Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Sfântu Gheorghe, bordelul electoral al Ialomiței

Politicienii ialomițeni au compromis alegerile locale

Sfîntu Gheorghe, bordelul electoral al Ialomiței

Duminică, 23 august 2009, la Sfîntu Gheorghe au avut loc alegeri anticipate pentru desemnarea unui nou primar. În cursa pentru fotoliul rămas vacant după demisia actualului subprefect Mădălin Teculescu s-au înscris Livia Tudorache, exponentă a PSD, Lucian Vlășceanu, reprezentant al PD-L și Paul Jica, mandatarul PNL. Niciunul dintre cei trei candidați nu a obținut însă majoritatea necesară pentru a cîștiga din primul tur de scrutin. Astfel, PNL a obținut 13 la sută dintre sufragii, PD-L, 43 la sută, iar PSD 44 de procente. Următorul tur de scrutin se va desfășura duminică, 30 august. Însă, indiferent de rezultatele de acum sau cele ce vor urma votului de la sfîrșitul acestei luni, concluzia este una singură: politicienii ialomițeni au compromis alegerile locale prin mită, turism electoral și amenințări.
(A. PANAIT)

Feuda lui Teculescu, ultima redută nemituită electoral
Pentru a înțelege exact cum a fost posibilă o fraudă de proporții într-o comună cu 1600 de locuitori trebuie, mai întîi, să facem puțină istorie locală. Comuna Sfîntu Gheorghe a fost dominată, timp de 12 ani, de reprezentantul PD-L, Mădălin Teculescu. Considerat «primar pe viață» și apreciat la superlativ atît de alegători cît și de oficialii județeni, Mădălin Teculescu și-a cultivat, în timp, un electorat fidel care i-a permis să cîștige trei mandate consecutive din primul tur. Nu fără emoții însă! La alegerile de anul trecut, spre exemplu, în ciuda carismei sale, a fost nevoie de toată autoritatea sa de primar în funcție pentru ca duzina de voturi necesară cîștigării mandatului să îi revină. După ora închiderii urnei, spun gurile rele.
Acesta a fost, probabil, și unul dintre multele motive pentru care Mădălin Teculescu a identificat soluția elegantă a retragerii sale de pe scena politică prin transferarea sa la Prefectură. Lăsată pe mîna viceprimarului Vlășceanu, comuna s-a transformat în ultima lună într-un imens laborator electoral în care partidele politice au patentat toate metodele de fraudă electorală experimentate anterior: turismul electoral intracomunal, considerat deja o banalitate, mita electorală, desfășurată pe parcursul întregii luni, precum și amenințările, o metodă mai puțin uzitată anterior, dar cu efecte devastatoare de această dată. Vom încerca, în cele ce urmează, să probăm aceste acuzații și să vă oferim o imagine globală a unor practici care confirmă că Ialomița se află în plin feudalism electoral.

Balaurul PSD cu o mie de capete
Trebuie spus că deși fiecare dintre partidele politice au uzat și abuzat de metodele enumerate mai sus, cei mai eficienți s-au dovedit a fi pesediștii. Organizați în găști, coordonați metodic și beneficiind de experiența șirurilor anterioare de alegeri, oamenii lui Ciupercă au declanșat campania de mituire a electoratului încă din urmă cu o lună. Primele încercări, timide și nevinovate prin comparație cu ce avea să urmeze, s-au dovedit a fi cele ale candidatei Tudorache Livia, care a împărțit babelor, «pe la colț», fursecuri și Frutti Fresh, la lansarea candidaturii sale. Ulterior, problema mitei electorale a fost preluată de staff-ul de campanie al candidatei care a împărțit, sistematic sau de-a valma, ulei, zahăr, orez și suc. Pe strada Lăcrămioarei din Sfîntu Gheorghe, locul unde am avut confirmarea faptului, oamenii dau senini declarații: «Păi au făcut bine, de ce nu!? Familia mea a primit de două ori ajutoare, că așa le-a spus. Ne-au zis cine candidează, adică cine le dă, și ne-au spus ca nu cumva să uităm să votăm».
Programul de mită electorală a continuat pînă în ziua alegerilor cînd, la biserica din sat, reprezentanții PSD au împărțit ultimele pachete. Însă mai gravă decît mita repetată, se dovedesc a fi amenințările și presiunile la care au fost supuși alegătorii care puteau fi șantajați. Șantaj pe care PSD nu s-a sfiit să-l folosească pentru a smulge voturi. Iar exemplul de mai jos e grăitor.

1 milion de lei pentru un vot PNL
Monitorizați la sînge de pesediști, peneliștii din Sfîntu Gehorghe au avut puțin spațiu de manevră. Suficient însă pentru a oferi pînă la 1 milion de lei, vechi ce-i drept, pentru un vot. Însă declarația femeii pe care am descoperit-o noi dovedește clar că motivația oferită de milionul primit nu a fost mai puternică decît frica de mîna lungă a PSD. «Sînt dezorientată pentru că mi s-a întîmplat necazul asta. A venit o doamnă pe care n-am cunoscut-o, cu Ionel de mînă, și mi-a dat pentru fetiță 1 milion de lei. „Am auzit că ești bolnavă“, așa mi-a zis și am crezut că m-ajută pentru că sînt de-ai lui Livia. Dar n-au fost de-ai ei, erau de la PNL. Acum mie îmi pare rău, că Livia e fată bună, o cunosc...Da' m-am dezorientat, cînd i-am văzut acasă... Acolo am votat cum trebuie, că pe urmă mi-a spus Ionel și m-am dumirit! Da' sînt supărată, că dacă n-am votat cu ei, acum trebuie să dau banii înapoi!...».
Iar dacă vi se pare incredibil, iată și bomboana de pe tortul mitei. Pentru a o reconverti la votul PSD, reprezentanții partidului i-au promis femeii, operată anul trecut și declarată inaptă de muncă, că o vor ajuta să obțină, anticipat, dreptul de a se pensiona pe caz de boală.
Revenind la PNL, surse apropiate firavului staff de campanie al candidatului Paul Jica ne-au confirmat că principala metodă folosită de acesta pentru a obține cele 13 procente obținute a fost «căratul la vot». Original din Butoiu, unde are peste 200 de rude cu drept de vot, Jica a beneficiat din plin de această metodă de vot, la care s-au adăugat, după cum v-am arătat mai sus, celelalte oferte.

Un PD-L discret și persuasiv
Beneficiind de recunoașterea și renumele fostului primar, actualul subprefect Mădălin Teculescu, PD-L s-a dovedit a fi o prezență mai degrabă discretă în peisajul alegerilor locale din Sfîntu Gheorghe. Discretă, dar convingătoare, pentru că pe lîngă sutele de găleți oferite sătenilor, PD-L și-a făcut, cu subprefectul Teculescu «de mînă», o campanie asiduă prin casele alegătorilor. Cele mai vehiculate promisiuni au fost acelea de sprijin financiar pentru proiectele avansate în perioada în care acesta a fost primar, precum și cele de ajutor punctual oferit de proaspătul suprefect pentru foștii săi concetățeni. La acestea promisiuni ale PD-L se adaugă declarațiile martorilor oculari privind prezența zilnică a subprefectului în comună în perioada campaniei electorale, vizita acestuia în preziua alegerilor la simpatizanții PD-L consacrați, precum și afișarea lui alături de familie în parcul din apropierea Secției de votare nr. 1 din Sfîntu Gheorghe, sînt tot atîtea exemple de manipulare a alegătorilor în vederea obținerii unui scor electoral favorabil partidului. Evident, subprefectul Teculescu are o explicație perfect legală: «sînt aici alături de familie. Am votat, nu mă aflu în perimetrul secției de vot, nu pot fi acuzat de nimic. E dreptul meu de cetățean să mă bucur de această zi de duminică» ne-a declarat subprefectul Teculescu. No comment!

Ștefana, alegătoarea nimănui
Credem că tabloul mitei electorale statuate de partidele politice ialomițene a fost suficient explicat. El ar fi însă incomplet fără o declarație de culoare pe care am obținut-o de la Ștefana Dumitrache, o alegătoare de 80 de ani.
-E voie să vorbim?!
-Cum să nu! Nu e o țară liberă?
-Este, dar eu de obiceiul meu mă feresc să dau din gură! Felul meu e să fac și să tac!
-Ați votat?
-Am votat!
-Și ce-ați primit pentru vot?
-Nimic n-am primit. Cînd a venit alde Livia, am văzut adunătura, dar eu am stat deoparte! Am stat și eu la un colț, acolo. Iar cînd au venit mașinile, vreo 10 mașini, eu n-am mai apucat. Au dat, dar la mine n-a mai ajuns. Știu că unii a luat ulei, zahăr... Știu, dar nu mă bag!
-Vorbesc oamenii despre asta...
-Cine a luat, nu vorbește, că omu' e ascuns. Da' eu ce-am făcut, vă spui! Acuma, să spui drept, eu am votat cu Livia, că o cunosc de mică. Votam cu el (n.red.: reprezentantul PNL), da' mi-a fost frică c-are să mute Primăria la Malu, cum a mai făcut odată!
-Așa vi s-a spus, că o să mute Primăria?
-Da, maică!
-Și cu Livia de ce-ați votat?
-Eu sînt femeie bătrînă, maică! Nu pot să plătesc garda. 500 de mii, de unde să-i dau mereu. Acu', dac-o veni ea, poate-o scoate, cum s-a zis. Nu poate nimeni să știe precis, numai Bunul Dumnezeu. Dacă-i pe partea aia mai bine, sau dac-o fi mai rău, numai EL știe. Eu mi-am făcut datoria!

Jupînul Olaru, capul deconcentraților din PSD
O atenție specială se cuvine a fi alocată hoardei de directori de instituții deconcentrate aruncați în campania de la Sfîntu Gheorghe. Practic nu a existat instituție din subordinea statului în care PSD să aibă un reprezentant, iar acesta să nu fie prezent la alegeri. Plasați strategic în intersecții, alături de reprezentanți ai organizației comunale, acești soldați ai partidului s-au dovedit a fi cea mai eficientă și convingătoare armă în războiul de intimidare al alegătorilor. Contactat pentru a oferi o explicație cu privire la prezența lor în comună în ziua alegerilor, Ștefan Mușoiu, directorul oficial de campanie al PSD ne-a declarat: «reprezentanții noștri monitorizează situația pentru ca celelalte partide să nu ofere mită electorală. Avem suspiciuni că acest lucru se întîmplă, e tot ce pot să vă spun».
Pentru că răspunsul ni s-a părut insuficient, am încercat să obținem un punct de vedere de la președintele partidului, Silvian Ciupercă. Acesta nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație pertinetă privind folosirea funcționarilor publici ai statului în campania și mituirea metodică a electoratului din Sfîntu Gheorghe. Nici nu ne miră! După cum nu ne miră faptul că Vasile Olaru, directorul Spitalului Județean Slobozia, a fost jupînul campaniei de la Sfîntu Gheorghe și în ziua alegerilor. Probabil pentru a elibera, la nevoie, adeverințele pentru folosirea urnei mobile, care l-au făcut celebru la alegerile de la Balaciu. Și ca să aibă susținere a fost însoțit de șăptarul de serviciu Zamfir, consilier juridic al Spitalului Județean Ialomița.

O mie de încălcari ale legii, o singură sesizare
În ciuda zecilor de sesizări făcute de reprezentanții partidelor politice, după desfășurarea alegerilor s-a înregistrat o singură sesizare. Ea a venit din partea candidatului PD-L, Lucian Vlășceanu, a fost depusă la Biroul Electoral de Circumscripție și a sesizat existența a numeroase grupuri de persoane în apropierea celor două secții de vot. Agripina Costea, locțiitoarea președintelui Circumscripției Electorale Sfîntu Gheorghe a declarat însă că sesizarea a fost declinată către Poliție: «potrivit legii 67 privind alegerile locale, sesizarea făcută nu viza incidente desfășurate în perimentrul secțiilor de votare. Prin urmare ea a fost adusă la cunoștința polițiștilor și urmează a fi cercetată de aceștia».
În aceste condiții, la Sfîntu Gheorghe, sigurele date oficiale rămîn cele statistice oferite de comunicatul de presă al Prefecturii Ialomița. «Dintr-un număr total de 1685 de alegători s-au prezentat la urne 1336 de persoane (80%). Pentru 21 de votanți s-a folosit urna specială. Numărul voturilor declarate nule: 19. Numărul total al voturilor valabil exprimate: 1317. Numărul minim necesar (majoritatea) de voturi valabil exprimate pentru alegerea primarului: 659. Rezultatele au fost următoarele: Iuliana-Livia Tudorache (PSD)-581 de voturi, Lucian Vlășceanu (PD-L)-565 de voturi, Paul Jicu (PNL)-171 de voturi. Întrucît niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea de voturi valabil exprimate, se va organiza turul doi de scrutin pentru primii doi candidați, pe data de 30 august 2009».

25 August 2009, 20:25 (20047 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
327 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1607 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1202 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7919 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1409 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1445 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1895 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2065 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1518 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1075 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(3979 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(1982 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(2360 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(5851 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(2814 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(3125 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(4547 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(3373 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Județean de Arte Vizuale

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Ialomița, Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 09:20
(2852 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Sat din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași, nr. 3, din Fetești, echipele RAJA sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2025, 08:40
(2975 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție

Miercuri, 4 iunie 2025, în jurul orelor 22,00, polițiștii din Ion Roată au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din Gârbovi cu privire la faptul că fiul său, împotriva căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 15:00
(3335 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii și polițiștii, la datorie pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 7-9 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, peste 150 de jandarmi ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 13:00
(3763 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(6278 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(2685 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(3269 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(13394 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(8295 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(3662 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul-Concurs «Doina Bărăganului», la a VII-a ediție

În perioada 11-12 iunie 2025, la Slobozia, se organizează a VII-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor «Doina Bărăganului». Concursul propriu-zis se va desfășura miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 08:00
(5711 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Duminică, 1 iunie 2025, în intervalul orar 10,00-16,00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2025, 10:25
(3571 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00,  RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:15
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...