Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Sfântu Gheorghe, bordelul electoral al Ialomiței

Politicienii ialomițeni au compromis alegerile locale

Sfîntu Gheorghe, bordelul electoral al Ialomiței

Duminică, 23 august 2009, la Sfîntu Gheorghe au avut loc alegeri anticipate pentru desemnarea unui nou primar. În cursa pentru fotoliul rămas vacant după demisia actualului subprefect Mădălin Teculescu s-au înscris Livia Tudorache, exponentă a PSD, Lucian Vlășceanu, reprezentant al PD-L și Paul Jica, mandatarul PNL. Niciunul dintre cei trei candidați nu a obținut însă majoritatea necesară pentru a cîștiga din primul tur de scrutin. Astfel, PNL a obținut 13 la sută dintre sufragii, PD-L, 43 la sută, iar PSD 44 de procente. Următorul tur de scrutin se va desfășura duminică, 30 august. Însă, indiferent de rezultatele de acum sau cele ce vor urma votului de la sfîrșitul acestei luni, concluzia este una singură: politicienii ialomițeni au compromis alegerile locale prin mită, turism electoral și amenințări.
(A. PANAIT)

Feuda lui Teculescu, ultima redută nemituită electoral
Pentru a înțelege exact cum a fost posibilă o fraudă de proporții într-o comună cu 1600 de locuitori trebuie, mai întîi, să facem puțină istorie locală. Comuna Sfîntu Gheorghe a fost dominată, timp de 12 ani, de reprezentantul PD-L, Mădălin Teculescu. Considerat «primar pe viață» și apreciat la superlativ atît de alegători cît și de oficialii județeni, Mădălin Teculescu și-a cultivat, în timp, un electorat fidel care i-a permis să cîștige trei mandate consecutive din primul tur. Nu fără emoții însă! La alegerile de anul trecut, spre exemplu, în ciuda carismei sale, a fost nevoie de toată autoritatea sa de primar în funcție pentru ca duzina de voturi necesară cîștigării mandatului să îi revină. După ora închiderii urnei, spun gurile rele.
Acesta a fost, probabil, și unul dintre multele motive pentru care Mădălin Teculescu a identificat soluția elegantă a retragerii sale de pe scena politică prin transferarea sa la Prefectură. Lăsată pe mîna viceprimarului Vlășceanu, comuna s-a transformat în ultima lună într-un imens laborator electoral în care partidele politice au patentat toate metodele de fraudă electorală experimentate anterior: turismul electoral intracomunal, considerat deja o banalitate, mita electorală, desfășurată pe parcursul întregii luni, precum și amenințările, o metodă mai puțin uzitată anterior, dar cu efecte devastatoare de această dată. Vom încerca, în cele ce urmează, să probăm aceste acuzații și să vă oferim o imagine globală a unor practici care confirmă că Ialomița se află în plin feudalism electoral.

Balaurul PSD cu o mie de capete
Trebuie spus că deși fiecare dintre partidele politice au uzat și abuzat de metodele enumerate mai sus, cei mai eficienți s-au dovedit a fi pesediștii. Organizați în găști, coordonați metodic și beneficiind de experiența șirurilor anterioare de alegeri, oamenii lui Ciupercă au declanșat campania de mituire a electoratului încă din urmă cu o lună. Primele încercări, timide și nevinovate prin comparație cu ce avea să urmeze, s-au dovedit a fi cele ale candidatei Tudorache Livia, care a împărțit babelor, «pe la colț», fursecuri și Frutti Fresh, la lansarea candidaturii sale. Ulterior, problema mitei electorale a fost preluată de staff-ul de campanie al candidatei care a împărțit, sistematic sau de-a valma, ulei, zahăr, orez și suc. Pe strada Lăcrămioarei din Sfîntu Gheorghe, locul unde am avut confirmarea faptului, oamenii dau senini declarații: «Păi au făcut bine, de ce nu!? Familia mea a primit de două ori ajutoare, că așa le-a spus. Ne-au zis cine candidează, adică cine le dă, și ne-au spus ca nu cumva să uităm să votăm».
Programul de mită electorală a continuat pînă în ziua alegerilor cînd, la biserica din sat, reprezentanții PSD au împărțit ultimele pachete. Însă mai gravă decît mita repetată, se dovedesc a fi amenințările și presiunile la care au fost supuși alegătorii care puteau fi șantajați. Șantaj pe care PSD nu s-a sfiit să-l folosească pentru a smulge voturi. Iar exemplul de mai jos e grăitor.

1 milion de lei pentru un vot PNL
Monitorizați la sînge de pesediști, peneliștii din Sfîntu Gehorghe au avut puțin spațiu de manevră. Suficient însă pentru a oferi pînă la 1 milion de lei, vechi ce-i drept, pentru un vot. Însă declarația femeii pe care am descoperit-o noi dovedește clar că motivația oferită de milionul primit nu a fost mai puternică decît frica de mîna lungă a PSD. «Sînt dezorientată pentru că mi s-a întîmplat necazul asta. A venit o doamnă pe care n-am cunoscut-o, cu Ionel de mînă, și mi-a dat pentru fetiță 1 milion de lei. „Am auzit că ești bolnavă“, așa mi-a zis și am crezut că m-ajută pentru că sînt de-ai lui Livia. Dar n-au fost de-ai ei, erau de la PNL. Acum mie îmi pare rău, că Livia e fată bună, o cunosc...Da' m-am dezorientat, cînd i-am văzut acasă... Acolo am votat cum trebuie, că pe urmă mi-a spus Ionel și m-am dumirit! Da' sînt supărată, că dacă n-am votat cu ei, acum trebuie să dau banii înapoi!...».
Iar dacă vi se pare incredibil, iată și bomboana de pe tortul mitei. Pentru a o reconverti la votul PSD, reprezentanții partidului i-au promis femeii, operată anul trecut și declarată inaptă de muncă, că o vor ajuta să obțină, anticipat, dreptul de a se pensiona pe caz de boală.
Revenind la PNL, surse apropiate firavului staff de campanie al candidatului Paul Jica ne-au confirmat că principala metodă folosită de acesta pentru a obține cele 13 procente obținute a fost «căratul la vot». Original din Butoiu, unde are peste 200 de rude cu drept de vot, Jica a beneficiat din plin de această metodă de vot, la care s-au adăugat, după cum v-am arătat mai sus, celelalte oferte.

Un PD-L discret și persuasiv
Beneficiind de recunoașterea și renumele fostului primar, actualul subprefect Mădălin Teculescu, PD-L s-a dovedit a fi o prezență mai degrabă discretă în peisajul alegerilor locale din Sfîntu Gheorghe. Discretă, dar convingătoare, pentru că pe lîngă sutele de găleți oferite sătenilor, PD-L și-a făcut, cu subprefectul Teculescu «de mînă», o campanie asiduă prin casele alegătorilor. Cele mai vehiculate promisiuni au fost acelea de sprijin financiar pentru proiectele avansate în perioada în care acesta a fost primar, precum și cele de ajutor punctual oferit de proaspătul suprefect pentru foștii săi concetățeni. La acestea promisiuni ale PD-L se adaugă declarațiile martorilor oculari privind prezența zilnică a subprefectului în comună în perioada campaniei electorale, vizita acestuia în preziua alegerilor la simpatizanții PD-L consacrați, precum și afișarea lui alături de familie în parcul din apropierea Secției de votare nr. 1 din Sfîntu Gheorghe, sînt tot atîtea exemple de manipulare a alegătorilor în vederea obținerii unui scor electoral favorabil partidului. Evident, subprefectul Teculescu are o explicație perfect legală: «sînt aici alături de familie. Am votat, nu mă aflu în perimetrul secției de vot, nu pot fi acuzat de nimic. E dreptul meu de cetățean să mă bucur de această zi de duminică» ne-a declarat subprefectul Teculescu. No comment!

Ștefana, alegătoarea nimănui
Credem că tabloul mitei electorale statuate de partidele politice ialomițene a fost suficient explicat. El ar fi însă incomplet fără o declarație de culoare pe care am obținut-o de la Ștefana Dumitrache, o alegătoare de 80 de ani.
-E voie să vorbim?!
-Cum să nu! Nu e o țară liberă?
-Este, dar eu de obiceiul meu mă feresc să dau din gură! Felul meu e să fac și să tac!
-Ați votat?
-Am votat!
-Și ce-ați primit pentru vot?
-Nimic n-am primit. Cînd a venit alde Livia, am văzut adunătura, dar eu am stat deoparte! Am stat și eu la un colț, acolo. Iar cînd au venit mașinile, vreo 10 mașini, eu n-am mai apucat. Au dat, dar la mine n-a mai ajuns. Știu că unii a luat ulei, zahăr... Știu, dar nu mă bag!
-Vorbesc oamenii despre asta...
-Cine a luat, nu vorbește, că omu' e ascuns. Da' eu ce-am făcut, vă spui! Acuma, să spui drept, eu am votat cu Livia, că o cunosc de mică. Votam cu el (n.red.: reprezentantul PNL), da' mi-a fost frică c-are să mute Primăria la Malu, cum a mai făcut odată!
-Așa vi s-a spus, că o să mute Primăria?
-Da, maică!
-Și cu Livia de ce-ați votat?
-Eu sînt femeie bătrînă, maică! Nu pot să plătesc garda. 500 de mii, de unde să-i dau mereu. Acu', dac-o veni ea, poate-o scoate, cum s-a zis. Nu poate nimeni să știe precis, numai Bunul Dumnezeu. Dacă-i pe partea aia mai bine, sau dac-o fi mai rău, numai EL știe. Eu mi-am făcut datoria!

Jupînul Olaru, capul deconcentraților din PSD
O atenție specială se cuvine a fi alocată hoardei de directori de instituții deconcentrate aruncați în campania de la Sfîntu Gheorghe. Practic nu a existat instituție din subordinea statului în care PSD să aibă un reprezentant, iar acesta să nu fie prezent la alegeri. Plasați strategic în intersecții, alături de reprezentanți ai organizației comunale, acești soldați ai partidului s-au dovedit a fi cea mai eficientă și convingătoare armă în războiul de intimidare al alegătorilor. Contactat pentru a oferi o explicație cu privire la prezența lor în comună în ziua alegerilor, Ștefan Mușoiu, directorul oficial de campanie al PSD ne-a declarat: «reprezentanții noștri monitorizează situația pentru ca celelalte partide să nu ofere mită electorală. Avem suspiciuni că acest lucru se întîmplă, e tot ce pot să vă spun».
Pentru că răspunsul ni s-a părut insuficient, am încercat să obținem un punct de vedere de la președintele partidului, Silvian Ciupercă. Acesta nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație pertinetă privind folosirea funcționarilor publici ai statului în campania și mituirea metodică a electoratului din Sfîntu Gheorghe. Nici nu ne miră! După cum nu ne miră faptul că Vasile Olaru, directorul Spitalului Județean Slobozia, a fost jupînul campaniei de la Sfîntu Gheorghe și în ziua alegerilor. Probabil pentru a elibera, la nevoie, adeverințele pentru folosirea urnei mobile, care l-au făcut celebru la alegerile de la Balaciu. Și ca să aibă susținere a fost însoțit de șăptarul de serviciu Zamfir, consilier juridic al Spitalului Județean Ialomița.

O mie de încălcari ale legii, o singură sesizare
În ciuda zecilor de sesizări făcute de reprezentanții partidelor politice, după desfășurarea alegerilor s-a înregistrat o singură sesizare. Ea a venit din partea candidatului PD-L, Lucian Vlășceanu, a fost depusă la Biroul Electoral de Circumscripție și a sesizat existența a numeroase grupuri de persoane în apropierea celor două secții de vot. Agripina Costea, locțiitoarea președintelui Circumscripției Electorale Sfîntu Gheorghe a declarat însă că sesizarea a fost declinată către Poliție: «potrivit legii 67 privind alegerile locale, sesizarea făcută nu viza incidente desfășurate în perimentrul secțiilor de votare. Prin urmare ea a fost adusă la cunoștința polițiștilor și urmează a fi cercetată de aceștia».
În aceste condiții, la Sfîntu Gheorghe, sigurele date oficiale rămîn cele statistice oferite de comunicatul de presă al Prefecturii Ialomița. «Dintr-un număr total de 1685 de alegători s-au prezentat la urne 1336 de persoane (80%). Pentru 21 de votanți s-a folosit urna specială. Numărul voturilor declarate nule: 19. Numărul total al voturilor valabil exprimate: 1317. Numărul minim necesar (majoritatea) de voturi valabil exprimate pentru alegerea primarului: 659. Rezultatele au fost următoarele: Iuliana-Livia Tudorache (PSD)-581 de voturi, Lucian Vlășceanu (PD-L)-565 de voturi, Paul Jicu (PNL)-171 de voturi. Întrucît niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea de voturi valabil exprimate, se va organiza turul doi de scrutin pentru primii doi candidați, pe data de 30 august 2009».

25 August 2009, 20:25 (20312 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
371 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: S-a rănit la școală

Pauza mare s-a transformat într-un coșmar pentru un copil de 11 ani, din Slobozia, elev la Liceul Pedagogic. Acesta s-a accidentat și a fost transferat de urgență la Spitalul «Bagdasar Arseni» din București ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2012, 15:39
(10613 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Avem două «Școli Europene»

Școala Generală Nr. 3 Slobozia și Grupul Școlar de Industrie Alimentară Fetești au primit din partea Ministerului Educației titlul de «Școală Europeană». Este pentru prima dată cînd cele două unități de ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2012, 07:39
(9949 vizualizări - 1 comentariu)


Albești: Violator încarcerat

Un tînăr de 29 ani a fost arestat pentru 29 de zile, sub acuzația de viol. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 9/10 iunie acesta a batjocorit o tînără de 26 de ani, cunoscută cu probleme psihice. Tînăra ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2012, 07:38
(8358 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: O calificare obținută, o șansă în plus la angajare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița le pune la dispoziție șomerilor cursuri de calificare profesională. Cursurile se adresează tuturor șomerilor și sînt gratuite.
Lista cursurilor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2012, 07:36
(7845 vizualizări - 2 comentarii)


Focar de rabie în satul ialomițean Luciu

În urma unor verificări, medicii veterinari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au depistat un focar de rabie în satul Luciu. Cea care a răspîndit virusul este ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2012, 07:35
(10091 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rețeaua EURES pune la dispoziție noi locuri de muncă în străinătate

Prin intermediul rețelei EURES, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziție celor interesați peste 80 de locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană.
Angajatorii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2012, 07:29
(9669 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin pentru absolvenții promoția 2012

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștință absolvenților de liceu promoția 2012 că pot beneficia de indemnizația de șomaj. Tot ce trebuie aceștia să facă este să prezinte ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2012, 07:28
(8002 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Voturile candidatului PNL la Primăria Movilița au costat 800 lei. Marian Drăghici, cercetat în stare de libertate!

Marian Drăghici, candidatul PNL la Primăria Movilița acuzat de «mită electorală», a făcut recurs în urma propunerii de arestare preventivă a instanțelor de la Urziceni. Miercuri, 13 iunie a.c., el a venit ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 15:02
(12943 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Iunie 2012, 09:50


Sălcioara: A acroșat un biciclist și a fugit de la locul accidentului

În dimineața zilei de marți, 11 iunie a.c., pe strada Tineretului din comuna Sălcioara s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui biciclist. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 06:39
(10600 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins la scurt timp după ce a furat telefoanele mobile dintr-un birou

Marți, 11 iunie a.c., în jurul orei 17,00, Poliția orașului Țăndărei a fost sesizată de către o tânără de 24 ani despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din incinta clădirii unde își desfășoară ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 06:34
(8325 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Grivița: Tînăr de 36 ani, găsit spînzurat în podul casei

Luni, 11 iunie a.c., în jurul orei 12,55, un bărbat de 36 ani, din localitatea Grivița, a fost găsit spînzurat în podul casei în care locuia. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 06:31
(10607 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Ordinea de stingere a datoriilor, modificată

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, începînd cu data de 7 iunie 2012, potrivit OUG nr. 24/2012 a fost modificată ordinea de stingere a datoriilor. Astfel ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 06:27
(10470 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Doi bărbați, de 37 și 52 ani, domiciliați în municipiile Slobozia și Urziceni, au fost depistați beți la volan. Întrucît emanau halenă alcoolică, au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind de 0,68 mg ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 06:25
(9602 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Au furat din curtea unei bătrîne

În cadrul activităților de cercetare și investigare desfășurate de polițiștii ialomițeni cu privire la furtul mai multor obiecte metalice din curtea unei bătrîne, au fost identificați suspecții, în persoanele ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 06:22
(8228 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni furt


Ciochina: A adormit la volan și a intrat cu mașina într-o casă

Vineri, 8 iunie a.c., în jurul orei 14,30, pe DN2A, în localitatea Ciochina, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 06:19
(7113 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Poliția Rutieră Ialomița: 16 permise reținute, amenzi de peste 60000 lei

Polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2012, 06:18
(7092 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Candidatul PNL de la Movilița, arestat preventiv pentru 29 de zile!

Marian Drăghici, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Movilița, a fost trimis după gratii pentru 29 de zile. El este acuzat că a oferit sume de bani unor alegători în schimbul voturilor... Alături ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2012, 09:28
(11754 vizualizări - 3 comentarii)


Amara: Nu aud, dar știu să scrie! Concursul Național de Creație Literară «Mircea Dinescu»

Se caută talentele literare dintr-o lume fără cuvinte. Sîmbătă, 9 iunie a.c., orașul-stațiune Amara va fi gazda Concursului Național de Creație Literară «Mircea Dinescu», competiția fiind adresată surzilor ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2012, 13:54
(11138 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cinci persoane au sfîrșit înecate în ultimele două luni!

Doi minori și trei adulți și-au pierdut viața înghițiți de ape în ultimele două luni. Statistica sumbră i-a făcut pe pompierii ialomițeni să tragă un semnal de alarmă cu privire la prevenirea unor asemenea ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2012, 12:02
(10357 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Pot fi introduse anunțuri on-line!

6 Iunie 2012, 10:37


Grindu: Bărbat, mort într-un accident rutier

În cursul nopții de 4 spre 5 iunie a.c., în afara comunei Grindu, s-a produs un grav accident de circulație, în urma căruia o persoană a decedat, iar alte două au fost grav rănite. Tragedia s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 20:29
(15736 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Ialomița: Fetiță de 3 ani, lovită de o mașină

Duminică, 3 iunie a.c., la Slobozia s-a produs un accident rutier. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 30 ani, din municipiu, se deplasa la volanul unui autoturism, ajuns pe bulevardul Unirii a accidentat ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 20:28
(8972 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Fetiță de 7 ani, accidentată

O minoră de 7 ani din Iazu a fost rănită într-un accident rutier. S-a întîmplat sîmbătă, 2 iunie a.c., la Scînteia, cînd un bărbat de 35 ani, conducător al unui autoturism a încercat să efectueze manevra ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 20:26
(11550 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Adolescent cercetat penal pentru conducere fără permis

Sîmbătă, 2 iunie a.c., la Bărcănești, un adolescent de 17 ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism deși nu avea permis de conducere. Pentru teribilismul său, adolescentul este actual ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 20:24
(8607 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Șofer băut, la volan

Un bucureștean de 44 ani, conducător al unui autoturism a fost oprit în trafic de polițiști, pentru un control de rutină, sîmbătă, 2 iunie a.c., la Munteni Buzău. Întrucît bărbatul mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 20:23
(12595 vizualizări - 2 comentarii)


Mărculești: Tractoriști cercetați penal

La finele săptămînii precedente, vineri, 1 iunie a.c., la Mărculești polițiștii au oprit în trafic un tractor, condus de un localnic de 66 ani. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că bărbatul ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 20:21
(10730 vizualizări - 1 comentariu)


Ograda: Femeia de 87 ani dispărută, găsită decedată

Duminică, 4 iunie a.c., poliția a fost sesizată de un bărbat de 54 ani din Ograda despre faptul că a observat pe rîul Ialomița trupul unei persoane care plutește. După scoaterea din apele rîului a cadavrului ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 20:18
(11465 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Ograda înecată


Ialomița: Peste 560 de amenzi de Rusalii

Peste 300 de polițiști ialomițeni au acționat în perioada 1-4 iunie a.c. pentru asigurarea liniștii și ordinii publice în locurile de pelerinaj și zonele de agrement din județ, acțiunea fiind prilejuită ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 20:17
(9186 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pescuitul ilegal, în atenția polițiștilor

Trei bărbați de 23, 42 și 60 de ani au fost prinși în flarant de polițiști în timp ce pescuiau ilegal. S-a întîmplat sîmbătă, 2 iunie a.c., la Fetești, cei trei bărbați pescuind în zona Parcului Trandafirilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2012, 19:36
(11962 vizualizări - 4 comentarii)


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...