Scandal cu miros de baltă
Luciul de apă din Ialomiţa are iz penal
Bălţile ialomiţene revin în atenţia publicului larg ca subiect de dispută. După privatizarea societăţii de stat Ialpesco, luciul de apă al judeţului a trecut prin mai multe «mîini». Actual, la aproape trei ani de la preluarea în administrare a bălţilor de către ultimul proprietar, luciul de apă al judeţului aprinde spriritele afaceriştilor în domeniu. Pasiunea cu care se dau luptele este atît de aprigă încît unul dintre adversari aduce acuzaţii penale mai multor persoane implicate. Tribunale, procese, conflicte, toate pentru o parte a bălţilor ialomiţene...
Are balta peşte. Sau a avut!
Înainte de a trece la detalierea amănunţită a conflictelor cu miros de peşte din judeţul nostru se cuvine să facem o scurtă istorie a societăţii Ialpesco, firmă ce deţine în administrare cele mai multe dintre bălţile ialomiţene. Industria piscicolă era înfloritoare; numai că, în urma procesului de privatizare, bălţile din judeţul Ialomiţa au încăput pe mîinile unor varii acţionari. Întrucît nu ne-am propus în articolul de faţă să analizăm cît de păguboasă ar fi fost privatizarea Ialpesco, ne limităm doar la momentele ce au amprentat serios destinul companiei.
Pe scurt, în anul 1998, o dată cu privatizarea mai multor societăţi de stat, destinul Ialpesco s-a schimbat, iar compania a intrat în administrarea Societăţii de Investiţii Financiare Transilvania, compania cumpărînd un pachet majoritar de 89,08% din totalul acţiunilor. După 10 ani, în aprilie 2007, pachetul majoritar de acţiuni al Ialpesco a fost vîndut către D&D Hunting Bucureşti, actual acţionar majoritar. Valoarea de tranzacţionare, făcută publică la momentul respectiv, a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro...
Aşa au încăput cele aproximativ 2000 de hectare patrimoniu Ialpesco pe mîinile actualului acţionar majoritar SC D&D Hunting, al cărei administrator este Mirel Diaconu. De meserie medic, Diaconu şi-a transformat pasiunea pentru pescuit într-o adevărată afacere cu peşte. Doar că afacerile cu bălţile din Ialomiţa au pornit cu stîngul, «fantomele» trecutului companiei Ialpesco încă bîntuind cursul afacerii lui Diaconu...
În mare, Ialpesco deţine pe teritoriul judeţului nu mai puţin de 7 ferme piscicole. Fermele Strachina 1 şi 2 sînt situate în apropierea oraşului Ţăndărei, iar suprafaţa deţinută atinge 1100 hectare. Practic, sînt cele mai mari ferme piscicole ale Ialpesco. În continuare, 100 de hectare de baltă deţine ferma Jilavele, iar Ratca, situată tot la Jilavele, nu mai puţin de 550 hectare, în timp ce ferma Valea Ciorii are în patrimoniu aproximativ 180 de hectare. Ferma Scheauca, al cărei amplasament este în comuna Perieţi, are o suprafaţă de 100 hectare. Amplasată pe teritoriul comunelor Sineşti şi Moviliţa, ferma piscicolă Cătruneşti intră, la rîndu-i, în patrimoniul Ialpesco, cu cele 150 de hectare din dotare... Restul e istorie!
Peştele se-mpute de la contractul de închiriere
Recent, Diaconu, administratorul D&D Hunting, actual acţionar majoritar al Ialpesco, a inaugurat un război public. Asta întrucît nu poate intra pe bălţile pe care le deţine în proprietate. Sau cel puţin pe o parte dintre acestea. Soarta unor ferme piscicole aflate în patrimoniul Ialpesco este încă neclară.
Rezultatele acestor conflicte, scandaluri sau litigii se pot observa direct de pe malurile apelor, unele dintre bălţi fiind secătuite de peşte, neîngrijite şi lipsite de orice urmă de întreţinere. Interesant este cazul fermei Cătruneşti ce, deşi a rezistat eroic procesului de privatizare, actual statutul său a rămas în... coadă de peşte. Ferma Cătruneşti, aflată pe teritoriul comunelor Sineşti şi Moviliţa, deţine în patrimoniu 10 bălţi. Teoretic, ferma intră în patrimoniul Ialpesco, iar administrarea ar trebui realizată de D&D Hunting, acţionarul majoritar al societăţii. Numai că, la aproape 3 ani de la schimbarea acţionariatului, bălţile de la Sineşti se află în frîiele unui chiriaş. Iar chiriaşul este un fost director al societăţii de stat Ialpesco. Nimic neobişnuit, am adăuga noi. Wit Impex SRL, societatea ce deţine în chirie 7 dintre bălţile fermei Cătruneşti este administrată de Ionel Bala. Fiţi fără grijă, celelalte 3 bălţi din componenţa fermei au rămas tot în familie, aflîndu-se în chiria DDAG Impex Urziceni, a cărui administrator este Dan Duzi, un cumnat al fostului director Bala.
Potrivit istoricului societăţii, Ionel Bala a fost director al societăţii pînă în anul 1999. La ieşirea din societate, Bala nu a plecat cu mîna goală, ci cu un contract de închiriere a 7 bălţi componente ale fermei Cătruneşti. Preţul? Mic, zice actualul proprietar, chiar derizoriu. «A încheiat un contract de închiriere cu un preţ derizoriu, de 450 milioane de lei vechi pe an. O nimica toată dacă stăm şi ne gîndim că el obţine aceşti bani în două zile din pescuit sportiv» spune Diaconu.
Iar contravaloarea chiriei modice nu este singura nemulţumire a actualului administrator. «A avut în contract o clauză de realizarea a investiţiilor. Nu a făcut nimic, totul s-a dus de rîpă. Să nu mai spun că a preluat ferma cu tot cu utilaje, că de!, doar era director» adaugă Diaconu. Şi peste toate acestea se aşterne liniştit un nou contract de închiriere, act ce prelungeşte perioada pînă în 2013... «Eu am cumpărat pachetul majoritar de acţiuni în aprilie 2007. Ei bine, în octombrie 2006, domnul Bala a făcut un nou contract de închiriere pentru încă 10 ani» mai spune Diaconu.
Potrivit documentelor, primul contract între Ialpesco şi Wit Impex a luat fiinţă în anul 1999, iar perioada stipulată în document a fost 1999-2003. Imediat contractul a fost prelungit pînă în anul 2008. Deşi se afla încă în perioada de valabilitate a contractului, în octombrie 2006, înainte ca pachetul majoritar de acţiuni al Ialpesco să fie cumpărat de D&D Hunting, Consiliul de administraţie de la vremea respectivă a propus o întîlnire a Adunării Generale Extraordinare. Aspect care s-a şi petrecut. Pe ordinea de zi a Adunării, aţi ghicit!, printre altele, s-a votat şi prelungirea contractelor de închiriere pe 10 ani, începînd cu data iniţială a contractului. Aşa că balţile de la Cătruneşti s-au văzut în administrarea fostului director al Ialpesco pînă în anul 2013. Mai mult, acelaşi contract a beneficiat şi de o modificare la articolul ce prevedea obligaţiile de realizare a investiţiilor. În acest sens, AGEA Ialpesco a decis ca suma de investiţii să rămînă aceeaşi numai că acest aspect să nu mai fie verificat anual de acţionarul majoritar al societăţii, aşa cum era stipulat în vechiul contract.
Trebuie să menţionăm faptul că de aceste privilegii au beneficiat toţi cei 3 mari chiriaşi ai Ialpesco, respectiv, Wit Impex, pentru cele şapte bălţi ale fermei Cătruneşti, DDAG Impex, pentru trei dintre bălţile aceleiaşi ferme şi Vasmih SRL, o firmă gălăţeană, pentru ferma Scheauca. Toate contractele au primit girul directorului societăţii de la vremea respectivă, Cătălin Vîslan...
Dosarele penale fac valuri în baltă
O dată vîndut pachetul majoritar de acţiuni către D&D Hunting, războiul dintre chiriaşi şi noul administrator s-a mutat în instanţe. Într-o primă fază, un acţionar a solicitat instanţei de judecată anularea Hotărîrii AGEA a acţionarilor, prin care se prelungeau cele trei contracte de închiriere, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente. Curtea de Apel Bucureşti, pe rolul căreia a ajuns dosarul, a decis anularea Hotărîrii. Dar conflictul nu s-a oprit aici, căci niciunul dintre chiriaşi nu a pus în aplicare sentinţa Curţii de Apel Bucureşti. Aşa că, în 2008, Mirel Diaconu, actualul administrator, s-a văzut pus în situaţia de a acţiona în judecată pe cei trei chiriaşi pentru evacuarea fermelor. Interesant este faptul că, deşi au fost constituite trei dosare cu speţe identice, depuse la Tribunalul Ialomiţa, doar în două dintre aceste instanţa s-a pronunţat în favoarea Ialpesco. Şi aşa cum probabil vă aşteptaţi, litigiul cu firma Wit Impex SRL, administrată de Ionel Bala nu a primit cîştig de cauză. Motiv pentru care, actual, dosarul se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Între timp, afacerile cu peşte ale administratorului D&D Hunting au continuat, iar o parte dintre componentele fermei Cătruneşti, aflată încă în chirie la fostului director, Ionel Bala, au fost vîndute... «Am vîndut o parte din fermă, iar domnul Bala nu permite noilor proprietari să intre în drepturi. Domnul Bala înţelege să ne rezolvăm litigiile prin ameninţări cu moartea!» susţine Diaconu.
Povestea fără moarte, am adăuga noi, survine după o convocare oficială a chiriaşului Bala. «L-am chemat să-i aduc la cunoştinţă faptul că am vîndut o parte din ferma pe care dumnealui crede că o are în chirie. A venit însoţit de fiul său şi, în loc să rezolvăm cumva situaţia, fiul domnului Bala m-a ameninţat cu moartea, adresîndu-mi injurii ce nu pot fi reproduse» adaugă Mirel Diaconu.
Războiul pentru bălţile judeţului şi pentru supremaţia în industria piscicolă, probabil, va continua. Şi dacă se stinge acesta, cu siguranţă se vor naşte altele. Independent va continua să le aducă în atenţia publicului pe fiecare dintre acestea.
(1223 vizualizări - 7 comentarii)
(23 Mai 2011, 16:04)
atat Bala cat si Diaconu sunt defapt doi hoti asa ca...
(10 Mai 2011, 20:41)
gigi poti detalia ce tepe a tras angajatilor?
tocmai am pus cv-ul :((
(26 Aprilie 2010, 16:56)
Multumim pentru aprecieri, chiar si asa ironice cum ni se par. Cat despre tepele despre care sustineti ca aveti cunostinte, chiar va rugam sa ne furnizati mai multe detalii, aici, pe email, telefonic sau personal. Putem sa va asiguram de protectia dvs ca si sursa. Va asteptam.
(26 Aprilie 2010, 16:46)
foarte frumos articolul!!!! saracul doctor. intrebatil pe domnul diaconul de tepele care le a dat partenerilor si fosti angajatii. poate sa doarma noaptea???????
(7 Aprilie 2010, 22:30)
Diaconu e un personaj binecunoscut mie.......De o calitate dubioasa......Am lucrat pentru el.....ca medic...........atitudinea asta a lui de miel spasit ma face sa vomit(borasc).E de o falsitate si nesimtire crasa.Sper sa piarda in tot ce vrea sa faca......
(15 Martie 2010, 20:34)
presa este libera, sau cel putin noi asa am fost cand am scris acest articol. Va asteptam insa si pe dumneavostra sa ne faceti dezvaluiri in acest subiect, daca tot spuneti ca ati cunoaste mai multe persoane implicate in acest scandal...
(15 Martie 2010, 19:24)
bun articolul dar, nu cunoasteti toate persoanele implicate,sau nu doriti sa le dezvaluiti.
sa mai credem ca presa e libera?
Comentariul tău: