Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Laboratorul de cernoziomuri (slideshow)

Pentru cei care au lipsit de la lecția asta, cernoziomul este un sol de culoare închisă, neagră sau castanie, avînd un grad ridicat de fertilitate. Fertilitatea cernoziomului se stabilește în funcție de subtipul de cernoziom, orizontul prin care e definit și valorile crome la materialul în stare umedă. Iar aceste valori, pentru că aici voiam să ajungem, se stabilesc în cea mai vetustă, mai săracă și mai neglijată dintre instituțiile descentralizate ale statului din Ialomița, Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice Ialomița, de pe strada Lacului, nr. 9-11.

20 de ani de anonimat oficial
Pe strada Lacului, la adresă, e toamnă. Gardul de sîrmă este același din ani '70, cînd a fost înființată instituția. Înăuntru, același miros de județeană de partid. Pînă și scaunele, celebrele scaune din lemn, cu spătar, nelipsite din dotarea oricărui sediu de instituție comunistă... Doar geamurile termopane confirmă că aici trăiesc oameni, alți oameni. Paula Lefter e director aici de trei luni. Trei luni lungi, în care nu a făcut decît să încerce să împingă la apă barca instituției. Barca e trasă pe uscat de 20 de ani, de cînd a venit Revoluția. Asta în condițiile în care instituția e apărată de două legi și un ordin expres. «Noi sîntem copilul cu trei mame. Instituție autofinanțată. În trei luni, din 15, am rămas 12. Și tot de-atunci, nu facem altceva decît să încercăm să convingem autoritățile să respecte legea. În ordin scrie clar, articolul 1, aliniatul 2, punctul d. Să treacă pe la noi pentru efectuarea studiilor pedologice și agrochimice. Pentru scoaterile din circuitul agricol, de exemplu. Dar de venit, nu vine nimeni. Nu sîntem trecuți nici măcar la „alte avize!“. Ba chiar, dacă ajung, se ceartă cu noi. Cică și-așa sînt prea multe avize, al nostru la ce mai trebuie?! Păi ce, noi am făcut legea? Și cum să nu trebuiască? De 20 de ani, fiecare face cu pămîntul ăsta ce vrea, de nu mai știe nimeni de capul lui» începe povestea instituției doamna Lefter. Lefter la propriu pentru că nici ea și nici angajații n-au mai primit salariile de prin iunie. Cercul e vicios! Ca să le primească, trebuie să întocmească studii. Dar studiile sînt obligatorii doar în ordinele emise de ministere, în practică ele sînt facultative. Pentru un hectar scos din circuitul agricol, exemplu clasic, ar trebui să se plătească pentru avizul Oficiului 1100 de lei. Pentru stabilirea clasei de calitate, cam 20 de milioane la o solă de 100 de hectare.

Aparatură din 1975
Laboratorul oficiului se reduce, practic, la o singură sală. Are aspectul unui laborator de chimie, dintr-o școală uitată de la țară. Faianță albă, ciobită pe alocuri, pahare Berzelius, pline cu probele de cernoziom ale clienților rătăciți cînd și cînd, aparate de măsurare cu suport de lemn, aparatură electronică de proveniență rusească, soluții ciudate folosite la determinarea umidității. Gabriela Deliu e laborantă aici de 12 ani și ne face o demonstrație cu unul dintre instrumentele de determinare a fosforului din sol, flamfotometru. Incredibil, aparatul funcționează. «Trebuie să funcționeze, că altfel închidem. Aparatul ăsta e unicul pe care îl avem. De fapt, toate sînt unice» adaugă laboranta. Încercăm să aflăm cît ar costa retehnologizarea laboratorului. Nu atît de mult, cîteva mii de lire sterline. Oficiul primește lunar oferte, personalul le studiază, oftează și așteaptă ziua cînd va putea face achiziții. Atunci cînd sînt bani, cam din patru în patru ani, cumpără cîteva consumabile. Filtre, eprubetre... Aparatul electronic pe care l-am remarcat la intrare e un pehașmetru. Costă și el 1500 de euro și ar trebui schimbat, căci are ecranul spart și de cîte ori e băgat în priză angajații se miră că încă mai funcționează.

Pămîntul Ialomiței e bolnav
«Nimeni nu mai ia în seamă importanța studiilor agrochimice pe care le putem face aici. În urmă cu ani, veneau mai des, se interesau de compoziția solului... Acum agricultura se face după ureche. Dar nu se gîndesc că acum pămîntul e bolnav și că într-o zi n-are să mai suporte tipul ăsta sălbatic de exploatare» revine cu explicațiile Gabriela Deliu. Ne simțim brusc vinovați și căutăm o scuză pentru a pleca. În urma noastră, Oficiul se face mic și devine o cauză pierdută. Încă una din multele care nu ajunge niciodată la urechile decidenților. Iar realitatea e cu mult mai crudă decît am surprins-o noi în jumătatea de oră petrecută în laboratorul de cernoziomuri al Ialomiței. Potrivit rapoartelor oficiale, 80 la sută din solurile din județ sînt degradate. Principalele cauze sînt reprezentate de agricultura neperformantă și condițiile meteorologice extreme din ultimii 20 de ani. Potențialul productiv al terenurilor agricole a fost diminuat în mod galopant începînd cu anii 2000 și a culminat cu seceta din 2007. Suprafața extrem de mare de teren agricol afectată de diferitele forme de degradare se datorează, în principal, neluării măsurilor de prevenire a eroziunilor, utilizarea necorespunzătoare a fertilizanților și pesticidelor, folosirea în exces a mașinilor agricole grele, managementul defectuos al sistemelor de irigații. Însă toate acestea sînt doar vorbe goale, care reverberează cel mult pe coridoarele Oficului. Afară e toamnă și Guvernul e la un pas de remaniere. Pămîntul poate să mai aștepte 20 de ani!

1 Octombrie 2009, 09:35 (15415 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 24 Sep 2026
193 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15135 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18631 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17877 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14810 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16004 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17154 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22824 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17193 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17851 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17660 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18725 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17175 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(18219 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(17008 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18350 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(17064 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17324 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17534 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18858 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(16972 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17215 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16107 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18935 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(19989 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(17950 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20133 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19791 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19210 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18579 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17554 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...