SPORT
Unirea Slobozia rămîne lider
Vineri, 4 septembrie, băieții lui Ion Răuță a trecut un al treilea hop în lupta lungă și anevoioasă pentru promovare. Victima Unirii a fost de această dată Viitorul Chirnogi. Slobozenii s-au impus cu scorul de 2-1, prin golurile lui V. Gheorghe (3) și Toma (5), pentru oaspeți reducînd din handicap Iordache (22).
În ciuda victoriei, după iureșul de start au urmat, pentru Unirea, 70 de minute slabe, doar carențele tehnico-tactice ale oaspeților făcînd ca aceștia să nu plece acasă cu un punct.
«Pot spune că a fost unul dintre cele mai slabe meciuri ale noastre de cînd sînt eu antrenor aici. Bine că am obținut cele 3 puncte și putem pregăti liniștiți meciul de la Constanța unde, în ciuda valorii adversarului, mergem să cîștigăm» a declarat pentru ziarul nostru Ion Răuță.
După 3 etape Unirea Slobozia este pe primul loc cu 9 puncte din tot aîtea posibile, urmînd ca vineri să se deplaseze la Constanța la întîlnirea cu Viitorul din localitate, echipă patronată de Gheorghe Hagi.
9 Septembrie 2009, 09:20 (11284 vizualizări - 0 comentarii)










