameni... pentru Oameni». Programul-pilot a fost inițiat în anul 2009, de Asociația Socio ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 18:21
(16295 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale Direcției Sanitare Veterinare

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în perioada 15-31 martie 2010, au efectuat 71 de acțiuni de control, acțiuni în timpul cărora s-a urmărit modul de respectare ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 15:42
(29692 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul de Artă Creștină»

Consiliul Județean Ialomița, alături de Uniunea Artiștilor Plastici din România și Centrul Cultural Cultural UNESCO «Ionel Perlea», invită slobozenii și nu numai să viziteze expoziția «Salonul de Artă ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 11:03
(32481 vizualizări - 0 comentarii)


Tenis de câmp: Sorin Iordache a câștigat Turneul Open Municipal

Tenis de cîmp: Sorin Iordache a cîștigat Turneul Open Municipal

Începînd de sîmbătă, 27 martie 2010, la terenurile Asociației Municipale de Tenis din București, s-a desfășurat turneul de tenis de cîmp OPEN MUNICIPAL, unul din cele mai puternice concursuri din calendarul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 10:08
(17314 vizualizări - 1 comentariu)


Queen Fashion angajează

Magazinul Queen Fashion, ce urmează să-și deschidă porțile lîngă Kaufland, caută personal pentru angajare pe posturile de vînzător și manager de magazin. Doritorii trebuie ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:41
(36195 vizualizări - 1 comentariu)


Trei accidente, trei răniți

Marți, 30 martie a.c., pe arterele județului au avut loc trei evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane.
Astfel, în jurul orei 15.00, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată prin ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:22
(28261 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:17
(19081 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Brăila, depistat la Slobozia

Marți, 30 martie a.c., în cadrul activităților desfășurate de agenții de proximitate și de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, pe Strada Domnița Bălașa din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:15
(28577 vizualizări - 0 comentarii)


4 suspecți de furt, prinși în flagrant

În după-amiaza zilei de marți, 30 martie a.c., în jurul orei 13.00, Poliția a fost sesizată de către un localnic din comuna Ciochina, agent de pază la o societate comercială cu profil agricol din orașul ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:13
(28507 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile anuale pentru cota de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cumpărătorii care achiziționeză lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe că, începînd cu data ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:10
(18994 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în rețeaua EURES

La data de 25 martie 2010, în rețeaua EURES sînt disponibile 246 locuri de muncă pentru străinătate. Astfel, în Austria sînt disponibile 100 locuri de muncă pentru muncitori forestieri, respectiv 100 locuri ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:04
(33141 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 21:42
(19063 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 21:01
(16923 vizualizări - 0 comentarii)


Mașina confiscată în urmă cu cîteva zile, furată din București

În urma expertizei efectuată de experții criminaliști asupra mașinii confiscate în urmă cu cîteva zile s-a stabilit configurația inițială a seriei de șasiu, anterior modificării caracterelor, iar prin interogarea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 20:10
(17386 vizualizări - 0 comentarii)


Țigări fără documente de proveniență

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 29 spre 30 martie a.c., agenții Postului de Poliție Miloșești au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în municipiul București, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 20:09
(29887 vizualizări - 0 comentarii)


Lăsați copiii să vină la Mine

Lăsați copiii să vină la Mine

Cu binecuvîntarea Presfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și sub atenta îndrumarea a PC Părinte Protopop de Urziceni, Stancu Bogdan Ionuț, în seara zilei de sîmbătă, 27 martie 2010 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:39
(30090 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Urziceni

Polițiști din Urziceni au efectuat în cadrul unei acțiuni derulate sîmbătă, 27 martie a.c., 4 percheziții domiciliare. Astfel, la domiciliul unui bărbat, de 32 de ani, din Urziceni, a fost depistat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:31
(17704 vizualizări - 2 comentarii)


Trei minori au furat o oaie

Sîmbătă, 27 martie a.c., polițiști din Țăndărei și Mihail Kogălniceanu au depistat 3 minori în vîrstă de 13, 14 și 15 ani, toți din localitate, ce se deplasau cu o căruță pe o stradă din localitate, transportînd ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:29
(18087 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale

În dimineața zilei de sîmbătă, 27 martie a.c., timp de patru ore, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune ce a urmărit, în principal, prevenirea și combaterea furturilor din buzunare ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:27
(16224 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție cu produse de post și sfeștanie la Școala cu clasele I-VIII Condeești

Expoziție cu produse de post și sfeștanie la Școala cu clasele I-VIII Condeești

În data de 24 martie 2010, în ajun de marele praznic al Bunei Vestiri, la Școala Condeești a avut loc o expoziție cu produse de post. Produsele au fost aduse de elevii școlii, bucuroși în a arăta tuturor ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 15:17
(30756 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni în sărbătoare

La 160 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, jandarmii ialomițeni marchează evenimentul prin organizarea unor activități specifice instituției. Astfel, sîmbătă, 3 aprilie 2010, persoanele interesate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2010, 13:10
(30879 vizualizări - 0 comentarii)


24000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri, pe stradă de Paște

«Ministerul Administrației și Internelor va acționa cu aproximativ 24000 de cadre în perioada Sărbătorilor Paștelui, pentru prevenirea evenimentelor nedorite, dintre care 2000 doar în București» a declarat ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2010, 08:02
(15606 vizualizări - 0 comentarii)


Videoconferință: Boc a cerut prefecților să urmărească aplicarea priorităților și politicilor guvernamentale

Primul-ministru Emil Boc a prezentat prefecților, în cadrul videoconferinței desfășurate sîmbătă, 27 martie a.c., la Palatul Victoria, prioritățile și politicile guvernamentale și le-a cerut reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2010, 07:55
(16305 vizualizări - 0 comentarii)


S-a răsturnat cu mașina

Vineri, 26 martie a.c., în jurul orei 12.00, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre faptul că în afara municipiului, pe Drumul Județean 212, s-a produs un accident rutier soldat cu ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:01
(28607 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident

Poliția Fetești a fost sesizată despre faptul că pe strada Țăndărei, din localitate, s-a produs un accident. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că un autoturism, condus de o tînără ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:00
(24766 vizualizări - 0 comentarii)


Jocurile de noroc, în atenția polițiștilor

În perioada 22-26 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigarea a Fraudelor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comiterii de ilegalități în domeniul jocurilor de noroc în zona municipiului ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:00
(26928 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furt de energie electrică

La primele ore ale dimineții de miercuri, 24 martie a.c., polițiștii feteșteni, împreună cu jandarmi și angajați ai societății furnizoare de energie electrică, au organizat o acțiune pentru prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:26
(20318 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
BBY în Șeful Poliției Municipiului Slobozia, vizat de o anchetă a Biroului Control Intern Mimi în Avocatul Poporului reclamă indiferența funcționarilor Direcției de Sănătate Publică Ialomița Marian în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene @Quin în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene Paul în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene Qqqqq în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene Mary în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene WC-ul din spatele curții în Urban SA Slobozia: «Program de deversare» pentru apele reziduale Quin în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene Cetățean în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene cetatean în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene Polux în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene Șoferul în «Autogara lui Nicu Pericli» defrișează perdeaua forestieră de protecție a Sloboziei Qqqqq în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene Noi în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene Vasile în Administrația locală se opune majorării tarifelor de colectare a deșeurilor menajere la 15 lei/persoană EU în Slobozia: 6 persoane, conduse la audieri după ce s-au luat la bătaie în apropierea Poliției ialomițene garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 septembrie 2024 Bunicuta în Spitalul Orășenesc Țăndărei reclamă în instanță CJAS Ialomița Florin în Conacul cu preț de apartament din comuna Reviga

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...