REPORTAJ
Grădinița Pinochio licitează pentru o viață de copil
Grădinița Pinochio e mică și ascunsă între blocuri. Undeva pe Lacului, după Comisariat. Clasa educatoarei Ștefania Baciu este și ea mică. Douăzeci de prichindei! Inima lor e însă mare! Atît de mare încît, acum trei săptămîni, s-au decis să salveze viața unui coleg de clasă, bolnav de ciroză la numai 7 ani. Trei săptămîni de muncă dedicată, de efort prelungit... Și o reușită pe măsură! Începînd de ieri, timp de trei zile, aceia dintre noi care vor dori să-i ajute, pot merge la grădinița Pinochio pentru a licita pentru unul dintre sutele de obiecte decorative ieșite din mîinile copiilor. Un gest care ar putea salva o viață de copil!
Trei săptămîni de muncă pe brînci
La nouă dimineața, în clasa doamnei Baciu nu s-aude nici musca. Cei 20 de prichindei sînt deplin concentrați asupra decorațiunilor. E a optsprezecea zi de lucru și pînă la prînz trebuie să fie gata. Ouă de plastilină așezate cuminte în coșulețe de hîrtie decupate manual, pahare de șampanie ornate cu flori de primăvară, decorațiuni din șervețele, ghirlande de flori din hîrtie creponată... După trei săptămîni de lucru efectiv, cei 20 de prichindei au căpătat experiență și au devenit eficace... Unii îndoaie, alții decupează, alții lipesc, o uzină de mînuțe dedicate unui singur scop... «Nu a fost de la început așa. Nu toți au abilități practice. Oboseau, transpirau... Dar s-au lasat motivați atunci cînd le-am povestit că lucrările lor sînt pentru un copilaș bolnav. Nu le-am spus cine, pentru că n-am vrut să-i încarc inutil, cu probleme care depășesc vîrsta lor. Dar le-am spus că, așa cum lumînarea arde ca să ne dea nouă lumină, și ei se consumă muncind... Și ei au înțeles și unii dintre ei au muncit cu dăruire, pe brînci. Numai cine lucrează în acest domeniu știe ce volum uriaș de muncă e ascuns în aceste decorațiuni de Paște. Nu uitați că este vorba despre copii preșcolari. Dar sîntem atît de mîndri și ceea ce a ieșit din mîinile lor e artă în adevăratul sens al cuvîntului» ne explică doamna Baciu resorturile demersului copiilor.
Evident, nu toți copiii au putut lucra la aceeași intensitate. Unii au abondonat, bucurîndu-se doar de copilărie și de zilele fără griji. Dar astăzi, toți fac cîte ceva, iar rezultatele sînt de-a dreptul impresionante!
Ruxandra, Alina, Maria, Flori
Cu mare greutate, rupem din uzina de decorațiuni 4 prichindele. Băieții recunosc că fetele au fost mai harnice și merită să fie fotografiate primele. Ruxandra e specializată în lipit, nu prea știe ce să ne spună: «Mie îmi place să lipesc și de aceea am lipit cel mai mult din clasă» ne spune rușinată. Alina pare mai sigură pe ea: «Mie mi-a plăcut să decupez. Știu să decupez orice. M-a învățat doamna și știu să nu mă tai. Alți copii le e frică, dar mie nu-mi e» ne spune ea dintr-o răsuflare. Maria vorbește singură, fără să mai aștepte întrebările noastre. Ea știe tot, pentru că e liderul clasei. Și, în plus, a muncit cel mai mult dintre toți copiii: «Noi am făcut decorațiunile și felicitările pentru un copil preșcolar care are grave probleme de sănătate. Așa ne-a spus doamna. Apoi o să le vindem și o să donăm banii ca să se facă bine și să se întoarcă la el la grădiniță». Mîndră și întristată, în spatele copiilor, doamna Baciu oftează. Copiii nu știu că băiatul pentru care se organizează licitația e colegul lor. Prichindelul n-a mai venit la școală de o săptămînă. E internat la spital din nou... A lucrat și el la decorațiuni, dar boala a fost mai puternică. N-avem însă timp de emoții. Flori își așteaptă rîndul: «O să vină Paștele! De Paște vine Doamne-Doamne la noi. Eu o să plec la Constanța, dar mama mi-a spus să nu-mi fac griji, că vine și acolo. Și mama nu minte, că Doamne-Doamne a venit și anul trecut».
Licitație deschisă pentru un suflet de copil
Pentru ca eforturile copiilor să nu fie inutile, directorul grădiniței, doamna Victoria Năstăsoiu a acceptat ca cei 20 de prichindei să-și expună lucrările în cadrul unei licitații deschise.Activitățile au început oficial ieri, cînd primele loturi de decorațiuni au fost adjudecate după serbarea improvizată ad-hoc de toți preșcolarii din grădiniță. Evenimentul a fost marcat de o audiență selectă, inspectorul șef al IPJ Ialomița, Viorel Ștefu, însoțit de toată echipa de conducere a instituției, respectiv adjuncții Dorian Voicu și Cristian Lefter, precum și de purtătorul de cuvînt Daniela Salaoru. Nu au lipsit nici oamenii de afaceri locali sau reprezentanți ai acestora. Reținem și participarea consilierului prefectului Mădălin Teculescu, Floricica Dumitru și Nina Beciu fiind, de asemenea, alte prezențe remarcabile la acțiunea caritabilă. Toată lumea a făcut donații, banii urmînd să se constituie într-un ajutor umanitar pentru băiețelul bolnav.
Dreptul la o viață normală un transplant de ficat
Adrian este un băiețel de doar 7 anișori. Micuțul este bolnav, extrem de bolnav, iar viața sa atîrnă de un transplant de ficat, intervenție ce pare mai departe ca niciodată. Adrian nu are părinți. La naștere mama sa l-a abandonat, copilul fiind preluat de Direcția pentru Protecția Copilului, sub a cărei îngrijire se află și acum. Cît despre tatăl său... Nimeni nu-i poate indica copilului cine este acesta. Fiindcă este un băiețel orfan a cărui identitate trebuie protejată, Adrian este un nume fictiv, numele real al copilului rămînînd deocamdată confidențial.
Încă din primele zile, viața nu a fost deloc prietenoasă cu minunea de băiețel. S-a născut cu sifilis, boală moștenită fără regret de la mama sa. Fiindcă trebuiau să-i dea o șansă la viață, medicii au încercat să-l salveze. Îndelungatele tratamente la care a fost supus în primele zile ale vieții au adus cu sine o boală mai necruțătoare: ciroza hepatică. Și, de atunci, micuțul ce luptă pentru viața sa, trebuie să înfrunte un dușman și mai neîndurător: timpul. Boala nu-i permite o viață la fel de normală ca a colegilor de la grădiniță...
Șansa micuțului a venit însă de la o familie slobozeană, ce l-a luat pe băiețel în îngrijire. «L-am luat pe cînd avea 9 luni. Și de-atunci nu m-am mai dezlipit de el. Prima dată, l-am luat în probă cîteva zile, timp în care îl putem duce înapoi. Cînd am aflat că e bolnăvior, nu am mai putut să-l dau de la pieptul meu» își începe «mama» povestea tristă dar, totodată, fericită, iar lacrimile îi inundă obraji. Vasilica are 48 de ani, un soț pensionar și 5 copii acasă. Din cei cinci doar trei sînt copiii ei de buni, ceilalți doi fiind luați în îngrijire de la leagănul de copii. «Pe cel mare l-am luat cînd era clasa I-a, la școală, acum a împlinit 18 ani, puteam să-l trimit înapoi, căci statul nu mai oferă protecție de la majorat înainte, dar așa ceva nu se poate. Și el, ca și ceilalți, este copilul meu. Se pregătește să meargă la facultate, iar noi o să-l susținem și o să-l ajutăm cu ce putem» adaugă mîndră de feciorul ei Vasilica. Cu Adrian este însă mult mai greu. Din cauza bolii, femeia este nevoită să stea mai mult prin spitale decît acasă, iar toată familia s-a mobilizat și luptă pentru salvarea băiețelului. «Cînd am mers prima dată cu el la spital, medicii nu i-au dat mai mult de 2 ani de viață. Acum are 7 ani. 7 ani în care a mîncat doar regim alimentar, 7 ani în care a luat medicamente în permanență, 7 ani în care nu a fost un copil la fel ca ceilalți. Dar tot nu ne lăsăm, fiindcă Adrian trebuie să trăiască!» spune pe un tot imperativ «mama». Fiindcă a avut grijă de ei și nu a făcut deosebire între copiii ei și ceilalți, Vasilica este «mama» și pentru cei doi copii luați în îngrijire părintească, căci ambii o consideră drept mama lor...
Cînd nu este la spital, Adrian merge la grădiniță, într-un colectiv de copilași inocenți ce nu cunosc ce înseamnă bolile și răutățile vieții. Actual, băiețelul abia externat din spital, speră în șansa unei însănătoșiri, șansă ce, cu siguranță, i-o poate oferi transplantul de ficat, intervenție ce îi poate salva viața. Adrian este pe lista de așteptare a unui spital bucureștean de peste 2 ani de zile, fără vreo speranță de urgentare a intervenției. Și, în fond, intervenția este costisitoare... «Nu vreau să cer nimic nimănui. În toți acești ani m-am descurcat cum am putut eu. Primesc lunar de la stat bani pentru că îl îngrijesc pe Adrian și mă mai ajută copiii mai mari. Direcția îmi decontează și tratamentele. Nu vreau să cerșesc nimic, nimănui» spune Vasilica. Dar Adrian are nevoie de ajutor. Ajutorul fiecăruia dintre noi îi poate ușura viața. Căci traiul zilnic al copilului nu se rezumă doar la tratament, Adrian necesită mîncare de regim, drumuri repetate la București și alte cheltuieli ce îi pot aduce bucurii simple pentru noi, dar fericite pentru micuțul de 7 anișori...
4 Aprilie 2010, 14:28 (32607 vizualizări - 0 comentarii)
