Ialomiţa, fără prostituţie
Mediatizată uneori excesiv, prostituţia în Ialomiţa nu este un fenomen. Sau cel puţin aşa demonstrează statisticile Inspectoratului de Poliţie şi cele ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, instituţii cu atribuţii în supravegherea şi sancţionarea prostituţiei. Concret, în judeţul nostru, în primele 5 luni ale anului în curs, autorităţile au întocmit 4 dosare penale pentru prostituţie, aplicînd în aceeaşi perioadă şi 11 amenzi contravenţionale pentru acelaşi gen de infracţiune. Eradicarea prostituţiei în Ialomiţa poate avea mai multe explicaţii. Pe de o parte, rămîn autorităţile, ce se laudă cu o serie de campanii organizate în scop de prevenţie a acestui fenomen, iar de cealaltă parte a baricadei rămîn poveştile, neconfirmate ce-i drept, că femeile ialomiţene aleg să practice cea mai veche meserie din lume într-un mod «civilizat» şi nu pe centura oraşului.
IPJ Ialomiţa, cu «ochii» pe prostituţie
Inspectorul şef al IPJ Ialomiţa, Viorel Ştefu susţine că poliţiştii au avut mereu în atenţie fenomenul prostituţiei. Asta deşi, la nivelul judeţului, infracţiunile de acest gen sînt destul de rare. «După cum se vede, nu putem vorbi despre un fenomen care să fi luat amploare. Nu trebuie să ne ascundem şi să afirmăm că aceste infracţiuni nu se comit. Dar nu ştiu dacă vedeţi pe marginea drumului fete care să practice prostituţia. Pentru că, dacă au fost, le-am sancţionat. Iar noi, prin activităţile noastre, încercăm să nu extindem acest fenomen. Desigur, vom avem în vedere, în continuare, sancţionarea prostituţiei...».
În acelaşi timp, şeful jandarmilor ialomiţeni, col. Nicolae Parepa susţine faptul că «fenomenul trebuie ţinut sub control, fiecare colţişor al judeţului fiind sub atenţia noastră». Rezultatele muncii în tandem ale celor două instituţii par să se regăsească cel mai bine pe şoselele judeţului, acolo unde rar se mai zăreşte o domnişoară practicantă a celei mai vechi meserii din lume...
(649 vizualizări - 3 comentarii)
(4 Iulie 2010, 17:27)
Ce gluma seaca !
(4 Iulie 2010, 09:22)
du-te in parcul E14 seara si gasesti vreo 5 hookere,sau in Bora la iesire pe unde sta Frusin..
ce praf de 2 bani arunca biroul ala de presa,chipurile isi face treaba.si in fond care e problema?
(3 Iulie 2010, 16:48)
Nu se practica pe centura ci la domiciliu. Tot se practica si tot vedem ciori ordinare(pesti) care apar cu masini de miliarde peste noapte si care dau peste bot militienilor.
Taguri: ialomiţa, prostituţie
Comentariul tău: