Independent - ziar din Ialomita, Slobozia

Falşi inspectori de la Protecţia Consumatorului

O nouă metodă de înşelat patronii slobozeni a fost testată la Slobozia. Poliţiştii i-au prins pe făptuitori, cercetînd actual modul în care aceştia au reuşit să-i înşele pe administratorii a două societăţi comerciale.
Miercuri, 1 septembrie, poliţiştii au identificat pe raza oraşului, un grup format din patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, cu vîrste cuprinse între 24 şi 41 ani, toţi din Bucureşti. Referitor la prezenţa suspectă în Slobozia, cei patru au declarat că sînt membrii unei asociaţii denumită Grup Asociativ pentru Protecţia Consumatorului. «Conform declaraţiilor celor în cauză scopul prezenţei acestora pe raza localităţii era cel de identificare a unor nereguli pe linia protecţiei consumatorului în unităţi de alimentaţie publică şi saloane de înfrumuseţare. Totodată, aceştia susţin că în data de 24 august au verificat mai multe unităţi economice, identificînd o serie de nereguli despre care ar fi informat conducea Asociaţiei, urmînd ca aceasta să sesizeze Oficiul Naţional pentru Protecţia Consumatorului» susţin poliţiştii.
Cercetările poliţiştilor au scos la iveală însă altceva. «Controlorii» au fraierit deja doi administratori de firme. Pe scurt, magaziile deţinute de aceştia pe raza municipiului Slobozia au fost verificate, iar în urma nedivulgării unor presupuse nereguli suspecţii au solicitat să li se achite 200 euro, respectiv 400 lei. Actual, escrocii au ajuns pe mîinile poliţiştilor şi sînt cercetaţi pentru înşelăciune.

(5325 vizualizări - 239 comentarii)


Comentariile cititorilor:


misu:

(2 Februarie 2012, 12:37)
corect domnule avocat. Amanta Constantin Emilia fura de unde mai poate ca sa-l intretina pe domnul avocat Cus. "Ce face amanta nu face sotia". dar lasati oamenii sa se bucure de viata. Gata cu comentariile.


victor:

(29 Ianuarie 2012, 09:28)
Bravo domnule avocat Septimiu ca ai pierdut procesul te gandesti la noi sa ne recuperam banii furati de o mare escroaca. De ras pe instanta ramane de vazut, daca este adevarat poate sa aflat ca urmezi sa fii al 3-lea sot legitim al acestei mare escroace:PACAT PACAT PACAT


avocat:

(21 Ianuarie 2012, 07:30)
normal trebuie sa piarda Cus Septimiu procese ce face amanta nu face sotia


vecina:

(17 Ianuarie 2012, 11:04)
a pierdut excroaca un proces cu asociatia de proprietari pe 12 ianuarie. a fost reprezentata chiar de avocatul cus septimiu care s-a facut de ras pe instanta.


mimi:

(15 Ianuarie 2012, 09:05)
PUTIN NE PASA CA SE MARITA ESCROCA CU TOATE PLEVELE SOCIETATI NE VREM BANI INAPOI


coca:

(5 Ianuarie 2012, 21:26)
sunteti invidiosi pe domna emilia ca se marita cu domnul avocat cus septimiu. ei muncesc mult impreuna sasi castige painea. lasatii in pace. Fraierilor


ion:

(21 Decembrie 2011, 22:57)
Ce rost mai are daca cele 7 dosare penale au disparut


Mumu:

(21 Decembrie 2011, 00:31)
Emilia Constantin poate fi gasita in Bucuresti, sector 5, Str. Doctor Staicovici nr. 20. Acolo este sediul fantoma al S.C. EMY MARCON SERVICE S.R.L.


NIMENI:

(11 Iunie 2011, 21:04)
ACEASTA ASOCIATIE NU MAI ARE PUNCTUL DE LUCRU ACOLO UNDE IL AVEAU(VIS-A-VIS DE ''HANUL DRUMETULUI'') , PT. CA EMILIA CONSTANTIN SI-A DESCHIS UN BAR IN ZONA KOGALNICEANU. ACOLO SE STRANG CEI CATIVA MEMBRI CARE MAI ACTIVEAZA PENTRU EA. NU MAI LOCUIESTE ACASA LA FAMILIA EI PT. CA S-A MUTAT IN RAHOVA. NU-I PASA DE CELE 7 DOSARE CARE I S-AU DESCHIS LA SECTIA 25 POLITIE PT. CA STIE CA VA SCAPA DE BRATUL LUNG AL JUSTITIEI.


anghel:

(1 Iunie 2011, 15:58)
Asociatia excrocilor pentru protectia fraierilor patronata de onorabila emilia constantin si-a deschis filiala si in judetul Constanta. Nu ne mai mira nimic. Poate politia din Constanta isi va face datoria!!!!!!!


sorin:

(29 Mai 2011, 12:00)
Gainarii de la grupul asociativ de asa zisa protectie a consumatorului a trimis echipe de asa zisi inspectori in judetul Ialomita si Arges . Dupa ce niste politisti , fara experienta , i-au retinut pe acesti excroci , sefii lor din politie si procuratura i-au eliberat . Urmarea , conducerea acestui ONG, incurajata de pasivitatea conducerii acestor institutii , a deschis filiale in cele doua judete . Ma intreb daca cotizatia zilnica a "voluntarilor" acestui grup asociativ va creste ,pentru a face parte si celor care le asigura spatele sau din 100 de roni se va ceda o cota pentru politie si procuratura ?


miratul:

(28 Mai 2011, 18:08)
Ca urmare a actiunilor "ferme" intreprinse de politia si procuratura ialomiteana ,precum si a " furibundei" campanii de presa a ziarului Independent , excrocii de la grupul asociativ au deschis o filiala si in Urziceni , str Bucuresti . Pe aceasta cale cer pedepsirea ferma a politistilor care i_au deranjat pe "inspectorii" trimisi de la Bucuresti , retinind citeva ore membrii acestui ONG , lucru care adus la diminuarea incasarilor binemeritate .


sandu:

(27 Mai 2011, 12:16)
Peste 4000 de accesari , lucru nemaintilnit la acest ziar . In ultima perioada numarul accesarilor si a comentariilor a scazut foarte mult . Principalul motiv , cred , neseriozitatea acestui ziar , care a promis raspuns la intrebarile puse , dar doar a promis . Ce s-ar fi intimplat daca la acest ziar ar fi lucrat ziaristi profesionisti , care sa constientieze ca lipsa de credibilitate e principalul dusman al ziaristului ?


mircea:

(26 Mai 2011, 11:52)
Am fost nr 4000 la accesarea acestui forum . Am avut o perioada cind il accesam zilnic , perioada in care acest forum era dinamic < cu peste 30 de comentarii zilnice . Din pacate , neonorarea promisiunii facute de redactie , a condus la scaderea interesului fata de acest subiect. Cred ca niste profesionisti ar fi scos mult mai mult pe aceasta tema , care , de departe , a reprezentat un record pentru Independent.


cici:

(23 Mai 2011, 19:15)
Si eu cred ca celor de la INDEPENDENT ,politia sau procuratura le-a aratat pisica si astfel au ratat ocazia de a capata statutul de ziar serios , pentru care o promisiune e litera de lege . Pacat , deoarece simteam nevoia sa cred , cit de cit , intrun ziar ialomitean .


cezar:

(23 Mai 2011, 17:25)
Azi ,un sef din MAI a fost dus cu mascatii sa-si bea cafeaua la DNA , pentru relatii dubioase cu tot felul de interlopi . Ce pretentii sa avem de la politistii si procurorii din provincie , ciupesc si ei de unde le mai ramine , asa ca acest NUP e perfect justificat , urmeaza si ei exemplul sefilor . Ciudata e incapacitatea celor de la Independent sa-si tina promisiunea . Or avea si ei ceva probleme de nu-si permit sa-i deranjeze pe cei din politie sau procuratura.


dandanache:

(23 Mai 2011, 16:40)
Superinformatul ne da o stire "bomba" : Emilia are si o societate imobiliara . Ce nu ne spune aceasta asa zisa "informata ,superinformata sau XXX" [personal cred ca aici e vorba de o singura persoana si anume de abandonata sotie a avocatului Elena] cit poarta la pantofi , care e culoarea ei preferata etc. Ii intelegem ura la adresa frmeii care a adus un pic de multumire in viata sotului ei , dar acum problema era legata de lipsa de reactie a organelor statului in raport cu aceasta grupare de gainari care se extinde [vezi noile filiale] ,precum si incapacitatea celor de la independent[voit cu litera mica] de a raspunde intrebarilor puse direct . Nu asa iti vei recistiga barbatul Lenuto !


super informatul:

(23 Mai 2011, 12:04)
SUPER EXCROACA EMILIA CONSTANTIN nu este doar presedinta Asociatiei grup Asociativ de excroci. Mai are o Societate SC EMY MARCON SERVICE SRL cu acelasi sediu social Str. Sibiu nr. 33, sector 6, care printre alte obiecte de actvitate are si tranzactii imobiliare. Oare cati cumparatori de buna credinta a inselat?


dan:

(20 Mai 2011, 14:08)
DACA O SA VA UITATI MAI BINE OSA VEDETI CA S-A DESCHIS O FILIALA SI IN ILFOV ,ASA CA S-AR PAREA CA SINT DE NEOPRIT . IN CURIND CRED CA VOR AVEA FILIALE SI IN ALTE TARI ASA CA NU VA MAI MIRATI CA UN ZIAR PROVINCIAL NU POATE DA RASPUNSURILE PROMISE . ASTEPTATI PREMIERA CELOR CARE AU DAT NUP.


zoro:

(20 Mai 2011, 14:02)
Am vazut ca si-au mai deschis o filiala si la Oltenita , deci cei din justitie merita felicitari pentru actiunea hotarita insustinerea acestor excroci . Cred ca ii au la mina si pe cei de la AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORULUI ,ca prea tac chitic . Vorba aia " o mina spala pe alta si amindoua obrazul". Colaborara cu acesti excroci e evidenta , pina si presa e pusa la respect{vezi promisiunea celor de la Independent}.


informatul:

(20 Mai 2011, 11:41)
Cu toate ca si-au inchis punctul de lucru de pe str. Drumetu "inspectorii OPC" isi vad in continuare de treburile lor, ies pe teren inseland mai departe pe comerciantii creduli si prost informati. Acum se intalnesc cu totii la domiciliul juristei Asociatiei Grup Asociativ doamna RUXANDRA unde lasa dreptul pentru patroana Emilia Constantin. Asa ca dormiti linistiti " inspectorii" isi vad in continuare de treburile lor.Politia vegheaza!


nini:

(19 Mai 2011, 15:34)
De ce oare increderea in preda e in continua scadere ? INDEPENDENT o sa-si aduca si el contributia la discreditarea presei ?


nelu:

(18 Mai 2011, 19:09)
Cred ca se vor primi raspunsuri la intrebarile puse , dar nu depinde numai de ziar. Multe intrebari sint delicate si cred ca organele statului care trebuie sa raspunda au ceva frisoane in legatura cu unele probleme ridicate . Ziarul INDEPENDENT cred ca o sa prezinte raspunsurile pe masura ce le va primi . Prin promisiunea facuta credibilitatea ziarului poate creste sau scadea , functie de raspunsurile pe care le va da .


stefan:

(18 Mai 2011, 18:15)
Lucrul bun la 9 luni , asa ca ...


stan:

(18 Mai 2011, 17:47)
Ce aflam din partea redactiei ? " Daca ne intrebati ceva in mod direct o sa va raspundem " Au aparut multe intrebari , dar raspunsuri .... Poate aceasta redactie ar trebui sa defineasca , conform conceptiei proprii , ce inteleg prin "intrebare in mod direct" . Cred ca nu s-au dat raspunsuri la intrebari , deoarece acestea nu s-au pus in modul direct inteles la acest ziar .n


cici:

(18 Mai 2011, 12:56)
Raspunsurile promise vor aparea pe acest forum sau in alta parte ? Puteti raspunde si pe rind la intrebari , nu e nevoie sa raspunde-ti la toate o data .


take:

(17 Mai 2011, 16:27)
Exasperatul s-a uitat in oglinda si...


toma:

(17 Mai 2011, 16:19)
O sa raspunde-ti la intrebari asa cum ati promis , da sau nu ?


EXASPERARE:

(17 Mai 2011, 16:07)
TERMINAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAATI ODATA!!!!!!!!!!!!!!!!


kati:

(17 Mai 2011, 15:40)
Pina acum s-au omorit cu tinutul promisiunii . Chiar nu stiti de gluma .


cinicul:

(17 Mai 2011, 15:33)
S-au pus intrebari prea complicate . Sa incepem cu ceva mai simplu: sinteti un ziar central sau un ziar local ? Sa vedem acum cit dureaza pina raspund sau poate se supara si nu_si mai tin promisiunea de a raspunde intrebarilor directe .


mimi:

(17 Mai 2011, 15:22)
Draga Sanda ,de acord , ai pus o intrebare la care seputea raspunde ,cu da sau nu,intr-o secunda. Poate ai declansat o ancheta interna in cadrul redactiei pentru a afla raspunsul la intrebarea pusa.


sanda:

(17 Mai 2011, 14:48)
E prea devreme sa incepem sa primim raspunsuri ?O alta inrebare : ziarul a facut propria ancheta in cazul acestor inspectori si legat de modul in care a decurs ancheta ? o intrebare la care se poate raspunde in 5 secunde .


Scepticul:

(17 Mai 2011, 13:30)
Pina acum am aflat ca independent e un ziar local si nu poate si ca are probleme sa afle unde e pomenit numele aviocatului . Cred ca o chestiune elementara ar fi trebuit spusa : cine a dat acest NUP , politia sau procuratura , si cum se numeste persoana respectiva si ce functie are . Consider ca aceste informatii ar fi fost obligatorii pentru orcine se pretinde ziarist , indiferent daca ziarul e central sau local .


cici:

(17 Mai 2011, 13:05)
Pe cand primele raspunsuri adevarate la intrebarile puse ? Sa stiti ca sunt asteptate . Pentru inceput ar fi ceva sa ne spuneti cui ati adresat fiecare intrebare in parte . Nu numai institutia ci precizat si numele si functia persoanei de la care se asteapta raspunsul .


mara:

(16 Mai 2011, 20:32)
Sint curioasa daca gasiti 2-3 politisti si procurori pentru a caror corectitudine ati pune mina in foc.


sandu:

(16 Mai 2011, 19:30)
Doamna XXX a contactat redactia cum promitea ? Daca da ce dezvaluiri asa grozave a facut , deoarece articolul publicat a avut o singura noutate si anume ca s-a dat NUP.


stanciu:

(16 Mai 2011, 19:21)
Un nume in presa se obtine prin dezvaluiri , prin informatii reale , prin munca nu prin justificari de ce nu poti obtine o informatie . Cautati redactori care isi propun sa faca o cariera , care sa iubeasca si sa respecte aceasta meserie , sa indeplineasca menirea acesteia ; " cainele de paza al democratiei' si virful de lance impotriva coruptiei si a incompetentei .


magda:

(16 Mai 2011, 18:27)
Chiar daca sinteti un ziar local depasiti aceasta problema si comportati-va ca niste profesionisti de exceptie . Capatati incredere si vor veni si rezultatele.


nelu:

(16 Mai 2011, 18:22)
Ce s-a intimplat cu cei 200 euro si 400 roni ? Daca s-a dat NUP atunci banii s-au intors < cu scuzele de rigoare , in buzunarele inspectorilor ? Cine a dat NUP :nume ,prenume,functie ?


dandanache:

(16 Mai 2011, 18:10)
S-au dat doua raspunsuri ,va rog ocupati-va si de problema mea . Am si eu loc in Ialomita s-au cei de la GRUP ASOCIATIV PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR au monopol in judet.


toni :

(16 Mai 2011, 18:00)
CAM SUPTIREL ACEST PRIM RASPUNS . DE ACORD SUNTETI UN ZIAR LOCAL , DAR CU UN MIC EFORT SE PUTEA LUA LEGATURA CU ZIARISTII DE LA CURIERUL ZILEI , SI NE PREZENTATI RASPUNSUL PRIMIT. TOTUSI FELICITARI PENTRU INCERCAREA DE A ARATA CA VA RESPECTATI CITITORII . PANA LA URMA , DACA EXISTA BUNAVOINTA , O SA FITI LA NIVELUL PRETENTIILOR. SUCCES !


Independent:

(16 Mai 2011, 17:24)
@matei: Sîntem un ziar local din Ialomiţa. Nu avem de unde să cunoaştem în ce stadiu este ancheta din Argeş. Cît despre competenţa sau incompetenţa Justiţiei noi nu ne putem pronunţa. Să se pronunţe organele competente şi noi vă vom informa.


nae:

(16 Mai 2011, 17:18)
Puteti trimite intrebarile puse de cititori prin internet persoanelor chestionate . Ce trebuie sa apara in prima faza ; ce intrebare a fost pusa , cui i-a fost adresata , data si ora la care s-a facut transmisia . Cind s-a primit raspunsul se da continutul acestuia si data si ora la care s-a primit. Pentru cei care nu raspund se fac reveniri si sint intrebati sefii acestora de ce nu raspund.


avocat:

(16 Mai 2011, 17:07)
De acord,sunt tag-uri ,dar unde e pomenit in articol numele avocatului Septimiu Cus pentru a fi motivata aparitia lui pe tag , mai mult lasandu-se impresia ca e si el un fals inspector.


zoitica:

(16 Mai 2011, 17:00)
@avocat:Acelea sunt tag-uri.


kati:

(16 Mai 2011, 16:59)
Ziarul Independent joaca o carte mare , daca o va juca inteligent cred ca va avea foarte mult de cistigat .Poate pune intrebari delicate , in numele cititorilor, prezentind in clar ,numele si functia , persoana intrebata ,si raspunsul dat. Succes si e un pas important in utilizarea internetului de catre presa .


avocat:

(16 Mai 2011, 16:40)
Pe prima pozitie apare INDEPENDENT ziar din Ialomita ,iar la final e scris :falsi inspectori OPC EMILIA CONSTANTIN , SEPTIMIU CUS .


sanda:

(16 Mai 2011, 15:44)
Primul raspuns la intrebarile puse e o intrebare ?


matei:

(16 Mai 2011, 15:33)
Va rog sa ne spuneti cum decurge ancheta acestor "inspectori' in Arges ? Justitia argeseana e la acelasi nivel de coruptie sau incompetenta cu ialomiteana ?


Independent:

(16 Mai 2011, 15:31)
@avocat: «(...)[apare ca avocatul Cus e fals inspector](...)». Unde apare aşa ceva în articol?


avocat:

(16 Mai 2011, 15:12)
Pe forumul articolului NUP pentru... am pus o intrebare foarte clara in legatura cu domnul avocat Septimiu Cus . In cazul in care informatia data data de ziar e eronata [apare ca avocatul Cus e fals inspector] ar trebui sa apara o erata ,cu scuzele de rigoare . Daca e adevarat atunci trebuie sa precizati : unde si la ce data a aparut ca inspector al acestui ONG .


dandanache:

(16 Mai 2011, 14:40)
As dori sa-mi spuneti pozitia politiei si a procuraturii ialomitene , in cazul in care infiintez " GRUP ASOCIATIV GARDA FINANCIARA " si " comisarii " mei vor depista diverse probleme la societatile comerciale din judet , iar patronii acestora vor face "mici donatii" celor care le arata unde au gresit . Bineinteles ca nu se vor elibera nici un fel de acte pentru sumele primite . A stept cu mult interes raspunsul la aceasta problema , si daca si eu la rindul meu , trebuie sa fac diverse donatii as vrea sa stiu cu cepersoane trebuie sa iau legatura .


exigentul:

(16 Mai 2011, 14:23)
Draga redactie , te rog sa ne dai , daca sti cumva , numele a 2-3 politisti si procurori pentru acarei corectitudine ai pune mina in foc.i


mihnea:

(16 Mai 2011, 13:39)
Pe forumul de la articolul "NUP pentru falsii ..."am pus citeva intrebari simple . Astept raspunsul la acestea , in plus cine a dat NUP , politia sau procuratura ?


zoro:

(16 Mai 2011, 13:29)
Ne bucuram ca sunteti pe faza . Pentru inceput asteptam raspunsuri la intrebarile deja puse .Functie de raspunsuri, fiti siguri ca vor veni si alte intrebari . Cred ca daca o sa aveti un mod interactiv de comunicare cu cititorii , numarul acestora va creste constant . Ma refer si la alte articole , nu numai la cel cu gainarii de inspectori , unde trebuie sa prezentati si cum evolueaza problemele semnalate.


redactia:

(16 Mai 2011, 12:32)
Sîntem aici. Dacă ne întrebaţi ceva în mod direct o să vă răspundem.


sorina:

(16 Mai 2011, 11:42)
Cred ca cei de la INDEPENDENT ar avea numai de castigat daca ar mentine un dialog cu cei care intra pe forum . Dar pentru un dialog ar trebui sa poti da niste raspunsuri . Ce te faci daca nu ai capacitatea necesara sa raspunzi la problemele ridicate ? Atunci taci ca mortul in popusoi !


mitica :

(15 Mai 2011, 19:57)
Adevarat , mai sunt ziare independente ? Poti sa fi totusi independent dar daca nu ai profesionisti si resursele necesare trebuie sa te multumesti cu stirile pe care ti le ofera institutiile statului , deci nu prea poti sa le deranjezi .


nasul:

(15 Mai 2011, 18:52)
daca ziarul INDEPENDENT ar da raspuns la intrebatile puse ar creste sau nu audienta acestuia ? Daca ar avea campanii de presa pe subiectele care stirnesc interes forta si putera de influentare ar creste sau ar scadea ? Dar increderea in acest ziar cum ar evolua ? Sint probleme , pe care un ziar independent si le-ar pune , dar mai exista ziare cu adevarat independente ?


dorina:

(15 Mai 2011, 16:58)
Articolul promis a aparut . Mie mi se pare ca nu s-a facut nimic in plus fata de informatiile care se regaseau deja pe forum . Scuze s-a mai spus ca s-a dat NUP de catre politie ,lucru contestat cum ca acesta ar fi dat de procuratura . Lucrurile par acum mai incilcite ca la inceput. Independeny ar trebui sa raspunda la intrebarile puse de cititori pentru a demonstra ca e in stare sa finalizeze ce a inceput.


stan:

(15 Mai 2011, 15:49)
Pana cind ziarul Independent nu va veni cu noi informatii mi separe ca ametim maslina . Daca va veni...


coco:

(15 Mai 2011, 12:46)
Daca Emilia primeste o functie importanya in judetul Ialomita ce facem cu domnul avocat ? Trebuie gasit un giob si pentru el inasa fel incit iubirea sa triumfe .


zoro:

(15 Mai 2011, 12:01)
Nu trebuie umblat cu jumatati de masura ! Postul de prefect al judetului Ialomita ar fi mai aproape de potentialul acestei "doamne" si ar fi in consens cu toate organele de control ale judetului , putind fi o rampa de lansare catre functii de conducere la nivel central .


strul:

(15 Mai 2011, 11:43)
Tinind cont ca acei asa zisi inspectiri au primit NUP , nu ar fi normal ca sefa lor , Emilia Constantin , sa primeasca o functie de conducere intrun organism de control in judetul Ialomita ? Cel putin sa fie pusa sefa la AGENTIA DE PROTECTIE A CONSUMATORILOR JUDETUL IALOMITA ,in acest fel s-ar realiza o minima reparatie morala , iar activitatea agentiei ar pasi pe noi culmi ale gloriei !


mitica:

(15 Mai 2011, 04:35)
In Ialomita s-a trecut de la comunibm la capitalism , s-au schimbat prefecti , procurori , sefi ai politiei ,etc coruptia a s-a perpetuat ,ba chiar s-a dezvoltat , devenind un element de normalitate in acest judet .


bibicu:

(14 Mai 2011, 19:22)
Corect Sorina , politistii , procurorii si judecatorii corecti trebuie interzisi in Ialomita .Acestia creaza probleme distinsilor politicieni ,primarilor si in general noii protipendade .


sorina:

(14 Mai 2011, 18:34)
Excelenta remarca facuta de Zoro :daca s-a dat NUP atunci cei care au reclamat ar trebui cercetati pentru denunt calomnios .Daca nu cum explica procuratura acest lucru ? Mai mult politistiicare i-au "tracasat" pe acesti "inspectori" ce sanctiune au primit? Chiar asa , nu mai poate omul sa faca si el o excrocherie in Ialomita ca se gasesc niste nesimtiti de politisti care sa-l tracaseze , ba mai mult , deranjeaza si un domn procuror de la obisnuitele lui sprituri , care e nevoit sa corecteze prostia politistilor . Sper ca politisti nesimtiti au fost sanctionati .


babacu:

(14 Mai 2011, 18:15)
Ce sta in spatele acestui ONG de a puscu botul pe labe politia si procuratura ialomiteana ?


zoro:

(14 Mai 2011, 16:52)
Daca s-a dat NUP in acest caz atunci nu a trebui ca denuntatorii sa fie cercetati pentru "denunt calomios"? Astfel un nou "triumf" al justitiei ialomitene va contribui la reformarea acesteia , concurind cu reintoarcera in rindul judecatorilor a doamnei Turcu .Hai noroc si la mai mare !


State:

(14 Mai 2011, 16:15)
Forumul la articolul : NUP pentru falsii inspectori se afla momentan pe pagina doua . Independent nu ne uita si prezinta-ne ce fel de cercetari a facut politia si procuratura in acest caz atat de evident.


moraru:

(14 Mai 2011, 12:17)
Unde a disparut forumul la articolul : NUP pentru falsii inspectori ? Sa fie din cauza criticelor aduse politiei si procuraturii din Ialomita ? Mai bine ar explica cum au putut sa dea NUP in acest caz ,unde ptofitind de confuzia creata falsii inspectori au incasat 200 euro si 400 roni ? ce s-a intimplat cu banii respectivi , daca nu a fost inselaciune a fost cel putin evaziune fiscala . INDEPENDENT asteptam o explicatie : unde a disparut forumul de la acest articol ?


bibi:

(13 Mai 2011, 17:10)
CRED CA S_AR POTRIVI MAI BINE PROASTA CU BETIVUL SI EXCROACA CU AVOCATUL . FACE_TI ROCADA !


nasul:

(13 Mai 2011, 16:54)
Legat de Elena cei care stiu atatea despre asa zisa ei activitate infractionala ar trebui sa dea si numarul dosarului si la ce instanta se judeca .pina la urma ea este implicata numai in delapidari de la asociatii de proprietari dau are pe rol si alte dosare ?


sorina:

(13 Mai 2011, 15:18)
ELENA E SI EA O BIATA FEMEIE. NU E SINGURA CARE NU SI-A FINALIZAT STUDIILE SI NU ARE SERVICI .ATAT A PUTUT SA FACA <SUNT CONVINSA CA AR FI VRUT MAI MULT . AVOCATUL DACA DOREA O SUPERFEMEIE AR FI TREBUIT SA O LASE DE LA INCEPUT INPACE; AR FI GASIT SI EA UN BARBAY PE MASURA EI SI NIMENI N-AR MAI FI SUFERIT .


hector:

(13 Mai 2011, 14:46)
Cred ca avocatul a iubito foarte mult pe Elena daca a suportat atatea ! Eu la adoua despartire o incheiam definitiv .


take :

(13 Mai 2011, 06:15)
Avocatule ,Emilia o sa primeasca poate o condamnare cu suspendare dar la elena prostia e vesnica .


sorin:

(13 Mai 2011, 04:53)
Avocatul are de ales intre doua femei cu probleme . Oare nu e instare sa-si gaseasca una desteapta si cinstita ?


Hector:

(12 Mai 2011, 21:27)
Pana la urma a prins-o politia sau isi fac si cei din Bucuresti datoria precum cei din Slobozia?


costi:

(12 Mai 2011, 20:22)
Decit cu un prost la cistg mai bine cu un destept la paguba ! Asa ca decit cu o proasta si o puturoasa la ....


pentru profitoru':

(12 Mai 2011, 20:10)
Baga si pentru mine un Rolex Daytona si ne intelegem dupa aia.Pamponul pentru sufletista il dau eu daca e.E bine?


chioru:

(12 Mai 2011, 20:06)
Inteleg ca escroaca pufoasa e mai buna...,,muncea" din greu sa insele pa unii pa altii. Nevasta care avea grija de doi copii, bucatarea, spala si ce dracu mai facea - oricum nu era buna ca n-avea servici! Ha ! Ha! In ce lume traim frate? D-aia ne fura te miri cine, ca suntem tampiti! Da ce vip e avocatu asta si nevasta-sa la pachet cu pufoasa escroaca de vorbiti atat despre ei? Eu am inteles pana acum ca hotii si curvele traiesc foarte bine, au dreptul asta...l-au gastigat! Cu sudoare Ha! Ha! Deci in Romania daca esti barbat fa-te tata avocat, daca esti femeie fa-te Emilia. Ce tare! 100 de lei de om pe seara, am facut un calcul, m-a luat capul. HUO!


marinaru:

(12 Mai 2011, 19:28)
Pina la urma a intentat cineva divort sau se complac bine mersi in aceasta situatie ? Grupul de gainari a primit NUP , urmeaza Emilia , Lenuta sa-si deschida un cont sa primeasca ajutoare ,ca nu-i in stare sa munceasca iar domnul Marius sa fie aprovizionat cu suficienta bautura pentru a depasi necazurile cotidiene


mamaie:

(12 Mai 2011, 18:07)
Draga Lenuto ,te vaiti ca ai fost jicnita si nedreptatita de comentariile de care ai avut parte .Poate ai dreptate ,dar de ce nu pomenesti si despre comentariile care te prezinta ca o superfemeie ? Poate ar fi mai bine sa te gindesti la greselile pe care le-ai facut daca sotul a ajuns sa te paraseasca . Crezi ca o femeie care nu e in stare sa aiba un servici se poate bucura de respect din partea sotului ? Crezi ca unde nu e respect poate sa fie dragoste ?


cornel:

(12 Mai 2011, 16:48)
Pentru?! Cunosc si eu problemele familiei Cus si stiu ca de 2-3 ori pe an se desparteau , ca Elena nu a fost in stare sa-si dea un amarit demasterat , ca nu-i suporta parintii ,rudele si prieteni ,ca nu era in stare sa-si gaseasca un servici [in prezent traieste tot din banii lui Septimiu] ,ca il inebunea cu gelozia ei exagerata. Pentru mine a fost un mister cum de a suportat-o atita timp . Legat de jignirile suportate de Elena ele au inceput dupa ce a atacat-o cu atita ura pe Emilia sub pseudonimul XXX , fara a constiiza ca ea e cea care a facut posibila aceasta relatie .Pacat de copii dar atmosfera in care traiau nu era una normala.


jose armando:

(12 Mai 2011, 11:59)
Posibil sa fie la jurista Ruxandra acasa in Rahova si sa speram ca domnul avocat doar o apara nu o si ascunde


?!:

(12 Mai 2011, 10:11)
Nu inteleg legatura dintre reportajul in sine si viata privata a unor oameni, comentata de persoane care cunosc partial sau deloc personajele naratiunii. La ce ajuta faptul ca a fost umilita o femeie, ma refer la sotia avocatului, pe care multi dintre cei care au improscat aici cu acuze si jigniri nu au vazut-o vreodata?! Asta duce la prinderea si pedepsirea excrocilor din Romania?! Cunosc familia Cus. Elena nu este genul de femeie descris mai jos, ba din contra! Septimiu cred ca are in aceasta perioada o ,,ratacire” pe care sper sa o depaseasca cat mai repede. Nu asa l-am cunoscut si e pacat ca aici a ajuns!


m.:

(11 Mai 2011, 18:12)
sunt M. vecinul Emiliei Constantin, care v-a adus la cunostinta ca a sustras 1 mld.de lei de la Asociatia de prop. Emilia C. este cautata de Politie de saptamana trecuta si astazi a mai venit un echipaj de politie dar nu i-a raspuns nimeni la usa.Din cate am auzit la vecini E. a parasit domiciliul cu niste bagaje sambata.Acasa ramanad doar baiatul.Ma intreb cei de la Grupul Asociativ mai ies pe teren?. Domnule Marius "ati cazut ca musca in lapte".Nu ati stiut nimic din tot ce se intampla in jurul dvs. Poate isi va recupera si asociatia de prop. banii sa avem facturile achitate.Oare cand? de unde? astept raspuns..


mihai:

(11 Mai 2011, 14:58)
Sunt vecinul Emiliei Constantin care v-a informat cu privire la delapidarea sumei de 1 miliard lei de la blocul Z11. Aflati ca aceasta excroaca este cautata de politie de saptamana trecuta si astazi a venit un echipaj dar nimeni n-a deschis usa apartamentului emiliei constantin. Din cate am inteles de la alti vecini aceasta a fugit de acasa inca de sambata si se ascunde pe unde poate.Domnul Marius Constantin v-am rugat sa va reveniti. Ati trait prea multi ani alaturi de o hoata.Oare acum voluntarii de la asa-zisa Asociatie mai ies pe teren sa-i umple conturile si asa grase ale EXCROACEI EMILIA CONSTANTIN


dorina :

(11 Mai 2011, 14:34)
A aparut articolul promis de cei de la INDEPENDENT. E urmatoarea pozitie: NUP pentru falsii inspectori


pt profesorul:

(11 Mai 2011, 12:45)
hai sa vorbim cu astia de la ziar, poate te angajeaza ca corector. ce zici? (si vezi ca e intentionata cacofonia, nu cumva sa mai faci efort sa ma mai corectezi si pe mine) Tara arde si profesorul cotecteaza! Tu esti ala!


profesorul:

(11 Mai 2011, 11:20)
Din pacate articolul nu e semnat pentru a sti cui sa-i trimitem un manual de gramatica , dar greseli sunt mai multe ,nu doar cele semnalate de BALAURUL .Exemplu : Au ajuns pe mainile politistilor si nu cum ar fi corect " au ajuns in mainile".Le amintesc celor de la INDEPENDENT ca un ziar are nevoie si de cel putin un om cu scoala care sa corecteze greselile ,inainte de a da bun de tipar.


balaurul:

(10 Mai 2011, 22:32)
Nu prea inteleg de ce sperati ceva de la acest ziar. Cititi cu atentie primele doua fraze ale stirii care a provocat atatea discutii . Cei care le-au scris se pot numi ziaristi profesionisti?


coco:

(10 Mai 2011, 18:55)
Chiar as vrea sa stiu daca amanta avocatului o finanteaza ,chiar daca indirect , pe sotia acestuia ? Daca sotia parasita a intentat actiune de divort sau se complace in actuala situatie ? Ce atitudine are sotul Emiliei sau si el daca are bautura asigurata totul e in regula ? Iar despre avocat ...


bran:

(10 Mai 2011, 18:15)
De ce trebuie sa ne bucuram ca din 60 de gainari au mai ramas 10? Daca nu se intimpla nimic cei 10 vor deveni 100 si asa mai departe . Se spune ca presa e ciinele de paza al democratiei.Totusi un ciine flamind ti-l faci prieten cu citeva oase .


ana:

(10 Mai 2011, 17:29)
Sunt citva neutri , care ar dori sa stie realitatea si doua tabere care se confrunta intrun climat ce seamana cu cel al galeriilor de la fotbal. tabara sotiei abandonate degaja mult mai multa ura decat cealalta si poate are mai multa dreptate , dar mortul de la groapa...


sandu :

(10 Mai 2011, 17:15)
A inviat XXX . Ce a uitat sa spuna e daca a luat legatura cu cei de la ziarul INDEPENDENT si le-a facut dezvaluirile promise. Daca a luat legatura cu ziarul ar fi normal sa-i intrebe pe ei cand apare articolul si eventual sa ne spuna si noua .As mai dori sa stiu daca e adevarat ca sotia avocatului Cus nu are nici un venit si ca e incontinuare sustinuta financiar de avocat ,implicit si de amanta acestuia ?


profitoru':

(10 Mai 2011, 15:43)
Domnule Cus, avocat nu va pot spune intrucat asa cum spune "{prietenul comun" apelati la relatii sa va salvati amanta , am si eu o rugaminte sa mi-o imprumutati si mie pe sufletista emilia ca am si eu nevoie de o pereche de pantofi si o mobila de bucatarie.Va promit ca v-o trimit spalata, parfumata si cu un pampon rosu in par.multumesc


xxx:

(10 Mai 2011, 15:43)
Ma intorc si eu ca omul din concediu si vad ca cineva a spus aici ce-mi era mie teama sa spun pe forum,respectiv unde cotizeaza doamna.M-am uitat dupa articol dar nu l-am gasit.Are cineva idee in cat timp ar putea sa apara?


sloim :

(10 Mai 2011, 15:37)
Dragul meu Strul ,tu crezi ca un alcolic si o puturoasa se pot declara fericiti daca nu mai au finantare ?


strul:

(10 Mai 2011, 09:00)
Stimate "prieten comnun"! Care este viitorul minunat pe care il au avocatul si excroaca? Poate la parnaie amandoi! Cei mai norocosi sunt sotia avocatului si sotul excroacei ca au scapat de doua lepre!


cunoscut :

(10 Mai 2011, 07:23)
el(septimiu) este un tip de treaba...ea (emilia ) o neserioasa !


nume:

(9 Mai 2011, 20:03)
"cuibul de excroci" asa cum este numit aici acest grup asociativ este aproape desfiintat, din cate cunosc eu nu mai are decat in jur de 10 membrii asa ca bucurati-va


itic:

(9 Mai 2011, 18:20)
PENTRU TOTI PROTAGONISTI DIN ACEST SERIAL :"CE NU TE OMOARA TE INTARESTE" .ASA CA FIECARE S-AR PAREA CA VA TREBUI SA-SI REFACA VIATA SI SA-SI AMINTEASCA CE A FOST FRUMOS , INCERCIND SA IERTE SI SA UITE CE A FOST RAU SI URIT INTRE EI . ASA A FOST SA FIE.


misu:

(9 Mai 2011, 18:04)
Cei de la grupul gainarilor sau potolit sau nu ? Daca sunt 60 de asa zis inspectori oare mai trebuie acestia sa mai cotizeze zilnic ? Dupa dezvaluirile legate de acesti smecherasi s-au gasit si persoane care au renuntat la excrocherii si s-au apucat de ceva serios deoarece aceste practici ,mai devreme sau mai tirziu , ii vor conduce la puscarie ? Ar fi pacat deoarece majoritatea sunt tineri si s-ar parea ca nu sunt nici prosti .


prieten comun:

(9 Mai 2011, 18:00)
"colegul" debiteaza rau..probabil ca purta ochelari de soare nu de vedere cand a vazut-o pe Emilia.Intradevar ei sunt nedespartiti. Aceasta este chiar foarte frumoasa si are un corp minunat.Ii este CIUDA LUI ca Septimiu are o astfel de cucerire, repet frumoasaaa.Chiar daca Emilia are mici probleme Septimiu are relatii multe si o scapa de tot.Se iubesc foarte mult, au aceiasi gaindire si idealuri in viata si vor reusi multe impreuna si nu o mai atacati asa violent pe Emilia, pentru ca este un suflet bun si din prea multa iubire ii face atatea cadouri.SUNTETI O PERECHE MINUNATA SI AVETI UN VITOR IN FATA, NU VA UITATI LA BARFE!!!


alt coleg:

(9 Mai 2011, 17:53)
Septimiu e un avocat care stie carte , un barbat bine dar din pacate e cam naiv iar despre viata lui de familie stiu ca in ultimii ani a fost un calvar . Poate isi va gasi o femeie de calitate ,fara probleme , alaturi de care sa se regaseasca si sa-si valorifice cel putin partial potentialul.


dorina:

(9 Mai 2011, 17:00)
Draga INDEPENDENT cind urmeaza sa apara articolul promis?


avocat:

(9 Mai 2011, 13:19)
Septimiu cauta-ti o femeie de calitate cara sa nu te traga in jos. daca ai scapat definitiv de fosta nevasta e o realizare dar nu trebuie sa-ti iei alta belea pe cap . Casca bine ochii si alege ceva de calitate ,nu te mai lasa ademenit de tot felul de panarame.


coleg:

(9 Mai 2011, 12:36)
Stimate Maestre! Regret sa citesc asemenea comentarii la adresa dvs. V-am vazut pe net pledoaria de la Strasbourg. Un avocat profesionist. Oare chiar nu mai aveti clienti incat trebuie sa va imbrace amanta? Sper ca acea Emilia nu este totuna cu bruneta cu parul lung si pufoasa rau cu care v-am vazut la Junior, pentru ca altfel veti ajunge ca in filmele cu Fantozzii. Va veti speria singur cand va va deschide usa casei.Pacat ca ati ajuns subiect de barfa printre colegii de breasla, pentru asemenea specimen al naturii, o excroaca ce-i drept inca nedovedita si aparata de catre dvs.


sorin:

(9 Mai 2011, 12:23)
In acest patrulater avem: o puturoasa , o clienta pentru cazare si masa pe banii statului , un alcolic incornorat si un avocat cam pampalau .


state:

(9 Mai 2011, 08:18)
Ce sa alegi dintre astea doua? Una noua!


sica:

(8 Mai 2011, 20:32)
Ce am inteles eu din tot acest circ: un ONG ai carui membri se tin de gainarii si lupta intre doua femei ofilite pentru un barbat. Una are rolul de intretinuta [sotia] ,cealalta prin mijloace mai mult sau mai putin ortodoxe isi intretine sotul si cel putin partial amantul. Pe care o preferati?


matei:

(8 Mai 2011, 17:48)
Probleme cu gainarii de la acest "grup asociativ" sunt cele de la Slobozia si din Arges sau si-au facut simtita prezenta si in alte localitati.Daca da e nevoie sa se precizeze clar , unde si in ce a constat interventia acestora.


mihai:

(8 Mai 2011, 17:32)
Sunt vecin cu emilia constantin. o cunosc foarte bine si este si administratora blocului in care locuieste. Asociatia de proprietari bloc Z11 i-a facut plangere penala pentru delapidare de 1 miliard lei si acum este spre solutionare la Parchetul General. Nu are doar un tico ci si un gip, un seat si o dacie. Cu siguranta la cate hotii a facut are mare nevoie de acel avocatel penibil care se multumeste cu haine de firma si mobilier ca de sex nu poate fi vorba cu o asa basoldina si "frumoasa" ca noaptea. Imi pare sincer rau de sotul asa zisei doamne Emilia care din cauza ei dimineata mananca tuica, la pranz rom sau vodca si seara ce-o mai putea. Domnul Marius reveniti-va sunteti un om deosebit.


stan :

(8 Mai 2011, 05:49)
Deaga Mona si Labus eu cred ca cei de la INDEPENDENT isi vor tine promisiunea si ne vor oferi mai mult decit un articol "insailat" . Daca ma insel atunci "de unde nu e nici DUMNEZEU nu cere . Daca sunt doar o simpla gazeta care preia stiri de la diverse institutii si agentii de stiri atunci e normal sa nu se bage intro ancheta din care s-ar putea face de ras .


mia:

(7 Mai 2011, 21:49)
zi-le mona!!!!


silvia:

(7 Mai 2011, 18:32)
Sa fie si de data asta una din desele despartiri ale sotilor Cus ,dupa cum spune Cornel sau a aparut un proces de divort , pe care pot sa-lfinalizeze si la notariat. Daca nu conform duratei unei despartiri ar cam fi timpul ca Emilia sa-i caute un inlocuitor si frumusetea impacarii sa mai asigure o pace de 3-4luni acestei incercate familii.


mona:

(7 Mai 2011, 15:27)
De ce scade increderea populatiei in presa? aici aveti omostra de nerespectarea unei promisiuni ! Ce incredere poti avea in cineva care nu-si respecta cuvintul ?


cornel:

(7 Mai 2011, 06:49)
Nimeni nu pomeneste de cei doi baieti ai familiei Cus . Pentru ei oare cum o fi , cu toate ca admosfera din aceasta familie nu era prea respirabila ? Cei doi se desparteau de doua trei ori pe an , dartendintele masochiste ii reuneau dupa o luna ,doua.


vasile:

(7 Mai 2011, 01:29)
Dar unde locuieste domnul avocat in prezent


sanda:

(6 Mai 2011, 20:35)
Emilia face naveta intre sot si avocat ? Vad ca nu se vorbeste nimic de al patrulea personaj si anume de sotul Emiliei ,el exista sau e doar o fictiune ?


labus:

(6 Mai 2011, 19:11)
Hai INDEPENDENT tine-ti promisiunea ! neamtul zice "un om ,o vorba" ,adica daca ai promis ceva daca dai un ban pe propria persoana atunci ce ai promis ....Scuze zyarul aoare in romania.


amic:

(6 Mai 2011, 18:31)
daca ai ajuns, domnule Cus, sa-ti cumpere haine si mobilier la birou , asa-zisa "amanta", te-as intreba unde este conduita morala prin care m-ai impresionat acum 7 ani?!Pana acum nu ai primit "nici un ban, pentru care sa nu depui efort maxim" , de ce acum primesti?......


sorin:

(6 Mai 2011, 18:09)
De ce acest subiect are atit de multe comentarii si accesari? E o problema intilnita destul de des in diverse variante . Cei interesati au trecut ei sau persoane apropiate prin situatii similare asa ca acum isi exprima o parere puternic influentata de experienta proprie. Impresia mea e ca se asteapta cu nerabdare articolul promis < care va aduce un nou val de comenyarii.


coco:

(6 Mai 2011, 17:01)
S-a mai gasit un prostovan sa dea lectii. Ziarul INDEPENDENT are nevoie de cititori si notorietate asa ca ...


kati:

(6 Mai 2011, 16:38)
Un barbat slab ajunge in patul femeilor autoritare care se simt bine cu barbati de plastilina pe care ii modeleaza cum au chef.


MAHALAGISM...STOP!:

(6 Mai 2011, 16:33)
Mahalagism de Ialomiţa! Măcar de-ar avea ceva de câştigat oamenii aceştia de la INDEPENDENT, din ţigăneala voastră! Cred, ca unul pe dinafara problemei, că dinadins vă dă drumul: să arate în ce stadiu de educaţie şi civilizaţie supersuburbană vă situaţi, cei ce nu mai încetaţi cu acest subiect de doi bani!


sportivu:

(6 Mai 2011, 16:15)
PROBLEMA GRUPULUI DE SMECHERI A FOST ESTOMPATA DE LUPTA CELOR DOUA FEMEI PENTRU UN AVOCAT. FIECARE FEMEIE ARE GRUPUL EI DE SUSTINATORI . AVOCATUL IMI PARE CAM PAMPALAU , CA FAMILIA SOTIEI L-A AJUTAT SA AIBA O AMARITA DE CARIERA , CA ACTUALA AMANTA L-A IMBRACAT SI I-A MOBILAT BIROUL ,ETC . CRED CA AVOCATUL AR E NEVOIE DE O MAMICA NU DE SOTIE SAU AMANTA.


zoro:

(6 Mai 2011, 14:11)
Poate promisul articol al celor de la Independent va face putina lumina :ce e cu acest grup asociativ , daca Emilia e atit de malefica cum e prezentata de filiera Lenuta , daca XXX si-a tinut promisiunea , daca avocatul e si el un excroc sau a cazut ca musca in lapte in lupta dintre cele doua muieri. Eu le-as intoarce spatele celor doua si as incerca sa ies din acest circ .


avocat:

(6 Mai 2011, 13:59)
Vad ca cineva imi foloseste pseudonimul. Ideea cu pretentiile pe care le avem de la tine o accept ,dar nu sint de acord ca ai decazut ,mai degraba cred ca te-ai trezit si poate o sa ai si tu mina buna la femei ,ca pina acum vai de capul tau la acest capitol. Nu mai lasa nici o femeie sa te axficsieze si sa te tina sub papuc . Invata sa fi BARBAT!


mia:

(6 Mai 2011, 12:14)
xxxxxxxx,ti-a papat pisica limba?unde e ce ne promisa-si???


avocat:

(6 Mai 2011, 11:51)
Oare cine se ascunde in spatele "floarei"?Septimiu aveam pretentii de la tine.Este umilitor pentru tine cum ai putut sa decazi.


floarea:

(6 Mai 2011, 11:03)
ce sa spun se trezi si vecinu. va afla un c...sigur este pus de scorpia de nevasta. Septimiu na iubito no iubeste si no va iubi niciodata. Doamna Emilia este mereu alaturi de el sil sprijina. Ia cumparat haine de firma, ia mobilat birouldomnului avocat,\. Parintii lui Septimiu nau plcuto niciodata pe elena. Acum moare de ciuda ca mama lui Septimiu o indrageste mult pe doamna Emilia sisi vor construi o casa impreuna sa moara de ciuda elena si sorsa HAAAAAAAAAAAAA. Sa stea elena sin genunchi pana va face vanatai sa-l roage pe Septi sa se intoarca la el si nu se va intoarce. Domnul avocat este mereu cu doamna Emilia, au o relatie minuunata si vor fii fericiti mereu. A uitat doamna avocat ca emilia ia dat geaca la strasburg sa aiba aburi de doamna? nici de c.... nu va fi buna. o sarantoaca cu multe aburi in cap


vecinu':

(6 Mai 2011, 10:42)
Pentru cei de buna credinta(ex.Mihnea Andriescu,s.a.)las mai jos o adresa de e-mail unde pot fi contactat in afara acestui forum.Nu ma intreseaza barfele legate de problemele conjugale ale personajelor ci doar aflarea de amanunte relevante despre fraudarea asociatiei de locatari al carei membru sunt.Multumesc. dorindumitrudedu@gmail.com


mia:

(6 Mai 2011, 08:56)
xxx,astept articolul mult promis,deci???


mircea:

(6 Mai 2011, 05:45)
Septimiu cum ai nimerit in rahatul asta ? Scapa si de amanta sifa-ti ordine in viata ! Gaseste-ti o femeie de calitate alaturi de care sa-ti revii ! S-ar parea ca ai nimerit din lac in put. Pacat!


matrix:

(5 Mai 2011, 22:25)
stimabile domn Andriescu, Ma bucur sa vad ca mai cunosc si altii "gainariile" acestei " top model", Emilia Constantinescu.Casanova, printesa si altii, probabil membrii ai aceleasi gasti, vor sa abata atentia de la niste fapte penale.Problema nu e celulita "bucataresei" si nici desele betii si infidelitati lae latino lover-ului avocat Cus ci aceasta firma din strada sibiu 33 sector 6 de care sper sa aflam cat mai multe si cineva in drept sa ia masuri. a avea celulita, a gati, a face curat si a te ingriji de educatia copiilor tai nu sunt fapte reprobabile decat pentru niste oameni care nu au valori morale.Sper ca d-na Cus sa realizeze ce om a avut alaturi de ea atata timp si sa nu-i fie rusine de nimic din ce s-a spus.Se va afla adevarul si fiecare isi va primi rasplata. Sper sa aiba cat mai multi curaj sa spun ce stiu despre acest grup de infractori.


mia:

(5 Mai 2011, 22:09)
bravo!!!!'comentariile anului'ai fost cel mai tare din tot ce sa discutat aici,imi place de tine!!felicitari!!!


printesa:

(5 Mai 2011, 21:34)
Cu toate ca pare o femeie frumusica care are si un corp frumos sub zecile de blugi pe care ii poarta ascunde o celulita ingrozitoare de care nu va scapa niciodata.Septi chiar mi-a spus lucrul asta si este dezgustat total de ea.Sa vedem ce barbat o mai ia.In rest numai de bine.


Mihnea Andriescu:

(5 Mai 2011, 19:22)
"vecinu` " are dreptate, dar nu are informatii suficiente.M-am interesat. Marea doamna are peste 10 asociatii de proprietari si multe plangeri penale pentru delapidare si frauda la Judecatoria sector 6, Judecatoria sector 1 si Parchetul general ( unde se poate interesa si "vecinu`")Este escroaca de meserie, membra PNL sector 6 unde cotizeaza cu spor.Pentru :vecinu`":Asociatia Grup asociativ pentru protectia consumatorului este infiintata in Bucuresti de 1 an si si-a deschis si filiale in mai multe municipii de judet.Pentru infiintarea acestor filiale contributia majora o are domnul Cus, avocatul doamnei Emilia Constantin(si ce-o mai reprezenta pentru dansa)Inca asteptam un drept la replica al celor incriminati.


mia:

(5 Mai 2011, 18:54)
seroas,azazel,lasa-ne fata,esti pe din'afata total de subiect,daca nu ai nimic concret in legatura cu ce se discuta,lasa-ne rogu-te!!!!!!!!!!!!!!!


mia:

(5 Mai 2011, 18:35)
esi foarte acra azazel,nu-mi place despre tine...oi fi si tiu vre-o complexata,deh ce pot sa zic,ai tu lipsurile tale,nu ne mai obosi oricum..


casanova:

(5 Mai 2011, 18:33)
Clubul sufragetelor a sarit sa o incurajeze pe Lenuta care din aburul oalelor si din cursele cu aspiratorul s-a trezit ca o FEMEIE ia oferit sotului ceva senzatii. Ofuscata distinsa bucatareasa i-a pus tantalaului ei de sot bagjele in brate si valea. Domnule avocat daca nu esti un fatalau zi mersi ca ai scapat [auzi ca nu stie cum se porneste calculatorul , ca efortul intelectual de a aprinde aragazul o suprasolicita] si cu putin noroc sau ajutor vei intilni si femei destepte care au fost in stare sa aiba o cariera onorabila , cu care sa poti discuta si alte subiecte decit palpitantele aventuri din piata pentru gasirea celor mai grozavi morcovi. Cred ca te-ai insurat de tinar si ai cam fost sub papuc . dar daca tot ai rupt lantul nu te grabi si capata si tu putina experienta , ca nu o sa-ti strice.


COMENTARIILE ANULUI:

(5 Mai 2011, 18:32)
Fraţii mei de toate culorile, da nu e lucru curat cu ce se întâmplă aici! Am ajuns să facem psihoterapie online, să dăm sfaturi soţiei ,,ideale!", să ne ţigănim, să ne răfuim cu anonimii, să devenim români ialomiţeni buni la gramatică....e uluitor! Nu se mai termină? Nu realizaţi penibilul rudimentar? E o încrâncenare a unor orgolioşi, la limita MANIACALULUI...OPRIŢI-VĂ!!


dorina:

(5 Mai 2011, 17:28)
Draga Elena ,daca vrei sa te impaci cu sotul va trebui sa treci peste tot ce a fost si sa accepti ca ai situ partea ta de vina daca s-a ajuns in aceasta situatie. Daca un alt barbat iti va umple viata e bine sa lupti sa obtii si tu opozitie sociala [si un venit personal]cit mai buna pentru ate bucura de stabilitate si de respectul lui. Un barbat de valoare nu te va aprecia ,oricit de bine vei gati ,vei calca rufele si vei manevra aspiratorul.


miruna :

(5 Mai 2011, 17:02)
Draga Elena iti spun din proprie experienta , in caz ca te impaci cu sotul sau in legatura cu viitoarea relatie. Nu sta cu gura pe barbat ,maitare strici lucrurile. FI doamna in societate , bucatareasa in bucatarie si c... in pat si atunci o sa-ti ciuguleasca din palma si o sa faci ce vrei cu el. cind domnul mai calca pe alaturi ofera-ti si tu cite o aventura ca sa nu-i porti pica .


sanda:

(5 Mai 2011, 16:51)
Abramburica isi respecta numele si nu spune daca protejata ei are si masteratul ,daca acum are un loc de munca si eu cred ca sotul ei aincercat sa-i ofere o ocupatie da pina la urma vazind ce mare valoare e a trimis-o la cratita . Acum daca si ca femeie e la fel de performanta ca in activitatea profesionala ...Daca o muritoare de foame isi permite sa-si goneasca barbatul ca a avut o aventura , e clar de ce nu afost in stare sa-si termine studiile.


vecinu':

(5 Mai 2011, 15:20)
Stie cineva care sunt blocurile care aveau contract de administrare/contabilitate cu firma doamnei(?)Emilia Constantin?Eu stiu de Z11,C7,B9,5S14.Or mai fi? Chestia cu Grup Asociativ pentru Protectia Consumatorului este serioasa ?Poate o reclamam pe doamna(?)chiar la propria-i asociatie de PACALIRE a Consumatorului.


azazel :

(5 Mai 2011, 13:32)
Papusa,eu stiu unde se face gramatica.Dar hai sa-ti spun ceva:asta nu e haicinci asa cum crezi tu.Nu.Deloc.Ca iti patineaza musca pe creier e altceva.Ca te lauzi tu ca nu ai scoala dar in schimb ai bani,problema mea nu este ca aveti voi bani,ci ca aveti drept de vot.Dar lasa ca voi traiti bine si sunteti dulci in alienarea voastra.


mia:

(5 Mai 2011, 13:01)
mai,mai,mai,uite o culta,azazel,draga,ce cauta una asa citita ca tine pe aici?din cate stiu eu cursurile de gramatica se tin la scoala nu aici,deh vezi tu,in ziua de azi nu-ti trebuie prea multa carte ca sa faci bani,dar despre ce vb noi?despre gramatica aici,dute fetito la scoala si preda daca suferi asa tare de uciderea gramatici,si lasa-neeee,lasan-eeeeee!


no name:

(5 Mai 2011, 12:50)
mai abramburica se pare ca tu sti mai multe decat noi,ia baga,s'auzim!


abramburica:

(5 Mai 2011, 12:35)
Domnule avocat,facultatea particulara terminata de amandoi este aceeasi.Referitor la locul de munca,domnul Cus i-a explicat acesteia sa plece de acolo si sa munceasca impreuna la el la birou,ceea ce ea a si facut.Ulterior i-a spus cum ca e mult mai bine daca sta ea acasa cu copiii.Cat despre geloziile ei nu am idee,dar stiu ca a mai existat o situatie cand domnul Cus a mai calcat pe bec cu o "domnisoara" ceva mai tanara decat el.Nu stiu cine era "domnisoara" dar chiar nu vad ce calitati ar fi putut avea pentru ca acesta sa o insele pe Elena.Stiu ca pana la urma cele doua au vorbit si situatia s-a mai calmat.


azazel:

(5 Mai 2011, 12:09)
@mia&rebeca:Papusilor,zanelor,divelor,talente "unicate si de toti invidiate" care sunteti voi,am o sugestie.Ce ati spune voi daca ati repeta cateva clase din cursul gimnazial si nu ati mai omora in halul asta limba romana.Stiti voi ceva despre cratima dar uite ca nu stiti bine,despre acorduri in gen numar si caz ce sa mai vorbim ca deja e o nebunie.Asa ca ar trebui sa o lasati mai moale cu Guta si Salam si sa puneti mana pe carte(nu pentru a face cornete pentru seminte).Inca ceva:incercati va rog sa nu va inmultiti!!!!Avem destui idioti.


avocat:

(5 Mai 2011, 12:08)
A aparut si o Amramburica care sti ca nevasta lui Cus se numeste Elena dar inventeaza cu marele sprijin primit din partea familiei acesteia . Mai bine ar spune din cite locuri de munca a fost data afara ca incompetenta , ca nu a fost in stare sa finalizeze "inaltele ei studii juridice " de la o facultate particulara ,despre permanenta ei presiune de al rupe de familie si de prieteni ,de crizele ei de gelozie si in general de permanenta stare de tensiune pe care o crea acasa. Daca familia ei ar fi atit de grozava incit l-a ajutat pe cus in cariera ,cum se face ca nu au ajutato sipe ea sa-si dea masteratul si sa devina magistrat sau sa obage in barou ?


abramburica:

(5 Mai 2011, 10:48)
Etee,ce-mi vad mie ochisorii.Cazul cu parasirea e cam asa.Nu el a parasit-o pe ea ci invers,ea l-a dat afara din casa,aceasta fiind proprietatea ei.Cat despre ce scrie Vecinu' e adevarat si sunt procese pe rol pentru delapidare pe numele doamnei.Nu am idee la cat se ridica sumele dar doamna locuind pe Strada Sibiu 33 probabil va puteti interesa pe la Judecatoria Sector 6.Oricum o reprezinta domnul Cus.Cat despre dependenta Elenei fata de sot chiar ma faceti sa rad.El a avut mult sprijin din partea ei si a familiei ei in cariera de avocat.Nu stiu ce se va intampla de acum inainte.Vad suspiciuni ca ar fi scris Elena pe aici.Nu cred ca se pricepe foarte tare la calculatoare.Din cate stiu eu chiar spre deloc.


Vecinu':

(5 Mai 2011, 09:39)
Doamna(?) Constantin Emilia are si un SRL de contabilitate si a dat "gauri" de miliarde la cateva asociatii de prpoprietari din Dr.Taberei(Sibiu,Compozitorilor).Are cineva amanunte relevante?


Mihnea Andriescu:

(4 Mai 2011, 21:53)
Am urmarit de la inceput comentariile scrise in urma publicarii articolului din ziarul "Independent".Sunt multe comentarii pe acelasi format(foarte curios!!?) dar pe nume diferite.Asta demonstreaza ca acea "banda" nu e doar de excroci ci si de prosti.Incercand sa se disculpe,pun acelasi discurs cu corectitudinea lor si razbunarea femeii parasite.Doamna Emilia are vreo replica directa(fara pseudonim) la aceste acuzatii ?Fara foc nu iese fum...dovada numeroasele retineri la politie ale angajatilor sai.Sau poate domnul avocat reuseste atat de bine s-o scoata basma curata de fiecare data?Dar ... pana cand?Astept date noi si ... ma voi intoarce cu alte comentarii.


dodo:

(4 Mai 2011, 20:49)
asa stiam si eu ca asociatiile nu dau amenzi insa ei trimit acel proces verbal mai departe la cei care au drept de amenzi,deci cum o dai nu scapi de amenda,cateva drepturi am citit ca mai au si ei asta ar fi unul,trimit neregula la organele abilitate,garda financiara,opc sau stiu eu cu cine mai colaboreaza ei,dsv,etc.deci nu ei dau amenzi ci le dau mura in gura celor care au dreptul sa le dea,ca na'nu se deplaseaza opc prin magazine,timit oameni mici cum sunt acesti voluntari ca sa le faca treaba,ei vin si doar aplica,toata treba o fac asociaciile,am aflat asta chiar azi de la un amic,e interesant subiectul, chiar astept sa vad ce informari sau controale o sa ma mai viziteze.


mirela:

(4 Mai 2011, 18:29)
Nu inteleg mare lucru din tot ce se scrie aici .Pina la urma acel grup asociativ e unul de excroci sau ce s-a intimplat e un caz izolat ? Ca o nevasta e parasita de sot nu e mare minune si nu stiu cine pune mina in foc ca XXX e acea nefericita abandonata ? Nu apare un punct de vedere asumat de conducerea acestui grup , al sotiei , al avocatului si al dnei Emilia si din acest motiv o clarificare din partea ziarului ar fi binevenita , daca ar avea o minima consideratie la adresa cititorilor sai.


sorin:

(4 Mai 2011, 14:13)
Am intrat din intimplare pe aceasta problema dar constat ca a stirnit mult interes . Curiozitatea m-a facut sa citesc si alte articole din acest ziar si unele mi s-au parut bune . Astept articolul promis pe aceasta tema si sint convins ca nu va fi unul "insailat"


cornel :

(4 Mai 2011, 13:46)
DRAGA DODO NU NE LUA DE PROSTI.CEI DE LA ACEST GRUP ASOCIATIV NU POT DA AMENZI ASA CA LASA VRAJEALA . DESPRE SOTIA AVOCATULUI DORINTA EI DE RAZBUNARE JUSTIFICA ,CEL OUTIN PERTIAL , GESTUL DE AI DA PAPUCII . DACA NU E CAPABILA SA-SI PASTREZE SOTUL CARE O INTRETINE ATUNCI SA MUNCEASCA SI EA,SA VADA CUM SE CISTIGA BANUL si POATE DACA ARE PUTINA MINTE SA VADA UNDE A GRESIT.


dodo:

(4 Mai 2011, 12:49)
are dreptate mia,acum cateva zile mi-au venit de la asociatie 3 pers,au spus ca sunt pt identificare si constatare nereguli aveau si ordin de deplasare tot,mi-au cerut voie sa se uite prin magazi,erau ok,pana mi-au gasit un suc expirat,am vrut sa cad cu ei la pace dar nu au vrut,au zis ca trebuie sa faca proces verbal,am incercat sa le dau spaga dar nu au luat,si uite cum m-am ale eu cu o amenda de 30mil,i-ar cand o sa vina aia mari la adevaratul control trebuie sa am grija sa nu-mi gaseasca alte expirate,acum sunt vizat ca in 15 zile sa imi vina control si amenda.deci sa inteleg ca mai sunt si destea care isi fac treaba fara sa ia spaga,va spun chiar le-am intins plicul[era o suma frumusica ,nu 1 mil} si au refuzat categoric orice atentie,nu stiu ce sa mai cred...


mia:

(4 Mai 2011, 12:26)
si li se da drumul mereu cand se constata ca nu au savarsit nici-o infractiune,lumea care se stie cu musca pe caciula se sperie in general cand ii vad pe acestia, va spun eu ca ei specifica pt ce sunt in magazin mai ales ca au si un ordin de serv care arata asta{cei care au}dar comeciantul intelege ce vrea el can stie ca are expirate,contrabanda,etc,de aceia se ajunge unde se ajunge,intradevar au aparut multi falsi,spagari,dar nu sunt toti asa,si ca sa se confirme asta mai sunt dusi pe la secti de unde pleaca in 3 ore,cu scuzele de rigoare din partea politiei.


dandanache:

(4 Mai 2011, 10:09)
De ce treaba isi vad atata timp cat ajung pe la politie mereu?


vio:

(3 Mai 2011, 21:56)
nu iti trebe'scoala ca sa treci prin astfel de decepti,o inteleg perfect pe xxx,dar nu o va ajuta cu nimic razbunarea asta o spun sigur,nu o va face sa se simta mai frumoasa sau iubita,ce trebuie tu sa faci xxx e sa-ti gasesti un barbat,sti vb aia'cui pe cui se scoate'lasa razbunarea ca nu te ajuta crede-ma am trecut si eu prin ce treci tu ,la fel am incercat sa ma razbun,fara folos,sa intors ce-i drept cu coada intre picioare,cum se va intoarce si-al tau,dar va fi prea tarziu pt el,ca tu iti vei reveni..succes,si fi indiferenta,schimbati atitudinea fata de el si vei avea numai de castigat crede-ma,,pupici si putere


dorina:

(3 Mai 2011, 17:35)
Totul s-a transformat intro telenovela unde nevasta abandonata isi varsa focul pe amanta . Avocatul si grupul asociativ de gainari a intrat in umbra . Dezvaluirile promise s-au dovedit un bluf . Asteptam sa vedem ce vor fi in stare sa "insaileze" cei de la INDEPENDENT. S-am incalecat pe o sea si ....


HAI LA NOI SĂ....CE?:

(3 Mai 2011, 14:26)
BRAVO, XXX, i-ai zis-o............. Da ce comentariu pătrunzător, argumentat, inteligent! Eşti deştept RĂU, ce mai! I-ai lămurit! Ce şcoală ai?!


xxx::

(3 Mai 2011, 12:44)
...........................


flacarica:

(2 Mai 2011, 22:08)
aceasta doamna xxx ex sotia avocatului ar face bine sa-si spele rufele in fam sau la sectie daca are asa multe dovezi,ca in dorinta ei de razbunare,nah e normal doar a fost parasita nu-i fac rau doar emiliei ci si unor oameni care isi fac treaba si isi vad de ale lor,ei acum trebuie sa repare toate acuzatiile aduse de aceasta individa cand ies pe teren,sau a uitat ca si a mancat o paine din'banda de tigani??'


avocat :

(2 Mai 2011, 17:29)
E adevarat xxx e sotia avocatului Cus . Din pacate enormal sa fie disperata deoarece nu afost in stare sa-si finalizeze studiile pe unde alucrat nu a facut multi purici asa ca material e complet dependenta de sot .


no name:

(2 Mai 2011, 15:07)
o cunosc pe aceasta 'XXX'este chiar sotia avocatului Gus,a lucrat la aceasta asociatie pana acum 3 sapt cand dom avoca i-a data papuci pentru emilia,iar ea nu face acum decat sa se razbune..o zi buna.


rebeca:

(2 Mai 2011, 14:52)
Sunteti niste tampiti care vorbiti din proprie ura sau poate care'' a-ti mancat dupa urma acestei asociati ,, aici este vorba de ura personala asupra femei aleia de care tot pomeiti nu aveti pic de respect ,ai dati si nr de tel. aici e vorba de sotia lui care o fi vre-o disperata si o isterica , iar acum din disperare nu are ce face decat sa se razbune.stiu sigur sunt multe asociatii le bagati pe toate in aceeasi oala revenitivaaaaa


xxx:

(28 Aprilie 2011, 19:06)
Acum asteptati sa apara articolul.


NEUTRU:

(28 Aprilie 2011, 18:50)
Oameni buni, e isterie curată, ce se-ntâmplă pe acest articl! Din sept. 2010, până-n aprilie 2011, nu v-aţi trezit să vă bălăcăriţi? Mai lăsaţi-ne, că nu asta e problema cea mare a acestui judeţ falit! Găsiţi o modalitate de a vă spăla rufele în condiţii mai eficiente, decât comentarii anonime! Ce credeţi că rezolvaţi în felul acesta??


xxx:

(28 Aprilie 2011, 18:41)
Zoro fara suparare dar mesajul celor de la Independent mie personal mi s-a parut scris intr-o maniera total tampita si jignitoare.Posibil sa ma insel si sa fiu eu un tip mai ciudat.Acum stim cu totii ca vorba dulce mult aduce.


zoro:

(28 Aprilie 2011, 18:34)
De la solicitarile facute de XXX de a fi pus[a] in legatura cu cineva din presa ca are informatii si dovezi si ce ne spune in ultimul mesaj e diferenta de la cer la pamint. De ce nu spune daca a dat curs invitatiei ziarului INDEPENDENT ? Oare afirmatia ca toate informatiile vor fi verificate sa fie cauza ? Personal , dupa ultimile interventii ale lui XXX , inclin sa-i dau dreptate lui avocat ,care s-ar parea ca stie mai mult decit spune .


dorina :

(28 Aprilie 2011, 18:21)
Sint convinsa ca XXX o sa raspunda la toate intrebarile . E adevarat ca nu a mai spus nimic nou in ultimele interventii dar eu mai am putina rabdare.


xxx:

(28 Aprilie 2011, 18:20)
Informatiile furnizate aici sunt mai mult decat suficiente pentru un gazetar care vrea sa creeze un articol.Nu ii lipsesc decat doua pe care le poate afla singur.Acum omeneste,nu pot sa fac eu munca lui cum nici el nu poate sa o faca pe a mea.De asemenea toate informatiile scrise aici pot fi verificate,chef de munca sa fie.


cocos:

(28 Aprilie 2011, 18:10)
Ultimele 7 interventii ale lui XXX sunt apa de ploaie . Poate atit a avut de spus iar restul e joc de glezne.


sanda:

(28 Aprilie 2011, 17:52)
Scuze ca am gresit in aprecierea sexului si sper ca nu acesta este motivul pentru care nu ai dat curs intrebarilor mele si ai fost atit de prompt in a raspunde celui care s-a semnat "avocat".Inteleg solidaritatea masculina dar siin aceasta situatie e cazul sa functioneze ?


xxx:

(28 Aprilie 2011, 17:38)
In momentul in care am scris am facut publice dezvaluirile suna cam ciudat.Trebuia sa scriu excrocheriile dar se vede ca m-am gandit prea mult cum sa scriu si pana la urma am scris prost.Nu sunt femeie iar prieten cu aceasta doamna nici atat.presupun ca doamna este foarte afectata ies treptat la iveala magariile care se ascund sub paravanul acestei asociatii.


avocat:

(28 Aprilie 2011, 17:13)
XXX afirma in ultima sa interventie ca dna Emilia Constantinescu este "plina de ura ca am facut publice dezvaluirile ei" . Deci toata aceasta tevatura se bazeaza pe dovezi sau pe cearta intre doua femei , foste prietene ,una din ele facind publice confidentele celeilalte. Oare obiectul disputei nu e cumva acel avocat si cea care a pierdut isi varsa veninul ?


pazvante:

(28 Aprilie 2011, 16:51)
XXX a terminat benzina ? Sanda a solicitat lucruri de bun simt dar XXX a pierdut spontaneitatea .


sanda:

(28 Aprilie 2011, 14:05)
Nu am intervenit pina acum ,dar tin sa o felicit[cred ca e o femeie] pe XXX pentru determinarea de care da dovada. Cred ca ar fi bine sa faca publice anenintarile primite . As mai dori sa ne spuna daca a luat legatura cu redactia ziarului si ce impresie i-au facut .


xxx:

(28 Aprilie 2011, 13:28)
De ieri de cand am dat acel ID am primit o multitudine de amenintari.cu siguranta acestea vin din partea gastii doamnei Emilia Constantin,aceasta din urma fiind plina de ura in urma faptului ca am facut publice dezvaluirile ei.Tin sa o anunt ca nu imi este frica de ea si voi continua sa spun tot ce stiu.


stan:

(28 Aprilie 2011, 13:03)
Eu sunt cel care a comentat in legatura cu tencuiala portocalie a ziarului si nu XXX . Cel mai tare supara adevarul asa ca orbit de furie te descarci pe cine se nimereste . Acum ca au aflat ca ONGul excrocilor se afla in curtea altui partid au promis ca vor incropi un articol .Sa traim si sa vedem ce vor incropi! Bula a avut o idee excelenta:XXX corespondent local cel putin pentru acest subiect , deoarece aproape sigur e din Bucuresti si poate cere un punct de vedere de la institutiile centrale care au tangenta cu acest caz.


zoro:

(28 Aprilie 2011, 02:31)
Ziarul INDEPENDENT promite ca va incropi un articol mai amplu.E mult e putin e de discutat . Personal cred ca subiectul merita o ancheta ampla facuta de ziaristi profesionisti , care sa prezinte obligatoriu si punctele de vedere ale institutiilor statului care au concurat involuntar la aparitia si dezvoltarea acestor excrocherii.Poate articolul pe care promite ca il va incropi ziarul INDEPENDENT va atrage atentia si altor organe de presa care sa isi propuna sa faca o ancheta serioasa nu o incropeala.


sorin:

(27 Aprilie 2011, 21:35)
IN pauza meciului am revenit si" am avut gura aurita. bravoINDEPENDENT mai putin inceputul care e jenant.


dorina:

(27 Aprilie 2011, 21:29)
Catre cei de la INDEPENDENT : modificati mesajul! Primele doua rinduri nu va fac deloc cinste!


xxx:

(27 Aprilie 2011, 21:08)
Din nou multe scuze pentru Independent.Chiar nu vazusem adresa si am crezut altceva.O sa iau maine legatura cu redactia deoarece am vazut ca la aceasta ora raspunde fax-ul.Cat despre datele furnizate sunt mai mult decat certe chiar daca nu sunt complete.


coco:

(27 Aprilie 2011, 21:05)
Cam superficiali cei de la Independent. Am recitit toate comentariile semnate XXX si nu a facut nici un fel de comentarii la adresa ziarului.Ar fi bine sa va reamintiti ca fara noi CITITORII nu insemnati nimic ,asa caputeti sa dati dovada de putina deontologie si sa va cereti scuze cu privire la "ineptiile" pe care le-ati spus. Si sa ti se para ca esti un mare ziarist ca ai facut un lucru obligatoriu ,si anume sa nu cenzurezi o parere daca este exprimata decent...


xxx:

(27 Aprilie 2011, 20:56)
Scuze,vazusem doar independent@gmail,nu redactia.independent@gmail.com sigur ca se pot trimite mai multe informatii.Nu vad ce legatura are tencuiala portocalie.Doamna face parte din alt partid.


xxx:

(27 Aprilie 2011, 20:50)
@Independent:Din verificarile facute de mine pana in momentul acesta adresa redactiei este alta.Asta puteai sa vezi in maxim un minut.Puteai sa te interesezi inainte de a face ceea ce se cheama oarecum "furt de identitate".Visezi frumos daca iti inchipui ca ti le voi trimite pe acea adresa.Le voi trimite pe adresa oficiala a ziarului.Pupici


state:

(27 Aprilie 2011, 20:45)
AM FOST SUNAT DE UN AMIC CARE MI-A SPUS SA CITESC SI EU ACESTE COMENTARII .PACAT CA NU ATI SIMTIT DE LA INCEPUT UN SUBIECT DE PRESA DAR POARE VA VETI REVANSA , SI VETI DA UN RASPUNS LA TOATE INTREBARILE PUSE MAI ALES CA XXX PARE O PERSOANA BINE INFORMATA .


bula:

(27 Aprilie 2011, 20:32)
S-a trezit si INDEPENDENTUL ! Mai bine mai tirziu decit niciodata !O ancheta pleaca de la o stire sau o simpla informatie si un profesionist o dezvolta .Aici nu a fost vorba de una din multele gainarii zilnice , ci de o banda bine organizata si consiliata si poate INDEPENDENTUL cu ajutorul lui XXX va semna actul de deces al acestora.Sper ca ziarul premia persoana care semneaza XXX si poate o va angaja corespondent de Bucuresti


Independent:

(27 Aprilie 2011, 20:18)
@xxx (şi cum îţi mai place ţie să te denumeşti): Lăsînd la o parte inepţiile cu tenta sau tencuiala portocalie a ziarului (drept dovadă că aberezi ţi-au fost aprobate comentariile!), chiar ne-am dori să purtăm discuţii pe această temă atît de dragă ţie. În cazul în care nu te poţi deplasa la sediul redacţiei noastre, îţi recomandăm cu încredere adresa de mail (propunîndu-ţi în acelaşi timp să ne detaliezi ce şi cum cu această Asociaţie). Mai departe, ţinem să vă subliniem că ştirea de la care a plecat totul ne-a fost remisă de Poliţie. Şi, din multitudinea de înşelăciuni, furturi şi alte găinării zilnice, recunoaştem că nu ne-a prea atras atenţia. Însă, observînd cum s-au tot iscat comentarii pe acest subiect, chiar ne dorim să revenim. Aşadar, scrie-ne la redactia.independent@gmail.com şi vom încerca să încropim un articol mai amplu (după verificările prealabile). Oricum, am contabilizat şi ceea ce ni s-a oferit pînă acum...


sorin :

(27 Aprilie 2011, 20:05)
XXX esti fantastic[a].AH intrat sa vad ce s-a mai intimplat si mai dat pe spate. Iti propun sa continui , pjna la urma va aparea si cineva din presa . Incepe sa fi mai organizat[a],si cei ce vor urmarii acest serial se vor inmulti .Iti tin pumni !


DORINA:

(27 Aprilie 2011, 19:57)
Draga XXX in viata e nevoie si de putin curaj . Nu e mare minune ,dar ai reusit sa ai citva fani ,NU NE DEZAMAGI !


xxx:

(27 Aprilie 2011, 19:26)
Draga Zoro,daca ma apuc sa scriu aici tot ce stiu o sa fac asa cum se spune "deliciul cititorilor"si in mod special pe cel al cititoarelor:))


zoro:

(27 Aprilie 2011, 19:00)
Din pacate nu am relatii in presa .locuiesc linga Urziceni asa ca... Daca stai in Bucuresti trebuie sa mergi in redactia unui ziar si sa iei legatura cu un ziarist de investigatii. in prealabil ar fi bine sa iei legatura telefonic cu cineva din redactie . SUCCES ! Totusi mai scapa si pentru noi citeva informatii despre acest subiect , sau daca nu simple comentarii. Am fost impresionat de cresterea numarului de accesari de cind ai avut primele interventii .


xxx:

(27 Aprilie 2011, 17:33)
Zoro,motivele pentru care nu dau foarte multe informatii aici sunt lesne de inteles.Daca ai vreo legatura cu presa sau cu subiectul acesta iti las un ID: david.dana10@yahoo.com


zoro:

(27 Aprilie 2011, 16:14)
XXX ar putea deveni un bun jurnalist de investigatii. Cred ca cei de la IMDEPENDENT nu au prea avut parte de atitea comentarii in urma unei stiri . Daca portocaliul nu ar fi culoarea ziarului ar fi putut profita si ar fi realizat o ancheta de succes ,mai ales ca 80% din material il au fara nici un efort.


cetateanu:

(27 Aprilie 2011, 15:30)
ar trebui sa se schimbe denumirea ,in loc de "grup asociativ" sa li se spuna "GASCA" sau 'BANDA' incit sa se stie cu cine avem de a face . Daca BANDA e formata si condusa de excroci atunci avocatul Cus e si el un excroc sau un prostanac imbrobodit de Emilia si ce esi cu acea Casa de avocatura?


avones:

(27 Aprilie 2011, 15:14)
are dreptate XXX si eu am lucrat la sociatie. Mi s-a cerut de catre Presedinta Asociatiei Emilia Constantin sa completez un formular si un contract de confidentialitate.De asemenea, mi s-a cerut suma de 400lei ptr.legimitatie si mi s-a PRECIZAT sa nu suflu nici un cuvant ca " sunt un om mort".Are dreptate XXX cu banii care se dau la sfarsitul programului, esti obligat sa lasi 100 lei chiar daca nu ai "incasat pe teren".Banii ii colecta jurista Ruxandra bani care ii reveneau si ii contabiliza Presedinta Emilia Constatin. Oare nu citeste nimeni din cei care ar trebui sa se sesizeze? ......


xxx:

(27 Aprilie 2011, 13:22)
Nu sotia lui este importanta aici.Daca e proasta asa o sa ramana.Problema e ca nimeni nu distruge acest cuib de excroci,tinut sub aripa ocrotitoare a unui renumit partid.Ei isi vor vedea linistiti de afacerile lor murdare in continuare pana va intra cineva sa distruga acest focar care se extinde.


dorina :

(27 Aprilie 2011, 12:54)
Ca femeie o inteleg si o compatimesc pe sotia avocatului .Pentru copii esti nevoita sa accepti tot felul de compromisuri , daca sunt atasati de tata si daca propria situatie financiara nu este stralucita .


xxx:

(27 Aprilie 2011, 12:27)
Nu neg faptul ca sotia lui e tuta,dar ce ziceti de sotul doamnei Constantin,care sigur nu are lipsa de calciu la ce coarne i-au crescut.Domnul avocatel are copii si poate tuta de asta inchide ochii.Cu siguranta domnul Constantin stie ca distinsa sotie Emilia are o relatie cu macho-avocatul dar se vede treaba ca deja e resemnat vazand ce poama are acasa.Dar,astea sunt cele mai mici probleme din acest caz.Magariile si excrocheriile facute de Emilia Constantin,acoperite de acest avocatel sunt de fapt importante si nimeni nu se autosesizeaza.Va las sa dati cu presupusul si voi ce partid o tine in spate si unde doamna cotizeaza cu varf si indesat.Uimirea o sa va fie una destul de mare.


dorina:

(27 Aprilie 2011, 12:01)
XXX a sustinut avocatelul-gigolo sau gigolo-avocatel "avea o cariera fantastica in fata" . Nu aprecizat in ce domeniu avea acea cariera {si pentru gigolo trebuie sa stai bine cu fata} si daca in momentul actual catre ce isi indreapta sperantele ? In domeniul excrocheriei s-ar parea ca nu prea e talentat , dupa mine a cam dato in bara si daca Romania ar fi avut un barou serios ar fi fost nevoit sa se califice . Nu cred ca XXX facea referire la cariera de avocat deoarece trebuie sa fi timpit sa te compromiti asa usor , mai ales ca se afirma ca madam Emilia nu ar rupe gura tirgului ,fiind mai degraba buna in lipsa de altceva .


xxx:

(27 Aprilie 2011, 11:28)
Excroaca Emilia Constantin umbla cu un amarat de Tico albastru pentru a nu atrage atentia asupra banilor pe care ii detine,ar trebui sa se autosesizeze organele competente si sa faca controale amanuntite la aceasta asociatie de excroci.Asociatia are sediul social acasa la doamna Emilia Constantin,iar punctul de lucru din Bucuresti este pe strade Drumetului,sector6.Draga Dorina,nu ii neaga nimeni potenta,daca poate avea o erectie in preajma "frumoasei doamne" Emilia Constantin.Te rog sa nu fii invidioasa.Nu ai pierdut nimic:))


dorina:

(26 Aprilie 2011, 22:31)
DECI MAREA CARIERA A ACESTUI AVOCAT E DE...GIGOLO.POATE SE SACRIFICA SI NU E PLATIT DOAR IN NATURA , CA BIETUL BAIAT ,CONFORM CELOR SPUSE DE "AVOCAT" ARE GHINION CU CE NEVASTA ARE ,CARE ORICUM TREBUIE SA FIE VREO TUTA DACA STIE SI TACE . SAU POATE SI IA ISI IA REVANSA CU VIRF SI INDESAT.E MAI SIMPATIC ASA CA GIGOLO ,CA AVOCATI SUNT O GRAMADA ,PE CIND BARBATI POTENTI NU GASESTI PE TOATE DRUMURILOR ,DIN PACATE.


sorin:

(26 Aprilie 2011, 21:46)
Aparitia lui XXX adinamizat aceste discutii pe care le urmaream ocazional. Acum voi intra mult mai des ,cu speranta ca informatiile respective nu vor doar ZORO .Daca cei din presa ,care au dat stiri cu acesti asa zisi inspectori,dupa ce XXX le vaface publice si alte detalii , dupa verificare , acestea vor aparea in ziarele respective atunci cred ca lucrurile vor lua o alta turnura.


zoro:

(26 Aprilie 2011, 21:30)
draga XXX informatiile pe care le detii sint importante pentru toti cei care urmaresc aceste discutii,deci te rugam ...


xxx:

(26 Aprilie 2011, 20:51)
Ca informatiile sunt corecte,asta stiu.Daca vrei sa le afli si in formula completa lasa-mi un id de messenger sau un nr. de telefon.Multumesc anticipat!


zoro:

(26 Aprilie 2011, 20:25)
XXX informatii corecte .0727 860 245 este dat ca numarul de telefon al avocatului Cus si al golanilor de la acest grup de excroci. Mai mult , gasca gainarilor mai are asociata si o casa de avocatura "TOADER SI ASOCIATII" deci lantul complicilor din avocatura se mareste,


xxx:

(26 Aprilie 2011, 19:36)
In legatura cu comentariile lui Zoro si Stan referitoare la sumele de bani pe care le incaseaza "avocatelul" Cus,toti voluntarii din aceasta asociatie stiu ca acesta are o legatura amoroasa cu presedinta Constantin Emilia,concluziv,este platit in natura.Din informatiile pe care le mai detin,presedinta Emilia Constantin primeste la sfarsitul fiecarei zile lucratoare de la fiecare voluntar suma de 100Ron,Aceasta asociatie avand peste 60 de voluntari.Mai departe va las sa faceti voi un calcul cat primeste aceasta"distinsa doamna" Emilia Constantin pe zi.Va multumesc pentru prilejul de a dezvalui aceste informatii pe care le detin din surse mai mult decat sigure si astept comentarii.


stan:

(26 Aprilie 2011, 18:43)
XXL face putina lumina in acest caz ,lucru pe care ar fi trebuit sa-l faca ziarul INDPENDENT de Slobozia sau CURIERUL ZILEI pitestean care au aruncat o stire incompleta si gata ,la atit se reduce profesoionalismul acestor gazetarasi care au preluat o stire de la politie si nu sint in stare sa faca o minima investigatie.Poate XXL ofera mai multe informatii si anume:sefii grupului de gainari au ceva legaturi cu PDLul ,Cus are in continuare legaturi cu acestia ,dosarele de la Slobozia au primit NUP sau se judeca ,un avocat care ofera consultanta ,nu ca ii apara in proces ,poate fi considerat complice la aceste excrocherii , banii pe care ii obtineau acesti gainari le ramineau lor sau trebuiau sa-i imparta si cu alti membrisi daca da cu cine si ce functii ocupa acestia ,care sint sursele de finantare ale acestui ONG , de ce nu exista o reactie ferma a AUTORITATTU DE PROTECTIA CONSUMATORILOR care ar trebui sa se constitue cel putin parte vatamata ,etc .


xxx:

(26 Aprilie 2011, 16:04)
Draga Zoro,exista postat un anunt pe anuntul.ro referitor la servicii de consultanta,pe numele avocat Cus Septimiu Sorin.Numarul de telefon este 0727.860.245.Acest telefon nu ii apartine lui Septimiu ci presedintei excroace de la asociatia pentru protectia consumatorului,Constantin Emilia.Nu sunati,luati teapa!Referitor la familia zisa "Rascolescu"este vorba despre un voluntar al acestei asociatii,fost director al acestei asociatii de EXCROCI,pe numele lui real Daniel Radulescu.Este normal sa-i tina partea acestui "avocatel"caci sunt prieteni de pahar.


zoro:

(26 Aprilie 2011, 10:58)
XXX vorbeste cred despre avocatul care ii consiliaza pe gainarii care ,conform informatiilor din presa ,au demonstrat in Slobozia si in Arges ca sunt niste muritori de foame care incearca sa se califice la locul de munca in meseria de excroc . In consecinta , nu vad cum acesti amariti ar avea posibilitatea sa plateasca un avocat ; cu o cariera fantastica in fata ;[poate nu in avocatura] ci in anturajul circiumilor si bodegilor din Bucuresti dupa cum il prezinta Stan.In final , daca varianta lui XXX e cea reala acest avocat a terminat relatiile cu grupul de gainari de la primul incident , daca nu cred ca Stan are dreptate .


xxx:

(25 Aprilie 2011, 19:09)
Imi pare rau,in mod sincer sa vad comentariile astea despre Septi.Sper sa se trezeasca la timp si sa iasa din tigania asta.Pacat de el.Chiar avea o cariera fantastica in fata.


zoro:

(19 Aprilie 2011, 07:27)
Daca se dovedeste ca ONGul gainarilor sunt consiliati de un avocat , atunci acesta poate fi acuzat de complicitate la excrocheriile acestora ?


zoro :

(18 Aprilie 2011, 15:48)
De cite ori trebuie sa-i mai prinda politia pe acesti excroci prntru ca ;superba" noastra justitie sa radieze acest ONG. Nu cumva in statutul lui ONGul atrecut si activitatea de excrocare si inacest caz el functioneaza perfect legal?


avocat:

(17 Aprilie 2011, 09:59)
E clar ca acest grup a fost creat pentru a da un aer de legalitate unor mici gainarii. e pacat ca avocatul Cus Septimiu se compromite , in cazul in care ii consiliaza pe acesti mici gainari , fiind asociat cu excrocheriile acestora . Normal ar fi , daca tine sa aiba un bun renune ,sa-si prezinte pozitia in acest caz ,mai ales si dupa ultimele din Arges.


alexandra :

(16 Aprilie 2011, 10:55)
si pe la noi au trecut 3 tinere si ofemeie de cca 35 ani dar nu am putut lua legatura cu patronul . dupa cca 30 minute ,cind au vazut ca nu e rost de ceva au plecat.


dorin:

(15 Aprilie 2011, 05:37)
DE LA DISCUTIA DESPRE EXCROCII DE LA ACEL GRUP ASOCIATIV AUTOINTITULAT ;PROTECTIA CONSUMATORILOR; S-A AJUNS LA DISPUTE IN LEGATURA CU UN AMARIT DE AVOCAT CARE DE FOAME A AJUNS SA-I CONSILIEZE .DE ACORD CA SI ACEL GRUP ASOCIATIV E FORMAT DIN TOT FELUL DE FOMISTI ,VEZI SUMELE PRIMITE ,DAR COMPROMITEREA UNOR INSTITUTII E ALTA PROBLEMA ,CHIAR DACA PRACTICI SIMILARE SE REGASESC SI LA MEMBRI INSTITUTIEI RESPECTIVE ,LUCRU CARE EXPLICA ,CEL PUTIN PARTIAL ,LIPSA DE REACTIE A CONDUCERII PROTECTIEI CONSUMATORILOR ,CARE MAI BINE STA IN UMBRA ,DECIT SA PROVOACE EVENTUALE DISCUTII CU PRIVIRE PRIVIND MODUL IN CARE ACTIONEAZA.


avocat:

(14 Aprilie 2011, 20:40)
Septimiu e un baiat bun ,se chinue si el sa cistige o piine. Pacat cu bautura si are si ghinion cu ce nevasta are.


VJU:

(14 Aprilie 2011, 09:53)
Bocilor,Basistilor,Igasilor,intr-un cuvant portocaliiolor a face afirmati asupra unui subiect trebuie sa fi bine informat,ceea ce si eu am facut.Aflati ca acest avocat Septimiu Sorin Cus sta intr-un cartier modest al capitalei intr-un apartament cu 3 camere lucru ce dovedeste ca remuneratia lunara este la nivelul unui jurist consult mediocru.Afirmatile asupra faptului ca acest avocat cosiliza juritic asa presupusi "infractori" nu sunt justificate.Aveti nevoie de sprijin?...contactatil si va veti convinge.


fam Rascolescu:

(14 Aprilie 2011, 09:33)
Cu privire la comentarile calomioase asupra dnl avocat Septimiu Sorin Cus,va aduc la cunostinta ca acesta are in spate o cariera de invidiat in breazla pe care o reprezinta.Acest avocat pe care voi il demigrati sa intors de curand de la Strazburg unde a avut un succes rasunator,acest lucru putand fi dovedit pe saiturile de specialitate.Pe aceasta cale va reamintim ca si procesul benzinarilor de la circa 5 a fost solutionat cu succes tot de acest "avocatel".Luci si Daniel Rascolescu!


stan:

(13 Aprilie 2011, 16:51)
E o poveste de acum rasuflata . Ziarul INDEPENDENT are o tencuiala portocalie si s-ar parea ca si acest GRUP ASOCIATIV se regaseste in curtea P.D.L.ului asa ca nu mai sperati in continuarea dezvaluirilor. Am aflat ca exista in baroul Bucuresti un avocat Cus Sorin Septimiu dar e cunoscut printre colegi ca un mare fanfaron si betiv ,nu ca un mare specialist cum i-a fost prezentat lui Marian .,


nasul:

(7 Aprilie 2011, 14:05)
Un subiect interesant ,mai ales prin punctele de vedere exprimate . Din pacate subiectul a fost lansat de un ziar de provincie care nu areusit sa-si depaseasca conditia de provincial . Poate de acum incolo va prezenta pozitia Protectiei Consumatorului , a Baroului ,a CSMului si a altor organe care care ar trebui sa reactioneze in aceste cazuri . Un ziar ,chiar daca este din provincie , nu trebuie neaparat sa fie si provincial.


coco:

(4 Aprilie 2011, 20:52)
In tara lui Boc si a lui Pontantonescu sunt normale toate aceste aberatii.Voturi sa iasa , ca stiu ei cum fure , in rest si excrocii cei mici trebuie sa traiasca , ca de acolo se recruteaza viitori demnitari ai tarii.


strul:

(4 Aprilie 2011, 17:49)
ooo, dar nu stiai dragos, ca pt. politie este deja celebra Politie a Animalelor - = un biet ONG


nicu:

(4 Aprilie 2011, 13:06)
am inteles ca acesti smecheri beneficiaza de sfaturile unui avocat . As dori sa aflu un punct de vedere al baroului si al C.S.M.ului privind avocatii care consiliaza diverse persoane cum sa comita infractiuni dind acestora un aer de legalitate.565


sorina :

(30 Martie 2011, 16:23)
Sunt de acord cu Eugen ca stirea nu e complecta. Nu spune ce drepturi are acest grup asociativ , ce obligatii au societatile comerciale in relatia cu acesta si care e pozitia Protectiei Consumatorilor in legatura cu acest grup care care ii foloseste titulatura .Furnizind si aceste informatii nu mai puteti fi catalogati ca ; ziaristi neinformati si pusi pe scandal ".din 3 septembrie si pina azi a fost timp suficient sa-i demonstrati lui eugen .si nu numai ,ca sunteti ziaristi care informeaza corect si complet cititorii .


dragos :

(30 Martie 2011, 12:46)
Confuzia intre o institutie a statului si un O.N.G. e o modalitate de a putea profita in diverse moduri de acest fapt.Alegerea denumirii e acceptata de o instanta ,cred incompetenta ,care favorizeaza excrocii . E posibil sa vedem Grup asociativ Guvernul Rominiei sau Politia Romina .Cred ca excrocul lor de avocat va sustine ca e perfect legal si moral.DE ce Protectia Consumatorului nu acerut ,in instanta ,schimbarea denumirii acestui grup ds excroc mai ales ca actiunile lor o impun acest kucru ?


SANDU:

(26 Martie 2011, 08:07)
EXCROCII DE LA ACEST GRUP AU VENIT SI LA SOCIETATEA MEA . S-AU MULTUMIT CU PRODUSE DE 100 RONI .AM VAZUT SI COMENTARIILE ALEXANDREI SI ALUI EUGEN . BANUIESC CA AU FOST CONCEPUTE DE ACEL AVOCATEL CUS , CARE APERE IN COMENTARIUL LUI MARIAN , DESPRE CARE CRED CA SI EL E UN EXCROC , CA CINE SE ASEAMANA SE ADUNA


marian:

(25 Martie 2011, 17:50)
si la societatea noastra au venit acesti excroci. au prezentat delegatii si legitimatii si au spus ca sint oameni de inteles , ca nu vor sa feca rau , ca daca avem probleme au ei un mare avocat ,cus si nu mai stiu cum . am luat legatura cu patroana , careia i-am spus ca sint in control si daca sa le dau ceva . patroana a spus sa sun la politie ,lucru pe care la auzit si unul din acesti indivizi , moment in care au disparut ca arsi. daca erau carecti de ce oare au disparut cind au auzit de politie .


ALEXANDRA:

(19 Decembrie 2010, 22:48)
DACA ACEASTA STIRE AR FI FOST REALA , IN MOD NORMAL FALSII CONTROLORI AR FI FOST ARESTATI LA MOMENTUL ACTUAL. CRED CA JUSTITIA A INTELES DESPRE CE ESTE VORBA SI DE ACEEA S-A DISPUS NUP-UL. INAINTE SA PUBLICATI CEVA GANDITI-VA CA SI IN CAZUL ARTICOLELOR CARE ADUC PREJUDICIU IMAGINII UNOR PERSOANE , JUSTITIA ISI POATE SPUNE CUVANTUL. SA AUZIM DE BINE .


Eugen:

(6 Decembrie 2010, 20:21)
Domnule redactor sef Victor Eugen Popa. In primul rand stirea dumneavoastra nu este copleta. Puteti sa atasati la aceasta stire faptul ca nu au fost cercetati pentru nici o inselaciune pt ca nu a existat asa ceva. la dosarul in cauza s-a dispun neainceperea urmarii penale din lipsa de probe. Concret,acei comercianti dupa ce au fost prinsi cu mita in sac,au inventat asa zisele spagi ca dansii sa scape bazma curata. Asa ca nu mai atasati articole de ziaristi neinformati si pusi pe scandal


Taguri: slobozia, ţeapă


Comentariul tău:

Nume:
Comentariu
(maxim 1000 caractere):
Codul din imagine:
Închide