Fotbal, Liga a IV-a
Invincibila Amara
Pentru că meteorologii au declarat ziua de sîmbătă, 28 august, ca fiind ultima din acest an cînd te poţi prăji indecent la soare, am luat şi noi drumul Amarei să vedem cum stă cu silueta tineretul feminin. Despre ce am văzut acolo vă putem oferi detalii la o bere. Nu de alta, dar din cînd în cînd mai citesc această pagină şi tovarăşele noastre de viaţă...
Cert este că, la întoarcere, ne-am decis să îmbinăm plăcutul cu plăcutul şi, cum stadionul din Amara era în drumul nostru, am făcut o escală pentru a vedea cum se descurcă Victoria în meciul cu Andrăşeştiul. Multe maşini, şi mai multe biciclete, iar micuţa tribună era arhiplină. Entuziasmul plecase pe alte meleaguri pentru că, în al doilea mitan, cînd am descins noi, Andrăşeştiul tocmai deschisese scorul. Ne-am delectat însă cu 35 de minute de dominare a Amarei, concretizate prin două reuşite venite în urma unor combinaţii care au dovedit că antrenorul Florin Martinescu a închegat o echipă frumoasă. De emoţie, la prima reuşită a amărenilor ne-a stat ceasul, aşa că nu vă putem oferi minutele la care s-au înscris golurile. N-am îndrăznit să-l întrebăm nici pe arbitru deşi se afla la mică distanţă de noi, pentru că-l interogaseră alţii înainte cu privire la familie şi domiciliu.
Oaspeţii au etalat şi ei un joc bun care le dă speranţe la un loc în fruntea clasamentului. 2-1 pentru Amara, iar la final, după ce a scăpat de îmbrăţişările recunoscătoare ale lui Geoe, un fel de şef al galeriei (pînă la închiderea ediţiei nu am reuşit să aflăm detalii despre scrierea corectă asupra numelui aşa că ne-am descurcat şi noi cum am putut), profesorul Martinescu ne-a declarat cu vocea stinsă de răguşeală: «A fost un meci foarte greu, au făcut achiziţii importante şi au o echipă bună». De partea cealaltă, Geoe exulta: «Băi, Axintele-Gheorghe Lazăr, 1-1», excelent pentru Amara în lupta pentru promovare.
Etapă cu o singură surpriză
Problema e că nu ştim care e surpriza: victoria Sălcioarei în faţa Abatorului sau înfrîngerea Abatorului pur şi simplu? Rămasă în intersezon fără cîţiva jucători importanţi, a doua echipă a Sloboziei pare să dea dreptate unui reprezentant al AJF care declara: «Nici Bunea nu vrea să joace. Nu ţine neapărat să promoveze». Dacă Abatorul pare deja departe de primul loc, pe acea poziţie s-a instalat din start Victoria Ţăndărei care, cu scorul de la Munteni-Buzău, 5-1, a rămas în fruntea clasamentului cu 6 puncte departajate prin golaveraj de Sălcioara.
Rezultate Liga a IV-a, etapa a II-a
Ciulniţa-Viticola 2-1
Rapid Feteşti-Gh. Doja 2-0
Reviga-Borăneşti 2-2
Mt. Buzău-Ţăndărei 1-5
Sălcioara-Abatorul 2-0
Brazii-Bărcăneşti 4-0
Amara-Andrăşeşti 2-1
Axintele-Gh. Lazăr 1-1
Clasament
1. Ţăndărei-6 puncte
2. Sălcioara-6 puncte
3. Borăneşti-4 puncte
Etapa viitoare, 4 septembrie 2010, ora 17,00
Ciulniţa-Axintele, Viticola-Rapid Feteşti, Gheorghe Doja-Reviga, Borăneşti-Munteni Buzău, Ţăndărei-Sălcioara, Abatorul-Brazii, Bărcăneşti-Amara,
Andrăşeşti-Gheorghe Lazăr
(164 vizualizări - 0 comentarii)
Taguri: fotbal, liga 4, Victoria Amara
Comentariul tău: