Poliţistul Goagă, anchetat de Corpul de Control al Ministerului de Interne
Corpul de Control al ministrului Administraţiei şi Internelor a demarat o anchetă în cazul poliţistului Sorin Goagă, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Ialomiţa. Actual, controlul se află în desfăşurare, ancheta vizînd activităţile extra-poliţieneşti ale şefului Serviciului Poliţiei Rutiere.
După cum cunoaşteţi, Sorin Goagă a făcut obiectul unor anchete în presa locală. În mare, acestea se refereau la «activităţile» pe care ofiţerul Goagă le-ar fi desfăşurat la societatea deţinută de mama sa. Reamintim faptul că Goagă a ajuns în atenţia publicului larg în urma unor încrengături financiare ale societăţii Expur SA. Mai exact, firma mamei sale s-a «pricopsit» cu o escrocherie de toată frumuseţea de la unul dintre «ţeparii» de casă ai Expur, respectiv Jan Dumitrescu. Aşa avea să se vorbească despre implicarea poliţistului Goagă în afacerile cu transporturi ale familiei sale.
Articolele presei au generat o reacţie dură a inspectorului şef Viorel Ştefu, ce a dispus o anchetă internă în cadrul IPJ Ialomiţa. Anchetă care, aşa cum am mai precizat, s-a finalizat cu un dosar penal, în care ofiţerul IPJ Ialomiţa a fost acuzat de «abuz în serviciu».
În continuare, dosarul a luat calea Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bucureşti, instituţie abilitată în cercetarea ofiţerilor de poliţie acuzaţi de săvîrşirea unor infracţiuni. La rîndu-i, Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel a delegat dosarul pentru efectuarea de verificări suplimentare la Corpul de Control al ministrului Administraţiei şi Internelor.
Aşa se face că doi reprezentanţi ai Corpului de Control al MAI desfăşoară în prezent o anchetă internă în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa.
(755 vizualizări - 3 comentarii)
(4 Iulie 2010, 17:24)
Oare se va finaliza acel dosar?
(3 Iulie 2010, 16:38)
Las' ca-i bine. Deja doua dosare penale are baiatu. Unu pt ca habar nu are sa aplice legea rutiera, deci ce dracu mai cauta acolo ? Si al doilea ca este un hot la fel ca toti ceilalti. Ia-l pe Ionascu de mana si stati la puscarie, incompetentilor!
(3 Iulie 2010, 14:53)
fara comentarii.....
Taguri: Sorin Goagă, Poliţia Rutieră Ialomiţa
Comentariul tău: