Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Sfântu Gheorghe, bordelul electoral al Ialomiței

Politicienii ialomițeni au compromis alegerile locale

Sfîntu Gheorghe, bordelul electoral al Ialomiței

Duminică, 23 august 2009, la Sfîntu Gheorghe au avut loc alegeri anticipate pentru desemnarea unui nou primar. În cursa pentru fotoliul rămas vacant după demisia actualului subprefect Mădălin Teculescu s-au înscris Livia Tudorache, exponentă a PSD, Lucian Vlășceanu, reprezentant al PD-L și Paul Jica, mandatarul PNL. Niciunul dintre cei trei candidați nu a obținut însă majoritatea necesară pentru a cîștiga din primul tur de scrutin. Astfel, PNL a obținut 13 la sută dintre sufragii, PD-L, 43 la sută, iar PSD 44 de procente. Următorul tur de scrutin se va desfășura duminică, 30 august. Însă, indiferent de rezultatele de acum sau cele ce vor urma votului de la sfîrșitul acestei luni, concluzia este una singură: politicienii ialomițeni au compromis alegerile locale prin mită, turism electoral și amenințări.
(A. PANAIT)

Feuda lui Teculescu, ultima redută nemituită electoral
Pentru a înțelege exact cum a fost posibilă o fraudă de proporții într-o comună cu 1600 de locuitori trebuie, mai întîi, să facem puțină istorie locală. Comuna Sfîntu Gheorghe a fost dominată, timp de 12 ani, de reprezentantul PD-L, Mădălin Teculescu. Considerat «primar pe viață» și apreciat la superlativ atît de alegători cît și de oficialii județeni, Mădălin Teculescu și-a cultivat, în timp, un electorat fidel care i-a permis să cîștige trei mandate consecutive din primul tur. Nu fără emoții însă! La alegerile de anul trecut, spre exemplu, în ciuda carismei sale, a fost nevoie de toată autoritatea sa de primar în funcție pentru ca duzina de voturi necesară cîștigării mandatului să îi revină. După ora închiderii urnei, spun gurile rele.
Acesta a fost, probabil, și unul dintre multele motive pentru care Mădălin Teculescu a identificat soluția elegantă a retragerii sale de pe scena politică prin transferarea sa la Prefectură. Lăsată pe mîna viceprimarului Vlășceanu, comuna s-a transformat în ultima lună într-un imens laborator electoral în care partidele politice au patentat toate metodele de fraudă electorală experimentate anterior: turismul electoral intracomunal, considerat deja o banalitate, mita electorală, desfășurată pe parcursul întregii luni, precum și amenințările, o metodă mai puțin uzitată anterior, dar cu efecte devastatoare de această dată. Vom încerca, în cele ce urmează, să probăm aceste acuzații și să vă oferim o imagine globală a unor practici care confirmă că Ialomița se află în plin feudalism electoral.

Balaurul PSD cu o mie de capete
Trebuie spus că deși fiecare dintre partidele politice au uzat și abuzat de metodele enumerate mai sus, cei mai eficienți s-au dovedit a fi pesediștii. Organizați în găști, coordonați metodic și beneficiind de experiența șirurilor anterioare de alegeri, oamenii lui Ciupercă au declanșat campania de mituire a electoratului încă din urmă cu o lună. Primele încercări, timide și nevinovate prin comparație cu ce avea să urmeze, s-au dovedit a fi cele ale candidatei Tudorache Livia, care a împărțit babelor, «pe la colț», fursecuri și Frutti Fresh, la lansarea candidaturii sale. Ulterior, problema mitei electorale a fost preluată de staff-ul de campanie al candidatei care a împărțit, sistematic sau de-a valma, ulei, zahăr, orez și suc. Pe strada Lăcrămioarei din Sfîntu Gheorghe, locul unde am avut confirmarea faptului, oamenii dau senini declarații: «Păi au făcut bine, de ce nu!? Familia mea a primit de două ori ajutoare, că așa le-a spus. Ne-au zis cine candidează, adică cine le dă, și ne-au spus ca nu cumva să uităm să votăm».
Programul de mită electorală a continuat pînă în ziua alegerilor cînd, la biserica din sat, reprezentanții PSD au împărțit ultimele pachete. Însă mai gravă decît mita repetată, se dovedesc a fi amenințările și presiunile la care au fost supuși alegătorii care puteau fi șantajați. Șantaj pe care PSD nu s-a sfiit să-l folosească pentru a smulge voturi. Iar exemplul de mai jos e grăitor.

1 milion de lei pentru un vot PNL
Monitorizați la sînge de pesediști, peneliștii din Sfîntu Gehorghe au avut puțin spațiu de manevră. Suficient însă pentru a oferi pînă la 1 milion de lei, vechi ce-i drept, pentru un vot. Însă declarația femeii pe care am descoperit-o noi dovedește clar că motivația oferită de milionul primit nu a fost mai puternică decît frica de mîna lungă a PSD. «Sînt dezorientată pentru că mi s-a întîmplat necazul asta. A venit o doamnă pe care n-am cunoscut-o, cu Ionel de mînă, și mi-a dat pentru fetiță 1 milion de lei. „Am auzit că ești bolnavă“, așa mi-a zis și am crezut că m-ajută pentru că sînt de-ai lui Livia. Dar n-au fost de-ai ei, erau de la PNL. Acum mie îmi pare rău, că Livia e fată bună, o cunosc...Da' m-am dezorientat, cînd i-am văzut acasă... Acolo am votat cum trebuie, că pe urmă mi-a spus Ionel și m-am dumirit! Da' sînt supărată, că dacă n-am votat cu ei, acum trebuie să dau banii înapoi!...».
Iar dacă vi se pare incredibil, iată și bomboana de pe tortul mitei. Pentru a o reconverti la votul PSD, reprezentanții partidului i-au promis femeii, operată anul trecut și declarată inaptă de muncă, că o vor ajuta să obțină, anticipat, dreptul de a se pensiona pe caz de boală.
Revenind la PNL, surse apropiate firavului staff de campanie al candidatului Paul Jica ne-au confirmat că principala metodă folosită de acesta pentru a obține cele 13 procente obținute a fost «căratul la vot». Original din Butoiu, unde are peste 200 de rude cu drept de vot, Jica a beneficiat din plin de această metodă de vot, la care s-au adăugat, după cum v-am arătat mai sus, celelalte oferte.

Un PD-L discret și persuasiv
Beneficiind de recunoașterea și renumele fostului primar, actualul subprefect Mădălin Teculescu, PD-L s-a dovedit a fi o prezență mai degrabă discretă în peisajul alegerilor locale din Sfîntu Gheorghe. Discretă, dar convingătoare, pentru că pe lîngă sutele de găleți oferite sătenilor, PD-L și-a făcut, cu subprefectul Teculescu «de mînă», o campanie asiduă prin casele alegătorilor. Cele mai vehiculate promisiuni au fost acelea de sprijin financiar pentru proiectele avansate în perioada în care acesta a fost primar, precum și cele de ajutor punctual oferit de proaspătul suprefect pentru foștii săi concetățeni. La acestea promisiuni ale PD-L se adaugă declarațiile martorilor oculari privind prezența zilnică a subprefectului în comună în perioada campaniei electorale, vizita acestuia în preziua alegerilor la simpatizanții PD-L consacrați, precum și afișarea lui alături de familie în parcul din apropierea Secției de votare nr. 1 din Sfîntu Gheorghe, sînt tot atîtea exemple de manipulare a alegătorilor în vederea obținerii unui scor electoral favorabil partidului. Evident, subprefectul Teculescu are o explicație perfect legală: «sînt aici alături de familie. Am votat, nu mă aflu în perimetrul secției de vot, nu pot fi acuzat de nimic. E dreptul meu de cetățean să mă bucur de această zi de duminică» ne-a declarat subprefectul Teculescu. No comment!

Ștefana, alegătoarea nimănui
Credem că tabloul mitei electorale statuate de partidele politice ialomițene a fost suficient explicat. El ar fi însă incomplet fără o declarație de culoare pe care am obținut-o de la Ștefana Dumitrache, o alegătoare de 80 de ani.
-E voie să vorbim?!
-Cum să nu! Nu e o țară liberă?
-Este, dar eu de obiceiul meu mă feresc să dau din gură! Felul meu e să fac și să tac!
-Ați votat?
-Am votat!
-Și ce-ați primit pentru vot?
-Nimic n-am primit. Cînd a venit alde Livia, am văzut adunătura, dar eu am stat deoparte! Am stat și eu la un colț, acolo. Iar cînd au venit mașinile, vreo 10 mașini, eu n-am mai apucat. Au dat, dar la mine n-a mai ajuns. Știu că unii a luat ulei, zahăr... Știu, dar nu mă bag!
-Vorbesc oamenii despre asta...
-Cine a luat, nu vorbește, că omu' e ascuns. Da' eu ce-am făcut, vă spui! Acuma, să spui drept, eu am votat cu Livia, că o cunosc de mică. Votam cu el (n.red.: reprezentantul PNL), da' mi-a fost frică c-are să mute Primăria la Malu, cum a mai făcut odată!
-Așa vi s-a spus, că o să mute Primăria?
-Da, maică!
-Și cu Livia de ce-ați votat?
-Eu sînt femeie bătrînă, maică! Nu pot să plătesc garda. 500 de mii, de unde să-i dau mereu. Acu', dac-o veni ea, poate-o scoate, cum s-a zis. Nu poate nimeni să știe precis, numai Bunul Dumnezeu. Dacă-i pe partea aia mai bine, sau dac-o fi mai rău, numai EL știe. Eu mi-am făcut datoria!

Jupînul Olaru, capul deconcentraților din PSD
O atenție specială se cuvine a fi alocată hoardei de directori de instituții deconcentrate aruncați în campania de la Sfîntu Gheorghe. Practic nu a existat instituție din subordinea statului în care PSD să aibă un reprezentant, iar acesta să nu fie prezent la alegeri. Plasați strategic în intersecții, alături de reprezentanți ai organizației comunale, acești soldați ai partidului s-au dovedit a fi cea mai eficientă și convingătoare armă în războiul de intimidare al alegătorilor. Contactat pentru a oferi o explicație cu privire la prezența lor în comună în ziua alegerilor, Ștefan Mușoiu, directorul oficial de campanie al PSD ne-a declarat: «reprezentanții noștri monitorizează situația pentru ca celelalte partide să nu ofere mită electorală. Avem suspiciuni că acest lucru se întîmplă, e tot ce pot să vă spun».
Pentru că răspunsul ni s-a părut insuficient, am încercat să obținem un punct de vedere de la președintele partidului, Silvian Ciupercă. Acesta nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație pertinetă privind folosirea funcționarilor publici ai statului în campania și mituirea metodică a electoratului din Sfîntu Gheorghe. Nici nu ne miră! După cum nu ne miră faptul că Vasile Olaru, directorul Spitalului Județean Slobozia, a fost jupînul campaniei de la Sfîntu Gheorghe și în ziua alegerilor. Probabil pentru a elibera, la nevoie, adeverințele pentru folosirea urnei mobile, care l-au făcut celebru la alegerile de la Balaciu. Și ca să aibă susținere a fost însoțit de șăptarul de serviciu Zamfir, consilier juridic al Spitalului Județean Ialomița.

O mie de încălcari ale legii, o singură sesizare
În ciuda zecilor de sesizări făcute de reprezentanții partidelor politice, după desfășurarea alegerilor s-a înregistrat o singură sesizare. Ea a venit din partea candidatului PD-L, Lucian Vlășceanu, a fost depusă la Biroul Electoral de Circumscripție și a sesizat existența a numeroase grupuri de persoane în apropierea celor două secții de vot. Agripina Costea, locțiitoarea președintelui Circumscripției Electorale Sfîntu Gheorghe a declarat însă că sesizarea a fost declinată către Poliție: «potrivit legii 67 privind alegerile locale, sesizarea făcută nu viza incidente desfășurate în perimentrul secțiilor de votare. Prin urmare ea a fost adusă la cunoștința polițiștilor și urmează a fi cercetată de aceștia».
În aceste condiții, la Sfîntu Gheorghe, sigurele date oficiale rămîn cele statistice oferite de comunicatul de presă al Prefecturii Ialomița. «Dintr-un număr total de 1685 de alegători s-au prezentat la urne 1336 de persoane (80%). Pentru 21 de votanți s-a folosit urna specială. Numărul voturilor declarate nule: 19. Numărul total al voturilor valabil exprimate: 1317. Numărul minim necesar (majoritatea) de voturi valabil exprimate pentru alegerea primarului: 659. Rezultatele au fost următoarele: Iuliana-Livia Tudorache (PSD)-581 de voturi, Lucian Vlășceanu (PD-L)-565 de voturi, Paul Jicu (PNL)-171 de voturi. Întrucît niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea de voturi valabil exprimate, se va organiza turul doi de scrutin pentru primii doi candidați, pe data de 30 august 2009».

25 August 2009, 20:25 (20309 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
331 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alexeni: Doi copii i-au furat grîul din casă

O bătrînă de 78 din Alexeni a alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că hoții i-au furat din locuință aproximativ 240 kg de grîu. S-a întîmplat vineri, 30 martie a.c., în urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:11
(9938 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt grâu


Fetești: Prinși cu sacii de azot furați în portbagaj

Sîmbătă, 31 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat în trafic, pe o stradă din municipiu, un autoturism condus de un localnic de 34 ani, însoțit de trei pasageri, toți bărbați cu vîrste cuprinse între ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:10
(7945 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Au tăiat cireșii și salcîmii

Polițiștii din Coșereni s-au autosesizat în seara zilei de sîmbătă, 31 martie a.c., cu privire la tăierea și furtul mai multor arbori din specia cireș și salcîm, din incinta unei unități dezafectate din ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:08
(10027 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Coșereni furt lemne


Slobozia: După ce au băut împreună, i-au furat telefoanele

Patru slobozeni, cu vîrste cuprinse între 27 și 30 ani, sînt cercetați de polițiștii din localitate pentru furt calificat. În realitate, în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 31 martie spre 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:06
(6508 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune comună a polițiștilor și jandarmilor

Polițiștii au legitimat peste 140 de persoane și au controlat 12 societăți comerciale, în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii ialomițeni împreună cu jandarmi. Pentru neregulile constatate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:05
(7743 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Educație Tehnologică se desfășoară la Slobozia

În perioada 1-5 aprilie 2012, Inspectoratul Școlar Ialomița organizează etapa națională a Olimpiadei de Educație Tehnologică. Potrivit organizatorilor, festivitatea de deschidere a Olimpiadei se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:45
(12543 vizualizări - 13 comentarii)


Ialomița: Au furat bani de la bătrîne

O minoră de 13 ani și o femeie de 43 ani sînt acuzate de furt. Infracțiunile au fost sesizate Poliției joi, 29 martie a.c., de către victime, două femei de 71, respectiv 76 ani, domiciliate în Perieți și ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:40
(9912 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Beat la volan, a refuzat testarea alcoolscop și recoltarea de sînge

Un bărbat de 34 ani a fost oprit în trafic de către polițiști pentru un control de rutină. S-a întîmplat în cursul nopții de 29 spre 30 martie a.c., la Fetești. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii i ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:38
(8671 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit național, prins

Joi, 29 martie, un bărbat de 35 ani, din comuna Barcea-Galați, urmărit național, a fost prins în Ialomița. Pe numele individului Judecătoria Galați a emis un mandat de executare a unei sentințe penale de ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:36
(10164 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană Ialomița: «Școala Altfel», proiect educațional inedit

În perioada 2-6 aprilie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează «Școala Altfel», un parteneriat școală-bibliotecă. Evenimentul presupune organizarea de activități precum vizitarea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:14
(9382 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Stelnica

Peste 85 de persoane au fost legitimate joi, 29 martie a.c., în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii Secției de Poliție Stelnica în colaborare cu agenții posturilor de poliție arondate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:01
(13059 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A descoperit în propria curte un pistol din Al II-lea Război Mondial

Gheorghe Doja: A descoperit în propria curte un pistol din Al II-lea Război Mondial

Miercuri, 28 martie a.c., o femeie din comuna Gheorghe Doja a decoperit în propria curte un pistol. Ea a sunat de urgență la Poliție. Femeia efectua lucrările agricole de primăvară în curte. Ea a descoperit ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:42
(13978 vizualizări - 0 comentarii)


Demonstrație: Elevii ialomițeni iau lecții de prim-ajutor

Săptămîna viitoare va debuta într-un mod inedit pentru elevii din întreaga țară. Ei vor merge la «Școala Altfel». În cadrul acestui program, timp de șapte zile, școlarii vor participa la activități extracurriculare ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:39
(6455 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dan Diaconescu, în dialog cu alegătorii ialomițeni

Slobozia: Dan Diaconescu, în dialog cu alegătorii ialomițeni

Vineri, 30 martie a.c., președintele PP-DD, Dan Diaconescu, vine în Piața Revoluției din Slobozia pentru a se întîlni cu simpatizanții săi din tot județul Ialomița. Dan Diaconescu va ajunge în Piața Revoluției ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:35
(23329 vizualizări - 23 comentarii)


Ialomița: Inspectorii DSVSA, controale înaintea Sărbătorilor Pascale

Pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare de Paște, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și-au intensificat controalele. În special, inspectorii DSVSA verifică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:26
(7705 vizualizări - 1 comentariu)


Mărculești: Proiectil descoperit în mijlocul cîmpului

Plecat la muncile agricole, un bărbat din localitatea Mărculești a decoperit pe cîmp un proiectil neexplodat. Panicat, omul a sunat de urgență la 112. Elementul de muniție avea un diametru de 120 de milimetri ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:22
(8834 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: RAJA întrerupe furnizarea apei potabile joi, 29 martie 2012!

«Miercuri, 29 martie, în intervalul orar 9,00-18,00 se va întrerupe furnizarea apei potabile în orașul Țăndărei» informează reprezentanții societății furnizoare de apă potabilă în localitate, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 17:15
(8907 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de Paști la Muzeul Județean Ialomița

Luni, 2 aprilie a.c., începînd cu orele 13,00, Muzeul Județean Ialomița vernisează expoziția «Lumina Învierii. Tradiție și cultură religioasă în Bărăganul ialomițean». Expoziția se înscrie într-un program ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 17:02
(7432 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Hai pe net! 2012», campanie lansată de Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, partener al Consorțiului Alianța Digitală pentru România, lansează, în perioada 26-30 martie 2012, Campania «Hai pe net! 2012». Activitățile aflate în organizarea ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:58
(7484 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: A furat din curtea consăteanului

După ce în perioada 9-26 martie 2012 a furat mai multe bunuri din locuința unui bărbat de 36 ani, din Ciulnița, un bărbat de 47 ani a fost identificat și prins de polițiști. Hoțul, consătean cu victima ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:56
(9725 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Ialomița: Hoți de fier vechi

Marți, 27 martie a.c., polițiștii din Țăndărei au prins pe raza de competență doi bărbați de 38, respective 47 ani. Cei doi, domiciliați în Fetești, se deplasau cu două căruțe în care transportau peste ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:55
(9106 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a polițiștilor și jandarmilor

Marți, 27 martie, în intervalul orar 15,00-17,00, polițiștii din Urziceni în colaborare cu jandarmii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:54
(8895 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pescari fără autorizație, prinși

Doi tineri de 21, respectiv 26 ani, ambii din Fetești, au fost prinși marți, 27 martie a.c., de către polițiști în timp ce pescuiau pe brațul Borcea. Cei doi s-au folosit de o ambarcațiune de tip lotcă ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:54
(9499 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:25
(8642 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii avertizează asupra înșelăciunilor din mediul rural!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația asupra pericolului de înșelăciune. Este vorba despre un mod de operare extrem de periculos și aplicat cu succes în cazul bătrînilor din mediul rural. Ultima dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:13
(8288 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termen limită pentru raportarea anuală a persoanelor juridice aflate în lichidare

Vineri, 30 martie 2012, este data limită pînă la care persoanele juridice aflate în lichidare pot depune raportarea anuală la administrațiile financiare teritoriale. Obligația se aplică societăților comerciale ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:11
(13839 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Accident într-o intersecție

Luni, 26 martie a.c., la Țăndărei s-a produs un accident de circulație cu o victimă. Pe scurt, polițiștii au stabilit că în timp ce un bucureștean, de 36 ani, se deplasa la volanul unei autoutilitare, în ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:07
(9780 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Trei saci cu sturioni, confiscați

Luni, 26 martie, polițiștii au prins, la Făcăeni, doi bărbați de 32, respectiv 60 ani, domiciliați în Bordușani, care se deplasau cu o căruță. În vehiculul celor doi, polițiștii au găsit trei saci cu pește ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:04
(9884 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Hoți de fier vechi, prinși de polițiști

Doi bărbați de 29 și 35 ani, ambii din Slobozia, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Infracțiunea a fost sesizată polițiștilor, luni, 26 martie, de către un bărbat din Gheorghe Lazăr, care ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:03
(10144 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi fără permise, la volan

Un bărbat de 63 ani, din Fetești, a fost oprit de polițiști luni, 26 martie, în trafic, în comuna Stelnica, în timp ce conducea un autovehicul. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au stabilit cp ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2012, 19:01
(7333 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...