Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Curtea de Conturi a României reclamă ineficiența Programului Național privind studiul calității solului

În Ialomița

Curtea de Conturi a României reclamă ineficiența Programului Național privind studiul calității solului

Un Raport oficial al Curții de Conturi a României arată faptul că analizele de calitate a solului, decontate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la Bugetul de Stat, s-au făcut într-un număr foarte mic prin comparație cu cel declarat de specialiștii care și-au asumat acest tip de expertize. Ialomița se numără printre județele care, deși au cheltuit banii publici pentru astfel de testări, gradul de realizare a fost unul extrem de redus. Județul nostru a beneficiat de peste 4 milioane de lei pentru efectuarea analizelor de sol, însă doar puțin peste 10% din cele peste 300 mii de hectare au fost, în realitate, verificate.

Analiza solului doar pe hârtie În anul de grație 2011, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lansa «Programul național privind realizarea Sistemului național de monitorizare sol-teren pentru agricultură». Scopul acestui proiect a fost acela de «a obține material documentar unitar cu un fond de date care vor fi constituite într-o bancă de date pedologice integrate în sistemul de monitorizare la nivel de județ și țară și în Sistemul de monitorizare integrată a mediului», așa cum reiese din Ordinul nr. 278/2011 emis de MADR, act normativ care a legiferat realizarea acestor analize privind calitatea solului. Programul s-a desfășurat pe o perioadă de 10 ani, din 2011 și până în 2021, instituțiile abilitate să realizeze testările fiind Institutul Națio­nal de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedo­logie, Agrochimie și Protecția Mediului, iar la nivel județean prin Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Informațiile obținute de specialiștii acestor entități au fost analizate de Curtea de Conturi a României, care a realizat un amplu Raport cu privire la aceste date. Concluzia auditorilor a fost aceea că pe toată perioada de implementare a Programului gradul de realizare a fost unul foarte scăzut, deși banii de la bugetul de stat au fost distribuiți către specia­liști pentru efectuarea testelor. O astfel de situație se regăsește și la nivelul județului Ialomița. Între 2011-2021, potrivit Curții de Conturi a României, Ialomița a beneficiat de peste 4 milioane de lei pentru a efectua teste de calitate a solului. În Ordinul nr. 278/2011, al MADR, s-a prevăzut ca aceste expertize să se realizeze pe o suprafață de peste 300 mii hectare de teren agricol. În cei 10 ani de implementare a Programului, la nivelul jude­țului nostru s-a reușit expertizarea a doar 10% din totalul suprafeței prevăzută inițial. Auditorii Curții de Conturi mai arată faptul că, deși infime, testele efectuate sunt, în prezent, neconcludente. «Recomandările privind măsurile agropedoameliorative necesare nu au fost urmărite în vederea implementării, nefiind integrate/cuprinse într-un program/plan pentru îmbună­tățirea calității solului, existând riscul ca studiile realizate să nu mai constituie mijloace de referință!» susțin oficialii instituției în Raportul realizat.

Program relansat de MADR În ciuda problemelor identificate de Curtea de Conturi a României în ceea ce privește gestionarea acestui Program, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale l-a relansat anul trecut. Astfel, expertizele privind calitatea solului ar trebui să se desfășoare până în anul 2031, potrivit unui nou Ordin emis de MADR. De această dată, în Ialomița ar trebui analizată calitatea solului de pe o supra­față de peste 200 mii de hectare. Iar pentru aceste expertize, din bugetul statului, ar trebui redirecționați către specialiștii din județul nostru peste 15 milioane de lei, conform documentelor oficiale.

14 Septembrie 2023, 12:10 (2100 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Bazele sportive din Ialomița, verificate de auditorii Curții de Conturi a României
Prejudicii de 17 milioane de lei în Ialomița
«Găuri negre» în bugetele locale de 9,5 milioane de lei!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 09 Dec 2023
94 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 5 6 7 9 11 12 13 437 438
0

APIA: Subvenții de peste 172 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului II al anului 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, în perioada 1 aprilie-31 iulie 2023. Valoarea ajutorului de stat acordat sub ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2023, 12:50
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga/Fetești!

Marți, 12 septembrie 2023, Stația de Pompare Buliga a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu au mai putut funcționa ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2023, 10:55
(954 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Fonduri de peste 100 mii de lei, colectate pentru Campania«Educația-prioritate a Bisericii»

Protopopiatul Urziceni: Fonduri de peste 100 mii de lei, colectate pentru Campania«Educația-prioritate a Bisericii»

În perioada 15 august-10 septembrie 2023, în cadrul celor 68 de parohii arondate Protopopiatului Urziceni, 1182 de elevi cu posibilități materiale reduse au beneficiat de sprijin material în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2023, 15:35
(2073 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Beneficiari de servicii sociale ținuți legați de pat, într-un centru privat

Luni, 11 septembrie a.c., politiștii Secției nr. 5 Jilavele au fost sesizați prin sistemul 112, de către o persoană, inspector în cadrul Consiliului de Monitorizare, Implementare a Convenției ONU privind ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2023, 15:10
(1903 vizualizări - 2 comentarii)


Protest USR în prima zi de școală: Iohannis a promis «România Educată», dar a livrat «România Eșuată»!

Pentru mai bine de 2,9 milioane de copii a început astăzi un nou an școlar sub semnul eșecului și al haosului. Părinții, copiii și profesorii sunt tot mai nemulțumiți, în timp ce Guvernul PSD-PNL, girat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2023, 14:30
(1294 vizualizări - 0 comentarii)


5

AJFP Ialomița: 107,94 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2023

În luna august a anului 2023, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 107,94 milioane de lei, cu 2 ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2023, 13:20
(1919 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Pâinea și Vinul», a V-a ediție

Muzeul Național al Agriculturii vă invită, în perioada 15-17 septembrie 2023, la cea de a V-a ediție a manifestării complexe «Pâinea și Vinul», tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2023, 12:40
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


7
Gheorghe Doja: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Două echipaje de la Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit vineri, 8 septembrie a.c., cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, la un accident rutier, produs ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2023, 16:30
(2674 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi aplicate pentru comercializarea furajelor și produselor medicinale veterinare expirate

În baza unei sesizări, înregistrată la Direcția Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, au fost verificate în perioada 17-18 august 2023, trei unități autorizate sanitar-veterinar pentru comercializarea ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2023, 11:10
(2452 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: 16 persoane implicate într-un accident

Amara: 16 persoane implicate într-un accident

Trei echipaje de la Detașamentul de pompieri Slobozia au intervenit vineri, 8 septembrie a.c., la un accident rutier produs pe DN2C, în localitatea Amara, în urma impactului dintre un tractor și o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2023, 09:10
(1957 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


IJJ Ialomița: Tânăr depistat cu substanțe interzise asupra sa

IJJ Ialomița: Tânăr depistat cu substanțe interzise asupra sa

Miercuri, 6 septembrie a.c., un jandarm ialomițean, aflat în timpul liber, a observat un tânăr în vârstă de 21 ani, din Urziceni, care își confecționa o țigară artizanală. Jandarmul, întrebându-l pe tânăr ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2023, 08:00
(2185 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Rechizite școlare pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Rechizite școlare pentru copii

Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit miercuri, 6 septembrie 2023, prin Serviciul Social acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, rechizite necesare în ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2023, 13:10
(2695 vizualizări - 0 comentarii)


Deputata USR Diana Buzoianu: «Guvernul PSD-PNL favorizează în continuare mafia pădurilor și refuză să calculeze impactul bugetar pentru DNA-ul pădurilor!»

«PSD și PNL acționează pe modelul premierului Ciolacu: multe vorbe, zero fapte. Ei spun că vor să salveze pădurile, dar în realitate ministerele din Guvern refuză să calculeze impactul bugetar pentru „ ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2023, 17:40
(2498 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 11 septembrie 2023, termen de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2023, 12:40
(3217 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 5 septembrie 2023, pentru înlocuirea unei părți componente la nivelul sistemului de alimentare cu apă din Cartierul Buliga al municipiului Fetești ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2023, 16:10
(2092 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Mormânt de sorginte scitică vechi de 2500 de ani, pe situl «Săveni-La Movile»

Muzeul Județean Ialomița: Mormânt de sorginte scitică vechi de 2500 de ani, pe situl «Săveni-La Movile»

În cadrul programului anual de cercetări arheologice pluridisciplinare pe șantierele din județul Ialomița, în vara acestui an au fost reluate lucrările pe situl «Săveni-La Movile». Lucrările specifice de ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2023, 11:25
(2799 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi, proiectil descoperit la Sudiți

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit sâmbătă, 2 septembrie a.c., în jurul orelor 23,30, pentru lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2023, 11:10
(2290 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Ograda

Accidente la Ograda

Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în localitatea Ograda, în eveniment fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2023, 11:05
(2191 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Luni, 4 septembrie 2023, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga al municipiului Fetești. Prin urmare, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2023, 16:35
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


«Guvernul PSD-PNL face economii din pensiile orfanilor. USR solicită oprirea tăierii burselor pentru copiii orfani care au pierdut doar un părinte!»

În timp ce pensiile speciale și sinecurile sunt neatinse, Guvernul Ciolacu anunță că taie bursa socială pentru copiii orfani care au pierdut doar un părinte. Adică, în loc să oprească jaful din bani publici ...[citește_toată_știrea]

31 August 2023, 16:10
(2799 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate»

Muzeul Județean Ialomița se alătură demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului «Noaptea muzeelor la sate». Astfel, sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

31 August 2023, 15:10
(2445 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Instituțiile statului, în alertă la început de an școlar

Instituția Prefectului Ialomița: Instituțiile statului, în alertă la început de an școlar

Miercuri, 30 august 2023, Instituția Prefectului Ialomița a convocat o ședință a Colegiului Prefectural la care au participat reprezentanți ai instituțiilor aflate în coordonarea Instituției Prefectului ...[citește_toată_știrea]

30 August 2023, 13:20
(4598 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2023

La sfârșitul lunii iulie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3713 șomeri (din care 1859 femei), rata șomajului fiind de 4,76%, cu 1,1% peste ...[citește_toată_știrea]

30 August 2023, 12:20
(3361 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Trimiși în judecată pentru «lovire și alte violențe» și «lipsire de libertate»

Patru persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de «lovire și alte violențe» și «lipsire ...[citește_toată_știrea]

29 August 2023, 18:00
(1654 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: S-a întrunit Comisia de Dialog Social

Instituția Prefectului Ialomița: S-a întrunit Comisia de Dialog Social

Marți, 29 august 2023, s-a desfășurat ședința de lucru a Comisiei de Dialog Social Ialomița. Prezidată de prefectul județului Ialomița, ședința s-a concentrat pe cele două puncte din ordinea de zi, respectiv ...[citește_toată_știrea]

29 August 2023, 12:10
(3266 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 16,937 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie și trimestrul ...[citește_toată_știrea]

29 August 2023, 10:50
(2626 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Traian

Incendiu la o casă din Traian

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, vineri, 25 august a.c., în jurul orelor 21,15, pentru lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 14:30
(2149 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Traian incendiu


Accidente la Bițina Pământeni, Alexeni și Ion Roată

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs în satul Bițina Pământeni/Movilița, în care a fost implicat un autoturism ce a părăsit ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 14:20
(1527 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, 31 august-3 septembrie 2023: «FarmConect România-Târgul Agriculturii Românești»

Slobozia, 31 august-3 septembrie 2023: «FarmConect România-Târgul Agriculturii Românești»

La Slobozia, în perioada 31 august-3 septembrie 2023, la «FarmConect România-Târgul Agriculturii Românești» aveți ocazia în fiecare zi să vă bucurați ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 13:40
(3628 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2023, 11:20
(2459 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 5 6 7 9 11 12 13 437 438
Ultimele comentarii
Dorian în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Atentie! în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Alex_Nedea în Rudele unui bărbat ucis accidental cer despăgubiri de peste 1 milion de euro 2 în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Mihai în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Vasile de la Fetești în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Iosif în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Tanța în Compania Națională de Investiții construiește un cămin cultural în comuna Dridu de Avocat în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Aneta în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Grivițean în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Eu Franț în Meritau mai mult 6 în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» un părinte în Consiliul Județean Ialomița extinde termenele de implementare ale proiectelor europene pacanele în Grad de absorbție a fondurilor europene de 68,65% la Consiliul Județean Ialomița Dorian în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Marcela în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» DAN în Slobozia: Pește confiscat de polițiști Unul în Forțe proaspete pentru Jandarmeria Ialomița sa te an în Punct de acostare pentru ambarcațiuni, în comuna Stelnica

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...