Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Ialomița, râul de gunoi al județului

Autoritățile județene sînt incapabile să respecte termenele impuse de UE

Ialomița, rîul de gunoi al județului

Scandalul «apei grele» din sursa subterană de apă a orașului Slobozia este doar partea văzută a unui dezastru de proporții județene, pe care autoritățile îl cunosc și pentru care, practic, în acest moment nu există soluții concrete. Potrivit informațiilor publice furnizate de instituțiile statului, în Ialomița nu există niciun oraș sau comunitate în care resursele de apă potabilă să nu fie afectate de poluare. Iar dacă în cazul nitraților (care afectează potrivit unor aprecieri neoficiale circa 70 la sută dintre sursele de apă potabilă ale județului) autoritățile sînt rezervate, iar informațiile publice selective, în cazul apelor de suprafață concluziile sînt clare și dincolo de orice dubii: județul își poluează metodic singura sursă de apă din județ, rîul Ialomița. Mai grav decît poluarea în sine este însă faptul că, la numai 4 ani distanță de termenul limită impus de Uniunea Europeană pentru reducerea poluării apelor de suprafață, autoritățile nu au făcut încă nimic pentru a pune capăt acestui flagel. Iar proiectele de viitor sînt, deocamdată, lipsite de orice consistență!

UE a dat, autoritățile județene se fac ca iau
Termenul limită impus de Uniunea Europeană pentru reducerea poluării apelor de suprafață este anul 2015. Însă primul termen scadent al programului va fi în 2013. Pînă atunci, autoritățile locale sînt obligate să impună poluatorilor apelor de suprafață un standard de calitate nemaiîntîlnit pînă în prezent. Practic, UE a cerut monitorizarea a 41 de tipuri de pesticide, metale grele și alte substanțe chimice cu risc ridicat pentru sănătatea plantelor și animalelor. Din păcate, situația constatată în teren la acest moment confirmă faptul că termenul impus de UE -și asumat și de către Ialomița, prin măsurile adoptate teoretic de către instituțiile județene- este imposibil de respectat.
În Ialomița existau peste 30 de agenți economici catalogați de Garda de Mediu Ialomița drept mari poluatori, iar la aceștia se adaugă, practic, toate orașele situate pe firul rîului, respectiv, Fierbinți, Urziceni, Slobozia, Țăndărei și Fetești. Dintre toți, singurul care are o stație de tratare a apelor uzate conformă cu reglementările impuse de UE este punctul de lucru de la Slobozia al SC Expur SA.
Pentru restul, depășirile înregistrate în procesul de de­ versare a apelor uzate sînt de-a dreptul alarmante, iar programele de etapizare și conformare impuse de instituțiile abilitate sînt depășite constant. Evident, totul se face cu sprijinul discret al autorităților județene care închid ochii sub pretextul că poluarea apelor de suprafață înseamnă locuri de muncă și bani la bugetul statului.

Prefectura știe, dar tace
Interesant este că problema poluării apelor de suprafață se află de ceva vreme în atenția Prefecturii Ialomița. Potrivit unui raport solicitat de această instituție Direcției Apelor Buzău-Ialomița, sursele principale de poluare au fost identificate, iar concluziile au confirmat gradul ridicat de poluare a zonei. «În anul 2008, în bazinul hidrografic Ialomița au fost analizate probe din 38 de foraje. Aprecierea asupra calității s-a făcut pe baza indicatorilor fizico-chimici. Astfel, din totalul de foraje monitorizate, 67,5 la sută înregistrază minimum trei depășiri ale limitelor admise conform Legii Apei Potabile nr. 458 din 2002 la indicatorii fier, cloruri și sulfați. În anul 2008 s-au constatat depășiri masive ale limitelor admisibile în tot bazinul hidrografic Ialomița pentru indicatorii azotați și substanțe orga­ nice. De asemenea, pe tot tronsonul inferior al rîului Ialomița se constată o influență a rîului asupra freaticului ceea ce conduce la o înrăutățire a calității apelor freatice din zonă. În zona Prahova-Teleajen se constată valori crescute ale indicatorului substanțe organice datorat influențelor nefaste ale industriei petrolului de-a lungul timpului în freaticul din zonă. Față de anul anterior s-au menținut depășiri ale aceleași grupe de indicatori și anume: gradul de mineralizare și încărcarea organică». Inutil să mai precizăm că, deși raportul datează de la începutul anului, Prefectura Ialomița nu are încă nicio reacție publică pe acest subiect.

Direcția Apelor Buzău-Ialomița confirmă dezastrul
Pentru o mai clară informare asupra gravității situației ne-am adresat cu o solicitare scrisă Direcției Apelor Buzău-Ialomița. Răspunsul, detaliat pe două pagini, confirmă nu doar dezastrul «moderat» produs de poluarea apelor de suprafață, ci și lipsa de voință a autorităților locale și județene pentru impunerea programelor de retehnologizare a stațiilor de epurare de pe teritoriul județului. Astfel, din cei 10 mari poluatori identificați de către DABI, singurul care a reușit pînă la acest moment să se conformeze stadiului de implementare a măsurilor privind modernizarea acestor stații este Expur SA. Restul au proiecte în derulare și continuă să deverseze mii de tone de reziduuri industriale în apele rîului Ialomița. Cel mai grav dintre cazuri este cel al SC Agrisol Internațional SRL din Căzănești, care, deși are program de etapizare pentru mo­ dernizarea stației cu termen scadent la 30 septembrie 2009, adică în mai puțin de o lună, pînă în prezent nu a întreprins nicio măsură concretă în această privință.
Nici SC Agrana Țăndărei nu «șade» mai bine. Deși este dotată cu stație de epurare mecanică și biologică, firma a deversat în Ialomița 500 de mii de metri cubi de apă infestată cu amoniu și suspensii prove­ nite din procesul de producție. În mod paradoxal însă, cea mai gravă sursă de poluare nu provine de pe teritoriul județului Ialomița, ci din Prahova, acolo unde deversările de reziduuri petroliere în apa Teleajenului schimbă clasa de încadrare a calității apei de la IV la III. O trecere în revistă a principalelor substanțe deversate în apă de acești poluatori confirmă depășiri de sute de ori mai mari ale azotaților, azotiților, fosforului, amoniului, fierului etc.

Orașele, poluatori fruntași în întrecerea pe ramură
În mod firesc, harta agenților economici care poluează este completată de orașe. De la Fierbinți și pînă la Fetești nu există, practic, loca­ litate aflată pe malul Ialomiței care să nu polueze grav pînza freatică și apele de suprafață. SC Ecoaqua SA din Urziceni, de exemplu, a evacuat în anul 2008 un volum de 1,44 milioane de metri cubi de ape uzate insuficient epurate. Sora ei, SC Urban SA Slobozia, funcționează de ani buni numai cu o stație de epurare mecanică și a deversat în Ialomița 2,3 milioane de metri cubi de apă insuficient epurată. Mai mult decît atît, stația de epurare biologică a SC Urban Slobozia, o investiție de mili­ oane de euro, a fost proiectată greșit și nu poate fi pusă în funcțiune. În aceste condiții, deșii ambele stații au programe de conformare scadente în 2010-2011, este extrem de puțin probabil ca aceste termene să fie respectate.
La Țăndărei aceeași situație. Primarul Vasile Sava susține că, în acest moment, soluția o reprezintă finanțările europene. «Vom avea investiție în sistemul de canalizare și o stație modernă de epurare. Programul îl derulăm de aproape un an de zile cu Consiliul Județean Ialomița. Dar noi n-am stat cu mîinile în sîn și mai avem un studiu de fezabilitate, încă de acum doi ani. O extindere a rețelei de canalizare și stație de epurare cu opt trepte de pompare la nivelul orașului... Un proiect frumos, de peste 7 milioane de euro. Și cei care vin mai repede cu banii vor avea întîietate» a declarat edilui din Țăndărei. Interesant, nu-i așa?! Mai ales că proiectul despre care vorbește este rezultatul singurului proiect concret derulat de autoritățile județene în vederea conformării la reglementările impuse de UE, respectiv AquaIalomița.
Dar mai interesant decît situația orașului Țăndărei se dovedește a fi cea de la Fetești, care merită o atenție specială. Pînă atunci însă, să ne oprim o clipă asupra AquaIalomița, proiectul de 70 de milioane de euro al Consiliului Județean Ialomița...

AquaIalomița, un eșec pe care autoritățile refuză să și-l asume
Potrivit declarațiilor oficiale, AquaIalomița reprezintă o «creație județeană» menită să dreneze fonduri europene de 70 de milioane de euro în rețelele de canalizare și stațiile de epurare necesare conformării celor 5 orașe care o compun, respectiv orașele Fierbinți Tîrg, Amara, Țăndărei, Căzănești și Fetești. Potrivit proiectului inițial, operatorul va primi spre întreținere și exploatare prin contract de delegare a gestiunii sistemele de apă si canalizare din cele 5 orașe. Și se va obliga să construiască, acolo unde se impune, stații de epurare conforme cu reglementările impuse de UE, că doar de acolo vin fondurile. Însă chiar dinainte de înființarea societății, probleme pe care acest avorton județean le-a întîmpinat se dovedesc insurmontabile. Urziceni, aflat pe axa de derulare a proiectului, a spus pas, fiind inplicat într-un proiect similar cu orașul Călărași. Slobozia, orașul a cărui societate furnizează o treime din apa consumată în județ, nu a fost inclusă în proiect din cauza datoriilor uriașe pe care le înregistrază SC Urban. Amara este și ea în situație de insolvență din cauza debitelor restante la apa furnizată de SC Urban Slobozia, iar prezența ei în AquaIalomița este mai degrabă jenantă decît folositoare. Iar Țăndărei, așa cum ați văzut mai devreme, este gata să părăsească barca Consiliului Județean în cazul în care cele 7 milioane de euro promise de Ministerul Mediului vor fi alocate proiectului propriu. În aceste condiții, singurul oraș care mai poate beneficia practic de o parte a celor 70 de mili­ oane de euro fluturați mediatic, rămîne Fetești. Ori poate că nu?

Fetești deversează totul în Borcea
Deși orașul Fetești se află în situația inacceptabilă de a deversa integral apele prove­ nite din exploatare în Borcea, informațiile legate de acest proces sînt puține. Autoritățile locale pretextează că monito­ rizarea situației nu intră în atribuțiile lor, pentru că Borcea nu curge pe teritoriul județului. Teoretic! Pentru că practic, AquaTermo, societatea prin care apele colectate din întreg orașul Fetești se scurg în Borcea, este amendată anual cu sute de milioane de lei pentru o vină care aparține mai degrabă celor care dau amenzile. Directorul societății, Ilie Mircea, a acceptat să ne explice care este situația și cît de departe se află orașul Fetești de standardele pe care UE le va impune începînd cu 2013: «În acest moment deversăm totul în Ialomița. Avem cel mai lung sistem de canalizare din tot județul, cam 150 de kilometri conducte. Din acești 150, sînt reabilitați, deocamdată, 25. Pentru restul, sperăm să intervină Consiliul Județean prin AquaIalomița. Dar tare mi-e teamă că n-o să vedem banii ăștia. Noi sperăm, dar prioritatea este o stație de epurare. Vorbim, potrivit studiului, de 30 de milioane de euro care ar trebui să revină orașului Fetești. Eu aș fi mulțumit cu orice sumă, pentru că la posibilitățile regiei și ale Consi­ liului Local nici în 25 de ani nu vom reuși».
Din cele 30 de milioane de euro la care visează Ilie Mircea, 11 milioane ar trebui să coste numai stația de epurare. În acest moment, apa industrială și menajeră colectată de rețeaua de canalizare a orașului este deversată, fără nici un fel de tratament, în Borcea. Deversarea se face la marginea cartierului Vlașca din Fetești, iar zona de deversare este un focar de infecție greu de imaginat. Însă cum situația se află în acest stadiu de peste 20 de ani, nimeni nu se mai miră de nimic. Ceea ce e de mirare e faptul că viitorul amplasament al stației de epurare, stabilit de către AquaIalomița în cadrul proiectului realizat de firma Tahal, este un teren... proprietate privată!
(A.Panait)

1 Septembrie 2009, 19:05 (22640 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
374 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(896 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(3046 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(7328 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(6174 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(520 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(5496 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1532 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(6124 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(592 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(2154 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(988 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(9291 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(1029 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3723 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2414 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(3148 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(3121 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1925 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1438 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(878 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(604 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(855 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2338 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1627 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(3968 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2387 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1293 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2175 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3167 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...