Memoria vie a deportaţilor pe Bărăgan
Paştele Blajinilor de la Fundata
Prin tradiţie, la Fundata, prima duminică după Paşti aparţine deportaţilor. Din ce în ce mai puţini, din ce în ce mai singuri şi mai uitaţi, aceştia continuă să se întoarcă an de an acolo, în cimitirul sărac al unui sat uitat într-un fund de cîmpie, satul unde comuniştii au îngropat, alături de morţi, tinereţea şi speranţele unei întregi generaţii. Uitaţi 364 de zile pe an, risipiţi în toate colţurile ţării, amintesc cui mai are răbdarea să-i asculte că ei au fost bănăţenii lepădaţi pe 18 iunie 1951, în dimineaţa Rusaliilor, pe pămîntul uscat al Bărăganului. Acolo au trăit în bordeie îngropate, acolo şi-au născut copiii şi acolo au învăţat carte unii de la alţii. Deşi prigoana a durat doar 5 ani, mulţi n-au mai avut răbdare s-o îndure... Şi s-au întors în ţărîna din care au fost plăsmuiţi. Cînd celor rămaşi li s-a dat voie să se întoarcă acasă, mormintele li s-au ridicat în cale, întorcîndu-i din drum. Iar dacă, totuşi, cei mai curajoşi au făcut-o, oasele moşilor i-au chemat întotdeauna înapoi, a doua duminică după Paşti... Pentru o sărbătoare pe care numai ei o recunosc şi o înţeleg... Paştele Blajinilor de la Fundata!
Cimitirul Blajinilor
Dincolo de gardul cimitirului e soare. Dincoace, e lume multă, risipită printre morminte. Oamenii se salută, se recunosc, se cheamă. Pe alocuri, mormintele părăsite vorbesc mute despre deportaţii care nu vor mai fi pomeniţi niciodată. Ouă proaspăt roşite aşteaptă cuminţi veşnica pomenire. Preoţii trec printre cruci, vărsînd paharele de vin întinse de sufletul celor răposaţi. La jumătatea aleii, rezemat în toiag, lîngă o cruce de marmură uriaşă, Ion Ciomîrtan numără anii deportaţilor veniţi. A rămas cel din urmă. Are 98 de ani şi spune povestea tuturor: «Ne-au adus de Rusalii, dimineaţa... Fără nimic pe noi, în pustia Bărăganului... Ne-au lepădat ca pe nişte leproşi şi ne-au lăsat să murim aici...». Glasul i se înnoadă, poticnit în lacrimi. Continuăm noi pentru el, din poveştile sutelor de deportaţi de pe Bărăgan care au trăit ca să mărturisească prigoana comunistă: în noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945, împotriva etnicilor germani din România. În jur de 45000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan. Au fost aduşi români, germani, sîrbi, bulgari, refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aromâni. În acest scop au fost mobilizaţi aproximativ 10000 de soldaţi care au pus în aplicare ordinul de deportare. Transportul efectiv a necesitat 2656 vagoane de tren şi 6211 autocamioane. Deportaţii au putut lua cu ei doar strictul necesar, atît cît puteau duce cu ei. Bunurile pe care le-au lăsat în urmă au fost formal răscumpărate, la un preţ modic. Lagărele de muncă înfiinţate s-au concentrat în Cîmpia Bărăganului, în zona Ialomiţei. Cei mai norocoşi au găsit cîteva bordeie sărăcăcioase sau colibe, iar cei mai mulţi au fost coborîţi din tren şi lăsaţi în cîmp deschis.
Mărturisitorii de la Fundata
Ion Ciomîrtan nu e singurul. Alături de el sînt fraţii Nichiforeanu, cinci la număr. Dintre ei, Aurel vine de cel mai departe. De la Suceava. Are 71 de ani acum şi a venit aici pe vremea cînd avea 12: «Mi-aduc aminte că ne era foame. Munceam pentru un codru de pîine şi o cană de zer. Şi aşa am învăţat carte, de la oameni care ar fi trebuit să predea în universităţi, nu să moară de foame pe Bărăgan. Am făcut clandestin clasa a opta şi a noua... Cînd ne-au lăsat să ne ducem la liceu, la Slobozia, să dăm examen cu ceilaţi, profesorii au rămas înmărmuriţi de cîte ne învăţaseră aici, în bordeie. Din 29 cîţi am plecat, 23 au făcut facultate!».
Livia Chiţan a fost şi ea copil de deportat. E aici pentru părinţi. «Cu demnitate creştină am suportat toate umilinţele. Mama mea, Aristia, văduvă, a muncit din greu ca mai tîrziu să se bucure de cele mai mari realizări ale sale, fiica profesoară şi băiatul inginer. Ne-a educat prin muncă şi a muncit pînă la 88 de ani, cît a trăit. Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am trăit aici şi i-am mulţumit întotdeauna lui Dumnezeu pentru darurile sale!».
(445 vizualizări - 1 comentariu)
(18 Aprilie 2010, 08:54)
Mda, trebuie sa ne cunoastem istoria, ca sa nu mai repetam greselile trecutului. Un articol necesar.
Comentariul tău: