Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

CEA MAI/CEL MAI...

Ramona e miss, Ramona e vis

Iar voi, fanii acestei rubrici, fericiții privitori ai unei fete care se naște odată la o sută de ani. Și încă ar fi prea des, că oamenii mai trebuie să și muncească, nu doar să se holbe..., pardon, să privească! Despre ce vorbeam?! A, despre Ramona! Ei bine, Ramona nu are forme ideale (84-64-94), dar asta n-a împiedicat-o niciodată să oprească circulația în intersecții dacă și-a dorit acest lucru. Nu și l-a dorit, pentru că a fost ocupată cu altele... Liceul la Mihai Eminescu, facultatea în curs, titlul de miss Slobozia 2009, 20 de ani crescuți după cum se vede, fotomodel printre picături... Mai vreți?! Nu e cazul! Însă un lucru vă mai putem spune, cu condiția să-l păstrați pentru dumneavoastră. Ramona e single și caută... Da, da, și un bărbat. «Cu condiția să nu fie porc sau însurat, că de avansurile ăstora sînt sătulă!». Dar nu bărbatul ideal este prioritatea ei în acest moment, ci o slujbă serioasă, responsabilă, care să-i pună în valoare nu doar trăsăturile fizice, ci și știința de carte căpătată în atîția ani de tocit băncile școlii. Cine are o idee, îi poate lăsa un mesaj pe site-ul redacției. Sigur va ajunge la ea!

22 Septembrie 2009, 17:03 (38332 vizualizări - 30 comentarii)

Comentariile cititorilor:


eu si atat:
(9 Octombrie 2009, 13:49)
atata nesimtire pe voi astia care acceptati comm...acum ceva timp am dat niste comm la niste fotografii pe aici shi vad k nu le-ati acceptat...oare de ce?...cele vulgare vad k se accepta cele care spun adevarul nu...sunteti o adunatura de prosti
poisson d'avril:
(27 Septembrie 2009, 13:51)
Ei as, Geronimo, si tu acum, de parca tonul ironic nu se sesiza facand aluzie la nurii Ramonei si la topless sau nu. Vezi ca e si slide. Corect ca ambalajul nu face calitatea...
Geronimo:
(26 Septembrie 2009, 22:00)
Din pacate ar trebui sa-i reamintesc lui Poisson ca, de cele mai multe ori, aparentele inseala. Nurii albi ai Ramonei nu ne arata neaparat ca nu face topless (nici nu ai unde in acest oras) si doar dorinta ei disperata de a iesi in evidenta. Frumusetea exterioara nu este neaparat direct proportionala cu cea interioara. Bentita poate arata insa ca e pregatita pentru orice sacrificiu care i-ar permite sa se plimbe cu o decapotabila. Asta a si vrut sa arae prin poze. Legat de calitatea fotografiilor , nu comentez. Ma intereseaza mai mult ce se ascunde in spatele lor.
poisson d'avril:
(25 Septembrie 2009, 09:06)
Mda, Adelante, la o prima citire si mie mi-au scapat, niste greseli de ortografie. Permite-mi sa dau vina pe tastatura care se incapataneaza sa fie de acord cu ideile mele. O fi mai feminista decat credeam eu, cine stie!
Geronimo:
(25 Septembrie 2009, 00:07)
Ori ma crezi prea mic, ori te consideri mai matura?...ori te referi la altceva? Acest salut suna ciudat in urechile mele...
adelante:
(24 Septembrie 2009, 23:46)
nu neaparat. dar, daca spui tu, sa cresti mare!
Geronimo:
(24 Septembrie 2009, 23:33)
...si brusc renascu spiritul feminist din Adelante... sarut-mana...
adelante:
(24 Septembrie 2009, 23:26)
draga poisson, caci esti o draga nu un drag, cu siguranta. nu am cum sa nu remarc spiritul tau, atit de fin, de observatie. abia dupa ce am citit ce ai scris am fost atenta la anumite detalii ce, corect, la o prima vedere, mi-au scapat!
"poisson d'avril":
(24 Septembrie 2009, 16:21)
Daca imi permiteti stimat "colectiv" comentator si "datator" cu parerea, ma alatur si eu voua cu parerea mea sincera si garantat obiectiva la adresa Ramonei. Eu cred ca in ciuda publicitatii de natura ieftina, in incercarea de a se face cunoscuta(oare?) inainte de bataia celor 30 ani, a primelor riduri si a celulitei dupa sarcina, gandul si principala idee pe care a mers Ramona cand ne-a aratat frumosul ei dos(apropo, nu e politicos) era amploarea inocentei si pudismului de care ea poate da dovada. Subtil as spune caci e o tactica riscanta in incercarea de a agata un "papagal" tinand cont de faptul ca acestia nu pre sunt dotati la capitolul subtilitate feminina. Ptr acei interesati din aceasta categorie imi permit sa le explic eu. Se poate spune ca incercarea ce a omologa o noua culoare de semafor, alba in cauza, ca nurii Ramonei, a dat gres in intersectie si a creeat confuzie insa albul acela , domnilor ne arata clar si fara tagada ca domnisoara Ramona nu face plaja toplees, deci e o fata "cu minte",din care rezulta ideea ca nu merge la Costinesti, ceea ce dovedeste ca e o fata cu pretentii, deci macar niste "Nisipurile de aur", asta cu indulgenta. Bentita e dovada clara ca e pregatita ptr vantul din fata, lucru ce-l poti obtine doar intr-o decapotabila joasa cu multi cai putere, a nu se lua in considerare capul scos pe geamul personalului caci se stie, vantul acolo e oarecum din lateral si geamurile nu se mai deschid de mult. Deci asta este domnilor mei subtilitatea Ramonei, o fiinta pudica cu pretentii bine inchegate si daca nu ar trebui sa ne mandrim de calitatea acestora macar de idealul care inca e la rang inalt in randul tinerilor din ziua de azi. Ma stradui sa inchei caci nu doresc sa-l eclipsez in cuvinte cantitative pe ilustrul Geronimo ptr care manuirea lor e clar aleasa. Ma inclin!
sh:
(24 Septembrie 2009, 09:25)
pitzi
Gigică:
(23 Septembrie 2009, 14:18)
Pentru redacție: Dacă nu v-a convenit comentariul lui Geronimo, nu trebuia să-l aprobați. Înseamnă că v-a plăcut, așa că lăsați omul în pace...
redactia:
(23 Septembrie 2009, 09:01)
geronimo, esti cel mai bun! vrem sa te angajam pentru a comenta tu rubrica de fatza. fa/ne bucuria si suna la redactie. comentariul tau a fost un adevarat deliciu la sedinta de sumar din aceasta dimineata.
adelante:
(23 Septembrie 2009, 05:47)
dupa cum bine te-ai prins mai geronimo, nu sint nici autorul acestei rubrici, nici un sacal ce va sari la gitul tau. sunt doar o persoana ce stie sa aprecieze niste fotografii care, trebuie sa recunosti mai geronimo, sint reusite. mai departe, cred ca scopul acestei rubrici e cu totul altul. in sfarsit, felicitari Ramona.
Geronimo:
(22 Septembrie 2009, 23:16)
Bai “mesaj”, mai "blondule", mai pateticule. Ce faci ? Ne faci de ras ? Pai avem si noi demnitatea noastra. La cum scrii sigur te ridici la nivelul Ramonei, ba cred, cu toata convingerea, ca o si depasesti. Doar ca unul ca tine se naste, cu inca alti zece, pe secunda, iar tirajul pare sa cresca din ce in ce mai mult. Tu asa repede cedezi ? Nu vezi ca mintea luminata a Ramonei, bazata pe o indeluga experienta, a impartit barbatii in 3 categorii ? Papagali, porci si insurati. Iar de porci si insurati, la varsta ei, e satula. Si acum, pana si creier de porc daca ai, tot te intrebi de ce tocmai aceste doua categorii i-au facut avansuri ? Eu inteleg ca ea cauta un papagal, dar de ce tocmai tu ?... Noi , cei care nu suntem papagali, dar nici nu i-am facut avansuri Ramonei, te-am fi primit in randul nostru. Trebuia doar sa insisti si sa evoluezi putin, chiar daca gramatica, reprezinta pentru tine, o materie necunoscuta. Daca taci poate te ajuta macar fatza. Acum nu te mai putem ajuta decat sa-ti facem un abonament la Plaboy sau Hustler, ca au poze multe si cuvinte putine. Cum iti place. Nu mai lua de bun ce a spus autorul. In ultima suta de ani a iesit doar o data din casa si a nimerit direct intr-o intersectie unde Ramona incerca sa-si intre in rolul de semafor. Incerca sa vada cum reactioneaza soferii la noul mijloc de semnalizare. Iar dumneavostra, domnule redactor sef, va rugam insistent sa-l luati de manuta pe omul bicentenar, dati-i o cafea si plimbati-l putin prin oras. Nu mult. Doar sa vada si el ca nu mai suntem demult in epoca renasterii. Deblocati-i microcipul pana nu vine interlopu' sa-i dea cu frasinu'-n cap ca nu a laudat-o mai mult pe stimabila domnisoara. Poate data viitoare e mai obiectiv cand scrie articolul. Pai cum sa spuna ca fata este fotomodel printre picaturi. Stie el cat de « dotati » au fost oamenii din jurul ei ? Sau cum sa spuna el ca fata a tocit bancile scolii. Ramona este bine crescuta si nu a uzat nicio banca. Chiar daca s-a chinut, din greu, sa termine liceul, dornica sa faca facultatea, ca tot poporu' degustator de cafele, ca e mai usoara. Nenea Voicu sa traiasca. Ca Spiru Haret s-a facut demult titirez, in pamant. Pentru subiectivismul de care a dat dovada autorul cat si pentru modul subversiv care i-a stirbit din merit Ramonei, noi barbatii care nu s-au regasit in cartile ei de scoala, il ridicam pe autor la rangul de misogin sef stiind totusi ca nici cel mai rau misogin nu uraste femeile cum se urasc acestea intre ele. Noi ne bucuram ca prioritatile Ramonei nu includ si barbatul ideal. Asta da dovada de cultura. Stie ca sunt pe cale de disparitie si nu vrea sa participe la genocid. In concluzie draga Ramona, nu am vrut sa te jignesc. Iti apreciez naturaletea si tineretea mai mult decat frumusetea. Dar tine cont ca barbatul destept, cum spunea cineva, prefera " painea cu tarata "…e mai sanatoasa…si nu are amelioratori. Cu timpul ajungi sa te uiti mai des la eticheta. Iar pentru a obtine o slujba serioasa si responsabila iti trebuie altceva, ce nu se vede in poze. ..Si acum astept sacalii sa sara la gatul meu...
mesaj pt ramona:
(22 Septembrie 2009, 18:50)
chiar ca esti frumoasa.si pozele sint reusite.imi pare rau ca nu-ti pot da de munca darcred ca ma-s ridica la nivelul tau.felicitari pentru foto,inca odata.ai fost si misss,ce sa mai.te-as luade nevasta!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
222 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Și beat, și fără permis, la volan!

Marți, 7 iulie a.c., în jurul orei 4,00, polițiștii au oprit pentru control, pe raza municipiului Slobozia, un autoturism condus de un tînăr, de 21 de ani, din județul Călărași. Din verificările efctuate ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 14:40
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident cu trei răniți

Poliția a fost sesizată luni, 6 iulie 2015, în jurul orei 15,30, cu privire la faptul că pe DJ313 s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 14:25
(2560 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Comandant nou cu concurs

În urma promovării examenului organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în data de 2 iulie 2015, colonelul Popa Adrian Vasile este noul inspector șef al Inspectoratului pentru Situații ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 14:10
(5424 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Stimulente pentru angajarea de elevi și studenți

Angajatorii care încadrează elevi sau studenți pe perioada vacanței de vară beneficiază, pentru fiecare elev și student, de un stimulent lunar în cuantum de 250 lei/lună. Perioada maximă de acordare a stimulentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 13:40
(6021 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 292 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 7 iulie 2015, sînt disponibile 292 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 13:05
(4272 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Cererile unice de plată, termen final de depunere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita  informează fermierii, precum și pe toți cei interesați, că termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată este ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 12:25
(4758 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! Se oprește apa în localitatea Căzănești!

Pentru executarea unor lucrări de reabilitare și igienizare a rezervorului din incinta Complexului de pompare-înmagazinare «Căzănești», SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 9 iulie 201 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 12:15
(5311 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gheorghe Doja

Un incendiu la care a fost solicitată intervenția pompierilor s-a produsduminică, 5 iulie 2015, în jurul orei 13,30, cînd o terasă a unei societăți comerciale din localitatea Gheorghe Doja, învelită cu ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 11:20
(4175 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenați, în perioada 3-5 iulie a.c ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 10:40
(3674 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

anunț

de vînzare
culegător
de porumb

fără tocător,
6 rînduri,
stare
impecabilă,
25000 lei, negociabil
tel. 0728/908.832

1 Iulie 2015, 19:50


Ialomița: Reținut pentru trafic de influență

«Procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MITACU MIHAI, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2015, 19:30
(6350 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Conturi IBAN pentru plăți la buget

În vederea creării unui climat de lucru destins și a dezvoltării unui parteneriat viabil contribuabil-funcționar public, aducem în atenția contribuabililor interesați (persoanele fizice autorizate, întreprinderile ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2015, 19:05
(6100 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fetiță de 8 ani, dispărută

Fetești: Fetiță de 8 ani, dispărută

Luni, 29 iunie 2015, polițiștii au fost alertați cu privire la dispariția unei fetițe din Fetești. Copila, pe numele său MIHAI DENISA, de 8 ani, a dispărut în jurul orei 19,00, de pe un ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 19:10
(5930 vizualizări - 0 comentarii)


Crunți: Și-a incendiat locuința

Sîmbătă, 27 iunie a.c., locuința unui cetățean din satul Crunți, comuna Reviga a fost incendiată. Potrivit pompierilor ialomițeni, solicitați să stingă incendiul, focul ca izbucnit după ce proprietarul ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 17:20
(4320 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Crunți incendiu


Cotorca: Accident mortal după ce o mașină a lovit un cal

Sîmbătă, 27 iunie a.c., un șofer s-a răsturnat cu mașina în apropierea localității Bucu. Evenimentul rutier s-a produs ca urmare a faptului că șoferul a pierdut controlul direcției de mers. Bărbatul, în ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 15:05
(4845 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți, la volan

La sfîrșitul săptămînii precedente, polițiștii ialomițeni au prins în trafic patru bărbați, cu vîrstele cuprinse între 22 și 59 ani, care conduceau autovehicule deși erau băuți. Valorile rezultate ca urmare ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 12:55
(3747 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 320 de amenzi aplicate

Peste 320 de amenzi rutiere au fost aplicate de polițiștii ialomițeni la sfîrșitul săptămînii recent încheiate, respectiv în perioada 26-28 iunie 2015. Mai mult, ca urmare a acțiunilor întreprinse în scopul ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 11:45
(4340 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la hoții din mașini

Miercuri, 24 iunie 2015, la primele ore ale dimineții, polițiștii efectuează 20 de percheziții, în 4 județe, la persoane bănuite de savîrșirea infracțiunilor de furt și  furt calificat. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2015, 10:20
(7069 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Drapelului», sărbătorită la Slobozia

Autoritățile din Slobozia vor serba și anul acesta «Ziua Drapelului». Evenimentul se va desfășura vineri, 26 iunie 2015, în Piața Unirii din oraș. Momentul va fi marcat printr-o slujbă religioasă, dar și ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 20:15
(2650 vizualizări - 0 comentarii)


Tabără de vară în stațiunea Amara

Eveniment inedit la Amara. Reprezentanții Clubului Montan Excelsior Slobozia îi invită pe toți pasionații de aventură să petreacă un week-end de neuitat pe plajele din stațiune. Astfel, între 31 iulie- ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 19:10
(7205 vizualizări - 3 comentarii)


Jandarm ialomițean, campion la tenis de câmp

Jandarm ialomițean, campion la tenis de cîmp

Finala campionatului de tenis de cîmp organizată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în municipiul Cluj-Napoca, în perioada 15-20 iunie 2015, a fost cîștigată la categoria «sub 35 de ani» de plutonierul ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 18:40
(4524 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița, primul loc pe țară la depunerea cererilor unice de plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Ialomița informează că la termenul-limită de depunere a cererii unice de plată 2015 fără penalități, respectiv 15 iunie 2015, județul ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 18:05
(3864 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Examenul de Capacitate, în siguranță

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura, în perioada 22-26 iunie 2015, ordinea și siguranța publică la 9 centre de examinare și 2 pentru evaluare, dar și măsuri de ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 17:25
(3546 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 iunie, data limită pentru plata obligațiilor fiscale

Administrația Județeana a Finantelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că data de 25 iunie este termenul limită pentru declararea și efectuarea plăților obligațiilor fiscale aferente perioadei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 16:05
(4921 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: 11 ha de orz, mistuite de flăcări

Scînteile produse de un utilaj agricol au dus la izbucnirea unui incendiu la un lan de orz de pe raza localității Bărbulești. Evenimentul a fost anunțat în după-amiaza zilei de sîmbătă, 20 iunie 2015, iar ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 15:20
(3401 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului patru bărbați, cu vîrstele cuprinse între 35 și 51 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 14:40
(3081 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 accidente, 7 persoane rănite

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 19-21 iunie 2015, pe șoselele ialomițene s-au produs 6 accidente rutiere, soldate cu rănirea a șapte persoane. Vineri, 19 iunie, Poliția a fost sesizată cu ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 13:35
(3525 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța participanților la trafic, prioritate a polițiștilor ialomițeni

La sfîrșitul săptămînii precedente, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 12:15
(4001 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița au fost angrenați, în perioada 12-14 iunie 2015, ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 11:05
(3147 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 39 de facturi fictive și peste 2,24 milioane de lei evaziune

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, «procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul DUMITRU ANDREI,  sub ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2015, 14:05
(9429 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...