EVENIMENT
Ialomița lu' 416
Criza economică mondială bîntuie fără țintă printr-o Românie abulică, Guvernul anunță reduceri masive de personal, firmele dau faliment sau își suspendă activitatea, străinătatea refuză forța de muncă românească...În sfîrșit, totul se prăbușește înainte și în urma noastră, iar colapsul total este anunțat fatidic în fiecare minut pe sticlă, la ore de maximă audiență, ca să dea bine la rating. Dacă asculți mai mult de 10 minute orice program de știri care se respectă, ai toate motivele să crezi că sfîrșitul lumii este aproape și că Ialomița n-are nici o șansă de supraviețuire. Și totuși! În mijlocul acestui marasm economic magistral orchestrat, autoritățile locale se dovedesc imune la criză și angajează. Metodic, uniform, la grămadă și garantate mai ceva decît bonurile de tezaur! Vorbim, firește, despre asistații sociali, cei pentru care primăriile din județ se dau peste cap ca să ofere slujbe călduțe, sigure și, ce e mai important, garantate pe viață. La 8 ani de la inventarea Legii 416, în ciuda sutelor de asigurări privind reducerea numărului de asistați social, în satele și comunele ialomițene acesta continuă să fie un modus vivendi în care toată lumea se complace și fiecare are de cîștigat.
De trei ori mai mulți asistați decît suportă hîrtiile oficiale la Bărbulești
Evident, din întreg județul Ialomița, localitatea în care această stare de fapt poate fi constatată cel mai ușor rămîne Bărbulești. Aici, cei 300 de asistați social înregistrați oficial s-au dovedit, în fapt, 900. Adică o cincime din populația totală a localității. Iar cifra este una relativă, pentru că rromii asaltează lunar primăria cu noi și noi cereri de ajutoare. Urmează, la mare distanță orașul Fetești, cu circa 400 de asistați și, la mare distanță, celelalte localități, fie ele urbane, fie rurale.
Vicele Liță cere sprijin județean pentru problema rromilor
Primăria din Bărbulești e nou-nouță. Doar ce a fost renovată mai an, după inundații. Are aer condiționat, podea de gresie industrială și birouri mirosind a var proaspăt. Primarul, ca de obicei, nu e de găsit. «E plecat la județ, cu treabă» ni se răspunde peste umăr. Îl găsim în schimb pe vicele Liță. Vasile Liță. E circumspect și se hotărăște greu să ne răspundă: «Da avem! Ce vreți să știți!?» După ce îi explicăm, se mai înseninează și ne servește aria cu întreținerea drumurilor. «Și folosiți 900 de oameni la întreținerea drumurilor în fiecare lună?!» întrebăm curioși. Nu sesizează ridicolul și continuă să peroreze. «Mai facem curat în curtea școlii, în cimitir, unde este nevoie!» conchide viceprimarul. E greu, ni se explică. Oamenii sînt, ca peste tot, greu de stăpînit, au nevoi multe, n-au bani, n-au slujbe. «Dar sînt ascultători, să știți de la mine. Problema e că sînt discriminați pentru că sînt țigani. E nevoie de bani, dar e nevoie și de sprijin ca să nu mai fie discriminați. Scrieți acolo, să se facă ceva la județ, să ne ajute cineva și pe noi ca să fie bine și liniște. Că dacă omu' vede că e ținut de rău, nici el nu face» ne explică pe un ton didactic vicele.
În cimitiru' lu' Bercea Mondialu'
La Bărbulești sărăcia se vede și în cimitir. Amplasat la șosea, printre casele oamenilor cimitirul din localitatea rromilor nu contenește să surprindă. Pare un mic sătuc, înconjurat de gard, însă nu este altceva decît locul unde se odihnesc defuncții satului. La intrare, un comerciant de ocazie și-a făcut atelier de monumente funerare. L-a denumit Bercea Mondialu', numele unui cunoscut lăutar. După garduri, orînduite sînt morminte. Cine are bani are și cavou, ridicat cu turnulețe și utilat după modă nouă. Zeci de astfel de cavouri, construite la suprafață și asemănătoare cu palatele în care trăiesc, surprind în cimitirul rromilor. Cavourile sînt acoperite cu gresie sau, în funcție de clasele sociale, cu marmură... Unele cruci sînt poleite cu aur, iar valoarea lucrurilor de «utilitate» ce sînt introduse în cavou depășește cu mult limita firească. Sînt rromi și au legile lor. Și înmormîntările surprind prin fast. Lăutarii sînt nelipsiți și, în funcție de bogăția defunctului, se pot transforma în adevărate ritualuri. La cealaltă extremă sînt rromii săraci, ce trăiesc de pe o zi pe alta.
Munca nu-și prea are rostul în Bărbulești. Dar, colindînd ulițele strîmte ale localității, poți vedea de la o poștă cine are bani și cine nu. Adevărate palate răsar pe străzile pline de noroaie, de la o lună la alta. Care mai de care mai împopoțonate, mai mari ca dimensiuni, după o arhitectură țigănească, vilele rromilor sînt de fapt fala dintre familii. Nimeni nu vorbește însă prea mult despre ele. Cu atît mai mult cu cît interlocutorul nu este de aceeași etnie. Mergînd către marginea satului, ajungem inevitabil în curțile fără garduri ale rromilor săraci. Ar munci spun ei dar nu au unde, drept pentru care întind lună de lună mîna către ajutoarele sociale oferite de stat. Casele sînt una lîngă alta, în aceeași curte conviețuind și cîte cinci familii. Și cum procreerea e la loc de cinste în rîndul rromilor, închipuiți-vă ce înseamnă o curte cu cinci familii și o medie de cinci copii la fiecare. Abia dacă au loc să doarmă în cele cîteva cămăruțe mici construite tot cu ajutoare de la stat. Acum e vară, nu se sfiesc să doarmă pe afară... Iarna este mai greu, frigul fiind un inamic de nădejde al rromilor. Se strîng precum ciorchinele pe lîngă noi. Cred că sîntem cu ceva ajutoare. Se plîng că nu au bani, nu au apă și nici ce mînca. Singura lor dorință este ca statul să-și amintească de ei, să îi ajute cumva. Peste toate acestea, un lucru e cert: nimeni nu muncește.
De la fiecare, după posibilități, fiecăruia, după nevoi
Ca să aflăm cum sînt ținuți de rău asistații social, îi cerem vicelui Liță să ne recomande o familie de asistați. E precaut, alege să ne însoțească. Recunoaștem traseul, e clasic. Mergem pe strada cimitirului, la rromii pocăiți, singurii care nu se supără cînd sînt fotografiați. Pocăiți ori ba, învățătura biblică se oprește la poartă. În curțile largi, singurul semn de civilizație sînt casele. În rest doar pămînt bătut și bălării. Rromii au nume de români, nu degeaba s-au pocăit. Îi cheamă Gheorghe, Zamfira, tanti Gabriela... și toți spun aceeași poveste. «N-avem! De unde s-avem. Că acum e mai rău ca pe vremea lu' Ceaușescu. Atunci te plîngeai că te pun românii să muncești. Acuma te bucuri dacă ai unde! Da' noi aici nu putem. N-avem nici apă, cumpărăm» se plînge mulțimea.
Vicele Liță intră în transă electorală și vorbește despre cele două puțuri de apă pe care le-a săpat Primăria. Îl preferăm pe Ionel Sandu, singurul privatizat de pe stradă. «Apă, atîta se plătește cu bani la mine, la magazin. În rest, pe datorie. Am datorii și de doi ani. De unde să ia, n-are de unde. Ajutoarele n-ajunge, trebuie bani» spune «patronul».
Firesc, pe tot parcursul vizitei, niciunul dintre intervievați nu pomenește nimic de obligația de a munci în schimbul banilor. Ca peste tot în județ, ea este un drept cîștigat. Echivalentul salariului pentru bugetari! Sporul de 50 la sută pentru funcțiile de conducere! Pensia de 300 de milioane pentru pensionarii fostei nomenclaturi comuniste! Și-n fond, de ce nu!? Ca orice altă categorie socială, asistații social și-au cîștigat legal dreptul la asistență.
Oficial, peste 1700 de asistați, neoficial, peste 3000
Un raport statistic al Direcției de Muncă și Incluziune Socială Ialomița confirmă, la sfîrșitul lunii ianuarie 2009, existența a nici mai mult nici mai puțin decît 1710 persoane. O cifră în scădere, dacă luăm în considerare datele din anul anterior cînd aceeași instituție raporta existența a 2847 de asistați social. Socoteala de-acasă nu se potrivește însă defel cu cea din teren. Un raid de 2 ceasuri al reporterilor Independent prin holurile primăriilor din județ confirmă că diferențele constatate între numărătoarea oficială și cea reală sînt incredibil de mari. În fapt, cifra este dublă. La Căzănești, de exemplu, în locul celor 30 de asistați social raportați, numărul real este de 64. Iar fenomenul se repetă, cu diferențe sesizabile de la Dridu și pînă la Fetești, oraș care susține peste 400 de dosare de asistați social.
Oficialii județeni admit existența unor eventuale diferențe, dar susțin că nu pot face altceva decît să accepte raportările autorităților locale. «Este posibil să existe diferențe. Sîntem conștienți de asta. Dar nu putem face nimic. Și nu credem că ele sînt atît de mari» confirmă Ștefan Dobriș, directorul Direcției de Muncă și Incluziune Socială Ialomița.
Motivul pentru care autoritățile județene nu sînt impacientate în privința veridicității raportărilor făcute de autoritățile locale este, în aparență, simplu. Potrivit legii, autoritățile locale suportă de la bugetul propriu cheltuielile legate de susținerea asistaților social. În aceste condiții, practic, este treaba fiecăruia cum se gospodărește, și, mai ales, cum reduce presiunea financiară asupra bugetului prin descurajarea acestei forme de pomană administrativă.
Seninătatea bugetară naște monștri
Mai exact spus, asistați social de carieră. Pentru că la fiecare dintre primăriile județului asistații sociali sînt aceiași de 8 ani. Și asta în ciuda declarațiilor autorităților locale care susțin că au reușit să reducă substanțial numărul asistaților social. Ca, de exemplu, la Sfîntu Gheorghe, acolo unde primarul Mădălin Teculescu susține că asistații pot fi numărați pe degetele de la o mînă. «Niciodată nu am avut prea mulți. Dar acum dacă sînt 5-6. Ce fac cu ei! Acum car criblura rezultată din decopertarea asfaltului de pe DN2 pe drumurile de piatră. În general, îi folosim pentru a întreține drumurile publice!» ne-a declarat edilul.
Întreținerea drumurilor publice este un lait-motiv al tuturor administrațiilor locale. Indiferent dacă este vorba despre o localitate rurală sau una urbană, asistații social sînt folosiți pentru «a întreține drumurile». Dacă ai curiozitatea să ceri informații suplimentare legate de această întreținere, primarii se panichează și încep să se bîlbîie. Și e firesc să o facă pentru că în spatele celor 72 de ore de muncă obligatorie pentru întreținerea drumurilor se ascunde, în cel mai bun caz, obligația asistatului de a semna condica de prezență 9 zile pe lună. Asta în cazul în care primarul nu se prezintă singur la domiciliul asistatului pentru a-i înmîna banii, ca recompensă pentru rolul de agent electoral jucat de acesta la alegerile locale.(D.M., A.P.)
14 Septembrie 2009, 10:21 (9750 vizualizări - 0 comentarii)
