Ţapi ispăşitori ai traficului de minori din Marea Britanie
Clanurile Bocioc şi Poligrad au speriat Europa cu sprijinul autorităţilor locale
34 de percheziţii domiciliare, 27 de persoane urmărite penal pentru «trafic de minori» şi «constituire de grup infracţional», 17 persoane reţinute, 168 de victime-copii... Acesta este bilanţul oficial al celei mai ample operaţiuni de destructurare a unui grup infracţional organizat, specializat în activităţi de crimă organizată pe linia migraţiei ilegale şi a traficului de minori, spre ţări din Europa Occidentală. Pentru cei care au lipsit din ţară săptămîna trecută vom preciza că acţiunea s-a desfăşurat la Ţăndărei şi a mobilizat, pe lîngă procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, peste 120 de ofiţeri de poliţie din cadrul IGPR-DCCO, DGIPI şi 200 de lucrători din cadrul Jandarmeriei Române.
Deşi a fost, probabil, cea mai mediatizată acţiune poliţienească a acestui început de an, dincolo de anvergura şi spectaculozitatea acţiunii, mass-media centrală nu a reuşit să surprindă relaţia cauză-efect care a făcut posibilă dezvoltarea fenomenului şi proliferarea acestor reţele. De aceea, revenim astăzi asupra subiectului şi vă oferim o imagine completă asupra evenimentelor, dar şi a istoricului clanurilor de rromi din Ţăndărei.
Linişte de mormînt după arestările DIICOT
Intens mediatizată de către posturile centrale de televiziune, acţiunea DIICOT se reduce, deocamdată, la comunicatul de presă emis de DIICOT încă din dimineaţa de joi, 8 aprilie: «Se reţine că membrii grupării infracţionale organizate recrutau minori de etnie rromă, pe care îi treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde îi exploatau, obligîndu-i să cerşească sau să comită infracţiuni stradale. Racolarea minorilor se realiza din mediul comunităţilor rrome sărace, membrii grupării ocupîndu-se de cazarea şi transportul acestora, procurarea documentelor de călătorie şi a banilor necesari, precum şi de organizarea şi supravegherea activităţii infracţionale din Marea Britanie şi gestionarea sumelor de bani obţinute din exploatarea victimelor. Pînă în prezent au fost identificate peste 168 de victime minore, cu vîrste cuprinse între 7 şi 15 ani. În cursul zilei de joi, 8 aprilie 2010, au fost efectuate 34 de percheziţii domiciliare în oraşul Ţăndărei-Ialomiţa. Procurorii DIICOT au colaborat în această cauză cu autorităţile judiciare britanice, fiind organizate mai multe întîlniri de lucru, sub coordonarea Eurojust. În anul 2008, în cadrul operaţiunii „Europa“, avînd în vedere complexitatea cauzei, a fost semnat un acord între autorităţile judiciare române şi cele britanice, pentru constituirea unei echipe comune de investigaţie. Procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale faţă de 27 de persoane pentru săvîrşirea infracţiunilor de trafic de minori şi constituire a unui grup infracţional organizat. Efectivele mobilizate au fost de 120 de poliţişti şi 200 de jandarmi. La acţiunea procurorilor DIICOT au participat 26 de ofiţeri din cadrul Metropolitan Police şi 2 analişti Europol».
Dincolo de aceste informaţii «oficiale», nimeni nu a încercat pînă acum să afle ce se ascunde în spatele arestărilor şi cine sînt capii grupării infracţionale destructurate. Facem deci, în premieră, cuvenitele precizări. Printre cei 27 de reţinuţi se numără 5 dintre capii celor 2 clanuri de rromi care stăpînesc oraşul Ţăndărei de la revoluţie încoace: este vorba despre Radu Traian zis Titi Aghiotantu’, fratele acestuia, Drăguşin Petrică, zis Traian, Nicolae Mircea zis Bocioc, fratele acestuia, Nicolae Marian şi Schianu Nicolae, zis Poligrad.
Istoria creşterii şi descreşterii clanurilor Bocioc şi Poligrad: Cei cinci care au împărţit Ţăndăreiul!
Povestea clanurilor rrome din Ţăndărei depăşeşe limitele oricăror închipuiri şi începe undeva după ’90, odată cu exodul acestora în Spania şi Italia. Iar relatarea pe care v-o punem la dispoziţie aparţine unui ofiţer de poliţie implicat direct în monitorizarea fenomenului infracţional din oraş. Din considerente lesne de înţeles, vom trece sub tăcere numele sursei. Singura precizare pe care sîntem în măsură să o facem este că acesta a anchetat, timp de aproape 10 ani, activitatea infracţională din oraş şi a reuşit să realizeze, în această perioadă, un tablou complet al relaţiilor din interiorul clanurilor de rromi, precum şi din afara acestora: «Fiecare comunitate de rromi are un lider recunoscut. De aceea nu putem vorbi, practic, de un bulibaşă în sensul recunoscut al termenului. La Ţăndărei, pînă la Revoluţie şi 7-8 ani după aceea, bulibaşa a fost tatăl lui Nicolae Mircea şi Nicolae Marin, din clanul Bocioc. Moş Donică, cum ajunseseră să-i spună toţi la bătrîneţe. Cînd el n-a mai fost în stare să se impună, a apărut un nou val, lupii tineri. Clanul Bocioc i-a avut pe băieţii lui Moş Donică, ăştia de i-am pomenit mai devreme. Eu i-am cunoscut prin ’94-’95, cînd îşi ridicau casele. Cele din imediata apropiere a podului, primele vile ţigăneşti din oraş. A existat chiar un dosar penal atunci, pe una dintre firmele lor, ADIMAR SRL. Evaziune fiscală, luare şi dare de mită, complicitate la aceste infracţiuni... Cumpărau materiale de construcţie de la şoferii care lucrau la autostradă. Aşa şi-au ridicat casele. Nu mai ştiu ce s-a întîmplat cu dosarul ăla, dar cert e că el a existat. Celălalt clan e clanul Poligrad, al lui Schianu Niculae. Are vila lîngă Poliţie. Mai tînăr, mai umblat ca ceilalţi, ăsta s-a înconjurat de tineri. E recunoscut ca primul ţigan din comunitate care a refuzat să se supună legilor ţigăneşti. De asemenea, el a lucrat mînă în mînă cu Buzoianu Dobrin, consilierul local PD-L. Împreună au ridicat clanu’! Pe ei i-am prins odată cu nişte permise auto false, date de poliţia rutieră. Asta a fost prin 1999-2000. Tot atunci s-a ştiut prima oară şi de copii. Întîi au fost ai lor, îi luau afară şi-i puneau să fure... Aşa a ajuns Drăguşin Petrică, zis Traian, să se ocupe de asta! Dar am convingerea că toţi au făcut-o atunci cînd au înţeles cîţi bani pot obţine în felul ăsta. Şi încet-încet, au construit reţelele destructurate săptămîna trecută. Iar astea sînt lucruri cunoscute, se ştiu la nivelul autorităţilor de cel puţin 4 ani de zile.
Un caz particular este cel al lui Radu Constantin, zis Titi Aghiotantu’. Proxenet, cămătar, informator al DIICOT-ului local, acesta a fost şi rămîne cel mai isteţ şi mai perfid ţigan pe care l-am întîlnit vreodată. Lui i se datorează, în ciuda intereselor infracţionale care le leagă, războiul dintre cele două clanuri pentru care oraşul este atît de cunoscut. Şi tot lui, controlul exercitat de cele două clanuri asupra oraşului. Cine vrea să se mute în Ţăndărei ştie, s-a izbit de asta. Poligrad plus Dobrin, Bocioc şi Titi Aghiotantu’ au luat o hartă a Ţăndăreiului, au împărţit oraşul în trei şi au zis: de aici pînă aici e al meu, de-aici încolo e al tău. Aşa s-a ajuns ca pentru fiecare nou mutat în oraş, cei trei să perceapă taxe de pînă la 3 mii de euro. Vorbim, în principal, de ţiganii care se întorceau cu bani furaţi din Spania, Italia, Anglia şi voiau să-şi ridice case în cartierele controlate de ei. Dar nici românii n-au fost scutiţi de surpriza de a plăti aceste taxe. E drept, mai mici, doar de cîteva sute de euro, maxim o mie, dar taxele s-au plătit de fiecare dată. Altfel nu te puteai muta în cartier. Evident şi aceste lucruri s-au ştiut. De-asta oraşul Ţăndărei are 200 de vile ridicate fără autorizaţie de construcţie, de-asta primarul salută ţiganii cu capul plecat pînă la pămînt, de-asta în toţi aceşti ani nu s-a aprobat nici o interceptare telefonică. Reţeta a fost simplă. În cazul poliţiştilor şi procurorilor, ţiganii au oferit bani. Iar fiecare ofiţer tînăr ajuns la Ţăndărei care a încercat să facă ceva a sfîrşit prin a se trezi detaşat. Sau cu dosar de cercetare penală. Despre cei bătrîni n-are rost să vorbim, că e clar. Iar în cazul autorităţilor e deja de notorietate. În 2008, înaintea alegerilor, primarul a cumpărat de la Titi Agiotantu’, de la Traian, fratele acestuia şi de la Bocioc, voturi. De la 500 la 1 million de lei bucata. 300 de milioane, 300 de voturi!».
Nimeni nu anchetează autorităţile
Aşa cum vă spuneam, informaţiile furnizate mai sus sunt cunoscute de cel puţin 4 ani, dată la care autorităţile din Marea Britanie au făcut primele demersuri pentru indentificarea capilor clanurilor de rromi din Ţăndărei care inundau Londra cu copii cerşetori. Iar dacă coroborăm această informaţie cu un scandal mai vechi, cel a adopţiilor de copii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Ialomiţa, tabloul acuzaţiilor aduse autorităţilor capătă proporţii uriaşe. Reamintim că, la începutul anilor 2000, Petrică Drăguşin, zis Traian, a adoptat 3 copii cu handicap pe care se bănuieşte că i-a transformat în cerşetori profesionişti. Paul Marcu, directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Ialomiţa îşi aminteşte de acest episod nefericit din activitatea instituţiei: «Da, parcă îmi amintesc. A fost vorba despre doi copii pe care acesta i-a adoptat. Dar, din punctul nostru de vedere, nu a fost nimic ilegal în această adopţie. Cetăţenii de etnie rromă au aceleaşi drepturi ca noi toţi, ancheta socială desfăşurată atunci confirmînd că situaţia materială a părinţilor adoptivi este una foarte bună. Totul a fost în regulă!». Mai puţin copiii!
Aceeaşi atitudine senină o are şi primarul Vasile Sava. Întrebat de către jurnaliştii britanici dacă nu s-a întrebat niciodată de unde au rromii bani pentru case de 10 milioane de lei noi bucata, acesta a declarat nevinovat: «De unde să ştiu eu de unde aduceau ei banii? Nimeni nu ne spunea nouă cum cîştigau ei acolo banii, legal sau ilegal».
Absolut înduioşător, nu? Şi declaraţia aceasta este din toamna trecută, cînd ambasadorul Marii Britanii a făcut o vizită de o jumătate de zi la Ţăndărei în speranţa că va reuşi să găsească o soluţie constructivă de rezolvare a problemei cerşetorilor copii plecaţi din Ţăndărei în Marea Britanie de sub ochii mai mult decît toleranţi ai autorităţilor.
O informaţie de ultimă oră parvenită la închiderea ediţiei confirmă faptul că, totuşi, o umbră de speranţă încă mai există. Unul dintre notarii din Ţăndărei, o femeie, ar fi fost reţinută de poliţişti pentru cercetări în problema fraudelor imobiliare şi nu numai atribuite celor două clanuri. De aici şi pînă la reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene care au favorizat apariţia şi dezvoltarea celor două clanuri drumul e lung, iar cei 26 de poliţişti din cadrul Metropolitan Police departe...
(1680 vizualizări - 20 comentarii)
(1 Aprilie 2011, 00:21)
domnilor politisti. la ce ieati mai arestat daca leati eliberat din nou? mai ales pe titi care este o fieara cu chip de om. oare sunteti mana an mana cu el??????????????
(27 Decembrie 2010, 19:05)
baiiiiiiiiiiiii,,,ducetiva sa vedeti ce a facut aia de la amara,,lucian,,,maurel si cu daniel,,,de unde au aia atitia bani,,,cate crime nu au facut aia ca nu au muncit niciodata in viata lor,,,,,,,politia unde este????????????
(31 Octombrie 2010, 05:50)
INTERLOPII au ajuns la averile astea .....datorita organelor incompetente unde mai pui mai sunt si corupte ....schimbata toata MILITIA DIN TANDAREI .....PESTELE SE STRICA DE LA CAP si sa vedem ce mai fac "interlopi " ...TREC LA TURNAT CEAOANE SI.....GATA CU INTERLOPII PAPA BANII DISTRUG MASINILE ......SI SI SI ajung la carute si catari....VOI MILITIA IA-TI FACUT VEDETE PE INTERLOPI IA SA LE FI DAT LA CAPATANA MAI AVEAM ANALFABETI MILIONARI IN VALUTA....
(25 Octombrie 2010, 18:54)
arestati dracu pe toti jegosi astia de politai corupti si pe tigani puneti pe o barca de carton si pe mare cu ei ca neau facut de ras pe afara daca mai traia antonescu .................?
(28 August 2010, 18:10)
nu mai lasati va rog frumos comentari mincinoase ducetiva unu la anchetatori si dati declaratia acolo sa vedem daca e corect cum ziceti voi asa ca si eu pot sa zic ma mancat ma terorizat dar nu ee corect tigani astia e acuzati pe nedrept
(7 Mai 2010, 17:41)
Bageamas p... in mortii ai toti politistii alea... de 1 million de oamenii kre se ocupa cu astea si cu drogurii si cu crime.. nea gasit pe noi in tandarei... bageamas p... in mortii ai totii politistii astea... caic.. mihaita.. cimino.. si totii tiganii... kre sant in partile diferite.. cu ce plm faceau banii? hai ma lasatii-ma in p... mea.. ptr k vorba la noi e asha.. dak nu esti smeker o sa mori de foame... hai pa-pa sper sa iasa toti.. mai ales unchi mei..
(21 Aprilie 2010, 07:13)
Casele lu aia din Amara sunt modelul irlandez, a nu se confunda cu rococo-ul englezesc al celor din Tandarei.
(20 Aprilie 2010, 14:09)
in atentia politistilor ar trebui sa intre si tiganii din Amara care au ridicat nu stiu cate palate si care au masini de lux luate sigur pe bani "curati"...palate care de altfel sunt extrem de urate si de prost gust
(19 Aprilie 2010, 16:37)
Oamenii din Tandarei stiu ce se intampla in oras,cum a ajuns un administrator de spital sef la Primarie , cum au pactizat politistii si Primarul cu tiganii sub privirile indulgente si binavoitoare ale dlui.Ciuperca . Daca ne gandim bine, dansul e tot din Tandarei si cunoaste foarte bine situatia , dar avea si domnia-sa nevoie de voturi, altfel adio presedintia Consiliului Judetean
(17 Aprilie 2010, 19:31)
Mai nea Vasile cam intrunesti elementele constitutive ale ,,sursei,, ce faci frate dai din casa? le dai in presa?....nu-i frumos!!!
(17 Aprilie 2010, 15:17)
Nu mai calomniati , nu mai insultati pentru ca inca puteti raspunde penal pentru insulta si calomnie.Sunt multe afirmatii calomnioase grave, pentru care in orice moment se poate formula plangere penala impotriva celui care face asemenea declaratii . Atentie , se poate cere organelor de ancheta sa fie identificate persoanele care sunt raspunzatoare de asemenea fapte constand in afirmatii calomnioase !nu mai extrapolati si nu mai insinuati , faceti exclusiv demersuri oneste si nu comiteti fapte cu caracter penal .
(17 Aprilie 2010, 11:47)
NU STIU CUM A AJUNS SAVA ASTA PRIMAR CA E JALNIC UN BETIV ORDINAR CAND VINE LA STADION PLEACA PE BRATE DE ACOLO,BAI OAMENI BUNI CHIAR ASTA MERITA ORASUL ASTA,NU SUNT ALTI OAMENI MAI REPREZENTATIVI PTR ORASUL ASTA
(17 Aprilie 2010, 08:29)
Bocioc din cate imi amintesc a candidat l;a primarie avea un banner de genul,,MARIAN NICOLAE PRIMARUL DE CATRE AI NEVOIE,,a luat cateva sute de voturi,trist,dc iesea cred ca toti eram acum in Anglia la cersit,PACAT de orasul asta si de oamenii cinstiti de aici
(17 Aprilie 2010, 07:55)
Politistul care descrie situatia de mai sus sau ma rog care este citat, se cam contrazice spune ca primarul a cumparat voturi de la TIGANI,dar Buzoianu Dobrin este consilier pdl, Sava este psd,deci nu prea se leaga iar vestitul Traian tiganu a cam fost pnl,baiatul lui Titi aghiotantul Roger a fost pe lista de consilieri pnl pe pozitia 4,deci nu stiu cum a tratat Sava cu ei,nu sunt avocatul lui sava sa.u al psd-ului,din pct meu de vedere sava este un escroc si a facut o gramada de magarii ,dar oricum scapam sigur de el in 2012,ca nu il mai voteaza nici dracu,.Am spus asta ptr ca am avut impresia ca lucrurile nu prea se legau,si am cautat listele de consilieri din 2008 gasind ce am spus mai sus
(16 Aprilie 2010, 19:37)
Astazi au inceput bisericutele de tigani,au venit copii celor arestati acasa sa preia conducerea in locul parintilor si uite asa reminem tot cum a-m fost cu frica si teama sa mai iesim pe strada.Asa vom trai pina cind va ramine un ores de tigani.
(16 Aprilie 2010, 13:52)
Hai să vă spun de fapt cum a fost. Au fost chemaţi toţi poliţiştii din Ţăndărei la sediu, au predat staţiile, telefoanele mobile, pistoalele etc, au fost verificaţi cu detectorul de metale şi au fost închişi într-o cameră.
Peste 20 de minute au venit 3 elicoptere cu agenţii anti-tero care au făcut descinderile.
Acum e linişte în Ţăndărei. Mulţumim poliţiştilor din Marea Britanie. Sperăm să îi ia şi pe poliţiştii corupţi care i-au ajutat tot timpul pe ţigani.
(15 Aprilie 2010, 23:03)
Dacă sursa redactorului a anchetat 10 ani activitatea infracţională din oraş, ce a realizat? un tablou? Cred că sursa este o născocire a redactorului, sau a renunţat de frică, ori şi-a făcut "stocul".
(15 Aprilie 2010, 21:47)
Si uite asa am ajuns celebri in toata lumea, ma intreb, toti tiganii din Anglia sunt din Tandarei dom-le, ce au astia cu orasu nostru...iar ofiteru asta nu stiu da parca vorbeste cam mult, da niste date cam confidentiale... ori nu realizeaza ce face... cum nu realiza nici cand era politist.
(15 Aprilie 2010, 19:52)
Poate cu ajutorul politiei din Marea Britanie vom face curatenie in politie si in primarie.Eu unul sint satul de acest primar mincinos,care a umblat numai cu ochi dupa bani(mita)si scapam de el si de cei din primarie ca sint corupti,asa poate vom trai si noi mai linistiti fara politia actuala si alti functionari din primarie.
(15 Aprilie 2010, 09:45)
Asa a ajuns notara din Tandarei sa-si cumpere case si masinilile sa le schimbe pe bani necinstiti. Asa sunt notarii la noi in tara!
Comentariul tău: