A început bătălia pentru buget
Se împart banii pentru primăriile din Ialomiţa pe criterii politice?
La nici două săptămîni de la debutul anului administrativ, cele 66 de administraţii publice din Ialomiţa cer fonduri pentru continuarea investiţiilor restante. Potrivit cifrelor oficiale, Consiliul Judeţean Ialomiţa are la dispoziţie mai puţini bani decît anul trecut. Responsabilii instituţiei susţin că fondurile existente vor fi dirijate în funcţie de priorităţile judeţene. Conform estimărilor oficiale, anul acesta bugetul judeţului este cu 10 la sută mai mic decît cel de anul trecut.
16 milioane pentru 66 de administraţii
În urmă cu două săptămîni, primarii unităţilor adnimistrative din judeţ au fost convocaţi la Consiliul Judeţean Ialomiţa pentru «negocieri» legate de valoarea alocărilor bugetare aflate la dispoziţia acestei instituţii. Întîlnirile cu cei 66 de primari din judeţ au fost comasate în trei sesiuni şi s-a finalizat joi, 12 ianuarie 2012. Conform datelor oficiale, anul acesta Consiliul Judeţean are la dispoziţia sa doar 16 milioane de lei, cu 3 milioane mai puţin decît anul trecut. Banii provin din sumele defalcate din impozitul pe venit şi reprezintă de 10 ori mai puţin decît necesarul estimat de către aurotităţile judeţene. Ştefan Muşoiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa susţine că reducerea este cauzată de o serie de decizii guvernamentale eronate: «S-a decis să se reducă bugetele consiliilor judeţene în favoarea bugetului naţional. Nu ne deranjează că nu mai putem distribui noi aceşti bani. Ne deranjează însă faptul că există investiţii care nu vor putea fi finalizate nici anul acesta».
Potrivit informaţiilor centralizare la nivelul instituţiei, în Ialomiţa există investiţii demarate în anul 2007 şi nefinalizate nici pînă la acest moment. Cele 16 milioane aflate la dispoziţia Consiliului Judeţean vor fi direcţionate în funcţie de priorităţile declarate ale administraţiei judeţene. Aşa cum am repetat în numeroase rînduri, banii alocaţi vor fi utilizaţi pentru susţinerea unor cofinanţări pentru proiectele cu fonduri europene derulate în judeţ, pentru lucrările de infrastructură edilitară şi pentru investiţiile în unităţi medicale.
Speranţa moare ultima
Deşi fondurile alocate sînt insuficiente, primarii localităţilor din judeţ speră să ajungă pînă la următoarea rectificare bugetară şi intenţionează să orienteze banii primiţi către investiţiile prioritare.
«Pentru noi, bugetul de dezvoltare este prioritar. Niciodată banii nu sînt de ajuns. Dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Noi am primit 650 de mii de lei şi mai avem alţi 800 de mii de la Finanţe... Avem o investiţie în derulare, cu RAJA, pentu apă şi canalizare. Şi mai vrem să asigurăm extinderea reţelei de gaze în trei cartiere, pe 12 străzi. Iar dacă ne rămîn bani, vrem să achiziţionăm un utilaj care să permită prelucrarea compostului rezultat din deşeuri. Rămîne de văzut dacă le putem face pe toate cu banii ăştia!» a declarat Vasile Sava, primarul oraşului Ţăndărei.
Primarul oraşului Căzăneşti, Alexandru Gavrilă nu ştie exact cîţi bani a primit, dar crede că ei sînt insuficienţi, oricît ar fi de mulţi. «Am fost la negocieri, conform legii. Fiecare primar a făcut acolo o pledoarie pentru proiectele lui. Dar banii sînt puţini, iar nevoile noastre mari de tot. Nici nu ştim ce să facem mai întîi...» a declarat el.
În mediul rural, edilii sînt şi mai resemnaţi. Eugen Tocileanu este primar la Sărăţeni şi face parte din partidul de guvernămînt. «Eu sînt de la PD, Consiliul Judeţean e PSD. Am fost la negocieri, mi-au vorbit frumos, m-au ascultat... Dar nu m-au auzit. Cînd a venit vorba despre bani, eu au prezentat 17 proiecte, ei mi-au spus că totul e în funcţie de priorităţi şi o să văd după şedinţa de Consiliu. Acum, aştept şi eu, poate-poate... Dar tare mi-e că rămîn cu speranţa...».
(361 vizualizări - 0 comentarii)