Independent - ziar din Ialomita, Slobozia
La-multi-ani-PreaSfintitului-Vincentiu

La mulţi ani PreaSfinţitului Vincenţiu!

Marţi, 29 iunie, credincioşii au sărbătorit un an de la instalarea ca Episcop al Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor a Presfinţitului Vincenţiu. În semn de sărbătoare, slobozenii au participat la o Slujbă de Liturghie arhierească susţinută de Presfinţitul Vincenţiu în Catedrala «Înălţarea Domnului» din Slobozia. Alături, episcopul a avut un sobor de preoţi ce, la finalul Slujbei de Liturghie, au oficiat o slujbă de mulţumire pentru «purtarea de grijă şi binefacerile primite de la Dumnezeu».
PS Vincenţiu a fost întronizat în urmă cu un an, iar la evenimentul desfăşurat atunci au participat, alături de înalţii prelaţi ai BOR, oficiali din Guvernul Romîniei, dar şi preşedintele Traian Băsescu. De această dată, printre participanţi s-au remarcat preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, omul de afaceri Petre Miluţ, directorul Penitenciarului Slobozia, Andrei Dumitru, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Nicolae Parepa, precum şi alţi oficiali locali.
Sărbătorirea unui an de la întronizarea PS Vincenţiu la Slobozia coincide cu pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, eveniment religios de mare importanţă pentru credinciosii ortodocşi. Sfinţii Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea bisericii, fiindcă au fost «căpetenii apostolilor» şi «lumii învăţători» contribuind prin rîvna lor la răspîndirea cuvîntului evanghelic în multe părţi ale lumii.
Credincioşii prezenţi marţi, 29 iunie la Catedrala din Slobozia s-au rugat alături de preoţi pentru sănătate, belşug şi bună cîrmuire sub oblăduirea PS Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Ne alăturăm şi noi lor şi-i urăm Prea Sfinţitului Vincenţiu «La mulţi ani!».

(279 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: PS Vincenţiu, aniversare


Comentariul tău:

Nume:
Comentariu
(maxim 1000 caractere):
Codul din imagine:
Închide