Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Religia orezului Riso Scotti cucerește Europa

Bere, ulei, oțet, lapte, condimente, paste, tăiței, spaghete, grisine, snacks-uri, ciocolată, musli, biscuiți, orez lung, orez colosal, orez rotund... Precum rețetele de mîncare cu creveți din «Forrest Gump», despre ce poți face din orez se poate vorbi ore în șir. Noi am făcut-o la foc automat, alături de singurul specialist județean pe care am avut ocazia să-l cunoaștem, Mihai Nedelcu, director de producție la fabrica Riso Scotti de la Vlădeni. O întrevedere incredibilă, care ne-a reconvertit instantaneu la o nouă religie, mai ecologică, mai sănătoasă și, de ce nu, mai ieftină decît cea bazată pe grîu.
Orez cît vezi cu ochii
«Nu știu nicio boală care să interzică consumul de orez» își începe pledoaria Mihai Nedelcu, directorul de producție al fabricii Riso Scotti, un specialist cu 30 de ani de experiență. Lucrează la fabrică de trei ani și jumătate, de la intrarea acesteia în exploatare. Și, după cum declară, i-au trecut prin ochi patru mii de tone de orez lunar. Un volum care confirmă că aici, în Ialomița, unde orezul nu este o cultură tradițională, o firmă italiană a reușit într-un cincinal ce n-au reușit comuniștii în 5 decenii: să creeze o religie a orezului.
Povestea, după cum ni se explică, începe din cîmp, acolo unde pentru a se cultiva orez, pămîntul trebuie îndreptat cu laserul, ca să nu băltească apa. «Nu vă închipuiți că există lasere care pulverizează bolovani. Nu! Doar că există un laser care sesizează denivelările și arată unde trebuie îndreptat. Și-atunci, ridici pămîntul acolo unde se impune. Nu pentru că orezul trebuie să stea neapărat în apă, așa cum auzi toată ziua. Dar el are nevoie de o temperatură constantă pe aproape toată perioada de vegetație. Iar apa conservă această temperatură» ne explică Mihai Nedelcu primul dintre secretele religiei proaspăt înființate. Ne aducem aminte că orezul îngrașă, ca și pîinea. Și-atunci, la ce bun?! «Dacă manînci la o lingură de orez două kile de carne, firește că te îngrași. Dar dacă îl mănînci cu măsură, e altceva. Noi nu știm decît pilaf, sarmale, musaca... Păi cum, Doamne, iartă-mă, să nu te îngrași de la atîta carne? Dar puțini știu că din orez se fac zeci...» adaugă specialistul.
«Bunica» orezului, mîndria fabricii
Lăsăm controversele culinare și cerem un tur al fabricii. E simplu. O hală uriașă, optimizată pentru a primi și prelucra 150 de tone de orez zilnic, 38 de angajați, plătiți cu salariul mediu pe economie în România și... o instalație computerizată de selectat orezul, care poate alege pînă la 10 tone de orez pe oră, mîndria fabricii de la Vlădeni. «Folosește un sistem optic pentru a detecta impuritățile și orezul spart. Așa cum făcea odată bunica, cînd punea orezul pe masă, ca să-l aleagă. Numai că bunica noastră e mai performantă. De fapt, e cea mai performantă aparatură din Europa la ora actuală...» povestește Nedelcu.
În mod paradoxal însă, cea mai performantă aparatură din Europa, cea a fabricii Riso Scotti de la Vlădeni, înjumătățește cantitatea de orez ambalată aici. Conform estimărilor oficiale, dintr-un kilogram de orez intrat pe poarta fabricii, iese pentru consum puțin peste jumătate de kilogram. «Restul reprezintă pierderi tehnologice. Pleavă, impurități, orez spart... și trebuie să țineți cont că orezul care intră aici e orez controlat încă de la însămînțare. Nu facem rabat de la nimic pentru a obține cea mai bună calitate» ne explică Marian Nedelcu, plimbîndu-ne printre utilaje. Așa aflăm, de altfel, că orezul, înainte de prelucrare, are o culoare galbenă, că albirea se face prin polizare, la fel ca în cazul plăcilor de marmură, că spărturile din orez se datorează, înainte de toate, modului în care se face uscarea «orezului brut», că pungile de orez Riso Scotti au maximum 5 la sută boabe sparte și că în viitorul apropiat fabrica va produce pentru vînzare un nou produs, orezul prefiert. «Cine o să vrea să mănînce pilaf ca la mama acasă, îl va cumpăra de la noi, galben auriu, căci noua linie va păstra culoarea naturală a produsului, printr-un procedeu special de tratare cu aburi. Ca să numai năclăiască gospodina orezul de grăsime fierbînd o gîscă întreagă pentru a-l face galben și gustos. Unde mai pui că nici nu omori ficatul cu grăsime» revine, inevitabil, la rețetele culinare Marian Nedelcu.
10 mii de hectare de orez în Ialomița
Însă cea mai spectaculoasă informație legată de orezul de Vlădeni nu e înăuntru fabricii Riso Scotti, ci afară, în cîmp. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții firmei, orezul produs la Vlădeni are toate șansele să devină orez ecologic. Există și tehnologia necesară și firme interesate să cultive soiuri ecologice și, ce e mai important, există și o piață de desfacere, căci cererea de orez ecologic e uriașă. Suprafețele cultivate cu orez în zona Vlădeni se apropie de 4000 de hectare, iar în următorii 5 ani, reprezentanții firmei speră să dubleze această suprafață. Asta ca să nu mai vorbim de suprafețele cultivate de producătorii locali, tot mai interesați de această afacere. Iar garanția că acest lucru este posibil o reprezintă faptul că Riso Scotti a decis să investească masiv în România. În noiembrie 2007, producătorul de orez și de produse din orez a anunțat ca este interesat să achiziționeze noi suprafețe de teren agricol în România, unde deținea la acea dată 7000 de hectare, în județele Ialomița și Olt. Pe lîngă cele 3 milioane de euro investite în fabrica de la Vlădeni, în 2008 compania italiană Riso Scotti a anunțat că va investi circa 50 de milioane de euro pentru achiziția de terenuri și pentru construcția unei fabrici de prelucrare și de ambalare a orezului în comuna Gighera, din județul Dolj. «O să vedeți dumneavoastră, în următorii ani, orezul din Ialomița va deveni cel mai bun orez din Europa și vom concura țări cu tradiție, ca Spania și Italia. Poate nu la capitolul cantitate, dar calitativ vom deveni cei mai tari de pe continent» profețește Mihai Nedelcu la despărțire. Dacă nu ne credeți, n-aveți decît să-l întrebați singuri la sfîrșitul acestei săptămîni, când va fi amfitrionul local al Zilei Orezului, sărbătoare desfășurată an de an la Slobozia.
Riso Scotti, 120 de ani de tradiție
Grupul Riso Scotti a produs pentru prima dată orez în anul 1890, atunci cînd familia Scotti a înființat o cultură pe un teren de 1200 de metri pătrați. Descendenții familiei au dus mai departe tradiția și au dezvoltat producția care ajunsese la mijlocul secolului trecut la circa un milion de tone. În prezent, Riso Scotti distribuie orez în 50 de țări, fiind cel mai cunoscut producător european din domeniu. În anul 2004, grupul a cultivat experimental 60 hectare de teren pentru a verifica tipul de orez adecvat condițiilor din România, iar in 2007 și-a propus să atingă 10000 de hectare cultivate. Din anul 2005, grupul Riso Scotti, prin societățile românești din componență, face parte din consiliul pentru orez înființat de Guvernul României.

18 Septembrie 2009, 10:33 (20496 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


WWW:
(20 Februarie 2010, 21:34)
Dupa parerea mea cei mai buni specialisti si cei mai indreptati-ti sa discute despre cultura orezului ar fi Fam. Dragusin, Vladeni, care au lucrat si si-au dedicat acestei culturi toata tineretea lor. Bravo lor!Respectatii si cereti-le parerea!
XYZ:
(20 Februarie 2010, 20:29)
De ce nu intrebati specialistii din zona(Dragusin) care 20 ani au facut orez in zona? Cred ca ar fi cei mai in masura sa va lamuraeasca!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Protopopiatul Urziceni: «Alături de oameni... pentru oameni»

Protopopiatul Urziceni continuă și în acest an programul social, lansat în urmă cu 11 ani, «Alături de oameni... pentru oameni». Astfel, joi, 13 august a.c., preoții din zona Urziceniului au donat bunuri ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:25
(4169 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transporta ilegal peste 2 tone de roșii

Un bărbat s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic transportând peste 2 tone de roșii, fără a avea documente de proveniență a mărfii. În valoare de peste 2300 de lei, întreaga cantitate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:20
(2437 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Avarie în zona Cartierului Buliga din Fetești

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Călarași din orașul Fetești, RAJA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:15
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor surprins la volan

Polițiștii din Slobozia au identificat miercuri, 12 august a.c., pe raza orașului, un minor de 17 ani care se afla la volanul unei mașini. Acesta s-a deplasat de la Amara către Slobozia, chiar dacă era ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:50
(2170 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Cinci persoane, rănite într-un accident rutier

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri, 12 august a.c., în localitatea Gheorghe Lazăr. Victimele au primit ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:45
(2765 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Autocamion cuprins de flăcări

Un autocamion care transporta sticlă a luat foc în ziua de joi, 13 august 2020. Autotrenul se afla parcat pe marginea dreaptă a drumului, cel care a observat flăcările fiind șoferul. Acesta a sunat la ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:40
(2137 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: În trafic, băut și fără permis

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din localitatea Albești. Acesta a fost identificat în trafic miercuri, 12 august a.c., la volanul unui autovehicul, ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:35
(1950 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 12 august a.c., o acțiune preventivă pe raza municipiului Urziceni. Scopul său a fost acela de a asigura un climat de ordine și siguranță publică. Astfel, au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:30
(3340 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 856 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 856, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:10
(2750 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 838, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 16:05
(2205 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Șoferi beți la volan, prinși de aceeași patrulă de polițiști

Polițiștii ialomițeni au întocmit noaptea trecută două dosare penale pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, pe numele a doi bărbați din Fetești, depistați în trafic în stare vădită de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 14:20
(1674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă în perioada 10-31 august 2020

Românii pot subscrie, începând de luni, 10 august 2020 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 12:35
(2178 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Interdicția arderii miriștilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine în atenția opiniei publice cu informații privind interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 19:20
(2320 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei bărbați, reținuți pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore trei persoane, bănuite că ar fi intrat în curtea unui bărbat din localitatea Miloșești, pe care l-ar fi lovit. Astfel, polițiștii Serviciului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 19:10
(2445 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de autoritățile germane, identificat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza orașului Țăndărei, un tânăr de 17 ani, din comuna Săveni, pe numele căruia autoritățile judiciare din  Germania au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:20
(2889 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajatori amendați pentru «muncă la negru»

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat, în luna iulie 2020, acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:10
(1861 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Brăilean prins șofând beat, fără permis și la volanul unei mașini furate

Un tânăr de 21 de ani din județul Brăila este cercetat penal de polițiști pentru furtul unui autoturism, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. La data de 9 august a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:05
(2564 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:10
(2824 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 16:10
(2344 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 20:30
(4210 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 16:05
(1868 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 15:00
(3336 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:40
(3128 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:25
(1857 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:20
(4566 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:05
(2212 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:25
(3250 vizualizări - 0 comentarii)


Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 20:15
(3607 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 20:10
(2003 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 20:05
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...