Feteşti: Captură record de deşeuri neferoase
Poliţiştii Feteşteni au interceptat la finalul săptămînii precedente un transport de deşeuri neferoase pentru care nu existau documente de provenienţă. Materialele neferoase a fost confiscate, iar poliţiştii din Feteşti au punctat un nou record în materie de confiscări de bronz, cupru, plumb şi aluminiu.
«În cadrul unei acţiuni organizate la sfîrşitul săptămînii trecute, poliţiştii au oprit pentru control, pe raza localităţii Feteşti, un autocamion cu semiremorcă aparţinînd unui agent economic din municipiu, cu privire la care existau suspiciuni că ar fi transportat materiale neferoase fără respectarea prevederilor legale» informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Pentru că şoferul nu a putut prezenta documente legale care să ateste provenienţa mărfii şi existînd suspiciuni că materialele proveneau din comiterea de infracţiuni, poliţiştii au inventariat întreaga cantitate şi au confiscat-o. Încărcătura de peste 21 de tone era formată, printre altele, din deşeuri din bronz, cupru, plumb, aramă şi aluminiu, dar şi acumulatori. În plus, printre deşeuri poliţiştii au descoperit peste o tonă de cablu de cupru ce avea caracteristicile cablului electric furat recent de la Podul Cernavodă.
«Menţionăm că la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti există două sesizări privind sustragerea, în lunile mai şi iulie 2010, a peste 750 de metri de cablu electric, ce deservea calea ferată din zona Podului CFR Anghel Saligny de la Cernavodă, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 87 mii de lei, fapte înregistrate în evidenţele Postului de Poliţiei Transporturi Feroviare Feteşti cu autori necunoscuţi» adaugă poliţiştii.
Transportatorul, un bărbat, de 53 ani, din municipiul Feteşti a fost amendat cu 11 mii de lei, iar poliţiştii de investigare a fraudelor au ridicat întreaga evidenţă contabilă pentru verificări.
Acesta nu este prima captură record a poliţiştilor feteşteni. La începutul lunii iulie, poliţiştii au interceptat un alt transport, de peste 22 tone deşeuri feroase şi neferoase, din care aproximativ 8,5 tone erau şine de cale ferată, elemente componente căi ferate, vane de traversare, ţevi metalice, componente de pompe pentru staţii de irigare, precum şi elemente reţele de înaltă tensiune...
27 Iulie 2010, 13:13 (80 vizualizări - 0 comentarii)
Taguri: Feteşti, deşeuri neferoase, confiscare
Comentariul tău: