SPORT
Ialomița, lider pe trei fronturi
Avem echipe, avem valoare
Aflat mulți ani în comă profundă, sportul ialomițean de echipă a început să dea semne evidente de viață. După electroșocul pricinuit de titlul de campioană obținut în vară de Unirea Urziceni, a venit rîndul celorlalte combatante angrenate în competițiile naționale să arate că, fiecare la nivelul ei valoric, sînt în stare de fapte sportive. Nu este un moment istoric, nu este încă momentul să folosim cuvinte mari, dar ceea ce s-a întîmplat la sfîrșitul săptămînii trecute este un fapt rar, irepetabil pînă la acest moment în existența fenomenului sportiv local. Toate cele trei echipe ale noastre sînt pe primul loc: Unirea Urziceni, în Liga I, Unirea Slobozia în Liga a III-a și echipa de hanbal a CSM Slobozia în liga a II-a a sportului cu mingea mică. O fericită coincidență pe care ne grăbim să o băgăm de seamă înainte să treacă săptămîna. (I. VĂGĂONESCU)
Urziceniul lucrează în schimburi
«Pentru o zi sîntem acolo unde ne e locul și ne uităm de sus la toți» declara antrenorul Unirii, Dan Petrescu, în finalul întîlnirii cu Astra. Meciul cu prahovenii a fost unul în care campionii au arătat o sănătoasă poftă de joc, scorul final, 4-1, fiind unul în concordanță cu cele întîmplate pe teren. Rezultatul a fost stabilit prin golurile marcate de Rusescu, Varga, Galamaz și Dănălache pentru Unirea, respectiv Dochici, pentru Astra. Victoria lejeră și jocul săltăreț al echipei au fost posibile și datorită faptului că 10 din cei 11 titulari au fost menajați în meciul de Cupă cu Sportul Stdențesc. Singurul care a apărut în garnitura de start în ambele jocuri a fost Laurențiu Marinescu, în fapt și cel mai șters în jocul cu ploieștenii, fiind de altfel și primul înlocuit în minutul 62 cu Pădurețu. La polul opus s-a găsit Sorin Frunză, cel care a jucat în 10 minute cît o echipă într-un campionat, lucru surprinzător avînd în vedere că pînă acum era folosit constant titular. Dan Petrescu a utilizat în meciurile cu Astra și Sportul 23 de jucători, un record personal, demonstrînd că poate conta oricînd pe linia a doua. Singurii care nu au evoluat sînt accidentații Cătălin Grigore și Apostol, în recuperarea căruia s-a sperat pentru jocul din Ligă cu Stuttgart. De asemenea, în meciul de mîine nu poate juca nici Dănălache, autor a 4 din cele 7 goluri înscrise de Unirea în această săptămînă. Greșeala de strategie a Bursucului, care nu l-a inclus pe ex-arădean pe lista UEFA, ar putea costa scump în condițiile în care nu mai are la dispoziție decît un atacant de careu, pe Bilașco. Una peste alta, prin victoria cu Astra, coroborată cu înfrîngerea lui Dinamo la Mediaș și egalurile Stelei și Timișoarei, Unirea devine lider după 8 etape avînd 16 puncte la fel ca Ardelenii de la CFR Cluj, dar cu un golaveraj mai bun. Urmează partida de la Mediaș cu Gaz Metan, echipă capabilă de orice rezultat.
Unirea Slobozia, victorie la Ianca
Meciul de vineri, din deplasare, cu Viitorul Ianca, a fost unul mult mai ușor pentru fotbaliștii noștri decît o arată scorul. Unirea a învins cu 1-0, prin golul ex-brăileanului Bogoș, din minutul 6, dar putea să-și mărească avantajul pe tabelă dacă Avanu, Viorel Gheorghe sau Mihălcescu erau mai atenți în fața porții. «Avem încă probleme în privința omogenității și a traseelor de joc, elemente pe care le vom remonta pe parcurs» a declarat pentru ziarul nostru antrenorul Ion Răuță. Unirea profită de pasul greșit făcut de Berceni și urcă din nou pe primul loc cu 15 puncte, urmînd ca vineri, în etapa a VII-a să primească acasă vizita celor de la Viscofil Popești Leordeni, învingătoare în acestă etapă cu 7-0 în meciul cu Oil Terminal Constanța.
Handbalistele, la a treia victorie
Echipa antrenată de Marian Simion a cîștigat din nou la scor sîmbătă, într-un meci contînd pentru etapa a treia a eșalonului secund. De data aceasta, victima s-a numit Activ Ploiești pe care fetele noastre au învins-o cu 32-22 (15-12). S-a remarcat pe tabela de marcaj Irina Simion, cu 9 goluri, Mihaela Stănciulescu, cu 8 și Lidia Goanță, cu 6 reușite. Despre ultima profesorul Simion a declarat că «este jucătoarea cu cea mai bună creștere în joc. A căpătat mult curaj...». CSM Slobozia este lider cu 6 puncte, loc pe care îi va fi foarte greu să îl mențină, mai cu seamă că sîmbătă, în etapa a IV-a nu va evolua din cauza retragerii din campionat a celor de la Galaxy Buzău. Pe 10 octombrie handbalistele slobozene vor întîlni pe HCF Piatra Neamț.
30 Septembrie 2009, 13:53 (7791 vizualizări - 0 comentarii)










