PSD reloaded
Otilia Dumitru, din nou adjunct al Inspectoratului Şcolar
Începînd de luni, 12 aprilie a.c., Otilia Dumitru a revenit la conducerea Inspectoratului Şcolar. De meserie profesor, Otilia Dumitru a fost inspector adjunct a instituţiei în perioada de guvernare a PSD-PDL, fiind demisă printr-un ordin ministerial imediat după ce formaţiunea politică s-a retras de la guvernare. Imediat după demitere, Otilia Dumitru a constestat documentul la Curtea de Apel Bucureşti, iar în data de 23 martie 2010 instanţa s-a pronunţat în favoarea profesorului. Astfel, începînd cu data de 6 aprilie a.c., oficial, Otilia Dumitru a fost repusă în funcţia de inspector şcolar adjunct. Numirea domniei sale s-a produs astăzi, 12 aprilie.
Activitatea Otiliei Dumitru la Inspectoratul Şcolar a fost apreciată, în noiembrie 2009, drept «bună», primind calificativul «bine». Şi de această dată, nemulţumită de aprecierile ministeriale, profesoara a contestat calificativul, activitatea sa fiind reevaluată de o comisie din cadrul Ministerului Educaţiei. Cîştig de cauză a avut, şi de această dată, profesorul, actual primind calificativul «foarte bine». «Cred că cele două sentinţe corectează un lucru nejust care mi s-a întîmplat. Intenţia mea este să continuu activitatea ce am început-o. Îmi doresc să revin asupra proiectului „Abandonul şi absenteismul şcolar în Ialomiţa“, fiindcă judeţul nostru este la nivel naţional pe locul cinci la absenteism» a menţionat Otilia Dumitru.
Iar Otilia Dumitru nu este singura care a cîştigat procesul de demitere ilegală dintre directorii PSD. Astăzi, 12 aprilie a.c., preşedintele PSD Silvian Ciupercă a ţinut, în cadrul unei conferinţe de presă, să-şi prezinte «victoriile» la acest capitol. Astfel, domnia sa l-a nominalizat pe Iulian Bucur, director al Oficiului de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, dar şi pe Daniel Crunţeanu, un alt posesor de sentinţă favorabilă pentru demitere ilegală.
(623 vizualizări - 6 comentarii)
(27 Aprilie 2010, 20:36)
"Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!" vedeateas si pe tine in locul lor caci Stanoiu are destule oua clocite si luam si noi exemplu de la parlamentari nu ca nu degeaba am intrat in eu
(20 Aprilie 2010, 20:47)
Siguuur A.M??? ca mie-mi pare ca-i barbat de la o posta...dar mai stii?..langa o ciuperca si o gloaba pare o iapa pur sange...
(20 Aprilie 2010, 08:33)
Este o adevarat Doamna!
(19 Aprilie 2010, 13:37)
Gastile au existat si vor exista mereu. Si dak vom eradica partidele politice, tot vor exista gasti. Nu gasti politice, ci gasti ale neamurilor, prietenilor, etc. Trebuie eradicat romanul pus pe furat si inselat. Abia atunci Romania isi revine. Cum bine zicea un contemporan in viata, Ro este o tara frumoasa, pacat ca este locuita.
(19 Aprilie 2010, 10:38)
MA BUCUR PENTRU DOAMNA DUMITRU,ESTE O DOAMNA DEOSEBITA.
(14 Aprilie 2010, 18:38)
Mă bucură revenirea D-nei Dumitru.Acest fapt dovedeţte modul ilegal în care se guvernează în România.Este încă o dovadă a haosului din administraţie.Se mai demonstrează şi faptul că PARTIDELE din România se identificî tot mai mult cu nişte GĂŞTI. Până nu sunt lichidate GĂŞTILE,România nu-şi revine.
Comentariul tău: