Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei

Administrație pe muchie de cuțit la Slobozia

Consilierii PSD și PRO România blochează din nou împrumutul de 34 milioane de lei

Luni, 29 mai 2023, în cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia, proiectul de hotărâre prin care admi­nistrația Soare viza contractarea unui împrumut de 34 milioane de lei a fost respins din nou. Ședința s-a desfășurat la Căminul Cultural de la Slobozia Nouă, în ab­sența fizică a consilierilor PSD și PRO România. Primarul Dragoș Soare a declarat ulterior ședinței: «Vom repune acest proiect pe ordinea de zi a Consiliului Local până când va fi înțeleasă necesitatea și urgența acestei decizii!».

Cuiul lui Pepelea Convocată din nou în Sala Căminului Cultural de la Slobozia Nouă, ședința a reconfirmat conflictul administrativ și politic din cadrul Consiliului Local Slobozia. Singurii care au votat proiectul de hotărâre care viza contractarea împrumutului de 34 milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor derulate cu fonduri europene la Slobozia au fost cei 7 consilieri PNL prezenți în sală. Prezenți on-line, consilierii locali PSD și PRO România au respins cu 3 voturi împotrivă și 8 abțineri proiectul de hotărâre. Absențe notabile din cadrul ședinței au fost consilierii locali PSD Alexandru Potor și Ștefan Țintă. Primarul Dragoș Soare a declarat ulterior ședinței: «Vom repune acest pro­iect pe ordinea de zi a Consiliului Local până când va fi înțeleasă necesitatea și urgența acestei decizii! Consilierii Sloboziei trebuie să înțeleagă că nu este un vot politic, ci un vot pentru dezvoltarea orașului în care trăiesc. Iar eu sunt dispus să le explic din nou acest lucru, dacă doresc...».

Paradoxurile votului politic Reamintim că împrumutul pentru care administrația Soare solicită aprobarea a fost respins de către consilierii PSD și PRO România sub pretextul că în proiectul de hotărâre nu este precizată destinația fondurilor care urmează să fie disponibilizate. În proiectul respins luni, 29 mai a.c., precizarea apare: «Menționăm că, după adoptarea hotărârii în ședința Consiliului Local, Executivul va proceda la transferarea banilor disponibili­zați (...) către proiectul intern pri­vind asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă și Bora (...)». Conform informațiilor oficiale, proiectul de hotărâre va fi repus pe ordinea de zi a Consiliului Local Slobozia în cadrul unei ședințe care urmează să fie convocată la jumătatea lunii iunie 2023. Paradoxal, toate celelalte proiecte de hotărâri supuse atenției consilierilor locali au fost aprobate cu unanimitate de voturi. Printre acestea se numără o investiție care vizează transformarea unui punct termic într-un centru multifuncțional pentru tineret, vânzarea unor locuințe «tip ANL», aprobarea Protoco­lului pentru desfășurarea Festi­valului «Remember Disco-Ring» sau proiectul privind aprobarea tarifelor percepute de către Servicii Publice Slobozia SRL.

Marin Cruțu, Cetățean de Onoare al Sloboziei
Un alt proiect de hotărâre aprobat cu unanimitate de voturi a fost cel privind acordarea Titlului de Cetățean de Onoare antrenorului de scrimă Marin Cruțu. La decernarea plachetei omagiale, primarul Dragoș Soare a apreciat că rezultatele obținute de Marin Cruțu ca sportiv și antrenor au poziționat Slobozia pe harta națională și europeană a Scrimei. «Atât cât voi fi în stare, fizic și psihic, voi continua să antrenez noi generații de sportivi! Pentru că, fără falsă modestie, Slobozia este un brand în lumea scrimei... Și vrem să rămână așa! Vă mulțumesc tutu­ror și le mulțumesc tuturor celor care s-au gândit că aș putea merita o astfel de onoare publică!» a declarat Marin Cruțu, printre altele, la decernarea Titlului. Reamintim că Marin Cruțu este din anul 2020 antrenor-emerit, titlu acordat de Ministerul Tineretului și Sportului. De-a lungul ultimilor 20 de ani, sportivii antrenați de Marin Cruțu au obținut peste 80 de medalii naționale și 26 de titluri naționale în probele de individual. De asemenea, au fost obținute 14 titluri naționale în cadrul probelor pe echipe.

31 Mai 2023, 10:55 (8004 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Viceprimarul «de profesie» Mușat și «autopropusul» Manea
Consilierii PSD/PRO România diminuează valoarea împrumutului la 18 milioane de lei
Consilierii PSD resping împrumutul de 34 milioane de lei pentru Slobozia!
Aleșii locali s-au opus concesionării unor terenuri către tineri

Comentariile cititorilor:


For AI:
(3 Iunie 2023, 09:40)
Nota 7 AI. Stai jos.
A_I:
(2 Iunie 2023, 12:33)
Am scris pe ChatGPT: ce viitor are orasul Slobozia, judetul Ialomita in urmatorii 20 ani. Rasunsul e halucinant, dar foarte realist.
<< Este dificil să prezicem exact cum va arăta viitorul unui oraș specific în următorii 20 de ani. Cu toate acestea, există câteva aspecte pe care le putem lua în considerare în ceea ce privește problemele cu apa și vegetația în orașul Slobozia, județul Ialomița.

În primul rând, dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii pot juca un rol important în rezolvarea problemelor legate de apa și vegetația afectată. Guvernul local și alte organizații pot implementa măsuri pentru a trata și purifica apa, precum și pentru a regenera și proteja vegetația. Investițiile în sisteme de irigație eficiente și în proiecte de refacere a zonelor verzi pot contribui la îmbunătățirea situației în timp.

De asemenea, conștientizarea și educația publicului în privința conservării resurselor naturale pot juca un rol important în prevenirea distrugerii vegetației și utilizării sustenabile a apei.

Pe măsură ce tehnologia și cercetarea avansează, este posibil să apară soluții inovatoare pentru tratarea apei și restaurarea vegetației. Tehnologii precum desalinizarea apei de mare, metode de cultivare eficiente și soluții de conservare a apei pot oferi o cale de rezolvare a problemelor actuale.

Este important să existe o colaborare între autorități, comunitate și alte părți interesate pentru a aborda aceste probleme și a asigura un viitor mai bun pentru Slobozia și mediul înconjurător. Prin eforturi concertate și angajament pe termen lung, este posibil să se obțină îmbunătățiri semnificative în calitatea apei și în regenerarea vegetației din oraș.

Trebuie menționat că acestea sunt doar câteva posibile scenarii și acțiuni care ar putea avea loc în viitor, dar nu există nicio garanție că acestea se vor întâmpla cu certitudine. Este important să se abordeze aceste probleme în prezent și să se acționeze
Andrei:
(1 Iunie 2023, 08:08)
Banii pentru lăutari și pitipoance se găsesc! Bravo ,, MARCĂ ÎNREGISTRATĂ"!
Mary :
(31 Mai 2023, 14:50)
Ce a mai rămas dintr-o sală polivalentă? Doar un amărât punct termic ce va fi transformat. Ăștia sunteți, cu voi defilam. Nu vă este rușine să veniți cu asemenea proiecte pentru tineri? Asta este grija pentru viitorul acestui oraș? Sau împrumutul se vrea mai mult pentru firmele ca cotizează la partid?! Vorbiți mai mult de transparența licitațiilor pentru proiecte și nu mai umblați cu rahaturi gen puncte termice ce pot fi transformate. În ce?! Fiți oameni serioși cu viziuni moderne și inteligente. Nu mai trăiți în trecut, treziți-vă! Vorbim de mașini electrice și oameni care vor să ajungă pe Marte. Voi mergeți inainte, ca racul. Sunteți perimați și de un prost gust. Doar tinerii mai pot schimba ceva în acest oraș, odată cochet, care este al lor, nu al vostru.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 15 Nov 2024
189 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

9 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița, Prahova și Ilfov

Marți, 13 august 2024, polițiștii au derulat 9 percheziții domiciliare, în județele Ilfov, Ialomița și Prahova pentru documentarea activității infracționale a unei stări conflictuale apărută î ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:10
(1507 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Bărbulești

Marți, 13 august 2024, polițiștii au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:00
(1365 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Ajută un bătrân să zâmbească»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Ajută un bătrân să zâmbească»

Joi, 8 august 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Asociația Socio-Culturală «Matei Basarab» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 13:20
(1789 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «7% dintre proiecte de infrastructură sportivă au fost finalizate. Restul stau la sertar de ani!»

Sportivii români au obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada de La Paris, deși nu au condiții bune pentru antrenamente în țară. Este revoltător că premierul Ciolacu susține că Româ ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 16:10
(1692 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «violență în familie»

Luni, 12 august 2024, polițiștii din Slobozia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 68 de ani. Acesta a fost reclamat de soția sa, o femeie în vârstă de 63 de ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 16:00
(1168 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiuni de ordine publică

Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița susține că misiunile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, în Slobozia și Amara, în lunile iulie și august (Festivalul «FreeLand ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 13:40
(727 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 161,84 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iulie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 161,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 10:55
(685 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți 13-Ziua Informării Preventive»

Începând cu anul 2011, IGSU s-a raliat inițiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de «Marți 13» este marcată «Ziua Informării ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 09:10
(671 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat de polițiștii slobozeni

Politiștii din Slobozia au depistat duminică, 11 august a.c., un bărbat, de 42 de ani, din Căzănești, în timp ce transporta într-un autoturism pește din specia caras și crap. În urma ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 16:10
(1012 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 9 august a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic, pentru verificări, un bărbat de 48 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, a reieșit ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 16:05
(1086 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise joi, 15 august 2024, de Sfânta Maria. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 14:10
(1046 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Promovarea unui stil de viață sănătos

Protopopiatul Slobozia: Promovarea unui stil de viață sănătos

Vineri, 9 august 2024, Protopopiatul Slobozia împreună cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» Bucu au organizat o nouă activitate în cadrul Proiectului Educațional ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 13:40
(1176 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Au ars baloții de lucernă

Sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 16,00, trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 11:20
(1106 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele a opt sfinți, la sărbătoarea hramului bisericii din Murgeanca

Moaștele a opt sfinți, la sărbătoarea hramului bisericii din Murgeanca

Biserica purtând hramul «Adormirea Maicii Domnului» din satul Murgeanca (comuna Valea Ciorii, Ialomița) se pregătește de sărbătoare. Miercuri, 14 august 2024, în cadrul unei procesiuni ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 10:50
(2611 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziție de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clienșilor. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 09:05
(750 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați joi, 8 august a.c., de către o femeie în vârstă de 78 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fiul său, de 49 de ani, ar fi încalcat odinul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 13:35
(696 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Suplimentare de efective la misiunile sfârșitului de săptămână

În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 10:20
(1107 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de vineri, 9 august 2024, pe șoseaua națională care leagă localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre un automobil ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 09:00
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rezultatele acțiunii «ROADPOL-SPEED»

În perioada 5-8 august 2024, polițiștii ialomițeni au acționat pe cele mai tranzitate artere din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:20
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tentativă la furt calificat»

Un tânăr de 17 ani este principalul suspect într-un dosar privind comiterea infracțiunii de «tentativă la furt calificat». Potrivit polițiștilor, pe data de 23 iulie 2024, acesta ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:00
(1190 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 10:30
(648 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Colectivul Consiliului Județean Ialomița își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a mamei domnului Adrian Ionescu, secretarul general al județului Ialomița.
...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 10:00
(1464 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: A fost publicată lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante la 30 iunie 2024

Potrivit informațiilor oferite de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului nostru există 213 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 09:00
(2725 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Duminică, 4 august 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Ion Roată, Balaciu și Axintele o acțiune cu efective mărite având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:50
(1340 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru încălcarea Codului Rutier

Vineri, 2 august 2024, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:40
(1236 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED», în desfășurare

În perioada 5-11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «ROADPOL-SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:30
(1262 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere convocarea comisiilor din Parlament pentru audierea propunerilor de comisar european

USR a depus luni, 5 august 2024, o solicitare scrisă pentru convocarea comisiilor din Parlament care să audieze propunerile de comisar european din partea României. Marcel Ciolacu nu poate să fenteze ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:10
(1323 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR


Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Duminică, 4 august 2024, un apartament din centrul Sloboziei a fost cuprins de flăcări. Se pare că focul ar fi fost provocat intenționat de proprietarul imobilului, supărat că ar fi fost părăsit de soție ...[citește_toată_știrea]

5 August 2024, 07:30
(2822 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Tineretul Național Liberal demarează campania națională de promovare și informare «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!»

Tineretul Național Liberal a dat startul unei campanii de promovare și informare intitulată «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!», prin care își propune să prezinte ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2024, 10:15
(3326 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

Luni, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 16:15
(1338 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Suporter în Scandalos: Un copil de 9 ani a intrat pe teren și i-a arătat «mijlociul» arbitrului central! Vili în Licitație publică pentru construcția Drumului Expres TransRegio Galați-Brăila-Slobozia-Călărași apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 13 noiembrie 2024 Tudor în Licitație publică pentru construcția Drumului Expres TransRegio Galați-Brăila-Slobozia-Călărași Drumarul în Patrimoniul Drumuri și Poduri SA Ialomița, scos la licitație Obeadă în Adrian Mihalcea: «Golul anulat a fost a șasea decizie VAR împotriva noastră din acest campionat!» Ady în Niciun candidat «admis» la concursul pentru șefia Poliției ialomițene Cristi în Patrimoniul Drumuri și Poduri SA Ialomița, scos la licitație Marian. în Patrimoniul Drumuri și Poduri SA Ialomița, scos la licitație Procurorul în Patrimoniul Drumuri și Poduri SA Ialomița, scos la licitație Geo în Patrimoniul Drumuri și Poduri SA Ialomița, scos la licitație AGORA în Scandalos: Un copil de 9 ani a intrat pe teren și i-a arătat «mijlociul» arbitrului central! Dan în Consiliul Județean Ialomița acordă premii elevilor olimpici și profesorilor coordonatori Un om de bine. în Consiliul Județean Ialomița acordă premii elevilor olimpici și profesorilor coordonatori Curiosul în Bariera dintre orașele Slobozia și Amara va intra în reparații suporter în Scandalos: Un copil de 9 ani a intrat pe teren și i-a arătat «mijlociul» arbitrului central! vox în 25 milioane de lei prin PNRR pentru Secția Oncologie a spitalului din Slobozia Eco în Stație de Tratare a apei și un nou puț forat, lucrări ale operatorului regional Urban Slobozia Cetatean în Asociația Ecologică Regională-AER Muntenia Sud, premiată în cadrul Galei Premiilor Participării Publice Mary în «Calitatea apei» și «proiectele europene», prioritățile lui Alexandru Potor la Primăria Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...