Fotbal
Unirea Slobozia, în seria «sateliţilor»
Trupa lui Constantin Prepeliţă nu şi-a propus lucruri mari pentru sezonul 2010-2011. Formarea unei echipe care să atace promovarea abia anul viitor părea un obiectiv de bun simţ care, după ce am văzut componenţa seriei din care facem parte, tinde să devină unul extrem de realist. Unirea a fost plasată tot în seria a doua din liga a III-a, dar de data aceasta într-o companie mult mai valoroasă, cu toate că numărul formaţiilor s-a redus de la 18 la 16. Dinamo II şi Rapid II, «sateliţi» ai granzilor bucureşteni, sînt numele care atrag în primul rînd atenţia. Revenită după 3 ani în aceeaşi serie cu Unirea, echipa căţelandrilor pare mai degrabă interesată să profite de iarmarocul deschis de FRF şi să cumpere locul de Ligă a II-a al Farului Constanţa. Tot în seria Unirii se regăseşte şi ACS Berceni, echipă care, cu un buget demn de cauze mai bune, va lupta în mod sigur şi anul acesta pentru promovare. Nu sînt de neglijat nici celelalte reprezentante ale Ilfovului, Voluntari, Tunari şi Buftea, capabile oricînd de rezultate peste aşteptări. De asemenea, pe lîngă Dinamo 2, din seria noastră mai face parte încă o proaspătă retrogradată, CSM Rîmnicu Sărat. «Avem o serie foarte dificilă, dar vom face tot posibilul să-i bucurăm pe suporteri cu rezultate bune» ne-a declarat antrenorul Constantin Prepeliţă. Unirea joacă în prima etapă cu nou promovata Pheonix Ulmu, în deplasare pe 20 august, meci de la care aşteptăm şi prima victorie a galben-albaştrilor. Iată componenţa integrală a seriei a doua din Liga a III-a: Unirea Slobozia, Pheonix Ulmu, Rompan Bucureşti, CS Eforie, ACS Berceni, CS Buftea, ABC Stoicescu Buzău, Partizanul Merei, Comprest Bucureşti, Calatis Mangalia, FC Voluntari, Dunărea Călăraşi, CSM Rîmnicu Sărat, Dinamo 2, Rapid 2 şi CS Tunari.
Victorie cu CS Domneşti
Pînă la startul sezonului, semnele care vin dinspre partidele de verificare sînt foarte bune. Sîmbătă, 7 august, Unirea a învins cu 3-1 pe FC Domneşti chiar pe terenul ilfovenilor. Viorel Gheorghe şi-a confirmat statutul de redutabil executant al loviturilor de la 11 metri marcînd de două ori de la punctul cu var. Al treilea gol a fost înscris de Stelian Stan. FC Domneşti activează tot în Liga a III-a dar, spre deosebire de sezonul trecut, a fost repartizată în altă serie. Astăzi, de la 17,30, Unirea joacă tot în Ilfov, cu CS Tunari, într-un meci contînd pentru Cupa României. La această partidă ar putea debuta şi ultima achiziţie a Unirii, mijlocaşul dreapta Drăguţ, venit liber de la Gloria Buzău.
(276 vizualizări - 1 comentariu)
(13 August 2010, 19:42)
torje este un superjucator... pacat ca cei de la gloria nu i-au platit la timp salariul. hai gloria buzau!
Taguri: fotbal, liga 3, Unirea Slobozia
Comentariul tău: