Jazz-manul evanghelist
În oraşu-n care nici măcar nu plouă de trei ori pe săptămînă, sala unuia dintre ultimele vestigii ale comunismului local, scena Clubului Tineretului din Slobozia devine scena unui inedit spectacol de jazz. Evenimentul se petrece cu o regularitate matematică, în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri (da, de trei ori pe săptămînă!) şi aruncă o binevenită pată de culoare în peisajul cenuşiu al unei instituţii care ar fi meritat o soartă mai bună. Cum nu despre Club, ci despre protagonistul acestei inedite forme de manifestare ne-am propus să vă informăm, revenim la subiect pentru a vă spune că jazz-manul se numeşte Marius Pop, este deţinătorul unicului saxofon din Ialomiţa şi păstoreşte, pe lîngă notele muzicale de pe scena Clubului, o biserică denumită «Noua Speranţă». Un personaj de-a dreptul pitoresc pentru Slobozia care, fără îndoială, merită o fărîmă de atenţie.
Recital de jazz fără spectatori
Marius Pop are trei copii, munceşte zilnic şi are numeroase obligaţii faţă de comunitatea pe care o păstoreşte. Totuşi, în fiecare luni, miercuri şi vineri, către seară, ridică în spate cutia uriaşă a saxofonului ascuns în debara şi bate drumul pînă la Clubul Tineretului pentru a repeta. Cutia e un geamantan uriaş, lung de un metru, îmbrăcat în piele neagră. O lasă o vreme nedeschisă, pe scena slab luminată, mirosind a mucegai nou şi a petroxin vechi. Apoi scoate muştiucul, îl umezeşte, îl ataşează saxofonului Mark 7, făcut în Franţa în 1977 şi cîntă jazz. Timp de o oră, notele se izbesc vesele de zidurile goale, de ungherele culiselor unde cîndva elevii-pionieri au repetat poeziile patriotice recitate pe scenă, de mucegaiul apoape lichid care izvorăşte din podea: «Cînt pînă obosesc, pînă îmi amorţesc fălcile. E un exerciţiu bun, mă ajută să uit de probleme, de ce e în jur. Iubesc muzica şi mai ales jazz-ul pe care îl cînt cu plăcere de cîte ori am ocazia. Am încercat să cînt acasă, dar se auzea prea tare. Mi-am dat seama că, dacă voi continua, mă scot vecinii afară. Şi-atunci am căutat o scenă. Am descoperit-o aici, unde oamenii m-au înţeles şi m-au lăsat să cînt în voie» ne explică Marius Pop cu o voce caldă, contrastînd izbitor cu sunetele puternice ale saxofonului. Are 38 de ani şi pare mai degrabă plăpînd pentru un instrument aşa de impozant. Dar, după cum ne explică, nu el a ales saxofonul, ci acesta l-a ales pe el în urmă cu 10 ani, cînd l-a descoperit...
O pasiune americană
Saxofonul l-a descoperit pe Marius Pop în America, acolo unde s-a stabilit în urmă cu 20 de ani: «Am fugit din ţară înainte de Revoluţie, pe 8 martie. Întîi în Iugoslavia, apoi în Statele Unite. În urmă cu zece ani, la un colegiu biblic, am descoperit saxofonul... În America e un instrument larg răspîndit, nu ca aici. Aici l-am întîlnit doar în Banat, dar în varianta lui mai mică. Cînd l-am văzut, cînd am descoperit ce sunete minunate are, m-am îndrăgostit pe loc. Am avut un profesor, fireşte! Dar îmi place să învăţ singur, să cînt liber. Instrumentele astea... saxofonul, vioara... au legătură cu inima omului... Trebuie să simţi! Iar saxofonul e cu siguranţă un instrument al inimii. Cînd cînt, exprim parcă ce e în inima mea. Eu îl iubesc şi îl consider regele instrumentelor de suflat».
Marius cîntă pe scena Clubului de luni bune de-acum. Ştie că la Slobozia nu există un al doilea saxofon, dar şi-ar dori să cînte împreună cu alţi pasionaţi de muzică de jazz. Deocamdată o face alături de copiii săi, care studiază pianul şi vioara. Dar ar fi bucuros să încerce să predea saxofonul, copiilor în primul rînd: «Am încercat chiar să iau nişte ore la Liceul de Artă, dar deocamdată n-a fost posibil. Poate în viitor!» îşi maschează el, diplomat, regretul.
«Noua Speranţă», biserica jazz-ului
Mai fascinantă decît pasiunea sa pentru saxofon se dovedeşte însă a fi meseria pe care jazz-manul slobozean o are. Marius e predicator într-o biserică evanghelistă pe care a înfiinţat-o la Slobozia în urmă cu cîţiva ani: «După 17 ani de trăit în America, Dumnezeu mi-a spus să mă întorc în România. Aşa că m-am întors şi am deschis o asociaţie creştină, apoi o biserică evanghelistă. Oameni nu înţeleg, iar etichetele contează prea puţin. Evanghelist e doar o denumire, Biblia nu precizează că trebuie să fii ortodox, catolic, baptist, penticostal. Ea spune să fii drept credincios, adică drept în cuvîntul lui Dumnezeu, aşa cum trebuie să fim toţi».
Deşi este de fel din Arad, Marius Pop a simţit că trebuie să întemeieze biserica aici, la Slobozia, un oraş care i se pare mai frumos decît toate celelalte. Şi, evident, a luat cu el în biserică pasiunea lui pentru jazz şi bucuria de a cînta la saxofon: «orice muzică se poate cînta la saxofon, deci şi cea religioasă. Aşa că în biserică cînt în continuare, atunci cînd am ocazia. Şi nu o fac singur, o fac împreună cu cei din comunitate, cu prietenii».
Biserica se numeşte «Noua Speranţă», iar enoriaşii au acolo o adevărată orchestră destinată amatorilor de muzică: «Pentru că muzica este o speranţă pentru noua generaţie, pentru cei tineri. Iar jazz-ul exprimă cel mai bine lucrul ăsta!».
(402 vizualizări - 2 comentarii)
(16 Decembrie 2010, 09:49)
Este impresionant ca dincolo de preocuparile artistice ale lui Marius exista preocuparea lui pentru Dumnezeu. Asta ar trebui sa dea de gandit slobozenilor, ca Dumnezeu a trimis pe cineva din America ca sa aduca un suflu proaspat peste oras, o infuzie de spiritualitate, atat de necesara acestui meleag. Dar credeti ca s-a inghesuit cineva la Sala Tineretului dupa aparitia acestui articol?
Nu stiti raspunsul? Haideti sa privim in inimile noastre….
(31 Mai 2010, 15:05)
Nu stiam ca in cladirea in care exista pe vremuri VIATA artistica si care acum arata mai mult decat o taverna, se mai aud sunete ale unui instrument muzical. Seamana mai mult cu un strigat al fantomelor actelor artistice care se desfasurau pe acea scena.Bravo Domnule Marius POP!
Comentariul tău: