Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Prefectul pierde primul război instituțional al anului

1-0 în meciul dintre Consiliul Județean Ialomița și Instituția Prefectului

Ialomița: Prefectul pierde primul război instituțional al anului

În luna octombrie a anului trecut un nou litigiu dintre Prefectură și Consiliul Județean făcea deliciul administrației locale și asigura front de lucru presei județene. La o lună și jumătate de la debutul acestui conflict, pe 4 ianuarie 2012, cele două instituții au fost anunțate oficial cu privire la soluția adoptată de Tribunalul Ialomița: 1-0 pentru Consiliul Județean!

Istoria unui conflict creat artificial
Pe 6 octombrie 2011, Prefectura a acționat în instanță administrația județeană acuzînd-o că refuză să respecte articolul 22 din Legea 50 privind autorizarea lucrărilor de construcții. Prefectul sesiza instanța cu privire la inexistența unui plan urbanistic zonal prin care să se stabilească modalitatea de administrare a unor terenuri arabile în zona Giurgeni. În replică, Consiliul Județean declara la acel moment că «acuzațiile sînt neîntemeiate» și susținea că «au o conotație politică». Miza acestui litigiu se ridica la 200 mii lei și reprezenta valoarea concesiunii pentru cele 42,61 de hectare din extravilanul comunei Giurgeni ce urmau să aibă ca destinație costruirea unui parc eolian. Concret, prefectul Teculescu declara la acel moment că s-a ajuns la această situație «pentru că am avut o corespondență purtată cu Consiliul Județean, le-am atras atenția că trebuie sa aprobe anterior un PUZ și să înscrie terenul în cartea funciară... Iar ei, deși ne-au dat dreptate printr-o adresă din 21 septembrie a.c., nu au retras hotărîrea și nici nu au informat consilierii județeni cu privire la notificarea noastră. În aceste condiții, singura noastră soluție legală a fost să ne adresăm Tribunalului Ialomița!».

Tribunalul desființează argumentația prefectului
Pe 13 decembrie 2011, «Tribunalul Ialomița respinge cererea formulată de reclamantul prefectul județului Ialomița (...) în contradictoriu cu pîrîtul Consiliul Județean Ialomița ca nefondată». Practic, judecătorul care s-a pronunțat asupra acestui litigiu a apreciat că demersurile Consiliului Județean sînt perfect legale și că «aprobarea PUZ-ului se realizează de către Consiliul Local Giurgeni, inițiativa de elaborare și finanțare aparținînd în exclusivitate investitorului privat, condiții în care acesta trebuie să se afle în posesia terenului. (...) Rezultă că propunerea de elaborare și aprobare a PUZ-ului trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de încheierea contractului de concesiune cu autoritatea publică».
Deși hotărîrea instanței a fost adusă la cunoștința celor două părți încă din 4 ianuarie 2012, prefectul Mădălin Teculescu a refuzat pînă la acest moment orice comentarii, motivînd că se află în concediu.
Potrivit legii, instituția are la dispoziție 15 zile pentru a ataca decizia Tribunalului Ialomița. Surse din cadrul Prefecturii Ialomița afirmă că prefectul și-a anunțat deja intenția de a ataca decizia Tribunalului Ialomița la Curtea de Casație de la București. În cazul în care acest lucru se va întîmpla, comanda politică devine una evidentă, iar credibilitatea prefectului Mădălin Teculescu va avea serios de suferit.

13 Ianuarie 2012, 10:55 (16415 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Abuz de funcție la Consiliul Județean Ialomița
Războiul celor 8700 de hectare
Războiul pămîntului de la Giurgeni- Vlădeni
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»

Comentariile cititorilor:


HAIDUC:
(20 Ianuarie 2012, 17:49)
Ziua judecatii se apropie...BACANELULE, unde esti ca nu scapi, le iei pe cocoasa!!!!! LINGAULE, cu studii inferioare!
pedro slobozia:
(20 Ianuarie 2012, 15:29)
ziua judecatii se apropie ascunde-ti curcanii.
SUGAR:
(19 Ianuarie 2012, 18:45)
Teculescu are carisma, e frumusel...Pacat ca are gura formata...pe supt!!
Fanica:
(15 Ianuarie 2012, 11:41)
Ziua judecatii se apropie! Vasile OLARU, esti pe lista...!
FANE:
(14 Ianuarie 2012, 17:49)
Ziua judecatii se apropie!! PAROS, esti pe lista....!
ionel:
(14 Ianuarie 2012, 13:52)
Ziua judecatii se apropie, atentie ciuperca, primar mustacios psd-ist and co! Nici nu mai avem nevoie de ochelari, ca sa vedem tampeniile facute de voi!
Minerva:
(13 Ianuarie 2012, 21:31)
Ziua judecatii este aproape !!! Atentie Cazacu ,Teculescu ,Paros suntem cu ochii pe voi !!!
Vali:
(13 Ianuarie 2012, 13:17)
Cred ca d-nul prefect ar trebui sa achite prejudiciul financiar adus consiliului judetean .Ministerul public sau curtea de conturi ar trebui sa se autosesiseze !
SORIN:
(13 Ianuarie 2012, 12:55)
Păcat că cele mai reprezentative instituții ale județului se faultează una pe alta în detrimentul populației. Ce-are a face sula cu Prefectura, atunci când e vorba de o investiție benefică unei părți a populației județului?! Domnul prefect uită că nu este reprezentantul guvernului în teritoriu, ci al populației acestui județ. Dacă guvernul vrea distrugerea din fașă a unei investiții importante, prefectul trebuie să se supună?! Cred că nu, cu toate repercusiunile. Așa s-ar comporta un om drept. Dar cum politica nu este o curvă, ci mama ei, asistăm, din păcate, la războaie fratricide. Poate s-or termina odată.
doru:
(13 Ianuarie 2012, 12:47)
Vedeti ca s-a mai intamplat o data situatia: in prima instanta a pierdut Prefectura (si ati publicat), la recurs a pierdut CJI (si n-ati mai publicat). Ha, ha, ha...ma refeream la credibilitatea presei, bre!
jecksperou:
(13 Ianuarie 2012, 12:04)
In primul rand, mandarin esti tu cu neamul tau cel mare. A doua la mana, crezi ca pasioneaza pe cineva ca l-ai crezut tu intr-un anumit moment al vietii tale? Si, in alta ordine de idei, ai citit articolul?
mandarina:
(13 Ianuarie 2012, 11:51)
doamne, ce fata are mandarinul... si cind ma gindesc la l/am crezut cindva!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(366 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(223 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(187 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(221 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(309 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(193 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(241 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(238 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(305 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(504 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(629 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(634 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(499 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(1051 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(482 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(771 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2278 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(963 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1445 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1147 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(610 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1345 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1835 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1928 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1818 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1347 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile o în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Mary în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...