Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Maria Bala, handbal CSS Slobozia

Viitor de aur sportu' nostru are

Maria Bala, handbal CSS Slobozia

Maria a iubit sportul în general și handbalul în special încă de la vîrsta de 5 ani, cînd și-a petrecut multe momente frumoase în cantonamentul celor de la Oltchim Rîmnicu Vîlcea, fiind răsfățata Cristinei Vărzaru, Luminiței Huțupan și a Simonei Gogîrlă. În luna martie a cestui an a făcut 16 ani și, deși vîrsta încă nu o recomandă, a pășit la categoria Junioare I, unde s-a impus ca titular pe postul de extremă stînga, avînd în meciul cu Brăila o evoluție foarte bună: 4 goluri și 5 aruncări de la 7 metri scoase. În rest, este elevă în clasa a X-a a Colegiului Mihai Viteazu, nu se omoară nici cu calculatorul nici cu dansul, preferînd să alerge și să joace tenis vara și să skieze iarna. Cînd o întrebi despre cariera sportivă îți spune că nu are fizicul adecvat pentru marea performanță, la cei 1,65 metri ai săi. Noi am mai văzut extreme sub 1,70 metri așa că tindem să o contrazicem. Avem încredere în ea și ne dorim să reușească mai ales că Valentina Elisei, idolul său, o să pună în curînd ghetele în cui. (Ionuț VĂGĂONESCU)

23 Septembrie 2009, 10:00 (19295 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


anonim:
(2 Martie 2012, 13:07)
am jucat impotriva ei la junioare...era varza tipa plus ca uita sa ishi dea jos lentilele de contact sh sa ishi taie unghiile la meci...masa facea manevrele q arbitrii sa cashtige sh ele 2 3 meciuri...
daa:
(8 Iunie 2011, 18:57)
bha chiar nu o cunosc pe faata asta dar daca maicasa e sponsorule echpei e clara trb..:))
POZA!!:
(18 Februarie 2011, 20:00)
Uitați-vă la poziția in care a fost surprinsă in poartă! ASTA o reprezintă! Bravo, MĂRIE, ține-O tot așa!!
Gaby:
(17 Februarie 2011, 22:38)
lasati fata in pace o cunosc de la o tabara a lotului deci parerea mea nu o cunoasteti foarte bine chiar daca stati cu ea invidia asta o sa va omoare pe voi ca pe ea nici nu o atinge bravo maria :) este deteapta daca ai atatia "admiratori" cand esti invidiata inseamna ca esti foarte buna in ceea ce faci felicitari:X:X te puup
COLEGA:
(3 Ianuarie 2011, 07:48)
E bună rău! La ce e bună? Uitați-vă și în catalog,la note,la absențe,să vedeți cum fentează școala. Se machiază bine, asta e adevărat! La școală, doar atâta merit are! În rest...e cu ochii după copiat,chiul,note la limită...
extr stanga:
(31 Decembrie 2010, 21:47)
frateee chiar e slabuta ..si mai mult foarte figuranta ..ea nu este capabila sa joace decat pe postul de extrema stanga ..daca este pusa sa joace pe un alt post imediat il cheama pe "papi"sa vina sa o ia ..deci sa fim seriosi chiar nu e extraordinara fata ..e la nivel mediocru in handbal. parerea mea
Mare Handbalist:
(10 Iunie 2010, 21:27)
Bei da sa fim seriosi e buna rau tipa !!! si joaca foarte bine am vazuto personal la semi final !!! dar ssp 181 bucuresti e mai buna :P
anonim:
(4 Mai 2010, 14:58)
hmm ce pot sa zic intr-adevar mama ei e sponsorul echipei, joaca bine fata dar hai sa fim seriosi nu e de laudat chiar asa...:))mult noroc...
dfrgfdgsdtg:
(6 Aprilie 2010, 17:27)
mama ei este sponsorul echipei e si normal sa o laudati atat:))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 25 Iun 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: S-au bătut în curtea școlii

Trei eleve ale unei școli din Slobozia au intrat în atenția polițiștilor după ce au fost surprinse agresîndu-se în curtea instituției de învățămînt. Minorele au fost observate de o patrulă de jandarmi care ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 20:10
(4750 vizualizări - 5 comentarii)


APIA Ialomița: Subvenții destinate fermierilor din sectorul laptelui

Între 22 martie-8 aprilie 2016, fermierii din sectorul laptelui și produselor lactate sînt așteptați la sediul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Ialomița pentru a-și depune documentele ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 19:10
(4269 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Dezbateri publice pentru contribuabili

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează faptul că, la data de 28 martie 2016, începînd cu orele 10,00, la sediul instituției din Slobozia se vor desfășura o serie de dezbateri publice ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 18:15
(7005 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante în Ialomița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziție în această perioadă 389 de noi locuri de muncă. Acestea sînt destinate atît șomerilor indemnizați, cît și celor neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 17:20
(10015 vizualizări - 0 comentarii)


Cosîmbești: Conducea sub influența alcoolului

1,057 miligrame alcool pur în aerul expirat a fost valoarea alcoolemiei pe care polițiștii ialomițeni au descoperit-o în urma unui test alcoolscop la care a fost supus un șofer. Bărbatul, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 16:15
(4594 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie de 45 de ani, din Urziceni, a fost rănită, după ce șoferul unei mașini, identificat în persoana unui tînăr de 28 de ani din aceeași localitate, a lovit-o chiar cînd aceasta traversa regulamentar ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 15:15
(6087 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în rîndul elevilor

Efective de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au efectuat, în perioada 22-24 martie 2016, mai multe activități preventive în școlile din județ. La întîlnirile cu oamenii legii au răspuns prezent 400 de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 14:10
(5152 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Dosar penal pentru conducere ilegală

Un bărbat, de 37 de ani, din Roșiori, a fost prins de polițiști pe raza localității Drăgoești, conducînd în stare de ilegalitate. Bărbatul se afla la volan deși dreptul său de a conduce vehicule fusese ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 13:20
(5205 vizualizări - 1 comentariu)


Săveni: Reținut și trimis după gratii

Polițiștii ialomițeni au reținut un tînăr, de 29 de ani, din Săveni, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la 2 de închisoare cu executare pentru tulburarea ordinii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2016, 12:15
(5897 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul extern de securitate și sănătate în muncă AVD EXPERT

angajează
INSPECTOR SECURITATEA MUNCII
Cerințe minimale:
-Curs de securitate și sănătate
în muncă-durata 80 ore
-Permis conducător auto
categoria B
Constituie un avantaj:
-curs cadru tehnic domeniul PSI
sau inspector de protecție civilă
și autorizație de operator de RSVTI
Informații suplimentare:
șos. Amara, nr. 19, incinta AMPA,
birou 11, loc. Slobozia,
telefon 0725/016.262

22 Martie 2016, 21:05


Traian: Nou-născut, ucis de nitriții din apă

În urmă cu o săptămînă, doi frați gemeni, de două luni, din localitatea Traian, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia în stare gravă, intoxicați cu nitriți. Copiilor le-a fost pregătit laptele ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2016, 20:15
(9192 vizualizări - 1 comentariu)


Cetățeni străini depistați cu ședere ilegală în Ialomița

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări-Biroul  pentru Imigrări Ialomița, în baza mecanismului de cooperare integrată pentru combaterea șederii ilegale și a traficului de migranți, ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2016, 18:55
(3482 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A căzut cu motocicleta

Luni, 21 martie 2016, în jurul orei 18.00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2016, 17:55
(6857 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Pește fără documente de proveniență și unelte de pescuit comercial au fost confiscate de polițiști în urma unor controale efectuate în trafic. Doi bărbați de 26, respectiv 32 de ani, ambii din orașul Amara ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2016, 17:10
(6119 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni au plantat copaci de «Ziua Internațională a Pădurii»

Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au plantat luni, 21 martie 2016, puieți din specia paltin, la sedii ale posturilor de poliție comunale și la sediile polițiilor municipale și ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 19:40
(5480 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Navigare în siguranță pe internet

Peste 200 de elevi din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea» și Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza», ambele din Slobozia, au fost informați despre navigarea în siguranță în mediul online. Astfel ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 19:20
(6736 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 26 și 64 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior au consumat băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 18:45
(5037 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, 5 răniți

În acest sfîrșit de săptămînă, pe șoselele ialomițene s-au produs 4 accidente rutiere, soldate cu rănirea a cinci persoane.
Astfel, vineri, 18 martie 2016, în jurul orei 10,00, Poliția a fost sesizată ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 18:05
(4962 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Giurgeni și Rădulești

Sîmbătă dimineață, 19 martie 2016, în jurul orei 3,20, o locuință a unui cetățean din localitatea Giurgeni a fost cuprinsă de flăcări. Două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj SMURD s-au ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 17:15
(6658 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 384 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 21 martie 2016, sînt disponibile 384 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 16:10
(6755 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 13 permise auto reținute, amenzi de peste 69500 de lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 18-20 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 13:40
(7206 vizualizări - 0 comentarii)


23 martie, «Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

Printre activitățile premergătoare Zilei Poliției Române, polițiștii ialomițeni organizează miercuri, 23 martie 2016, în intervalul 10,00-12,00, «Ziua Porților Deschise» pentru cetățenii care doresc să ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 12:25
(3784 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Camion plin cu floarea-soarelui, răsturnat pe șosea

Gura Ialomiței: Camion plin cu floarea-soarelui, răsturnat pe șosea

Un camion încărcat cu floarea soarelui, ce se deplasa pe DJ 213 în dimineața zilei de vineri, 18 martie 2016, s-a răsturnat pe partea carosabilă, în apropierea localității Gura Ialomiței. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 11:15
(5473 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: «Postul Mare», pe înțelesul copiilor

Protopopiatul Slobozia, împreună cu cei 20 de copii incluși în proiectul after-school «Un viitor mai bun pentru copiii din Mărculești», a organizat în localitatea Mărculești o serie de dezbateri privitoare ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 10:10
(5165 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescent, prins la furat

O patrulă de jandarmi a identificat un adolescent, de 15 ani, din Fetești, cunoscut cu antecedente penale, care avea asupra lui o sacoșă în care transporta bunuri furate dintr-un tren de călători. Forțele ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2016, 09:10
(4554 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Accidente la Manasia și Fierbinți

Poliția a fost sesizată miercuri, 16 martie a.c., cu privire la faptul că pe DN2A, în apropiere de localitatea Manasia, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 16:20
(6963 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fetești au organizat și desfășurat miercuri, 16 martie a.c., pe raza municipiului și a comunelor arondate, o acțiune pe linie de prevenire și combatere a braconajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 15:50
(5343 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Agriculturii din România, prezent la expoziția internațională «Tradiții culturale în Balcani»

Muzeul Județean Buzău a vernisat, în data de 15 martie 2016, expoziția «Tradiții culturale în Balcani», desfășurată în cadrul evenimentelor cultural-educative «Zilele Femeii la Muzeul Județean Buzău», expoziție ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 12:35
(7467 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Plăți pentru motorina subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că începînd cu data de16.03.2016 efectuează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în conturile solicitanților înscrise ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2016, 11:10
(6697 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița susține angajarea forței de muncă

În perioada 14.03-8.04.2016, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița derulează o campanie de vizite la agenții economici din județ. Obiectivele acestei acțiuni constau în informarea angajatorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2016, 19:25
(5320 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Cetățean în Tabăra «Pavilioane» din stațiunea Amara, fără aviz sanitar de funcționare Mary în «Fermierii își vând producția sub costuri!» garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Locuitor Slobozia în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...