Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Big Ben-ul de la Amara

Big Ben-ul de la Amara

Pentru că cei 7692 de locuitori numărați la recensămîntul din 2002 la Amara au ratat prilejul de a serba, la Londra, împlinirea a 150 de ani de la punerea în funcțiune a Big-Ben-ului londonez (31 mai 1859), primarul orașului Amara s-a decis să aducă Big-Ben-ul la Amara. Adevărul e că, de fapt, Big-Ben-ul de la Amara e ceva mai mic... Dar tot rămîne cea mai înaltă construcție din zonă, fapt care, trebuie să recunoașteți, pentru un oraș-stațiune ca Amara e o performanță notabilă.

Primărie ca la Viena, ceas ca la Londra
Primăria din Amara e veche. Atît de veche încît nicio firmă de construcții n-a putut să ia bani ca s-o mai renoveze... D-apăi să îi pună tichie de mărgăritar, cum vrea primarul Moraru. Așa că arhitectul s-a reprofilat: «mulți mă întreabă de ce nu am făcut aici, dacă tot voiam să fac ceva. Păi unde să fac dacă se dărîmă zidurile... Dacă vă duc în spate, nu vă vine să credeți. Gata, primăria a trăit destul aici. E vremea pentru o schimbare!» ne explică primarul Victor Moraru, pe post de introducere. O introducere lungă, pentru că primarului îi e greu să priceapă cum s-a legat singur la cap fără să îl doară. «Domnule, am fost și eu la Viena, am fost prin țări din Europa... nici nu mai știu prin cîte... și e frumos, domnule, e altceva... Păi, atunci, de ce să nu fie și la noi?» își reîncepe pledoaria. Ne scuzăm un minut, ieșim afară și verificăm locația: Da, e Amara! Ne uităm în josul străzii, la norul de praf ridicat de sub roțile căruțelor... Ne amintim de gropile uriașe de pe străzile din stațiune. Nicio schimbare de ani! Turiștii au deja hărți cu cratere din șosele, le-au făcut anul trecut. Respirăm adînc, revenim în birou, și o luăm de la capăt: «Da, aveți dreptate... de afară așa se vede... Dar gropile sînt parte a unui proiect de asfaltare de 140 de miliarde de lei, intrat în fața licitației. Pentru refacerea stațiunii am inițiat un proiect de 4 milioane de euro... Iar ceasul... Ei, bine, ceasul ăsta e o dorință mai veche de-a mea! Vreau să fie și la noi frumos, domnule... Să aibă ochiul de ce să se bucure... Nu le fur, nu le duc cu mine! Le las aici pentru cine o veni peste 100 de ani, să le vadă și să zică: uite, dom'le, că atunci nu s-a furat chiar tot în județul ăla, s-a mai și făcut cîte ceva!”».

În față la Big-Ben
Big-Ben-ul de la Amara e la 500 de metri de primărie. Acolo a fost sediul CEC, dar nici primarul n-a fost prost! A schimbat locațiile, a concesionat terenurile, a semnat hîrtiile unde trebuie și acum primăria cu Big-Ben e la un pas distanță. La pas trec și localnicii, că-i vremea prînzului. Mulți habar n-au că aici are să fie un orologiu. Dacă le spui, se crucesc, își scuipă în sîn și se feresc să vorbească. Nicolae Iacob e mai pașnic, vrea să stea de vorbă. Își aduce nepoata de la școală, pe portbagajul bicicletei. «Las' să facă taică, să învețe și copilul meu ceasul. Că uite, acum e școlăriță, trebuie să știe». Ioana e știrbă și surîzătoare. Știe să arate pe ceasul bunicului ce ora arată limba cea mică... cu minutele nu se încurcă. «Poate în clasa a doua, acum trebuie să învăț să scriu» ne spune peltic și drăgălaș, ca orice copil.
La cîrciuma din colt, orășenii sînt însă ceva mai bine informați și știu. Ce știu? «Știm tot! Și că face primarul ceas și cît a costat și cînd e gata!». «Nu era mai bine să mai fi asfaltat niște străzi, că uite, beți în ditai praful?...». «Era! Da' ce, el ne ascultă pe noi!? Tot ce știe el face. Da' a zis că după ce termină cu ceasu', face și străzile. Eu îmi fac socoteala că fără ceas nu poate nici el să dea ora exactă la străzile astea, d-aia a început cu sfîrșitul» ne spune unul, mai mucalit... «Și-l mai votați? Da-ți-l jos și puneți altul care să știe de unde să înceapă...». «Nu, tată, că e băiat de treabă... Mai rar d-ăștia care să nu pună mîna! Cît oi trăi îl votez, e respectuos și ne ajută. Acuma face și el orașul frumos» ne spune un bătrînel. Tanti Leana, trece către casă. Nici nu ne trebuie mult să o convingem să vorbescă. Abia dacă-i pomenim despre domnul primar și se pornește o turuială de toată frumusețea. «Ce vreți să știți despre domnul primar? Întrebați-mă pe mine, că vă spui eu! E băiat bun mamă și frumos. Ne face ceas să avem și noi aici frumos ca la oraș. Niciun primar nu a făcut cît a făcut băiatul ăsta. A făcut și drumuri și a zis că ne mai face» abia se oprește bătrînica.

10 mii de euro pentru Big-Ben-ul de la Amara
De băgat, primarul Victor Moraru a băgat mîna, dar în buzunarul bugetului local. Cum însă există o hotărîre de Consiliu Local la bază, fapta e legală și, prin urmare, neinteresantă. Interesant e însă faptul că Big-Ben-ul pe care primăria vrea să-l ridice costă. Cel pe care primarul Victor Moraru îl vroia costă chiar scump, 18000 de euro. Dar primăria e săracă și banii puțini. «Probabil că ne vom limita la banii pe care îi avem. Adică maximum 10 mii de euro» ne explică primarul Victor Moraru arătîndu-ne ofertele firmelor de profil. Ofertele sînt generoase. Orologii cu clopote, cu sistem electronic de înregistrare a melodiilor. Inițial, din aceleași considerente pecuniare, orologiul ar fi trebuit să aibă numai două laturi. Dar ce Big-Ben ar mai fi fost ăla, cu numai două ecrane? «Așa că i-am cerut arhitectului să refacă desenele și să facă un orologiu cu 4 cadrane» conchide Moraru.
Big-Ben-ul de la Amara ar putea fi gata anul viitor, la o dată încă neprecizată. Depinde exclusiv de fondurile pe care administrația locală le poate aloca acestui proiect. După cum puteți vedea și în imaginea alăturată, pentru Big-Ben-ul de la Amara, autoritățile locale au pregătit un proiect special, care să permită valorizarea acestui obiectiv. Complexul civic va avea o suprafață de 8000 de metri pătrați construibili și va fi gata în cîțiva ani. «Însă ceasul ar trebui să fie gata în 2010. Dacă nu e gata pînă la anu', mă urc eu în turn și dau ora exactă!» ne-a declarat, la despărțire, primarul Victor Moraru.

24 Septembrie 2009, 08:33 (10879 vizualizări - 8 comentarii)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(28 Septembrie 2009, 23:11)
Si pana la urma de ceasul primarului nu zice nimeni nimic? De fapt sa vedem poza in real dupa ce il termina, plus strazile alea re-re-refacute asa nu mai comenteaza nici inteligentul in Corel , nici ceasornicarul Geronimo, tartor sef, nici Denisa bagacioasa si toata lumea o sa poata sa-si dea cu parerea. Si totusi aluzia la vizitatori si comentarii e de natura a ne da de inteles ca redactia se comenteaza singura doar ptr a umple paginile? Ofticatule! Vezi ca te-au si citit care si de pe unde esti.
pentru ...:
(28 Septembrie 2009, 07:11)
stefane, e de preferat sa-ti vezi de ale tale si de site-urile tale. pe alea sa le analizezi!
...:
(27 Septembrie 2009, 23:52)
Era un sfat pur tehnic... si, apropo, nu vorbeam de corel. Curios de multe comentarii la unele articole pt. un site cu 90 vizitatori pe zi (din care unii nu stau nici macar 1 secunda pe site). Putin ma intereseaza de ce face un primar sau altul... ca oricum si daca ma obosesc sa comentez, nu rezolv nimic, o sa cheltuiasca primaru bani sa va dea la presa sa le faca publicitate.
Geronimo:
(26 Septembrie 2009, 21:32)
Nici una nici alta draga Denisa. Iar te risti cu intrebari ale caror raspunsuri implica un sacrificiu....
denisa:
(26 Septembrie 2009, 21:02)
geronimo draga, esti ceasornicar? sau angajat la primaria Morarului?
Geronimo:
(26 Septembrie 2009, 20:57)
Auzi ma' daltonistule, am inteles ca esti bun. Daca ne vorbeai si in sistem binar, ne-ai fi dat pe spate. La cat de inteligent esti m-as fi asteptat sa-l intrebi pe domnul primar ce tip de mecanism pune in Big-Ben. Daca e automatic, speziatic, giromatic, cate rubine are, daca are remontoirul pe stanga sau pe dreapta ( ca dl primar desi e stangaci ii mai place sa manance si cu dreapta). Dar tu ne ei cu RGB-ul tau. Pe viitor iti urmarim cu interes reconversia din specialist in Corel in specialist de sapat fundatii la urmatoarele kich-uri ialomitene (ca turn Eifel avem): colosul din Rodos de la intrarea din oras, piramidele din Gizeh din apropierea gropii de gunoi ecologice, farul din Alexandria in dreptul podului de la Bora, mausoleul din Halicarnas amplasat in locul defunctului Amonil, bustul lui Ionascu amplasat la Bora (sus pe deal), gradinile sespendate ale Semiramidei de pe primaria Slobozia, etc. Si sa nu uitam Grande Canale din Venetia in locul str. Matei Basarab, impreuna cu celelalte canale. Abia astept sa merg cu gondola sa-mi platesc taxele la primarie.
...:
(25 Septembrie 2009, 05:15)
Nu mai puneti pe site poze convertite in CMYK si dupa aceea convertite din nou in RGB prin stie stie ce programe de 2 lei... Folositi tot un program "serios" pentru reconversia din CMYK in RGB, nu de alta, da sa nu mai aiba pozele culorile astea.... "ciudate"...
dan:
(25 Septembrie 2009, 00:53)
bravo sa faca strzile sa faca si big-ben bravo lui asta da primar

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 10 Iul 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ITM Ialomița: Zilierii, introduși în REVISAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița anunță beneficiarii care utilizează zilieri că, în condițiile Legii nr.52/2011, modificată, prin Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr.1140/23.0 ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 16:20
(3287 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 715 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 29 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 715, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 16:10
(2952 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Urziceni

Acțiune a polițiștilor la Urziceni

Pe raza municipiului Urziceni, au fost constituite filtre rutiere pentru verificarea documentelor necesare circulației pe drumurile publice, în conformitate cu legislația în vigoare. La activitățile desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 14:20
(2853 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de inspectorii ITM Ialomița pentru «muncă la negru»

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii, stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2020, în perioada 20-22.07.2020 s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 12:50
(3070 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajați chemați la muncă deși se aflau în șomaj tehnic

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a realizat în această lună o serie de acțiuni de control pentru a verifica modul în care angajatorii respectă legislația în domeniu. Controlul a vizat acele situații ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 19:55
(3921 vizualizări - 0 comentarii)


Vitezoman în localitatea Ciochina

Un bărbat, de 42 de ani, s-a aleds cu un dosar penal după ce a fost depistat conducând în interiorul localității Ciochina cu o viteză de 106 kilometri la oră. În aceeași mașină se aflau alți patru tineri ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 19:45
(3536 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șofer de autobuz cu alcoolemie de 1,13 mg/l

Un accident rutier a fost semnalat polițiștilor marți, 28 iulie 2020, în zona localității Coșereni. Cel care l-a provocat este un bărbat de 44 de ani, șofer al unui autobuz. În timp ce se deplasa pe DN ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 19:35
(2842 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița, Titlularizare 2020: Emoții pentru 271 de profesori

Miercuri, 29 iulie 2020, la Liceul de Arte «Ionel Perlea» din Slobozia se desfășoară proba scrisă a examenului de Titularizare 2020. Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 19:30
(3213 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 710 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 28 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 710, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2020, 16:05
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 695 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 27 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 695, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2020, 16:05
(3528 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Fiul și-a bătut tatăl. Dosar penal pentru «violență în familie»!

Duminică, 26 iulie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Fetești au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat, de 70 de ani, este lovit de fiul său. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2020, 14:55
(3835 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Borănești, arestat pentru «trafic de minori»

Vineri, 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2020, 14:50
(3608 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 26 iulie a.c., în jurul orei 3,00, polițiștii din Stelnica, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2020, 14:45
(3326 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite, au desfășurat sâmbătă, 25 iulie a.c., o acțiune de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, iar duminică, 26 iulie a.c., pe linie de viteză, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2020, 14:40
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 691 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 26 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 691, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2020, 16:10
(3229 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 677 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 25 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 677, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2020, 16:10
(3185 vizualizări - 1 comentariu)


Razie de amploare a polițiștilor la Bărcănești

Polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile în ceea ce privește combaterea faptelor antisociale pe raza județului. Joi, 23 iulie 2020, oamenii legii au fost prezenți pe raza localității Bărcănești. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2020, 16:40
(4498 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 27-31 iulie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2020, 16:30
(7917 vizualizări - 5 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 669 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 24 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 669, cu 10 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2020, 16:25
(2892 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis bazinul de înot

Autoritățile locale din Slobozia anunță redeschiderea Bazinului Didactic de Înot administrat de municipalitate. Bazinul a fost închis în urma unei decizii a Direcției de Sănătate Publică Ialomița care a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2020, 16:20
(6368 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 659 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 23 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 659, cu 50 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2020, 16:05
(3548 vizualizări - 2 comentarii)


Grivița: Bătrână de 81 de ani, carbonizată în propria locuință

Grivița: Bătrână de 81 de ani, carbonizată în propria locuință

O femeie din Grivița în vârstă de 81 de ani a fost surprinsă de un incendiu care i-a cuprins locuința în cursul dimineții de joi, 23 iulie 2020. Apelul a fost primit în dispeceratul integrat la ora 5,3 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2020, 15:50
(4853 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, arestat pentru «tentativă la omor calificat»

Miercuri, 22 iulie a.c., polițiștii Formațiunii de Investigații Criminale din cadrul orașului Țăndărei au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2020, 14:55
(3844 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Permis de conducere fals de Irlanda

Miercuri, 22 iulie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2020, 14:50
(3374 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Șoseaua București cu Islaz, din orașul Căzănești/Ialomița, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2020, 13:15
(3009 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind proba scrisă din cadrul Examenului Național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020

Miercuri, 22 iulie 2020, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul Examenului Național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020. Dintre cei 81 de candidați cu drept de participare la proba scrisă, înscriși ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2020, 11:10
(9006 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de 48000 de lei, aplicate de DSVSA Ialomița

Începând cu data de 25 mai 2020, consilierii DSVSA Ialomița desfășoară o acțiune tematică pentru verificarea unităților de alimentație publică în cadrul cărora se comercializează produse alimentare către consumatorul final, în perioada Stării de Alertă. ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2020, 18:10
(3884 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 609 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 22 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 609, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2020, 16:05
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Bătrân de 80 de ani, lovit de mașină

Marți, 21 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au intervenit la un accident produs în comuna Coșereni, soldat cu rănirea unui pieton. Astfel, din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2020, 15:35
(2395 vizualizări - 1 comentariu)


Fierbinți-Târg: Biciclist lovit de o mașină

Polițiștii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident produs pe DJ101, în interiorul orașului Fierbinți-Târg, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2020, 16:25
(2629 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...