Vinovaţii fără vină
«DIGUL NIMĂNUI»
Inundaţiile din 2005 au fost uitate. La fel şi cele din 2006. Acum avem inundaţii noi. Nimic nu s-a schimbat. Aceiaşi saci de nisip, aceleaşi promisiuni, aceeaşi panică şi oameni îngroziţi de furia apelor. Iar pentru ca tabloul să fie identic, vinovatul pentru producerea dezastrelor este acelaşi: ploaia! Încă din anul 2007, primul an de după inundaţiile de anvergură din judeţul nostru, «Independent» avertiza într-un material amplu, în fapt o radiografie a digurilor ialomiţene, asupra unui aspect mai mult decît înfiorător: «Digurile vor ceda la o primă inundaţie». Şi au cedat. În 2010. Declaraţiile puse pe tapet la acel moment aparţineau specialiştilor în domeniu, însă informaţia a rămas la fel de neinteresantă timp de 3 ani. Pînă azi, cînd la Feteşti, la «Digul nimănui», apele stau să se reverse peste agonisirea de o viaţă a oamenilor.
...
De la inundaţiile din 2005, în Ialomiţa s-au executat doar lucrări de reabilitare a ceea ce au distrus apele, însă nimic definitiv, care să constituie o garanţie pentru oamenii expuşi furiei apelor în orice moment. Dezastrul de acum cinci ani a devenit invizibil, întrucît tot ce au distrus viiturile a fost refăcut, breşele au fost închise, lucrările fiind recepţionate de miniştri sau secretari de stat, dornici să mai taie o pamblică în faţa televiziunilor. Supraînălţarea şi refacerea digurilor distruse nu a oferit şi nici nu va oferi o siguranţă împotriva inundaţiilor. Iar autorităţile au ştiut asta dintotdeauna. Oficialii locali au devenit însă neputincioşi în lipsa unor fonduri către această destinaţie. Ultimele investiţii în ceea ce se denumeşte a fi diguri ialomiţene au fost realizate în anul 2006, iar banii, aproximativ 33 miliarde de lei, au vizat refacerea apărării împotriva inundaţiilor, apărare distrusă de inundaţiile din 2005-2006. Şi atît... Întrucît, apele nu s-au umflat încă în altă zonă decît a Feteştiului ne vom îndrepta atenţia către această destinaţie.
13 kilometri de dig fictiv şi un maldăr de probleme
La Feteşti sînt două diguri. Unul, cel de 13 kilometri, a fost şi cel mai probabil va rămîne în continuare un motiv de scandal între autorităţi. Asta fiindcă instituţiile se întrec în a nu administra ridicătura de pămînt ce protejează localitatea de apele furioase. Construit în urmă cu zeci de ani, peste 30 de ani susţin localnicii, digul de la Feteşti a fost distrus în 2006. Şi nereabilitat de nimeni. De construcţia improvizată nu-şi aminteşte nimeni decît în momentul cînd apele se umflă ameninţînd să spargă şi bruma de dig construit de natură. În documente, digul de la Feteşti nu există. Bătrînii locului spun că digul s-a format în timp, avînd la bază o platformă de gunoi putred de zeci de ani. Peste gunoiul localităţii, Borcea a depus mîl, iar oficialii aflaţi în pelerinaj mediatic la fiecare inundaţie saci de nisip. Aşa pare să fi luat «naştere» ceea ce azi denumim digul de apărare de la Feteşti. În 2006, cînd viiturile au lovit din nou zona, autorităţile locale au realizat pentru prima dată că digul nu aparţine nimănui. Nimeni nu-l consolidează, nimeni nu-l reface, nimeni nu-l îngrijeşte. Şi nimeni nu-l doreşte în administrare mai ales după ce a fost distrus de viitură. La vremea respectivă, specialiştii au făcut demersuri pentru ca întreţinerea digului să intre în atribuţiile Primăriei Feteşti, numai că un studiu de fezabilitate realizat la nivelul municipalităţii a reliefat faptul că pentru reabilitarea digului ar fi fost necesare fonduri de aproximativ 17 miliarde de lei. Lipsa banilor, dar şi dezinteresul local, am adăuga noi, au făcut ca, la rîndu-i, administraţia feteşteană să întreprindă demersuri pentru a arunca digul în curtea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, iar întreţinerea atît de costisitoare în atribuţiile Serviciului de Gospodărire a Apelor Ialomiţa...
De atunci au trecut însă 4 ani, timp în care în afară de documente, la digul de la Feteşti nu s-a întîmplat nimic. «Construcţia» a rămas a nimănui, la fel şi întreţinerile. Acum digul este din nou important şi prioritar. În zonă există un pericol iminent de inundaţie, iar autorităţile locale şi judeţene numără de zor cei cîţiva centimetri de apărare pe care digul îi mai oferă... După retragerea apelor, digul va rămîne ca şi pînă acum. Neîntreţinut şi fără urmă de consolidare, digul îşi va aştepta din nou vizitatorii la următoarele inundaţii, căci pînă atunci va rămîne «digul nimănui». Cît despre vinovaţi aceştia nu există, poate doar ploaia şi sinistraţii cu casele puse-n calea viiturii...
Sinistraţii de la baza digului
Dincolo de dig, Borcea se întinde cît vezi cu ochii. Dincoace, o mînă de case. Treispezece, potrivit numărătorii făcute de autorităţile locale. La o oră după anunţarea ordinului de evacuare, dinspre case nu se mai aude nici musca. Casele păreau deja părăsite, oameni şi animale deopotrivă, condamnaţi...
De două ori în 4 ani
Apa Borcei deja s-a infiltrat în grădini. Bruma de porumb din spatele casei e compromisă. De-acum, numai o minune mai poate salva casele. Stănuţa Staicu o aşteaptă în poarta grădinii. Aici a aşteptat şi în 2006, cînd apele au urcat pînă în bucătărie: «Cînd au venit apele atunci, trăia mămica, Dumnezeu s-o ierte. Ne-am uitat cum urcă apa în casă. Degeaba au pus saci, degeaba s-au chinuit. Noroc c-au făcut digul ăsta. Dar l-au făcut din apă. Ne-au zis şi-atunci, să ne mutăm. Dar unde, dacă aici avem casele?». Ştiind că trebuie să plece, Stănuţa Staicu a strîns jumătate de casă într-o singură cameră. Hainele de bune ale fetei, frigiderul, plăpumile... Pentru cei 100 de pui pe care îi are a ridicat nişte crăci, să se urce singuri pe ele cînd o veni apa: «Unde să-i ducem? Cine să aibă grijă de ei? Şi nici noi n-avem unde să plecăm. O să scoatem maşina din curte şi stăm în stradă. Iar dac-o fi mai rău de-atît, plecăm unde-om vedea cu ochii».
Lîngă dig, două femei «din deal» îşi fac cruce în faţa apei: «Am văzut din autobuz, cînd am venit de la muncă. Îmi vine să şi plîng de ciudă. Nu pentru mine, că eu stau sus, nu ajunge la noi... Dar oamenii ăştia n-au nici o vină»...
Cu sabia deasupra digului
Evacuarea celor 13 case din apropierea digului este considerată o măsură necesară şi obiectivă: «Acum digul rezistă, în ciuda infiltraţiilor. Dar oricînd se poate crea o breşă. Să nu uităm că a fost ridicat pe apă, practic. Şi din 2006 nu s-a putut verifica în niciun fel gradul lui de rezistenţă. A mai intervenit şi eroziunea, şi acţiunile oamenilor. De aceea am şi cerut evacuarea. Doar cîteva familii nu au unde să se ducă şi le asigurăm noi locuinţe. Restul mai au o casă sau rude, undeva în oraş» ne explică subprefectul judeţului, Gigi Petre.
Mai jos, dincolo de spărtură, acolo unde digurile se intersectează, apa s-a infiltrat în voie, băltind între maluri. Şi mai jos, în apropierea podului, apa e la un lat de palmă de mal şi pe alocuri a inundat strazile de pămînt din margine, urcînd în curţi. Oamenii trec peste zidul de saci înalţi de un metru, ridicat într-o zi şi-o noapte, clatină din cap şi se întorc la ale lor. Iar cîte-o babă, gîrbovită de ani, uitată la marginea drumului, repetă pentru cine stă să asculte «Vine sfîrşitul, maică! Aşa e, cum scrie la carte! Şi bine ne face, că prea sîntem răi!».
(372 vizualizări - 0 comentarii)
Comentariul tău: