10000 mp de teren, concesionaţi pe genunchii primarului Ionaşcu şi «facilitaţi» fiscal de consilierul PD-L Gabriela Petre
Conacul şefului DNA Ialomiţa, deghizat în «complex sportiv de turism şi agrement»
În cele ce urmează, vă vom prezenta ultima inginerie imobiliară moşită de autorităţile locale de la Slobozia. Şi vă vom explica cum a reuşit şeful DNA să-şi deghizeze casa de vacanţă de la marginea Sloboziei, plus cei 10000 de mp teren aferent, într-o investiţie destinată «turismului şi agrementului». Desigur, aveţi dreptate! Firma care a concesionat terenul respectiv nu aparţine procurorului Cristudor, ci fiului acestuia...
Cu DNA la Primăria Slobozia
V-aţi întrebat vreodată de ce zîmbeşte languros primarul Gabi Ionaşcu atunci cînd i se aminteşte că are dosar la DNA pentru nefericita investiţie în sursa de apă subterană? Iată şi un posibil răspuns. Prin februarie 2009, procurorul DNA Dumitru Cristudor a considerat că a venit timpul să intre în rîndul lumii şi să-şi construiască o vilă. S-a uitat în stînga, s-a uitat în dreapta Pepinierei Slobozia... Şi a identificat un lot de fix 9320 de metri pătraţi, numai bun de ridicat o casă de mare şef la DNA. Cum însă valoarea de cumpărare a unui metru pătrat de teren în zonă sare de 50 de euro, procurorul Cristudor a ales calea mai lejeră, a concesionării terenului de la Primăria Slobozia. Firma folosită pentru această afacere a fost Romagra Impex SRL din Ograda, societate controlată de fiul acestuia. Iar la licitaţie au participat, regulamentar, trei firme, că doar nu era să se încalce atît de flagrant legea. Asupra firmelor cu care a venit domnul procuror de mînă vom reveni detaliat cu altă ocazie, pentru a nu vă distrage atenţia de la subiect.
Facem însă o pauză pentru a vă confirma că, deşi aproape legală, licitaţia desfăşurată prin luna martie 2009 nu a fost anunţată nicăieri, pentru ca nu cumva să se trezească vreun fraier care să strice preţul... Şi, fiindcă tot veni vorba de preţ, să precizăm că valoarea de inventar a terenului concesionat a fost, conform mercurialului Primăriei, de 3,05 de lei/mp, «calculată la valoarea de piaţă pentru zona respectivă si aprobată prin HCL 197/2000, actualizată cu indicele de inflaţie». Iar de adjudecat, s-a adjudecat aşa cum vă spuneam, la mai puţin de un euro, adică fix 3,67 de lei/mp. Şi vă rugăm insistent să reţineţi suma pentru că vom reveni asupra ei.
Vilă deghizată în «complex sportiv de turism şi agrement»
Însă preţul de adjudecare a terenului şi modalitatea în care s-a reuşit acest lucru nu reprezintă decît partea văzută a speţei. Potrivit contractului de concesiune a terenului, procurorul Cristudor... pardon, firma Romagra Impex SRL se obliga faţă de Primăria Slobozia ca, în doi ani de la intrarea în vigoare a contractului de concesiune, să ofere slobozenilor «un complex sportiv de turism şi agrement». Complexul presupunea existenţa unor terenuri de tenis, spaţii de agrement şi... ţineţi-vă bine, un hotel! Trecem peste faptul că firma Romagra Impex SRL este o firmă cu un singur angajat, uităm şi de faptul că Primăria Slobozia a creditat o firmă care nu are niciun fel de experienţă în domeniu... Şi ne vom concentra atenţia asupra acestui element inedit din contract, respectiv construirea unui hotel. Curioşi din fire, am făcut o vizită de curtoazie terenului de 9320 de mp de la ieşire din Slobozia, către Bucu. Uriaş şi impresionant ca proprietate, terenul este gol ca-n palmă. Iar către orizont, acolo unde cerul se uneşte cu pămîntul, în spatele unei liziere cochete, se ridică impresionantă o casă cu etaj, cu pereţi de buncăr şi acoperiş în două ape despre care unul dintre muncitorii care lucrau ne-a povestit cu mîndrie: «E casa lu’ domn procuror Cristudor. Nu e gata, dar să vedeţi ce frumos o să iasă!».
Nu vă grăbiţi să spuneţi că punem prea mult preţ pe cuvintele unui simplu muncitor şi că acestea nu demonstrează nimic. Ştim! Dar la fel de bine ştim că prin documentaţia depusă la Primăria Slobozia, «complexul sportiv şi de agrement» al pro... fir-ar să fie, mereu ne încurcăm!... al firmei Romagra ar fi trebuit să fie gata în proporţie de 70% ca să ceară facilităţi fiscale de la autorităţi. Şi, după cum puteţi vedea şi în fotografii, nu e!
Un consilier pentru liniştea prim-procurorului Cristudor
Vă mai amintiţi de discountul pe care Primăria Slobozia nu i l-a putut oferi şefului DNA Cristudor? Ei bine, ce n-a putut autoritatea executivă este pe cale să reuşească cea legislativă. Pentru că joi, 29 aprilie a.c., în cadrul şedinţei Consiliului Local Slobozia, consilierul PD-L Gabriela Petre a solicitat pentru firma Romagra Impex SRL o reducere de 50% a redevenţei către bugetul local pe o perioadă de 2 ani, cît durează ridicarea construcţiei.
«Conform HCL 113/15.05.2008, cu modificările şi completările ulterioare, agenţii economici care realizează investiţii pe raza municipiului Slobozia, destinate activităţilor sportive şi de agrement, pe terenuri concesionate de la Municipiul Slobozia, beneficiază de reducerea redevenţei datorate în funcţie de nivelul acestor investiţii.
În consecinţă, avînd în vedere faptul că societatea solicitantă îndeplineşte condiţiile stipulate de HCL nr. 113/15.05.2008, cu modificările şi competările ulterioare, propun adoptarea unui proiect de hotarîre prin care să se aprobe reducerea cu 50% a redevenţei datorate pentru contractul de concesiune nr. 2370/09.04.2009» sună curajos justificarea oferită de consilierul Gabi Petre Consiliului Local. Şi, dată fiind formaţia profesională a domniei sale, nu ne îndoim că este şi deplin justificată.
Care va să zică... Vom reveni.
(1630 vizualizări - 12 comentarii)
(5 Mai 2010, 22:20)
Asa, asa, ca bine le zici...moldoveanul nostru sa dea teren de la ma'sa din ograda nu de aici...
(5 Mai 2010, 13:08)
fostii proprietari de terenuri asteapta ca fraierii pe niste liste de ani de zile si voi(Ionascu si banditi ca cel de la DNA) va lafaiti pe terenurile lor , voi care neam de neamul vostru nu ati avut nici in vis averile pe care le face-ti acum furind. V-ati aciuat in acest oras si va intinde-ti ca o plaga scirboasa peste oras.
(4 Mai 2010, 16:26)
Ba limba e buna sa stii, dar tu daca o faci o data pe an sau la doi.... te cred ca nu stii la ce e buna...
(4 Mai 2010, 16:22)
Eu nu inteleg de ce supara unii pe aici. Da, corect, preturile terenurilor sunt umflate, dar nici 3,67 nu e "cinstit", ca sa nu mai spunem de reducerea ceruta de 50%. Ok, trecand si peste astea, rezumandu-ne doar la fapte, se remarca totusi niste ciudatenii. Cum poate realiza asa o afacere, cu primaria, o firma care nici o vechime si nici macar ceva de-a face cu domeniul turismului sau agrementului si care are un singur angajat? Cum poate sa fie un hotel acea constructie care se vede in poza? Atunci inseamna ca eu, un simplu om, ma duc si-mi deschid o firma cu acest profil si cer de la primarie o concesiune mare intr-o zona buna, iar primaria musai imi da, ca doar am cerut, si al naibii alte firme interesate, pierd licitatia ca doar eu sunt mai competent, am un proiect mai bun si am dovedit lucrul asta. Sincer, eu mi-as dori sa avem asa o lejeritate in afaceri, dar e de domeniul fantasticului in Romania. Cand vreodata un consilier a hotarat ca eu, ca agent economic platesc prea mult si ar trebui sa fiu menajat ptr a reusi a duce la bun sfarsit intelegerea cu primaria? Cand i-a interesat si unde in tara s-a intamplat vreodata asa ceva?
(4 Mai 2010, 16:15)
Interesanta luare de pozitie. Dar cei care platesc concesiune, pentru 400 sau 500 mp, in zona fostei pepinieri, peste 10.000 lei pe an ce părere ai. Probabil aia au fost nişte fraieri care s-au prezentat corect la licitaţile în plic organizate de condcerea primăriei. Acum te intreb cine este păgubit: primarul, primăria, cetăţeanul ce plăteşte impozite mai mari din acest an, sau ....concesionarul. Oameni buni ce credeţi ne mai facem bine. Sunt pe zi ce trece mai sceptic..
(4 Mai 2010, 10:43)
ce sa mai zica oamenii simpli ce sa mai inteleaga ei?
Ii sfatuiesc sa nu uite,ca ei de se duc sa ceara ceva primarului vai de capul lor cum deshid usa asa si ies. nalal social democrat.
(3 Mai 2010, 22:08)
Mai nea XXX..in tara asta prost facuta/unde rahatii (...)ut in loc sa puta...ca sa supravietuiesti intr-un mod decent trebuie sa ai ori (...)ula mare ori limba pe masura...se pare ca tu te-ai ales cu limba...
(3 Mai 2010, 21:54)
Pai dute mai Terente si da si tu vre-o limba poate iei vreun teren sa-ti faci vre-o casa sau ce vrei tu.Dar vezi ca trebuie sa ai limba mare, proportional cu terenul pe care il vrei.
Dar de ce ti-ai spus Terente, cred ca esti inhibat si ai vrea tu sa fii Terente, mai bine sa-ti cresca putin mintea decat altceva.
(3 Mai 2010, 19:17)
Ai dreptate...vreau si eu teren chiar la o redeventa mai mare. Cum il stim pe primar legist foc si cu biblia sub fund, sunt sigur ca nu voi apuca in veci. Ca asa suntem noi slobozenii, saraci si ai draku...Si pentru miniTerente ("pentru Terente"), pai bine mai frate daca plecam noi tu cui ramai?...ca de-a lungul vietii te-ai obisnuit sa primesti ordine si odata trezit liber o sa-ti pui streangul de gat cand ai sa vezi ca nu mai ai pe cine pupa in fund...Foarte bine ca s-a dat terenul ala de 10000 m in buricul targului. Dar ma intreb si eu asa ...oare ceilalti fraieri care si-au facut case pe acolo , cat platesc redeventa pentru concesiune?...tot 3,67 lei/m cu posibilitatea reducerii la jumate a acesteia?...ca daca da, imi cer mii de scuze celor cu suflet mare si limba pana la genunchi, menita sa presteze cat mai bine...
(3 Mai 2010, 08:26)
Pai... ce te tine in tara? Pleaca si gata!
(2 Mai 2010, 22:32)
Am si eu o intrebare, de ce pana acum terenul acesta concesionat a stat parloaga ani de zile si nu a pomenit nimeni de el si acum cand cineva s-a apucat sa faca ceva, gata hai sa scriem ca a facut si ca a dres.
De ce nu la luat nimeni pana acum, era mai bine sa stea asa izlaz, nu?
Asa e la noi, de nu facem de ce nu dregem si cand vrea cineva sa faca, ca de ce face ca e nu stiu cine si ca nu are voie.
Trebuia sa-l concesioneze cu vreo 100 de euro metru, ca suntem in New York noi aici.
Haideti domnule va-ti invatat cu preturi umflate la terenuri din perioada umflata de crestere economica, asta e valoarea reala a terenurilor la noi in Slobozia nu sute de euro pe metru, cand noi suntem printre ultimele judete din tara.
Asa suntem noi slobozenii si saraci si ai dracu.
(29 Aprilie 2010, 22:04)
...si uite asa cum primarele nostru scapa de puscarie, in timp ce otraveste un oras intreg... in ceea ce-l priveste pe dl procuror, nu ne mai mira nimic...ne intrebam doar cine este de vina in aceasta afacere: primarul, procurorul, consilierii sau cetatenii care i-au votat...raspunsul e unul singur: votantii sunt de vina...nu ne ramane decat sa parasim tara asta caci aici nu mai e de trait...RUSINE...
Comentariul tău: