Independent - ziar din Ialomita, Slobozia
Traficantii-de-copii-din-Tandarei,-judecati-de-Tribunalul-Harghita

Traficanţii de copii din Ţăndărei, judecaţi de Tribunalul Harghita

La finele lunii precedente, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a finalizat ancheta în cazul rromilor din Ţăndărei, acuzaţi de trafic de minori. Urmare a unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Harghita. Între timp, rromii încearcă sub orice formă eliberarea, însă pînă la acest moment cei 18 inculpaţi ce au speriat Marea Britanie sînt arestaţi preventiv...
La începutul lunii aprilie 2010, la Ţăndărei s-a produs o adevărată desfăşurare de forţe. Mai mulţi ofiţeri din structuri naţionale de apărare, în colaborare cu ofiţeri ai Metropolitan Police şi reprezentanţi Europol au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în activităţi de crimă organizată pe linia migraţiei ilegale şi a traficului de minori, spre ţări din Europa Occidentală. În traducere liberă, pentru prima dată după zeci de ani, autorităţile reuşeau să reţină capii reţelei de traficanţi de minori din Ţăndărei. La momentul respectiv, poliţiştii au efectuat nu mai puţin de 34 de percheziţii domiciliare şi au dispus începerea urmăriri penale pentru 27 de persoane.
Pînă la sfîrşitul lunii iulie 2010, procurorii DIICOT au instrumentat dosarul de acuzare, infractorii încercînd în nenumărate rînduri să obţină eliberarea sub orice formă. În zadar, întrucît, în august 2010, 18 dintre acuzaţi sînt tot în stare de arest preventiv, acuzaţiile grave ce se reţin în sarcina acestora fiind delegate spre soluţionare Tribunalului Harghita. De fapt, procurotii DIICOT au dispus în data de 27 iulie 2010 trimiterea în judecată a 26 de inculpaţi, dintre care 18 arestaţi pentru săvîrşirea infracţiunilor de trafic de minori, spălare de bani, constituirea unui grup infracţional organizat şi deţinerea fără drept de arme de foc. Pe numele acestora procurorii au reţinut că sînt membri ai unei grupări organizate pe linia traficului de minori, victimele fiind copii rromi, recrutaţi din rîndul comunităţilor sărace sau cu handicap fizic. Minori erau trecuţi frontiera în mod fraudulos spre Marea Britanie, unde erau exploataţi, fiind obligaţi să cerşească sau să comită infracţiuni stradale. «Inculpaţii se ocupau de cazarea şi transportul minorilor, procurarea documentelor de călătorie de cele mai multe ori false, a banilor necesari, precum şi de organizarea şi supravegherea activităţii infracţionale din Marea Britanie şi gestionarea sumelor de bani obţinute din exploatarea victimelor» se arată în ultimul comunicat de presă al Direcţiei de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. În Marea Britanie, minorii erau trimişi să cerşească, să spele parbrize în intersecţii sau să fure din buzunare, din magazine sau restaurante. De obicei, copiii erau însoţiţi de unii dintre membrii reţelei, banii obţinuţi fiind imediat predaţi.
În urma anchetei, procurorii au stabilit că liderii reţelei de traficanţi erau Constantin Radu, zis Titi Aghiotantul, Nicolae Schian, zis Poligrad, Tase Dumitru, zis Chinezu’ sau Coreeanu’, Mircea Niculae, zis Bocioc, şi Gheorghe Drăguşin, zis Franţ. Victimele traficanţilor au fost nu mai puţin de 181 de minori din judeţele Ialomiţa, Constanţa, Vaslui, Braşov şi Călăraşi, copiii fiind scoşi din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu şi Nădlac.
Actual, dosarul traficanţilor din Ţăndărei a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Harghita, ancheta desfăşurîndu-se în colaborare cu autorităţile judiciare britanice sub coordonarea Eurojust. Primul termen al procesului s-a consumat în data de 2 august 2010, cînd judecătorii din Harghita au respins cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. Următorul termen al procesului a fost stabilit de instanţă în data de 17 august 2010.

(817 vizualizări - 5 comentarii)


Comentariile cititorilor:


ionut:

(16 Februarie 2011, 14:47)
ce sa mai ma oamenii au putere asa ca au scapat nici englezii nu le dau de cap


Nicu:

(14 Februarie 2011, 08:38)
Ziceti voii ce vreti...... ca oamenii au scapat...


bajno din fetesti :

(29 Septembrie 2010, 12:52)
dai dracului ca neau tinut prea mult an tensiunie acuma ,nici dracu nui mai scoate pe veci sa ramana acolo totiiiiiii


vasy:

(10 August 2010, 15:15)
Corect, in Ialomita este 'pista de decolare' pentru interlopi; se stie prea bine ce procese s-au facut si ce "capo di tutti capi" au scapat, avand procesul in Ialomita (Slobozia). Si probabil descinderile care s-au facut au fost pentru a nu se face Romania de ras in fata autoritatilor engleze, ca de atatia ani chiar nu se gaseau "resurse" in cadrul politiei sau procuraturii pentru a "instrumenta" cazul? ... curios.


Iorga:

(7 August 2010, 18:25)
Da de ce la Harghita, la Ialomita ce avea, sau scapau tiganii


Taguri: Ţăndărei, Poligrad, Bocioc, Titi Aghiotantul, trafic minori


Comentariul tău:

Nume:
Comentariu
(maxim 1000 caractere):
Codul din imagine:
Închide