REPORTAJ
«American dream» trăit de doi liceeni din Ialomița
Doi elevi din Ialomița au fost selecționați pentru prestigiosul program de schimb educațional «Future Leaders Exchange (FLEX)». Programul le va permite să studieze timp de un an în Statele Unite ale Americii, oferindu-le oportunitatea de a trăi o experiență educațională și culturală de neuitat. Programul «Future Leaders Exchange (FLEX)», finanțat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, este destinat elevilor de liceu cu rezultate deosebite, oferindu-le șansa de a învăța într-un mediu internațional și de a-și dezvolta abilități de leadership, într-o comunitate nouă și diversă.
Istoria cea nouă Alexandru Octavian Lazăr, elev al Liceului Teoretic «Grigore Moisil», Urziceni și Roxana Maria Vasile, elevă a Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia, sunt doi liceeni ialomițeni care au obținut șansa de a studia gratuit în America. Conform comunicatului remis publicității de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, «elevii au fost selectați pe baza unui proces riguros, care a inclus teste de Limbă Engleză, evaluări academice și interviuri care au evidențiat potențialul lor de leadership, capacitatea de adaptare și dorința de a construi punți între culturi. Selecția în programul FLEX reprezintă o recunoaștere a excelenței și a implicării acestor elevi în activitățile școlare și comunitare. (...) Participarea la programul FLEX va contribui semnificativ la dezvoltarea personală a elevilor, oferindu-le oportunitatea de a învăța într-un mediu academic divers și de a-și dezvolta abilități esențiale precum gândirea critică, comunicarea interculturală și leadershipul. La întoarcere, aceștia vor aduce cu ei experiențe noi și o viziune globală, pe care o vor împărtăși cu comunitatea din care fac parte!». «Inspectoratul Școlar Județean Ialomița felicită elevii selecționați și le urează succes în această călătorie educațională extraordinară!» se mai arată în comunicatul de presă remis publicității de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița.
Poveste dintr-unul dintre «raiurile» americane Bunicii noștri au visat «să vină americanii». Copiii lor au visat să plece în America. Iar acum, nepoții, studiază în America. Roxana e unul dintre ei. Are 17 ani și a aplicat la FLEX pentru că a avut încredere în ea. Și a fost de ajuns. Acum e elevă într-un oraș numit Pella, în Iowa. Au înscris-o direct în clasa a XII-a. Și, când se va întoarce, anul viitor, tot a XII-a va fi. Ne povestește despre șocul cultural pe care l-a avut, despre orele de curs și despre profesori, despre echipa de majorete în care a intrat. Dar mai ales despre adolescenții cu care se întâlnește. «Totul e incredibil. De la părinții gazdă, Kim și Roger, până la adolescenții cu care mă întâlnesc aici. E un oraș construit în stil olandez, aproape că nu are nimic american... Și oamenii sunt drăguți și prietenoși, zâmbesc tot timpul, de la angajat la șef... L-am întrebat pe directorul liceului cum e posibil. Și mi-a spus că e datoria lui. Dacă șeful zâmbește, va fi un exemplu și toată lumea va avea o zi bună! Dar la fel fac și copii de vârsta mea. E aproape ireal!» povestește adolescenta. Roxana si-a ales să învețe Engleză, Istoria Americii, Biologie, Pictură și Life Management. Atât! Spune că e greu, dar se descurcă: «Profesorii sunt extraordinar de înțelegători. Orele trec repede. Probabil e normal, pentru mine totul e nou... (...) Iar elevii de aici, n-o să vă vină să credeți, sunt foarte lejeri. Unii dintre ei vin la școală în pijamale!».
O șansă pentru fiecare elev de liceu Pe Alexandru nu a fost chip să îl găsim la telefon, că America e mare... Dar despre el și oportunitatea pe care o oferă programul FLEX ne vorbește însă Ramona Omet, unul dintre specialiștii care recrutează elevii din cadrul acestui program. «Programul FLEX se derulează în România încă din anul 2015. Este coordonat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Țării noastre îi sunt alocate 30 de burse anual...» explică Ramona Omet, coordonator al programului FLEX în România. Pentru a ajunge să studieze în Statele Unite ale Americii, elevii trebuie să treacă printr-o etapă de selecție, foarte bine organizată. În cadrul acestei etape, copiii trebuie să demonstreze faptul că sunt disponibili la schimbarea stilului de viață, că se pot adapta ușor la noile locuri în care vor ajunge și că stăpânesc foarte bine Limba Engleză, atât la nivel conversațional, cât și în scris. «Este o bursă pe bază de competitivitate. România are alocate 30 de locuri. Procesul de selecție constă în 3 etape. Este o aplicație on-line pe care ei o completează iar în cadrul aplicației trebuie să răspundă la întrebări de tip „eseu“. Practic, esența primei runde sunt eseurile. Apoi primesc un test de Limba Engleză în 24 de ore, după care o parte din ei trec în etapa 3 unde, de asemenea, au de răspuns la 3 întrebări de tip „eseu“. La final, susțin un interviu de grup și un interviu personal, apoi dacă trec de interviuri merg în America!» explică Roxana Omet, coordonatul Programului FLEX în România. O dată ajunși în Statele Unite ale Americii, elevii stau în gazdă la familii americane, selectate pentru a le oferi cazare copiilor. Apoi sunt înscriși la licee americane de Stat și, timp de 12 luni, învață cot la cot cu elevii din State. La finalul anului, aceștia revin în țară și pot dezvolta proiecte în cadrul comunității FLEX.
5 Octombrie 2024, 10:10 (5942 vizualizări - 1 comentariu)
Comentariile cititorilor:
(9 Octombrie 2024, 07:11)
In SUA programul se numeste "Tomorrow's Leaders". Fiului meu a absolvit acest program cand era in clasa XI-a si la ajutat foarte mult sa se orienteze pentru alegerea facultatii!