Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Gone in 38 minutes

Gone in 38 minutes

Joi, 1 octombrie, la orele 16,00, primarul Gabi Ionașcu a decis să-și alunge singur musca adusă de Băsescu de la București și așezată pe căciula sa. Primele sale cuvinte au fost «am discutat 38 de minute cu Traian Băsescu». Potrivit declarațiilor sale, «ce pot fi confirmate cu 4 martori», în cele 38 de minute Traian Băsescu nu i-a cerut nicio secundă sprijin pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2009. În schimb, primarul Gabi Ionașcu a cerut insistent președintelui să se implice în facilitarea transferului cinematografelor din Slobozia către autoritatea publică locală, precum și a sediului fostei unități militare și a Casei Armatei, dar și schimbarea rangului municipiului reședință de județ, recte orașul guvernat de Ionașcu. Pentru a pune capăt speculațiilor privind susținerea președintelui Băsescu în campania electorală, Gabi Ionașcu a declarat clar și răspicat: «am alte preferințe electorale decît președintele». Cît despre sărutul păcătos dat președintelui la ieșirea acestuia din baia de mulțime, primarul Gabi Ionașcu a ținut să precizeze că «a fost un gest pur formal și, de fapt, președintele a ținut să mă pupe la plecare».

1 Octombrie 2009, 17:26 (7876 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Geronimo:
(4 Octombrie 2009, 20:57)
Domnul primar este un domn. El nu poate consuma apa de la cismeaua din centrul orasului. Este sub demnitatea lui. Cat despre "preferintele lui electorale" sunt sigur ca de la un timp calca mult mai apasat pe piciorul drept. E atent cand paseste pentru ca ii e teama sa nu se impiedice. Desi cretin si impotent intelectual constientizeaza ce poveri cara pe umeri si ca, odata cazut, nu se mai poate ridica.
mircea:
(3 Octombrie 2009, 19:16)
nea primaru' care este...arata de parca ar fi baut apa de la ghiveta....
Geronimo:
(3 Octombrie 2009, 15:09)
Sunt dispus sa pun pariu ca pe incapabilul nostru administrator de oras, nu o sa-l apuce sfarsitul anului in psd. De altfel ar fi interesant de analizat cati din cei care l-au pupat in fund pe Ciuperca, vor incepe sa guste si dosul lui Cazacu. De saptamana viitoare am sa incep sa-i nominalizez...:)
adelante:
(3 Octombrie 2009, 08:47)
hai sa vorbim despre psd la trecut si sa vedem doar cum acest primar ar cam dori sa schimbe barcile. ca la slobozia, geronimo, doar e venetia, nu? :-)))
Geronimo:
(2 Octombrie 2009, 11:00)
Nu este vorba de asta. In spiritul comunist in care se scalda psd-ul, mogulii partidului au nevoie de o sala de conferinte in care sa intre toti lingaii, pupincuristii, ipocritii si fatalaii. Cum se pare ca nu le-a mers cu casa de cultura a sindicatelor, urmatoarea tinta ar fi cinematografele. Ne pare rau ca a disparut insulita de me mijlocul raului Ialomita, din dreptul cartierului Bora. Acel loc era mai nimerit pentru o sedinta cu pupaturi, cum le place organelor social-democratiei. Poate ne asculta Domnul si venea si o viitura. Ca la ce seceta se prefigureaza......
poisson d'avril:
(2 Octombrie 2009, 09:18)
Ridicol! De ce tine sa se scuze atat?Mai avea un pic si-si justifica si respiratiile per minut si in ce directie a rasuflat. Totusi ideea asta de a transfera cinematografele in grija autoritatilor locale mi se pare o tampenie. Pe tot ce pun mana autoritatile astea locale distrug. Nu zic ca le-a fi mai bine asa, ca sunt in paragina prin mai toata tara de cand cu cinematografele de la Mall insa in grija autoritatilor locale, cu aceleasi scuze si justificari de rigoare ,ajung a fi concesionate unor cluburi, baruri si alte asemenea activitati care nu-si iau locul, dar vorba aia ajuta la consolidarea bugetului local in loc sa putrezeasca degeaba. Pun pariu ca nu are in proiect vre-un centru ptr tineret, ptr persoane cu handicap sau unul de pregatire profesionala. Neee, ala necesita creier si investitie si bietul nu are.
Geronimo:
(2 Octombrie 2009, 00:58)
Of Doamne,ce primar modest avem. Cel mai mare om in stat a venit sa vorbeasca si a dorit sa-l pupe pe cel mai penibil primar cretin din Romania (dupa Vanghelie binenteles). De ar sti el ce inseamna "sarutul mortii" adresat de chelios, dupa ce a facut el praf un oras si a imbolnavit o populatie intreaga. El devine penibil, nu prin faptul ca s-a intalnit cu presedintele tarii, ceea ce mi se pare un gest normal si remarcabil, ci prin faptul ca isi cauta justificari pentru orice. Un om cu coloana si cu oo la vedere, este stapan pe el si pe gesturile sale. Gibonul nu are asa ceva.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17660 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46254 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17360 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18727 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18463 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19631 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20046 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19606 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20327 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19958 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20363 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19371 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19411 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...